Ministerul Comunicațiilor va cheltui milioane de lei pe un sistem de certificare a magazinelor online

Ministerul are o idee năstrușnică: crearea unei autorități de certificare a magazinelor online de încredere, de la care să poți cumpăra fără teama că sunt fantome. Sună bine pe hârtie, dar în practică n-are nici un sens și vă zic mai jos de ce.

Problema este alta. Ministerul va face întâi un studiu de piață privind comerțul online din România, legislația actuală și impactul unei autorități de certificare care să ofere magazinelor un fel de ștampilă care să-ți spună că totul e bine. Bugetul alocat de minister pentru asta este de 3 milioane de lei, iar cel mai probabil suma include doar studiul de piață, nu și dezvoltarea acelui sistem de certificare. Sursa: Profit.ro

Trei milioane de lei aruncate pe apa sâmbetei. De ce zic asta? Am o listă întreagă de motive.

Ministerele noastre n-au implementat niciodată un proiect de succes pentru public în domeniul IT. Comparatorul de prețuri Veritel? Ziceți sincer, l-ați folosit vreodată? Știați că există? Am încercat eu să-l utilizez, dar interfața mi s-a împotrivit.

Monitorul Prețurilor? Nu l-am mai utilizat niciodată după ce am scris acel articol. SEAP? O glumă proastă. Site-urile ministerelor? Practic imposibil de găsit rapid ceva util pe acolo. Mergeți, de exemplu, pe Ministerul Mediului și vedeți dacă puteți afla dacă mai există programul Rabla și cu ce buget disponibil. Ghiseul.ro? Acceptabil, dar după ani de zile de chin. Cardurile de sănătate? Coșmar pe Elm Street.

Netograf? O altă tâmpenie. Site-ul cică măsoară banda ta de Internet. Mie mi-a spus că am 132 Mbps pe download. Speedtest rulează mai rapid un astfel de test și-mi spune că am 930 Mbps, cât am de fapt. Sunt curios dacă site-ul o fi costat ceva, având în vedere că Ookla oferă gratuit tehnologia de măsurare a benzii, câtă vreme tu ai un server pe care să o rulezi.

De ce face Ministerul Comunicațiilor acest lucru? Ca idee, M.C. are în subordine Poșta Română. Cu așa portofoliu de succes, eu nu le-aș lăsa nici responsabilitatea de a plimba un câine pentru 5 minute.

Serios vorbind, de ce nu se ocupă Ministerul Economiei de soarta magazinelor online? Internetul este un canal de vânzare, dar activitatea ține de comerț cu amănuntul; de asta se și spune uneori “comerț online”.

Aș înțelege dacă ANPC-ul ar dori să lanseze un astfel de sistem de certificare a magazinelor online. Ghiciți sub coordonarea cărui minister își desfășoară ANPC-ul activitatea? Exact, Ministerul Economiei.

Și rovignetele se pot cumpăra acum online. Asta nu înseamnă, totuși, că Ministerul Comunicațiilor trebuie să gestioneze și șoselele.

Astfel de certificări sunt ignorate de public. Nu-i prima certificare pe care magazinele ar trebui să o obțină. ARMO oferă o “marcă de încredere”, la fel și Trusted.ro. V-ați uitat vreodată după ele? V-au influențat decizia de achiziție?

În condițiile în care majoritatea vizitelor pe site-urile magazinelor se fac de pe mobile, iar în această perioadă chiar și 50% dintre comenzi se lansează de pe mobile, cine are timp și loc, pe un astfel de ecran mic, să caute logo-uri “de încredere”?

Știți la fel de bine ca și mine că magazinele care vând țepe își atrag clienții cu prețuri mici și metode dubioase de vânzare. Faptul că oamenii cred că pot cumpăra Ray-Ban cu 70 de lei sau Reebok cu 70% mai ieftin este o problemă și prezența sau absența unui logo pe un site nu va schimba asta.

În ce privește magazinele non-țeapă, acolo problemele sunt altele și le știți deja și pe acelea: livrări întârziate, confuzii cu stocuri, prețuri și reduceri calculate anapoda șamd. Nici o certificare din lume nu va rezolva asta.

Așa că, pe scurt, iată ce se va întâmpla:

1. Ministerul Comunicațiilor va cheltui 3 milioane de euro pe un studiu
2. studiul va spune că da, majoritatea românilor știu pe cineva ce a luat țeapă online; da, o parte dintre români are teama de a comanda online și preferă să cumpere prin metoda clasică; da, comertul online din România este foarte redus față de cel din alte țări și ar trebui făcut ceva în privința asta
3. concluzia va fi că e nevoie de o certificare oficială în domeniu. Poate ceva asemănător cu frunza de pe produsele Bio, obținută după ce producătorul produsului dovedește niște practici și proveniențe impuse prin lege
4. statul va cheltui alți bani, poate 11 milioane de lei, poate 27 de milioane de lei (the sky is the limit) pentru a oferi astfel de certificări. Probabil că magazinele le vor obține după ce vor depune un dosar în care vor demonstra că au sediu, cont bancar, vreo asigurare de transport, proceduri clare de gestionat stocurile și nemulțumirile clientului șamd.
5. nu-i va păsa nimănui de toate acestea. Not a single fuck given. Dar măcar niște firme de consultanță și IT au mai luat câteva milioane de la buget, nu?

ofertele au fost depuse de Horvath&Partners Management Consulting (terț susținător IFUA Horvath&Partners Budapesta) și asocierile formate din Delloite Consultanță și Delloite Audit (subcontactant SCA Reff&Asociații) / Ernst&Young și Public Research / Agrafics Communications și Archidata / Gea Strategy&Consulting, I-Tom Solutions, Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG și Civitta Eesti AA (Estonia) / Smart Integration, AAA Management Information Consulting (Ungaria), International Consulting Expertise și East West Consulting (Belgia) / Certsign și UTI Grup.