Discuția geeky despre Star Wars The Last Jedi, cu spoilere

Abia așteptam să treacă săptămâna ca să vă pot spune adevăratele mele gânduri despre Star Wars: The Last Jedi, cu tot cu spoilere. Dacă nu l-ați văzut încă, nu citiți acest articol, ci reveniți după ce urmăriți cel mai nou film din epopeea Războiul Stelelor. Dacă l-ați văzut deja, haideți să-l discutăm cu nume și prenume mai jos și în comentarii.

Here be spoilers.

Mi-a plăcut mult filmul. L-am văzut deja de două ori și mi-a plăcut și mai mult după aceea pentru că am avut ocazia să observ mici detalii, ba chiar să-mi dispară unele nemulțumiri inițiale.

Să începem direct cu elefantul din cameră. Luke Skywalker moare.

Eu am văzut prima oară Star Wars când aveam vreo 5 ani, la cinema Scala. Ai mei se temeau să nu mă sperii de “unul mic, verde și cu urechi de porc”, dar Yoda nu era oricum în Episodul 4. Filmul mi-a plăcut mult și probabil că ani de zile după aceea m-am jucat închipuindu-mi nave spațiale, săbii laser și lupte de diverse feluri.

Luke Skywalker este cel mai vechi erou al meu. Iar acum este mort.

Am intuit în film că nu este prezent și în realitate pe planeta Crait, ci un soi de miraj, o proiecție a Forței, mai ales că arăta bine aranjat, tuns și cu roba călcată cu dungă. Sunt și alte indicii în film, le-am observat la a doua vizionare: pașii lui Kylo Ren lasă urme în sarea roșie, ai lui Luke nu; fulgii de zăpadă sfârâie pe sabia laser a lui Ren, pe a lui Luke nu.

După luptă, însă, când s-a ridicat cu greu de jos pe insula sa, istovit de greaua încercare, am crezut că scapă. Că va rămâne retras acolo, alături de animăluțele sale, dar în viață. Zâmbetul său de la final, dispariția prin contopirea cu Forța și haina goală, luată de vânt, m-au lăsat blocat. Întreaga sală a fost blocată, cu ochii umezi, cu excepția unei femei de pe rândul din spatele meu, care plângea în hohote.

The Last Jedi are punctele sale rele. Este prea lung, iar o mare parte din fazele cu cazinoul și caii de curse putea fi eliminată fără probleme, că pare de umplutură. Un alt punct ilogic este cel cu coliziunile dintre nave. Dacă un crucișător poate distruge toată flota inamică printr-un impact la viteză foarte mare (perfect realist, de altfel), de ce n-au folosit această strategie de la început? Și de ce viceamiralul Holdo stătea și se uita cum navele ei sunt distruse, din moment ce oricum voia să se “scufunde” cu corabia? Câțiva actori sunt, de asemenea, cam lipsiți de carismă.

Dar cam aici se opresc punctele rele. Am reproșat filmului că Snoke este un personaj foarte puternic, dar nu ni se explică cum apare și de unde vine. Mi-am amintit apoi că nici Impăratul Palpatine nu este deloc explicat în trilogia originală, ci doar apare și ne uimește pe toți cu puterile sale. Universul Extins și trilogia ulterioară le-au explicat, de fapt, ceea ce probabil se va întâmpla și cu Snoke.

Am reproșat și glumele prea puerile, dar în sală se râdea zgomotos, așa că se pare că au prins la public.

Filmul are, în schimb, o mulțime de puncte bune, fiind bine gândit și bine realizat. I-am reproșat episodului 7 că repetă prea mult scenariul din episodul 4, dar se pare că totul era intenționat și acum, în Episodul 8, am văzut și de ce: istoria poate părea ciclică, dar oameni diferiți fac uneori alegeri diferite ce duc la deznodăminte diferite.

Treaba asta este subtil redată în film. Kylo o duce pe Rey cu liftul către întâlnirea cu liderul suprem, așa cum și Vader l-a dus cândva pe Luke la întâlnirea cu împăratul. Atunci, după o înfruntare de caractere, Vader îl distruge pe împărat și, în final, renunță la partea întunecată a forței și moare ca un Jedi. Aici, Kylo Ren îl distruge pe Snoke, dar preia puterea și vrea să-i omoare pe toți.

Luke eșuează cu maestru al lui Ben, dar Rey este alt tip de om și lucrurile se termină altfel. Luke nu vrea să plece la război, considerându-se bătrân și neputincios împotriva armatelor noului imperiu, iar R2-D2 îi aduce aminte că,  acum mulți ani, Obi-Wan Kenobi n-a șovăit într-o situație similară. Obi-Wan îi spune lui Vader, înainte de a fi omorât de acesta, “If you strike me down, I shall become more powerful than you can possibly imagine.”; Luke vede puțin diferit lucrurile și-i spune lui Ren: “Strike me down in anger and I’ll always be with you.”, dar amândoi se sacrifică pentru ca elevii lor să aibă timp să fugă.

Snoke n-o fi bine explicat, dar mi-a plăcut cum vorbește. Pare puternic, pare dezamăgit de Kylo Ren, îl arde unde trebuie. Nu este un clișeu amuzant precum Generalul Hux, de exemplu, sau precum Phasma, care din nou mi s-a părut că apare absolut fără nici un rost în film.

Mi-a plăcut și dialogul dintre Yoda și Luke despre cum nu există o rețetă sigură în a antrena pe cineva să devină o persoană bună. Faci ce poți și speri la cât mai bine, dar este normal ca elevul să-și depășească maestrul nu musai în performanță și putere, dar măcar în felul de a gândi.

Și mai mult mi-a plăcut, însă, faptul că Jedi sunt demitizați și Forța dată jos de pe sfântul piedestal pe care o așezaseră anterior. Nu-i vorba doar de universului filmului, ci și de acest din lumea reală, unde unor fani li se urcaseră fanteziile la cap și mai că te înjurau dacă nu te închinai, ca ei, la un altar al fanteziei lui George Lucas.

M-a uns la inimă ce-a zis Luke despre cum cavalerii Jedi pot dispărea, că energia ce unește toate lucrurile va rămâne bine mersi și fără ei, iar oamenii se pot descurca și fără ajutorul celebrilor Jedi care, trăgând linie la final, n-au fost așa infailibili și superiori precum se credeau. Episoadele 2 și 3 oricum i-au prezentat drept o grupare prea încremenită în reguli stricte și principii prea corecte, oarecum anacronici față de restul societății din univers și a problemelor de acolo.

Dacă, la finalul Episodului 9, Rey învinge și totuși decide să nu antreneze alți viitori Jedi, nu i-aș reproșa nimic. Mesajul acestei trilogii moderne mi se pare că este, mai degrabă, că și oamenii fără puteri speciale pot și trebuie să facă ceea ce-i corect, după cum vedem de altfel în refuzul lui Finn de a fi un stormtrooper sau sacrificiul atâtor soldați ai Alianței Rebele.

Unul dintre mesajele trilogiei Lord of the Rings a fost că și cea mai mică persoană poate schimba lumea. Star Wars se dusese prea mult în extrema cealaltă, că numai persoanele speciale, înzestrate cu puterea de a mânui Forța, pot schimba ceva. O întoarcere la un mesaj mai echilibrat trebuie apreciată.

Au lăsat-o mai moale chiar și cu “partea întunecată”. Rey o caută în acel… anus de pe insulă, dar nu o găsește. Kylo Ren preia puterea pentru că poate, pentru că este un “monstru” care vrea să ucidă. Inclusiv spune că trebuie să lase să moară imperiul, Jedi, Sith, rebeli și orice altceva, adică vrea să conducă pentru că poate, fără mare legătură cu principiile Sith de altădată.

Echilibrul în Forță, despre care se vorbește de câteva filme, poate că va veni odată cu dispariția tuturor Jedi și Sith.

Dacă vreți o dovadă a faptului că este nevoie de așa ceva, uitați-vă pe ce i se reproșează filmului. Unii se plâng că Luke aruncă în sictir sabia peste umăr. Vă dați seama, aruncă sfânta sabie! Alții fac petiții ca filmul să fie modificat sau șters din “canon”. Alții sunt dezamăgiți că sfinții lor eroi nu trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți, ci le-a mers prost după Episodul 6. Asta e. Doar pentru că povestea n-a decurs după cum își închipuia fiecare fan că va decurge, nu înseamnă că este un film prost, ci doar diferit.

Daisy Ridley când se îmbracă în rochie, nu în costume spațiale. The Force is strong with that one.