►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
LG a prezentat noua serie Q ca fiind una din gama medie ca preț, dar care împrumută câteva aspecte caracteristice flagship-ului lor G6, în principal fiind vorba de ecranul de tip Full Vision, unul care acoperă aproape întreaga parte frontală. Q6 mai vine cu încă un avantaj bun: o cameră selfie wide-angle, tocmai bună pentru grupuri de persoane. După ce-am văzut-0, m-am întrebat de ce nu includ și flagship-urile așa ceva, fiind o idee foarte bună.
Specificații LG Q6:
Preț: în jur de 1.600 de lei.
Odată cu lansarea Q6 în România, LG are pe site-ul oficial și un concurs numit “Strânge-ți grupul la un selfie”: realizați o fotografie selfie cu ce telefon aveți voi, postați-o pe Facebook, Instagram, Twitter sau Tumblr cu hashtag-ul #selfieQ6 sau înscrieți-o direct pe site-ul concursului. Prin tragere la sorți se va acorda ca premiu un telefon LG Q6 și câteva premii mai mici. Două vești bune: e cu tragere la sorți, nu cu voturi, și fiecare poate înscrie până la 50 de selfie-uri în concurs. Citiți detalii pe www.lgq6.ro și în regulament.
Asta am primit eu:
Carcasa telefonului nu se poate desface de către utilizator, iar SIM-ul și microSD-ul se introduc printr-un sertar ce se deschide folosind acea agrafă.
LG Q6 are un ecran mare cât aproape toată partea frontală, ca și flagship-urile LG G6 și V30, cu colțurile estetic rotunjite. Mă bucur să văd că producătorii tradiționali de telefoane încep să ducă aceste tehnologii rezervate de obicei flagship-urilor și în următoarele game pe care le produc, o veste bună pentru toată lumea.
Întreaga parte frontală este acoperită cu sticlă, desigur, și înțeleg că-i vorba de Gorilla Glass. Sub ecran se află, mică și abia vizibilă, sigla LG. Deasupra ecranului se află un difuzor, pe centru, iar camera frontală este amplasată în colțul din stânga-sus.
Pentru rama telefonului s-a folosit un aluminiu foarte rezistent, din seria numită 7000, adică un aliaj foarte rezistent, folosit inclusiv în industria aeronautică. iPhone-urile sunt făcute din același aliaj, de exemplu. Ca și la LG G6, și Q6 este certificat MIL-STD-810G, standardul militar folosit pentru a teste rezistența la șocuri, adică este mai rezistent decât multe alte telefoane la lovituri și scăpări accidentale.
Spatele are o textură plăcută, iar camera foto se află plasată în colț, lângă un flash. Nu există cititor de amprente.
Butonul on/off este în dreapta, cele două butoane de volum în stânga, portul microUSB și jack-ul audio în partea de jos. SIM-ul și microSD-ul intră prin partea stângă.
Telefonul se simte bine închegat, bine făcut. Butoanele au o cursă plăcută, cu un click satisfăcător și fără joc deranjant. Spatele este ușor rotunjit pe la îmbinarea cu rama Pe total, nu-i nimic de reproșat, LG a reușit să producă un telefon bine făcut și cu un aspect jucăuș pe spate și modern în față (când aprinzi ecranul).
Ecranul este partea care va fi observată cel mai ușor. Fiind acel ecran mare cât aproape întreaga frontală, ca și pe flagship-ul G6, noul Q6 atrage privirea și oferă o senzație plăcută la utilizare. După ce-am folosit astfel de telefoane, ridic din sprânceană de câte ori văd unul “clasic”, cu spațiu mult deasupra și dedesubtul ecranului, așa că LG Q6 mi-a ținut ochii pe loc.
Rezoluția este 2160 x 1080 pixeli, raport de aspect 18:9, ca la G6. Culorile sunt plăcute, luminozitatea este mai mult decât suficientă. Avantajul unui astfel de ecran este, dincolo de senzația că nu se irosește suprafață importantă din telefon, spațiul suplimentar în special pe verticală, care-i de mare ajutor în special în browsing, unde încap mai multe în ecran, dar și în alte domenii precum fotografierea. De exemplu, te poți uita la un film sau o fotografie 16:9 și mai rămâne și loc pentru butoane de share pe lângă ea.
În plus, ecranul suportă funcția knock-on. Apeși de două ori pe ecran când acesta este stins și se va aprinde. Funcția aceasta este utilă pentru activat rapid telefonul, dar și mai utilă pentru a verifica rapid cât este ceasul și dacă ai ceva notificări noi. Telefonul stă pe birou, tu-l apeși de două ori pe ecran și acesta se aprinde fără a fi nevoie să-l miști de acolo sau să nimerești butonul on/off.
Celălalt mare avantaj al telefonului este camera frontală wide angle de 5 megapixeli, cu un unghi de cuprindere mare. Eu nu fac des selfie-uri, dar chiar și așa am observat că cele de grup sunt mai dificil de făcut cu un telefon normal pentru că patru persoane abia au loc să încapă. Problema asta nu există pe LG Q6, unde încap vreo 8 persoane în imagine.
Iată diferența între modul normal și modul wide angle pentru camera frontală, comutarea dintre ele făcându-se cu un buton.
De ce nu au toate telefoanele o astfel de cameră frontală? Nu știu, că pare o idee foarte bună. Chiar și cu mâna mea lungă am uneori dificultăți în a surprinde într-un selfie doi oameni și ceva din locul în care ne aflăm; persoanele de înălțime mai mică și deci mână mai scurtă probabil că au mai des această problemă, așa că un Q6 vine la fix.
Nu mai zic de toate persoanele care se fotografiază la modul “poză cu mine ca să vedeți cum sunt îmbrăcată astăzi”, pentru care o astfel de cameră le-ar permite să se surprindă integral fără a folosi oglinda liftului.
Camera principală are 13 megapixeli și pixeli de 1,12 micrometri și poate filma 1080p la 30 fps. Fotografiile normale arată ca mai jos. Văd culori ușor supra-saturate față de cum și le amintește ochiul, dar o reproducere precisă a contururilor, surprinderea corectă a zonelor de umbră și de lumină puternică în aceeași fotografie. În lumină mai slabă apare un pic de zgomot de imagine, ceea ce este uzual pentru un astfel de senzor.
Are și ea însă diverse moduri interesante de lucru imediat ce o scoți din Auto și o pui pe Square, unde apar patru noi moduri de fotografiere: Snap Shot, Grid Shot, Guide Shot, Match Shot.
Snap Shot face o fotografie și ți-o arată imediat, pe cealaltă jumătate de ecran. Dacă nu-ți place, faci alta.
Match Shot face două fotografii și le unește cap la cap. Aici sunt mai multe opțiuni: poți fotografia pe rând două lucruri, poți face un selfie și apoi o fotografie normală, ca să arăți scena și mutra ta, ba chiar poți surprinde simultan selfie-ul și scena normală.
Grid Shot face patru fotografii, ca de exemplu să poți surprinde din mai multe unghiuri același obiect sau diverse scene dintr-o zonă.
Guide Shot te ajută să faci mai multe fotografii similare ce pot fi grupate apoi într-un gif animat. Prima fotografia este suprapusă prin transparență peste ceea ce vrei să fotografiezi acum, ca să te ajute dacă, de exemplu, vrei să păstrezi constantă dimensiunea unui obiect sau să-l potrivești în același loc ca și-n prima fotografie. Asta permite niște before & after foarte precise.
Trecând la alte aspecte, iată rezultate de benchmark din diverse teste:
Eu am testat varianta cu 3 GB memorie RAM, din care între 1,7 și 1 GB erau liberi în mod uzual. În ce privește stocarea internă, 10 GB din cei 32 GB erau deja ocupați de Android 7.1.1. și programe preinstalate, dar telefonul poate folosi oricum un card microSD.
Bateria are 3000 mAh și oferă o autonomie de minim o zi. Am folosit PCMark Work 2.0 pentru a-i testa autonomia și am obținut 7 ore și 45 de minute. Asta înseamnă 7 ore și 45 de minute de ecran mereu aprins, pe o luminozitate medie, rulând continuu aplicații de office, chat, email, browsing și ce altceva mai folosește testul. E un rezultat bun.
La ce are instalat nu am nimic de reproșat. Ce-i lipsește? Mi-ar fi plăcut un cititor de amprente, că m-am obișnuit cu ușurința acestuia. Telefonul permite recunoaștere facială, dar preferam amprentă.
Telefonul rulează Android 7.1.1. Interfața default nu are un meniu de aplicații, un app drawer cum este numit, ci le instalează pe toate pe ecranul principal și pe ecrane secundare. Din fericire, imediat ce-am aprins telefonul mi-a apărut un update ce introducea și App Drawer.
Iată programe preinstalate:
Butoanele Android-ului sunt pe ecran, așa că software-ul permite schimbarea ordinii lor. Camera foto se deschide la o apăsare dublă pe Volume Down. Îmi place că telefonul include opțiunea de a filtra lumina albastră, ceea ce face ecranul mult mai confortabil pentru ochi în lumina slabă a serii și nopții, dar nu mi-a plăcut că n-au inclus posibilitatea automatizării activării acestuia în funcție de oră. Trebuie să o faci tu, manual.
Mai multe nu văd de zis la acest capitol.
CE E BINE |
CE E RĂU |
|
|
LG Q6 este un telefon bine construit, cu o cameră frontală utilă și un ecran mare ca la G6-le de top. Sunt avantaje care-l fac interesant, luați-l în calcul dacă vă interesează ceva la nivelul său de preț.
Preț: în jur de 1.600 de lei.
Nu uitați de concursul “Strânge-ți grupul la un selfie”, vă puteți înscrie cu un selfie și puteți câștiga prin tragere la sorți acest telefon. Site-ul concursului este www.lgq6.ro.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
16 comentarii
18/09/2017 la 12:05 PM
cred că nokia 6 îi ia fața ca raport calitate/preț.
bughy(Citează)
18/09/2017 la 12:12 PM
În gama asta nu-i ca la flagship-uri, telefoane full option unde conteaza mai degrabă loialitatea față de brand sau coolness-ul, ci cred că alegi după ce feature-uri include unul și nu include altul. Camera aia selfie wide îl face foarte util multor oameni.
nwradu(Citează)
18/09/2017 la 12:52 PM
Cum ți se pare față de A5-2017?
Adrian(Citează)
18/09/2017 la 12:56 PM
1600, buna gluma face LG cu SD435, iti comanzi Mi6 la banii astia.
Carebear(Citează)
18/09/2017 la 2:25 PM
“The LG Q6 is powered by the Qualcomm Snapdragon 435. It is by far the weakest link in the chain and the biggest reason for complaint with this phone.
The software performance on the Q6 is rather disappointing. The chipset inside is simply too slow and outdated at this point to keep up with modern applications and the experience of using them is really abysmal. Scrolling through Twitter is incredibly choppy, even after disabling image previews on timeline, which normally helps with performance on slower phones. Other apps aren’t much better and scrolling performance in general is sub-par. Neither the CPU nor the GPU seem capable at fetching and processing new information and rendering it on the screen fast enough during scrolling.”
source: gsmarena
Carebear(Citează)
18/09/2017 la 3:41 PM
+1
Din pacate hw telefoanelor ‘medii’ este mai slab decat al flagship-urilor de acum cativa ani iar pretul peste cel al unui telefon SH…
Z(Citează)
18/09/2017 la 12:57 PM
Hia cu V30-ul Radu :)
Liviu Fratila(Citează)
19/09/2017 la 1:47 PM
Nu cred că vine în România oficial, deci mici șanse.
nwradu(Citează)
18/09/2017 la 3:47 PM
Am impresia ca LG vrea sa faca din cacat bici.
PULEIMEN(Citează)
18/09/2017 la 4:28 PM
sd435 la 1600? hahaha
john(Citează)
18/09/2017 la 4:59 PM
Nu stiu ca sa mai cred. Radu lauda telefonul, toti cei care au comentat spun ca este un telefon prost.
NJK(Citează)
19/09/2017 la 1:49 PM
Nu-i prost, ei zic că-i scump. Mie prețul unui telefon mi se pare irelevant. Acum e 1600, peste o lună poate fi 1300, iar la ofertă la operator poate fi 200 de lei.
Important este ce face, că prețul poate fi oricât între 0 și 1600 de lei în următorul an.
nwradu(Citează)
18/09/2017 la 6:27 PM
Telefon de fițe: arată ca un flaghip, dar funcționează ca un low-end.
benea(Citează)
18/09/2017 la 9:00 PM
daca iti place designul, mai adaugi 500-600 si iei G6(proc + camere + calitatea display-ului+ senzor amprente + etc). Serios, eu nu inteleg telefonul pozitionat la pretul asta, doar sa puna in evidenta g6?
john(Citează)
19/09/2017 la 1:50 PM
Prețul de lansare e unul, el poate costa între 0 și 1600 în următorul an, funcție de magazin și operator. Important este doar ce poate face.
nwradu(Citează)
31/10/2017 la 7:45 AM
Ce parere aveti dvs? q6 sau p10 lite ?
dabija(Citează)