Două mituri despre ce înseamnă să ai afacerea ta

În România există această impresie că, dacă ai afacerea ta, faci munți de bani și ești milionar în euro. Într-o țară în care inițiativa antreprenorială este foarte redusă și majoritatea caută un post călduț în care să hiberneze toată viața, economia liberă de piață este slab înțeleasă.

Mai nou, patronatul este chiar demonizat. Este managerul care te pune să muncești pe un salariu mic pentru a-i genera profituri mari de care beneficiază doar el, este cel care vrea să pice guvernul PSD care mărește salarii și pensii, este omul a cărui afacere speri să dea faliment, dă-l naibii că nu mai e de-al nostru, nu-i mai place berea proastă și munca normală, vrea să fie șef.

Și lumea crede tot felul de bazaconii despre mediul de afaceri, precum cele de mai jos.

DACĂ FIRMA EXISTĂ, ATUNCI FACE ȘI BANI

Nu-i niciodată o garanție a acestui lucru, dovadă că există o mulțime de firme ce dau faliment abia după 3-4 ani, timp în care se chinuie constant să reușească pe piață, au suișuri și coborâșuri, dar pe total nu merg bine.

Mai mult, ideea de adaos comercial și chiar de profit sunt greșit înțelese. Oamenii cred că, doar pentru că vinzi la preț mai mare decât cumperi sau produci, înseamnă că te și îmbogățești de la o zi la alta. Cheltuieli precum chiria, salariile, curentul, publicitatea și restul sunt ignorate în acest tip de raționament simplist, la fel și taxele cerute de stat și haosul ce există în sistemul financiar, unde de la an la an se schimbă totul. “Iei cu 50 de euro și vinzi cu 100, cum adică nu-ți merge bine?”

Cum merge prost o firmă, dar totuși rezistă ani buni pe piață înainte de a se închide? Pentru că trăiește la limită. Se chinuie de pe o zi pe alta, mai are un an norocos, mai aduce patronul bani de acasă, mai atrage un investitor (în sensul că se împrumută la un prieten sau îl bagă în afaceri, nu că vine vreun mare fond de investiții). În alt an, nu mai vinde așa bine, se strică mașina, crește salariul minim. Da, ăia 200 de lei în plus la salariul minim chiar sunt o problemă pentru multe firme!

De ce merge bine o firmă, apoi dă faliment? Și aici pot fi o mulțime de motive, de la extindere neinspirată, schimbarea pieței în timpul ce trece între ideea de a începe o afacere și până o pui concret în practică, investiții prea mari (gen cumperi stoc de 5000 de hanorace, că atât e comanda minimă la producător) ce se recuperează foarte lent și altele asemănătoare. Nu mai menționez motive evidente precum lipsa de talent a managerului, concurența din piață șamd.

DACĂ FIRMA FACE BANI, ATUNCI FACE FOARTE MULȚI BANI

Cum ar fi, majoritatea cred că, dacă o firmă dă semne că merge bine, nu că se chinuie de la o zi la alta, atunci înseamnă că are un profit foarte mare, patronul e milionar și are 3 mașini, toate BMW X5.

În practică, profitul este destul de mic. O zic chiar rapoartele oficiale:

Dacă vă uitați în tabelul de mai sus, majoritatea firmelor mici sunt pe pierdere sau au (să-i zicem) profit de până în 6,25%. Și nu, nu ziceți că cei pe pierdere de fapt huzuresc în lux și fac artificii contabile pentru a nu plăti impozit. De multe ori, chiar sunt la limită.

Majoritatea cunoscuților mei ce au firme câștigă din ele cam cât un salariu bun. Muncesc enorm pentru asta și trăiesc într-un mult mai mare stres al zilei de mâine decât angajații lor, fără a se îmbogăți, dar o fac pentru că le place să fie propriii lor șefi și speră că în timp, prin muncă la fel de multă, vor câștiga mai bine.

Inclusiv firmele mari au început prin a fi mici, iar creșterea este lentă și plină de riscuri. Este lentă și plină de riscuri inclusiv în SUA și alte țări dezvoltate, unde ideile bune se bucură rapid de atenția investitorilor cu bani (vezi UBER, 3 miliarde dolari pierdere anuală, dar investitorii îi susțin să se întindă în toată lumea cu gândul că vor avea și profit cândva; sau vezi PayPal, care a cheltuit inițial sute de milioane de dolari pentru a atrage utilizatori noi, oferindu-le 20 de dolari dacă-și fac cont).

La noi, unde spiritul antreprenorial a fost ucis în fașă de 50 de ani de comunism, este și mai greu, iar astfel de mecanisme moderne abia încep să apară. La noi, băncile sunt diavolul, iar parteneriatul cu cineva cu bani este privit la modul “nu, că-mi fură ăla ideea” sau “adică ce, eu am ideea și să fac doar 50% din bani?”.

Apoi vine birocrația și-ți dă fatality. Întrebați pe cei ce au vreun magazin online mic, unde speră să vândă ceva pe vreo nișă găsită de ei, cât timp petrec pentru a-și crește vânzările și cât timp se ocupă de probleme precum:

• birocrația românească, chestiuni de genul ce declarații trebuie depuse la Mediu referitor la deșeuri.
• cereri sau probleme atipice, precum clienți ce vor să le ștergi datele personale din baza de date sau oameni care comandă periodic și apoi refuză întotdeauna livrarea.
• situații auxiliare business-ului, de genul cât costă rambursul banilor prin curier și în câte zile se face, declarații vamale și marfă blocată în tranzit/vamă, retururi și ANPC șamd.

Și nu ziceți că, dacă nu poate face acestea, e vina lui și n-ar trebui să pornească o afacere. Economia este generată de cei ce pornesc afaceri și le dezvoltă.

Ca și multe alte lucruri legate de educația financiară în România, astfel de chestiuni sunt slab înțelese și slab prezentate în ce avem la dispoziție.

Cum spuneam inițial, patronul este demonizat. La știri îi vezi doar pe cei ce dau tunuri și “fac combinații”. Mediul de afaceri nu ajută nici el, că e plin de evazioniști, iar cei de la putere sunt primii la furat. Programe precum Innovation Labs sau Chivas Venture ajută mult mai mulți oameni decât programe de stat anunțate cu pompă, dar sugrumate de birocrația specifică.

Lipsește o metodă de a transmite marelui public informații și despre oamenii normali, cei care lucrează zi de zi, ba poate chiar seară de seară și până târziu, cei care se luptă cu sistemul fiscal, care caută trei oameni pentru firmă și n-au pe cine angaja, care se bucură de o creștere 5% YoY și acum înjură zilnic split TVA-ul și cât de mult le complică tâmpenia asta viața, care se bucură că într-o lună au vândut mai mult, dar în următoarea au făcut un accident auto și service-ul costă cât trei salarii medii, așa că nu știu pe unde vor scoate cămașa, cei pentru care tot felul de legi sau reglementări obscure ce uneori sunt imposibil de respectat le pot aduce oricând amenzi de zeci de mii de lei.

Era cândva o emisiune pe la ProTV numită “am întâlnit și români fericiți”. Ar trebui făcută din nou. Sau măcar astfel de oameni să-și facă un blog și să vorbească mai pe față despre problemele de care se lovesc zi de zi. Știu că n-au timp de asta, dar în același timp ar fi o lectură foarte interesantă.

Emisiunea ProTV-ului a dispărut, însă. Morala “uite o poveste de succes, prinde și tu curaj să încerci” a fost înlocuită cu “dacă ai o poveste lacrimogenă, primești pomană”.