►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Pe malul Dâmboviței, de la Unirii spre Biblioteca Națională, se construiesc niște structuri în care, sper eu, vor funcționa terase asemănătoare cu cele din Herăstrău. Asta ar fi bine, zona e frumoasă, în special seara la apus, și canalul de apă ar fi astfel mai bine pus în evidență.
Pentru cei care nu știu, râul Dâmbovița traversează orașul în mod controlat pe la suprafață, barajul de la Lacul Morii putându-i controla debitul prin albia de la suprafață. O parte din apă poate fi redistribuită prin subteran, prin caseta colectoare, dacă nu mă înșel. Probabil că cea mai mare lucrare de infrastructură din București a fost reamenajarea Dâmboviței, de fapt, un subiect interesant despre care voi studia mai mult.
Sper să fie vorba de terase, adică. E clar că avem nevoie de mai multe astfel de locuri în oraș.
La același capitol, ar trebui ca Primăria să înceapă o campanie de dezvoltare a Bulevardului Unirii, zona cu fântâni. Spațiu este din belșug acolo. Parterul blocurilor a fost gândit pentru spații comerciale, dar o mulțime stau închise și abandonate, în altele sunt deschise magazine de rochii de mirese șamd. Doar două localuri interesante știu acolo, un bar City Blues cu beri belgiene și un winebar plasat lângă el, ambele foarte aproape de colțul cu Patriarhia. În celălalt capăt al bulevardului funcționează ceva numit Social One, pe care nu vi-l recomand.
Multe alte restaurante și baruri ar putea funcționa acolo, mai ales că trotuarul este deosebit de lat, probabil vreo 30 de metri, și prost amenajat. Pentru cei care nu știu zona, de la stradă spre blocuri există întâi o zonă “verde” cu copaci și pământ aproape lipsit de orice vegetație, apoi un trotuar, apoi încă un spațiu verde unde ar trebui să se pună flori sau măcar iarbă și apoi încă un trotuar. Ar fi deci loc mult și bun pentru mese, scaune și umbrele.
Închipuiți-vă câți bucureșteni și câți turiști ar atrage o zonă cu restaurante și terase din care poți vedea Palatul Parlamentului și, seara, fântânile iluminate de pe centrul bulevardului. Iată fotografii făcute astă iarnă, din care vedeți cum arată zona:
În plus, eu cred că zona Centrului Vechi va dispărea la primul cutremur major. Nu musai în totalitate, vreo trei ruine vor rămâne pe acolo, plus cele câteva clădiri consolidate, dar zona va fi părăsită, că nu iese nimeni să se distreze lângă ruinele unde vor fi murit oameni. Dezvoltarea de noi zone ar fi deci necesară.
Și că veni vorba de renovări, ultima clădire în paragină din Piața Universității a intrat în reparație. Sunt două clădiri identice: cea cu sediul PSD era o ruină, că marele partid nu avea bani să o renoveze; cea cu sediul BCR fusese de mult renovată și arăta bine. Acum înțeleg că PSD a plecat din acea clădire, iar aceasta a intrat în reparații și probabil va fi înfrumusețată.
Piața Universității, din păcate, arată în continuare îngrozitor, o mare platformă de beton pe care toată lumea o ocolește. Oprescu, în nețărmuita-i prostie, a modificat planul inițial ce prevedea și copaci pe acolo, rămânând un spațiu care-i greu de traversat vara din cauza căldurii. Oricâte festivaluri și evenimente ar vrea PMB să organizeze acolo, în restul timpului bucureștenii fug de acea zonă.
În mod ciudat, schele au apărut și pe Cercul Militar. Nu înțeleg de ce, aveam impresia că întreaga clădire arată foarte bine.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
22 comentarii
31/07/2017 la 7:22 AM
Pe bulevardul Unirii chiar pe malul apei s a deschis recent un..bistro ar zice site ul lor oficial, http://www.theclique.ro/.
Floare(Citează)
31/07/2017 la 7:33 AM
Da, apar schimbări. O idee bună este și faleza construită/refăcută pe malul Dâmbiviței. Este destul de plăcut să te plimbi pe acolo, vineri a fost și ceva concert hipsteresc spensorizat de strongbow.
În altă ordine de idei nu prea înțeleg de ce este lumea revoltată de betonul de la universitate. Plaza Mayor, puerta del Sol din Madrid și mai ales celebra Grand Place din bruxelles nu au vreun copac și sunt foarte apreciate/vizitate de turiști. Cred că depinde foarte mult de destinația pieței.
un muc(Citează)
31/07/2017 la 1:49 PM
Pentru că la noi oricum este praf și poluare. Mai bine puneau niște copaci, nu tot beton.
nwradu(Citează)
31/07/2017 la 7:47 AM
Iti dai seama ca urmaroarea etapa e blocarea primei benzi de pe bul Unirii?
Daca tot apar niste localuri pe malul Dambovitei. Unde sa parcheze sarmanii?
Ionutb(Citează)
31/07/2017 la 8:52 AM
La biblioteca.
add(Citează)
31/07/2017 la 11:32 AM
Exista parcare acolo! Fostul trotuar s-a transformat intr-o alee/parcare pentru masini, dar este in curs de amenajare (deci nu in strada principala). In acest moment merge fiecare pe unde apuca, dar zona probabil va fi delimitata. Adica intrare in parcare se va face pe la Biblioteca Nationala iar iesirea va fi in sens invers la Unirea (dupa statia RATB). Pietonii vor circula direct pe langa malul Dambovitei (modernizat si el), implicit pe langa terase.
Danyzus(Citează)
31/07/2017 la 10:52 AM
la minister si/sau la bibilioteca sunt locuri de parcare din plin.
Mihai(Citează)
31/07/2017 la 11:07 AM
Dar metroul ce are, doare la fund?
nwradu(Citează)
31/07/2017 la 11:20 AM
Problema cu Dambovita e ca uneori pute rau de tot. Dar tinand cont ca Centrul Vechi miroase aproape in totalitate a pisat si voma, si cu toate astea terasele sunt pline de consumatori, nu ma indoiesc ca terasele de pe malurile Damboivitei vor duce lipsa de clienti.
gigi(Citează)
31/07/2017 la 11:28 AM
Dambovita nu e chiar Dambovita, ci un amestec de ape, o parte merge in subteran, alta sus. Raul nu mai e rau de mult timp, e un canal si cam atat si asta in mare parte din cauza ca atunci cand era rau inunda orasul in mod recurent.
apoi, ce zici tu, primaria vrea sa amenajeze partea din Victoria Socialismului catre Casa Poporului… funny. au fost facute zeci de studii pe zona aia (cu echipe f competente) despre cum s-ar putea activa strada aia. problema ei esentiala fiind ca este prost conceputa, toata axa aia monumentala de la Piata Alba Iulia la Casa Poporului nu are de altfel niciun sens in afara compozitiei pentru a “pune in valoare” CP…. de aia nimeni nu o foloseste never si in general este parasita si in afara de F64 si niste banci nu s-a implantat nimeni pe acolo.
toate studiile alea arata ca locul este dificil de activat. nu trebuie doar ca primaria sa faca ceva (stiind ca o sa faca oricum o mizerie, toate lucrarile publice de pavaj din ultima vreme o arata, zona Universitatii e un fel de simbol, mai ales pavajul de linga Inter sau “amenajarea” de linga statui)…. trebuie ca niste firme private sa doreasca sa vina acolo. si nimeni nu vrea asta, nu e vad, nu e nimic interesant la locul ala, spatiile de la parter sunt gandite cu cu c*r* si f greu de amenajat, etc.
stefan(Citează)
31/07/2017 la 11:41 AM
As include si B-dul Magheru, unde zeci de spatii comerciale zac goale si pline de praf. Singura zona putin mai animata e la Piata Romana. In rest, destul de sumbru peisajul.
gigi(Citează)
31/07/2017 la 1:52 PM
Asta se poate rezolva rapid prin câteva avantaje oferite de primărie celor ce deschid acolo, de exemplu un impozit ușor mai mic. În plus, Centrul Vechi e deja plin.
Așa cum s-a dezvoltat bulevardul Decebal, se poate foarte ușor și la fântâni.
F64 și băncile sunt în partea cealaltă, apropo, în sectorul 3.
nwradu(Citează)
31/07/2017 la 1:52 PM
Și Calea Victoriei la fel.
nwradu(Citează)
31/07/2017 la 2:52 PM
Eu vorbeam de toata axa, de la Piata Alba Iulia pina la Casa Poporului, problemele sunt comune, desi cele doua segmente au si cateva diferente: cel la Est are mai mult trafic pietonal (nu mult) din cauza configuratiei strazilor din jur, cea la Vest ar putea beneficia de prezenta CP pentru a creea niste trafic de oameni, dar cum mizeria aia are o intrare la inca 10 minute de mers dupa ce ajungi in fata ei, putini turisti se vor gandi sa mearga acolo pe jos din Piata Unirii.
stefan(Citează)
31/07/2017 la 12:48 PM
La cercul militar pe panoul santierului scrie 56 de luni termen de executie, cu finalizare 2021. Cladirea arata ok (cel putin comparativ cu altele), dar era loc si de mai bine (macar sa fie curatata ca lumea).
Avand in vedere ca suntem in Romania probabil se va termina in 2028.
Sa nu uitam si fostul sediu al gaborimii de pe Victoriei la care pe panoul de santier termenul de finalizare a fost sters (era 2014, parca). Si nici macar nu au dat toata tenchuiala veche jos.
Sunt curios care e termenul la Universitate.
Boris(Citează)
31/07/2017 la 1:53 PM
4 ani? Dar ce-i fac, construiesc o întreagă magistrală de metrou?
nwradu(Citează)
31/07/2017 la 2:26 PM
Faza cu Cercul Militar e suparatoare. Am fost cu un prieten cu autobusul turistic si fix Cercul Militar care e cel mai misto in zona aia nu era disponibil. Dar na, macar sa-l faca mai misto
Pluto(Citează)
31/07/2017 la 2:54 PM
Cercul Militar arata bine dar de aproape mai putin, multe fisuri, sculpturile plecau in bucati, presupun ca si seismic nu e chiar ok, deci sunt multe lucrari de facut. pentru genul asta de cladire, veche, ocupata, etc, 4 ani mi se pare corect. daca e doar o spoiala de fatada, nu.
stefan(Citează)
31/07/2017 la 4:36 PM
Ce are Social One?
Marius M (primul)(Citează)
31/07/2017 la 4:37 PM
Mâncare banală spre proastă.
nwradu(Citează)
01/08/2017 la 8:56 AM
Confirm, are mancare banala proasta si scumpa.
Alexandru(Citează)
31/07/2017 la 4:51 PM
Scuzati,pe Bul.Unirii aproape toate spatiile de la parter de bloc sint in mina coop.Romarta,mergeti si intrebati cit vor pe metru de inchiriat si o sa va dati seama ca nu se merita .Eu am fost.Si dupa intervin mult m_ai multe probleme cu primaria pt avize si terasa,i-ti piere tot cheful de a face ceva.In Bucuresti deschid doar marile Brenduri pt.ca au de unde da………….
Bob(Citează)