►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
13 Dec 2017 ·
GÂNDURI ·
Între timp, în timp ce toate știrile sunt preocupate cu înmormântarea fostului rege Mihai, iată ce se întâmplă prin Camera Deputaților:
Prin votul majorității la putere, plenul Camerei Deputaților a aprobat (cu 176 voturi „pentru”, 88 voturi „împotrivă”) modificarea Regulamentului propriu în sensul schimbării ordinii în care se supun la vot amendamentele admise și respinse.
Ca urmare a acestei modificări, opoziția nu-și va mai putea susține în plen propunerile. Noile reguli se aplică, dacă hotărârea va fi publicată rapid în Monitorul Oficial, chiar de astăzi, inclusiv la dezbaterile și votul asupra ultimelor două legi din pachetul legilor Justiției, Legea privind organizarea judiciară și Legea privind organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii.
Și într-un nou exces de zel al celor de la Monitorul Oficial, exact ca la OUG 13 din ianuarie, modificarea a fost publicată la ora 13:15 și se aplică deja. Detalii mai multe despre ce înseamnă asta găsiți pe Hotnews și Digi24.
Așa dispare democrația, pas cu pas, furată în momentele când lumea se uită în altă direcție, cum deja s-a mai încercat și făcut. Noaptea ca hoții? Ni s-a demonstrat că se poate și, la propriu, în mijlocul zilei.
Și mă gândeam și la altă chestiune: în România e o perioadă de doliu, că a murit un fost rege al țării. Fix în timp ce sicriul ajungea în țară și înalți demnitari aduc omagiu și ce mai cere protocolul în astfel de situații, Camera Deputaților lucrează de duduie la modificarea legilor justiției, inclusiv prin furtișagul de mai sus.
Vă reamintesc că nimeni din PSD-ALDE nu a reușit să dea o explicație logică, funcțională, despre 1) necesitatea modificării legilor și 2) graba nemaipomenită de care se dă dovadă în acest sens. Nu i-am văzut lucrând în acest ritm, cu această încrâncenare, în nici o altă situație.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
13 comentarii
13/12/2017 la 3:33 PM
Vezi si asta, sa te simti mai bine.
https://i.redd.it/ihyr5678vo301.png
user(Citează)
13/12/2017 la 5:14 PM
daca imi aduc bine aminte presedintele interimar al USRului a fost un ungur.
D4n(Citează)
13/12/2017 la 3:42 PM
Abia astept sa vad cum apar postacii sa ia apararea celor din PSD-ALDE.
Amendamentele propuse de Iordache au fost respinse de comisia de specialitate. La vot in Parlament au trecut cu brio si au fost publicate in timp record in MO.
Amendamentele propuse de opozitie si respinse de comisiile de specialite nu mai ajung la dezbatere sau vot in veci in momentul de fata.
Va rog, dragi postaci, explicati-ne cum acest lucru nu reprezinta: grup mafiot, ipocrizie, dictatura, pumni in gura, “ciocu mic ca noi suntem la butoane”.
Mai ales la nici macar o saptamana distanta de incidentul in care opozitia a fost nevoit sa apeleze la portavoce pentru a-i obliga pe alesi sa respecte regulamentul de dezbatere din Parlament.
Va sa zica, alesii PSD-ALDE-UDMR se considera mai presus de procedurile care definesc Parlamentul. Iarasi, va rog, explicati-ne cum aceste lucruri sunt acceptabile.
Tudor(Citează)
13/12/2017 la 4:26 PM
Stati linistiti ca abia modifica 3 legi acum, dupa 1 an de guvernare. Sa vedeti ca urmare a acestor 3 legi cate vor mai modifica in urmatorii 3 ani de guvernare, in urma carora nu o sa mai avem voie sa comentam/protestam.
Tocmai se instaureaza dictatura, urmeaza jupuirea romanilor prin preturi/taxe si a companiilor private.
Psd+alde sunt ca o infectie care se raspandeste, ne va lua multi ani grei sa starpim aceasta infectie.
Cristian(Citează)
13/12/2017 la 4:37 PM
Concluzia pe care am tras-o eu, azi, de pe nwradu.ro, e ca ar fi fost bine sa se fi construit metrou prin camerele parlamentului si cativa oameni de bine sa fi fost putin țicniți si se rezolvau toate la mare arta :)) Pe de alta parte, alte comentarii sunt de prisos, romania e compromisa iar cei care inca isi mai fac iluzii ar face bine sa-si cumpere manuale de furt si inselaciune si sa se apuce temeinic de studiat, ca asta e viitorul, nu apelul la morala, etica si alte bazaconii. Si nu va plangeti, ca ceva bani mai sunt, pe la pensii si fonduri europene, loc de impozitare ar mai fi, iarba din curte si tigla de pe casa, asa ca viitorul suna bine, doar n-o sa murim toti saraci si cinstiti ca Iliescu. :))
cata_nv(Citează)
13/12/2017 la 4:49 PM
In Barcelona ies un milion de oameni la o manisfestatie si la noi in Bucuresti doua mii? Sper si imi doresc ca sa fim condusi spre cea mai mare rapa de Iordache, Dragnea si ceilalti. asta meritam.
Giovani(Citează)
13/12/2017 la 4:58 PM
Schimbă “în defavoarea Opoziției” cu “în defavoarea României”
alunelu(Citează)
13/12/2017 la 4:58 PM
cine vrea sa plece din tara, ar trebui sa o faca acum, cat inca mai suntem in UE si deci mai sunt deschise granitele.
despre Polonia si Ungaria, care sunt mai avansate decat noi pe drumul spre autocratie/ iliberalism, se vorbeste de anul asta despre posibilitatea de a iesi din UE si nu vad ce se va imbunatati in viitorul apropiat
Robo(Citează)
13/12/2017 la 5:12 PM
si intr-un nou exces de zel au incalcat si constitutia:
Art. 78 – Intrarea în vigoare a legii
Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei.
D4n(Citează)
13/12/2017 la 5:49 PM
Pai e lege sau regulament intern?
IonutIFR(Citează)
13/12/2017 la 10:06 PM
Nu e lege…
alex(Citează)
14/12/2017 la 7:45 AM
Oi fi eu un pic cam conspirationist dar, poate rezista un om de 95 de ani cu leucemie în stare grava 1 an? Imediat după ce moare urmașii au promisiunea ca vor primi o renta anuala de ordinul milioanelor de euro. Cred ca s-a creat diversiunea perfecta – l-au scos pe rege de la naftalină (sau frigider, sau aparate) exact în momentul zero, iar astia modifica legile parcă după un program stabilit minut cu minut
Razvan(Citează)
14/12/2017 la 11:10 AM
mda, si turnurile World Trade Center au fost doborate de americani ca pretext sa invadeze Iraq. Sa fim seriosi…
GabrielG(Citează)