Sfântul Nicolae la facultate

Ziua Sfântului Nicolae îmi aduce aminte de o întâmplare din facultate. La unul din cursurile ultimului an am avut un profesor care, să zic așa, nu prea avea chef de predat. Ne-a zis de la început că nu-i pasă de prezență, ba chiar i-a încurajat pe cei ce nu au chef de curs să nu asiste la el doar ca să consume aerul din sală, așa că de obicei eram cam 10-15 studenți la un curs de două ore. Cele două ore erau, de obicei, cam una jumate sau chiar una.

Ca o paranteză, acest tip de comportament nu era chiar neobișnuit la Politehnică. Culmea este că materia respectivă trata un subiect care astăzi este de primă importanță în tehnologiile deștepte din diversele servicii pe care le utilizăm zilnic, dar nu e vreo mare pierdere că n-a fost predat temeinic. Cursul era destul de învechit, cu o matematică greu de urmărit și înțeles, nu ceva aplicat în context.

Bine, înapoi la poveste. Era o zi de 6 decembrie, iar cursul acesta era la prima oră a zilei, de la 8 la 10. Eram vreo 15 oameni în sală. Se face ora 8:20, profesorul nu apare. Se face 8:40, profesorul nu apare. Începea să fie clar că nu va apărea, ceea ce era dezamăgitor pentru că era ultimul curs înainte de examenul parțial, adică ocazia perfectă de a întreba profesorul cam ce va fi la examen, câte probleme, câtă teorie… din astea de optimizare a studiului. Secretul unei sesiuni cât mai ușoare, în Politehnică, este să iei la parțial notă cât mai mare.

Se face 9:20, timp pierdut de noi prin metodele clasice, adică probabil jucând fotbal pe hârtie sau vorbind despre Counter-Strike, că pe vremea aceea nu aveam smartphone-uri. Fiind evident că profesorul nu va apărea, plecăm spre Jeg (o terasă de la Electronică) sau vreo bancă din parc.

Afară, când ieșim din clădire, dăm nas în nas cu profesorul, care tocmai intrase în curte cu Dacia sa, rulând încet. Omul ne vede, oprește în dreptul nostru, scoate capul pe geamul mașinii și, cu o voce leșinată și ochii întredeschiși ca de mahmureală după un chef monumental, ne spune pe un ton colocvial:

“- Băieți, mă scuzați, dar știți… pe mine mă cheamă și Nicolae și ieri am dat de băut la niște prieteni… ne-am întins și noi la chef, știți cum e…”
“- Da, dom’ profesor, nu-i nici o problemă, știm și noi cum este. Dar apropo, dacă tot sunteți aici, cam ce va fi la parțialul de vineri?”
“- Păi… aveți la îndemână o carte?”
“- Da, uitați aici una.”
“- La capitolul 3, să știți bine secțiunea asta despre autocorelații și distanțe între puncte, iar de la probleme, eu zic să le studiați bine pe numerele 6 și 7 de la finalul capitolului 4…”
“- Am înțeles, o zi bună să aveți!”

Nu-i nevoie să mai spun că a fost unul dintre cele mai ușoare parțiale pentru noi ăștia 4 care ne-am întâlnit cu profesorul și pentru încă vreo 4 din grupul nostru.