Review: Call of Duty WWII se întoarce cu succes la elementele ce au făcut celebră seria

Noul Call of Duty: WWII este un joc foarte bun, o întoarcere la ideile, principiile și bătăliile ce au făcut celebră această serie înainte să se complice cu scenarii SF.

Jocul urmărește cele mai importante bătălii ale trupelor americane în Europa, începând cu debarcarea în Normandia și până la trecerea Rinului spre inima Germaniei naziste. Totul este văzut din perspectiva soldatului Daniels și a camarazilor săi de pluton într-un șir de 11 misiuni. Să vă zic de acum și punctul său slab: după ce am primit key-ul de review de la Activision și până am terminat jocul au trecut 6 ore, zice Steam.

Toate misiunile sunt foarte bine făcute. Prima are loc pe Omaha Beach, începând cu debarcarea aliată. Mai țineți minte un joc numit Medal of Honor: Allied Assault și o misiune emblematică de acolo cu debarcarea în Normandia? Acum este rândul seriei Call of Duty să aibă o astfel de misiune și, deși mi-ar fi plăcut să fie mai lungă, este un moment bine recreat.

Misiunile următoare sunt cumva clasice pentru seria Call of Duty. Pleci alături de pluton să elimini niște tunuri. Pe drum dai de nemți adăpostiți în case, îi cureți, apoi aceștia contra-atacă, așa că preiei controlul unei mitraliere fixe și aperi zona până apar tancurile aliate. Urmărești un astfel de tanc, fiind protejat de armura sa, eliminând soldați naziști în timp ce tancul se ocupă de lucrurile mai importante. Tancul este distrus de niște tunuri, așa că plutonul tău trebuie să meargă pe flancuri și să le distrugă, apoi iei controlul unor tunuri antiaeriene pentru a distruge câteva avioane germane ce încearcă să te bombardeze.

În altă misiune, cucerești pe rând diverse clădiri, apoi te urci în turnul unei biserici pentru a folosi o pușcă cu lunetă pentru a apăra camarazii din stradă, apoi scapi din ruina acesteia și aperi zona. În altă misiune, te infiltrezi nedetectat într-o clădire germană pentru a planta bombe și a ucide comandantul, apoi conduci asaltul general împotriva acesteia și o aperi de contra-atac. În alta aperi un pod, avansezi prin pădure, tragi focuri de acoperire asupra unui bunker în timp ce un coechipier se duce să planteze o bombă pe el; dacă moare, te duci tu să recuperezi bomba și să o plantezi, dacă nu, bravo vouă ca echipă.

Dacă v-a plăcut serialul Band of Brothers, veți recunoaște între misiuni și una în pădurile din Ardeni, iar bătălia misiunea finală are loc în Remagen, unde americanii reușesc să captureze ultimul pod rămas nedinamitat peste râul Rin. Jocul introduce și ceva intrigă legată de rivalitatea dintre doi ofițeri și camaraderia legată de salvarea altuia, plus un plot twist micuț și ceva faze lacrimogene, deși acestea sunt mai degrabă scene de umplutură între misiuni, deloc importante pentru ce se întâmplă în joc.

În câteva momente scurte, jocul te pune și în pielea unui comandant de tanc, a unui pilot de avion sau a unei franțuzoaice din Rezistență ce trebuie să infiltreze un sediu nazist pentru a-l sabota.

Sunt multe momente cu scenariu clar (“ia mitraliera” sau “e un lunetist, mergi pe flancuri și omoară-l”), dar foarte bine integrate în misiune. Jocul este palpitant în fiecare moment și, spre deosebire de altele din serie, nu mai ești singur pe plantație, ci plutonul tău te ajută mult mai mult și este mai mereu în jurul tău, plus alți soldați cu care de obicei nu ai treabă, dar contribuie la impresia că este un război mare și ataci în forță. Mai mult, camarazii tăi te pot ajuta din timp în timp; unul îți dă medkit, altul grenade, altul muniție șamd. Aceste “puteri” au un timp de recharge, așa că nu beneficiezi decât din când în când de ele.

Gameplay-ul este clasic. Ai două arme și grenade, iei damage și trebuie să te vindeci folosind un medkit. Arma de început este de obicei varză, uzual un M1 Garand, dar poți lua orice armă găsită pe jos și am preferat mereu una automată. Jocul te lasă să trișezi în sensul că, indiferent ce armă ai avea, coechipierii îți dau muniția potrivită pentru aceasta. Jocul cu arme cu lunetă este foarte satisfăcător deoarece, apăsând Shift, timpul încetinește și poți ținti mult mai precis.

De asemenea, foarte satisfăcător este când găsești o cale pentru a ajunge pe flancul dușmanilor și îi surprinzi pe aceștia, vreo 3-4, concentrându-se spre altă direcție; îi mitraliezi pe toți în timp ce nici nu știu ce i-a lovit. Jocul permite în multe momente astfel de acțiuni, iar asta, împreună cu misiunile reușite, îți permite să-l rejoci cu plăcere poate pe o dificultate mai ridicată.

Grafica e bună. Întreg jocul are loc în spații deschise, iar unele scene prin pădure sau prin oraș arată foarte bine. Sunt curios cum ar arăta în HDR, că jocul permite, dar nu am avut monitor compatibil. Cred că se putea și mai bine, cel puțin noul Star Wars: Battlefront II pare să aibă spații libere mult mai spectaculoase, însă CoD are un aspect natural ce-i prinde bine. Muzica este foarte reușită, de asemenea.

Ce nu mi-a plăcut? Că-i scurt, v-am zis că l-am terminat în 6 ore. Apoi, ceva ciudat se întâmplă atunci când tragi în dușmanii deja doborâți, dar care încă se târăsc pe acolo. Am avut deseori senzația că degeaba trag în ei când sub doborâți, că nu le fac nimic, ci abia când își revin și se ridică pot să le dau din nou damage. Poate doar mi s-a părut mie, poate e un bug.

Am jucat și multiplayer. E prima oară când joc CoD în multiplayer, că nu mi-a păsat de asta până acum; l-am încercat doar pentru review. Mi s-a părut complicat (trebuie să alegi niște divizii care oferă bonusuri la anumite arme, există niște puteri speciale gen bombardament aerian), apoi treci prin loadout și în sfârșit te lupți. Am văzut multe moduri multiplayer, toate în echipă, nici unul free for all.

Am jucat câteva hărți. Ca începător, mi s-a părut dificil jocul, dar cu timpul probabil că mi-ar crește skill-ul. Sistemul este asemănător cu cel de la Star Wars: Battlefront 2, unde aduni experiență pentru a debloca arme mai bune. De fapt, voi aștepta Battlefront 2 pentru multiplayer, e mai spectaculos și are grafica mult mai bună.

L-am jucat pe Core i5-6600, 32 GB RAM, placă video GTX 1060 cu 6 GB memorie video. La setări maxime de grafică am avut aproape mereu 60 fps în 1920x1080px, probabil și mai mult, dar nu știu pentru că am lăsat vsync activat.