O faptă bună cu o mică jucărie

Pisica din clipul de mai jos a avut mult noroc în viață. A găsit-o Matilda undeva în zona Bran când era pe moarte din lipsă de mâncare. Era de două ori mai mică decât fratele ei, maică-sa nu o îngrijea, sătenii nu o hrăneau.

I-au dat ei mâncare și nu avea putere nici să o mănânce. Au dus-o la veterinar și acesta i-a făcut câteva injecții de revigorare; spunea că probabil ar fi murit în câteva zile.

A început să mănânce, au adus-o a doua zi la București și a ajuns la noi acasă. Aici mânca din oră în oră. Se vedea, de la oră la oră, cum devine mai vioaie, ba chiar la finalul zilei escalada canapeaua ca un alpinist. Atunci am făcut clipul de mai jos, pe care vă invit să-l vedeți:

Cookie și Dobby erau speriați rău de el. Cookie îl sâsâia și apoi fugea de el, de a stat numai sub pat în acele două zile. Dobby era circumspect, fugea doar când se apropia micuțul de el. Micuțul voia să exploreze prin casă, inclusiv să intre în dormitorul unde se refugiaseră pisicile noastre. El venea entuziasmat, mieunând puternic ca o trompetă; pisicile noastre se speriau și fugeau, supărate că le-a fost încălcat chiar și teritoriul sfântului dormitor.

Am dat-o după o zi, că îi găsisem casă. Acum este o pisică ceva mai mare, mai vioaie, mai activă, trăiește într-o casă mare cu curte și are și compania altor animale cărora le mănâncă mâncarea și pe care le caftește, deși sunt mai mari decât ea.

Acestea se întâmplau pe final de octombrie.

Eu inițial nu voiam să o aducă Matilda la București, spunându-i că ne complicăm, că nu o putem ține noi, că nu poți salva orice animal îți iese din cale. Și totuși, după ce am ținut-o în palmă și am văzut-o mieunând ca un pui vioi, ba chiar alergându-i pe ai noștri prin casă, mi-am regretat cuvintele.

Și mai târziu, când am văzut-o la casa ei, chiar discutam cu Matilda despre cât de bine te simți salvând o viață. Chiar și una mică, a unui animal cum mai sunt milioane la noi în țară, dar o viață oricum. Ne-am simțit împliniți și fericiți. Nu pot decât să mă gândesc cât de împlinit se simți salvând o viață omenească.

Și apoi cum se simt cei care au salvat nu una, ci zeci sau sute de vieți. Și apoi nu pentru că ești, să zicem, medic (nu că ar fi cu ceva mai prejos activitatea lor), ci dintr-o poziție în care ești singurul ce poate salva acea viață, chit că-i vorba de tras pe cineva din fața unei mașini în viteză, de Nicholas Winton sau de omul care a insistat pentru folosirea antisepticelor deși nu l-a crezut nimeni. Sunt multe niveluri în orice chestiune, deși în aceasta chiar și primul este deosebit de important.

Dacă aveți ocazia să faceți o faptă bună, nu stați pe gânduri. O faptă bună modifică în bine și autorul ei, nu doar subiectul ei.