Trebuie să carpe diem mai mult!

Orice ființă vie de pe planeta asta moare la un moment dat. Oamenii nu fac excepție, iar moartea aia la bătrânețe, după o viață lungă, nu mă sperie așa tare. Bineînțeles că vreau să o amân cât de mult pot, dar știu că rămâne inevitabilă.

Mă sperie, în schimb, moartea asta stupidă în niște împrejurări atât de ireale încât le vezi apoi la știri și te gândești “băi, cât ghinion să ai?!”

Zilele trecute, la furtuna din Timișoara, la momentul t un panou stradal a fost doborât de vânt și a căzut peste o zonă de vreo 2 metri lungime din drumul de sub el. În același moment t și în aceiași doi metri se afla o mașină condusă de un tânăr de 24 de ani, care a decedat.

Mașina arată ca mai jos. Ca să fie și mai oribil totul, a murit ucis de un panou pe care scrie “Timișoara, oraș martir” (după reabilitate, imaginea de mai jos este mai veche via Street View).

Poți auzi despre astfel de lucruri din când în când la știri. Unii au murit când șoferul unei basculante a mers pe DN1 cu bena ridicată și a dărâmat o pasarelă pietonală peste o altă mașină. O secundă mai târziu și ar fi supraviețuit. Alții au murit când le-a căzut un țurțure în cap. Un metru mai înainte sau înapoi și ar fi supraviețuit doar cu o sperietură de povestit familiei. Un șofer omoară 5 oameni ce așteptau autobuzul într-o stație din Brăila. Anvelopa reșapată a unui TIR explodează, șoferul pierde controlul camionului, intră pe contrasens, lovește o mașină și omoară o familie întreagă. Vă dați seama că ăia, dacă plecau de acasă cu trei secunde mai repede, ajungeau la destinație nevătămați?

Asta e partea oribilă. Crezi că ai toată viața în față. Ai trecut prin 17 ani de școală și vrei să faci ceva cu asta. Muncești și te gândești ce vei face la anul și visezi la ce-ar putea fi peste trei ani. Visezi la un salariu dublu, dar te îngrijorează și zvonurile despre o nouă criză. Ai firmă și te consumi cu mizeria aia de split TVA, dar visezi și în secret la cât de departe ai putea ajunge. Iubești pe cineva și cea mai plăcută senzație din lume este când te trezești dimineața și o vezi lângă tine în pat, dormind liniștită; speri că așa vor fi lucrurile încă 70 de ani. Cel puțin! La anul ai nuntă, te gândești la cum vor arăta copiii tăi. Ai deja copii, te gândești că peste doi ani încep școala, te întrebi oare ce vor ajunge în viață, ce meserie le va plăcea și cum va arăta țara pe vremea lor. Ești divorțat, te gândești la ce-ar fi putut fi diferit și te gândești că au trecut doi ani și tot n-ai cunoscut pe altcineva potrivit. Te îngrijorezi despre plata ratelor sau poate că visezi la Londra și te întrebi dacă la anul vei putea ajunge acolo sau mai bine ții bani pentru a renova casa. Vrei să înveți cândva să schiezi, te gândești să mănânci mai multe salate, visezi la o nouă cucerire, te stresezi cu șefii, te relaxezi cu familia, aștepți următorul Game of Thrones. Petreci ani lucrând, pas cu pas, zi de zi, spre diverse țeluri pe nenumărate planuri ale vieții.

Și mori.

Cu mult înainte să ai motive să te gândești la asta. Mori brusc, stupid și inutil. Nici nu apuci să-ți dai seama ce ți se întâmplă. Într-o clipă ești, în alta nu mai ești. Îți iei la revedere de la familie ca în orice altă zi când pleci la muncă și data viitoare te văd sau îi vezi la morgă.

Tot ce ai visat să faci, toate planurile și visurile, toți anii petrecuți construind educația, cariera, familia și ce mai vreți voi s-au dus. Nici un dosar penal pentru vinovați nu o să compenseze dispariția unei Vieți cu toate relațiile și efectele și influențele ei asupra celor din jur. Din acest motiv astfel de tragedii ne uimesc și din același motiv tragedii de amploare de acest tip, precum cele provocate de terorism sau războaie, sunt atât de distrugătoare și pentru psihicul celor din jur.

Nu există vreo metodă să previi asta. Cred că singurul lucru ce trebuie făcut este să nu ai doar planuri pe care poate că nu apuci să le pui în practică, ci să îmbini cumva făcutul cu visatul, în ce raport vrea fiecare. Yolo!