un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Un altfel de clickbait: titlurile categorice

10 Aug 2017  ·

GÂNDURI  ·

19 comentarii

În general eu consider drept clickbait titlurile acelea de genul Șocant! Un secret teribil al Simonei Halep iese la iveală! și te gândești că-i lesbiană, dar apoi dai click și afli că a copiat la o lucrare de control în clasa a zecea sau ceva la fel de inutil. Informația aceasta inutilă intră în memorie, iar o alta utilă este ștearsă cu shift-delete, că na… câte să țină și creierul? Câțiva neuroni mor.

Dar na, ai dat click, s-a contorizat o afișare, site-ul s-a lăudat cu ea la clienții care cumpără publicitate acolo și, în concluzie, toată lumea profită ia țeapă, tu pentru că ai citit o prostie, sponsorul pentru că publicitatea lui ajunge la oameni neinteresați și nervoși șamd.

În fine, nu contează acum filosofia clickbait-ului. Pe mine mă dezamăgește însă un alt comportament al site-urilor de știri pe care îl consider tot clickbait: titluri cu un ton categoric, cu verbe de acțiune, pentru chestiuni care încă nu sunt bătute în cuie.

Exemplele de mai jos sunt toate din aceeași zi, luate de pe diverse site-uri de știri de la noi:

  • “Noi modificări: impozitul pe dividende va fi eliminat” – nu, e abia un proiect, o propunere. Încă nu a fost bătut în cuie că va fi eliminat.
  • “Medicii vor fi scutiți de impozitul pe venit” – din nou, este doar o propunere, nu o măsură deja aprobată.
  • “Accizele la benzină și motorină cresc din nou” – nu, e doar o propunere. “Ar putea crește din nou” este exprimarea corectă.
  • “Reacția PNL la supraacciza pe combustibil” – nu s-a introdus supraacciza!
  • “Fermierii vor fi scutiți de impozitul pentru tractoare, utilaje și mijloace de transport agricole” – și aici e vorba de, ați ghicit, un proiect.
  • “Veste proastă pentru șoferi. Accizele la carburant cresc din nou” – nu, abia e o propunere, un zvon.

Diferența dintre un proiect de modificare a unei legi și modificarea ei efectivă, votată, semnată și publicată în Monitorul Oficial este imensă. Guvernul actual a mai avut o mulțime de idei și “proiecte” foarte proaste, precum desființarea pilonului 2 de pensii, impozit pe venit sau taxa de solidaritate. Știți cu toții cum s-au finalizat acele proiecte: a apărut câte un șef PSD care, speriat de scandalul creat sau de simulările ce arătau o lipsă de rezultate concrete, a declarat că noi suntem niște idioți care n-au înțeles bine declarațiile unui ministru, deși declarațiile respective erau clare ca supa de pui.

Problema este că majoritatea românilor citesc doar titlurile și rețin tâmpenii, ba dau și share mai departe. Oamenii nu mai intră și în întreg articolul respectiv, unde scrie mic de tot ceva de genul “se arată într-un proiect ce intră acum în dezbatere publică și înjurături pe bloguri“, ci citesc titlul, trec mai departe și dau click doar pe articolul despre secretul teribil al Simonei Halep.

Dacă aș avea un leu pentru fiecare ocazie când cineva mi-a zis “păi stai, că s-au introdus X și Y” și eu am răspuns “nu, au fost doar propuneri, dar X a fost retrasă și Y a căzut la vot în Parlament“, aș avea acum bani de o romantică cină cu shaorma și vin spumant la lumina lumânărilor.

Dacă ați fost atenți, inclusiv prin “știrile zilei despre tehnologie, oferte speciale și femei de plastic” eu nu scriu “iată cum va arăta viitorul Note8“, ci “zvonuri despre cum va arăta…“. De ce? Pentru că încă nu-i confirmată treaba sau nu am încredere în sursa respectivă.


(nu știu despre ce-i vorba, că nu mai dau click decât pe știrile șocante despre vreo trei pițipoance, deși n-aș recunoaște niciodată că fac asta)

asus s5507

    19 comentarii

  1. De asta presa noastra e o mizerie sinistra si am incetat demult sa ma mai informez din astfel de surse. Nici cu presa din afara nu mi-e rusine, dar parca nu s-a ajuns in halul asta.

      (Citează)

    • Nici nu cred că ține de conceptul de “presă”, ci de înțelegerea logică a unei propuneri versus unei certitudini.

      Nu cred că mulți o fac cu o intenție ascunsă de clickbait, ci nu stăpânesc limba suficient de bine pentru a spune cum stau de fapt lucrurile.

        (Citează)

  2. Asta se intampla pentru ca MAJORITATEA cititorilor nu reactioneaza la fel de prompt in fata titlurilor de bun simt. Nu ziarul face prima pagina, ci publicul. Ziarele doar se adapteaza interesului public. A se observa ca ziarele serioase au falimentat, ori au tiraje extrem de timide, in timp ce publicatiile tip Libertatea, Click, ori site-urile gen Can can prospera. Daca publicul voia altceva, cu siguranta modelul lor de business si agenda editoriala erau altele…

      (Citează)

    • Eu nu cred că publicul știe de la început ce vrea. Sau, altfel spus, evident că oamenii vor țâțe și știri ușoare, nu să afle despre cum le-o mai trage guvernul, terorism șamd.

      Ziarele, site-urile de știri șamd ar trebui să educe publicul. “Stați așa, nu vă convin, dar sunt importante știrile acestea!”. “Citiți despre lumea reală în care trăim!”.

      Nu fac asta.

      Mai rău, vor să raporteze milioane de clickuri. Vorbeam recent cu cineva de la un site economic și încercam să conving că mai bine raportează 30.000 de cititori interesați de subiectele economice către companiile ce bagă publicitate pe site sau plătesc pentru a-și vedea comunicatele de presă acolo, în loc să umple site-ul cu spam și clickbait și să raporteze 100.000 de cititori. Nu ne-am înțeles.

        (Citează)

    • Radu, tu spui cum crezi tu că ar fi bine, iar proprietarii de media fac cum văd ei că e mai bine. Nu poţi să faci educaţie în timp ce concurenţa face bani. Există site-uri de tipul celor de care zici tu, dar majoritatea cititorilor este tot pe presa de can can. Deci, tot la mâna cititorului ajungi, ca editor. Şi zău că n-ai timp să faci atâta educaţie cât ar trebui, înainte să dai faliment.

        (Citează)

  3. Ar trebui sa invete de pe gandul .info cum se fac știrile bombastice: anunț bomba, ireal, anunț șocant, moment de groaza, lovitura pentru băncile din romania, noile reguli, veste excelenta, imagini scandaloase, bomba fiscala, dezastru, cutremur ..

      (Citează)

    • Asa este, eu nu mai intru gandul.info nici daca transmit live vreun razboi sau lansarea iphone 8.
      Pe diverse site-uri in titluri sunt puse si emoticoane.

      Cred ca ar trebui infiintat un CNA al internetului si sa se creeze posibilitatea de raportare a acestor articole, simplu, prin 1-2 click-uri.

        (Citează)

    • Doar kanal D e cu breaking si anunt bomba!

        (Citează)

    • Mai simplu ar fi să nu mai intre nimeni și să nu le mai facă afișări.

      Vina o are și Facebook pentru că susține aceste site-uri prin lipsa unui sistem “anti-like”. Adică în loc de like și share să mai fie și un buton “crap” prin care să pot semnala un articol prost, ca să-i scadă reach-ul chiar dacă alții dau share.

        (Citează)

    • @nwradu cică la asta lucrează acum, ca un fel de “fake news” care este deja dar nu are nici un efect. De nu am marcat articole ca fake news de m-am scârbit :D

        (Citează)

  4. Ar trebui sa invete de pe gandul .info cum se fac știrile bombastice: anunț bomba, ireal, anunț șocant, moment de groaza, lovitura pentru băncile din romania, noile reguli, veste excelenta, imagini scandaloase, bomba fiscala, dezastru, cutremur ..

      (Citează)

  5. Felicitari pentru articol. Complet adevarat

      (Citează)

  6.   (Citează)

  7. Exact aceleasi titluri le-a avut Digi24. Am inceput sa urmaresc News.ro pe facebook si vad ca au inceput sa aibe si ei titluri bombastice! De digisport, prosport, gsp nu are rost sa mai vorbim, toti traieac experienta clickbaitului de cancan.

      (Citează)

  8. Intr-o prima faza, nu vei mai da click pe stire; pasul urmator va fi sa nu mai accesezi site-ul respectiv.
    Idem la TV, la inceput muti canalul mai la coada listei, dupa care il stergi de tot.
    Vorba unuia, de cand i-am scos lui taica-meu Romania Tv din lista, nu mai e panicat ca-i taie astia pensia.

      (Citează)

  9. Oau, ai vazut ca merg bine si listele de genul 7 spanacuri despre q trafalet care o sa-ti imbunatateasca viata?! UUU minune, generatia 15-35, pe care o parasim curand, pune botul la asa ceva si advertiserii o cauta!

    Revenind. Oamenii inteligenti au facut pasul la offside in livrarea de media, fie ele ziare, TV, sau net. A, chiar si pe bloguri am auzit ca unii evita comentarii acolo unde li se pun vorbe in gura, sau linkuri profitshare.

    Intr-o alta nota, am auzit ca merge contentul video, rupe vlogging-ul cu cate 1000 de afisari. Cam cate aveam eu cand ma scarpinam la nas pe wp.com.

      (Citează)

  10. Eu nu dau click, de regula, pe link-urile astea de tip clickbait. Cand fac cate o exceptie, imi asum riscul de a fi pacalit fiindca, de cele mai multe ori, asta este, o pacaleala, dar scopul lor a fost atins, acela de a obtine afisari pentru stiri care, altfel, n-ar fi bagate in seama.
    De multe ori, sunt chestii alarmiste, ultimative, unele de-a dreptul apocaliptice si, ce-i mai rau, se iau site-urile unele dupa altele.
    Apreciez si explicatia ta cu masurile guvernului care, desi multe sunt in faza de proiect, media le anunta ca si cum ar fi fost adoptate deja, lumea le ia ca atare si nu mai e atenta, nu mai stapaneste nuantele.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus