un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

România a organizat primul health hackathon din Europa Centrală și de Est, cu propuneri foarte bune de proiecte

6 Nov 2017  ·

TEHNOLOGIE  ·

1 comentariu

Am auzit o idee foarte bună: este timpul ca tehnologia modernă să ne prelungească viața. Cum ar fi, e mișto că avem umbrele cu bluetooth care-ți atrag atenția să nu le uiți în restaurant sau telefoane care îmbunătățesc fotografiile prin procesare neuronală, dar hai să folosim tehnologia și unde chiar contează!

Pe 28-29 octombrie, sâmbătă și duminică, s-a desfășurat Hacking Health Hackathon: este primul hackathon făcut integral pe teme de smart health / eHealth în Europa Centrală și de Est. Domeniul în sine este nou -primul health hackathon a avut loc în anul 2010 în SUA-, așa că mi se pare foarte tare că primul din această zonă a Europei are loc în România și nu în țările din jur.

Iniţiativa a aparținut Johnson & Johnson România la propunerea Janssen, compania lor farmaceutică, dezvoltat împreună cu diviziile lor Consumer și Medical Devices și cu sprijinul Smart Everything Everywhere, cu parteneri strategici Ambasada Statelor Unite ale Americii în România și Camera de Comerț Americană în România. Nume mari, cum ar fi.

Un alt semn bun pentru importanța sa a fost dat și de numele prezente la deschidere, în juriu sau ca mentori. Ambasadorul SUA, Hans Klemm, a fost acolo, la fel și Anca Harasim, reprezentantul Camerei Americane de Comerț, și au vorbit despre cum țara noastră trebuie să insiste pe soluții medicale moderne, având în vedere incidența mare a unor boli precum atacul de cord sau cancerul. Dr. Diana Păun, consilier de stat în Administrația Prezidențială și parte și din juriul competiției, a spus că prevenția este foarte importantă și tehnologia trebuie să ajunge în această privință.

Christian Rodseth, managing director Janssen și administrator J&J România, a spus că acest proiect este al treilea proiect la nivel mondial ce câștigă susținerea Johnson & Johnson GA&P Innovation Fund (de unde bănuiesc că a venit premiul și bugetul pentru organizare).

Știu că probabil astfel de detalii organizatorice nu vă interesează foarte tare. Inclusiv eu merg la hackathonuri interesat în principal să notez ideile propuse de participanți și să le scriu pe blog. Ce vreau însă să spun aici este că organizarea și implicarea au fost de nivel foarte înalt, așa că participanții trebuiau să se ridice la înălțimea așteptărilor.

Și așa au făcut. Am auzit atât de multe idei bune de la echipele înscrise încât am plecat convins că țara noastră are un potențial mare de resurse intelectuale și imaginație inclusiv în domeniul sănătății. Cu astfel de ocazii, poate beneficia și de finanțarea necesară.

Nici n-aș putea alege proiectul meu preferat, așa de multe mi-au plăcut.

De exemplu, proiectul BT Scanner își dorește să identifice cancerul mamar încă din stații incipiente folosind camere cu termoviziune. Studii recent publicate de niște cercetători străini arată că temperatura sânilor crește în anumite zone atunci când țesutul este afectat de cancer, ceea ce poate fi ușor identificat cu o cameră specializată.

Explicația este simplă. Tumoarea se conectează la vasele de sânge din zonă și generează un flux sanguin crescut, așa că apar zone hipertermice ce pot fi mai calde cu până la 1,5 grade Celsius decât țesuturile din jur. O cameră cu termoviziune cu rezoluție bună le-ar putea detecta, rata de identificare corectă fiind foarte mare în studiul pe care se bazează ei.

Proiectul mi se pare foarte bun pentru că mamografiile clasice sunt greu de îndurat, iar ecografia se bazează pe priceperea doctorului. O cameră de termoviziune și un algoritm de analiză a imaginilor ar putea fi mult mai ieftine decât un ecograf, ceea ce ar permite instalarea de astfel de dispozitive în mult mai multe spitale sau centre medicale.

Medic.Chat este o altă aplicație bună, mai ales că e deja funcțională. Este locul în care pacienții pot pune întrebări, iar medici le răspund cu sfaturi medicale. Ideea aceasta este deja implementată în multe țări dezvoltate (în SUA, o aplicație similară are 100.000 de doctori înrolați în sistem), iar cea românească are momentan 20 de medici și 200 de utilizatori.

Acum funcționează ca un forum, pui întrebarea și aștepți răspunsul medicului. De exemplu, cineva spunea că unghiile i-au devenit violet, ce trebuie să facă? Pe viitor, aplicația urmează să implementeze și voce și video pentru un dialog rapid, plus posibilitatea de a uploada fotografii.

iCare își dorește să ajute copiii cu autism prin jocuri video. Este o implementare modernă a terapiei ABA (Applied Behaviour Analysis), care îmbunătățește abilitățile sociale ale copilului.

Pe scurt, aplicația folosește un telefon sau o tabletă pentru a le cere copiilor, într-un mod atrăgător pentru felul lor de a gândi, să recunoască obiecte, culori, situații șamd. Un exemplu dat a fost “mergi și identifică o masă” și misiunea se îndeplinește când camera telefonului este utilizată pentru a fotografia o masă.

Daddy App este o aplicație de parenting, dar orientată către tați. Pentru mame sunt destule. Ideea este să implice și tații în cele 9 luni de sarcină (și poate, printr-o extindere viitoare, și după naștere).

Aplicația îi va învăța și pe tați ce trebuie să știe pentru această perioadă, practic transformându-i pe aceștia într-un partener informat pentru femeia gravidă, care altfel ar putea simți că trece prin această experiență singură.

Baby Steps este o aplicație similară, dar full-option, ca să zic așa. Vine în întâmpinarea ambilor părinți cu sfaturi și informații pentru creșterea copiilor. Evident, din surse avizate.

Seen este un alt proiect interesant. Descrierea este scurtă: folosește un sistem video de monitorizare a operațiilor pentru a ține evidența ustensilelor și tampoanelor introduse și scoase din corpul pacientului, astfel încât rezultatul să fie mereu zero.

Nu de alta, dar cred că am auzit cu toții despre obiecte uitate în interiorul pacienților după operație și ce complicații produc acestea. Sunt ajutați de biblioteci de imagini cu astfel de ustensile, așa că tot ce trebuie să facă ei este să construiască algoritmul, bazat pe machine learning și TensorFlow, pentru a învăța să recunoască totul în timpul unei intervenții chirurgicale.

O echipă venise cu un desktop PC și ochelari VR. Planul lor era să dezvolte o aplicație utilă în tratamentul fobiilor utilizând realitatea virtuală. Momentan porneau cu 4 fobii de bază (frica de înălțime, de întuneric, de avion și de spații înguste) și se pare că cea mai bună metodă pentru a le trata este confruntarea lor, așa că asta intenționează în realitate virtuală.

Fac în același timp și monitorizarea pulsului, transpirației și temperaturii corpului, așa că pot avea date relevante pentru evoluția persoanei aflată sub cască și a tratamentului.

O altă aplicație, Simple Med, îți aduce aminte să iei la timp tratamentul și anunță și o altă persoană că era cazul să iei tratamentul. Astfel, soția te poate bate la cap sau tu-ți poți bate la cap părinții bătrâni dacă au uitat sau nu să ia pastilele conform schemei stabilite de medic.

Sanguinity este un sistem de management pentru donarea de sânge. Spitalele ar putea avea o bază de date cu cine a donat anterior și ce grupă de sânge are, astfel încât în caz de nevoie mare n-ar trebui să mai meargă vestea pe telefonul fără fir, ci ar putea contacta ei direct persoana potrivită.

Aplicația ar permite donatorilor să se prezinte la centre în intervale orare potrivite, iar încărcarea acestora ar putea fi bine gestionată. Situația curentă, dacă ați văzut-o pe la știri, este că în general nu se donează sânge, dar când apare o criză, o mobilizare specială, se face o coadă de abia apucă toți să doneze.

Echipa MedNet vrea să folosească tehnologia Blockchain pentru a securiza accesul la datele personale ale pacienților. Asta ține mai mult de tehnologie și infrastructura IT a companiei (în acest caz, o companie medicală), dar în același timp are mari șanse în piață, având în vedere că hackingul sau leak-urile de informații personale sunt la ordinea zilei.

O altă echipă propunea tratamentul “ochiului leneș” (oficial se numește ambliopie) folosind tot realitate virtuală. Alții vor să parseze toate descrierile medicamentelor pentru a realiza o aplicație ce-ți poate indica rapid contraindicații în tratamentul curent față de alte tratamente pe care le urmezi sau le-ai urmat în ultima perioadă. O ultimă echipă cu care am discutat dorea să creeze o aplicație care să prezică ce boli ai putea face în funcție de nutriția și stilul tău de viață; asta ar fi deprimantă rău!

Participanții au avut la dispoziție o mulțime de mentori care să-i consilieze și să-i orienteze pe direcția corectă în aceste aplicații, deși, din ce-am văzut eu pe acolo, multe echipe includeau deja medici sau studenți la medicină. Printre mentori, l-am văzut și pe Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, membri ai asociaților de pacienți, chiar și pe Doina Drăgănescu, profesor universitar, doctor și decan al Facultății de Farmacie.

Cine a câștigat? Sanguinity, MedNet și Baby Steps. Îi găsiți în descrierile de mai sus. Acum ei vor împărți finanțarea dată ca premiu, câte 5000 de dolari de căciulă. În plus, cei din Smart Everything Everywhere le vor asigura în continuare mentorat pentru a-și duce la îndeplinire proiectele.


(echipa aplicației Baby Steps)

(echipa aplicației MedNet)

(echipa aplicației Sanguinity)

asus s5507

    1 comentariu

  1. Simple Med – hmm, am deja o aplicatie, MediSafe, care pare sa faca deja ce spui tu acolo la Simple Med… o idee buna, chiar daca nu neaparat originala…

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus