Cum am zburat cu Qatar Airways către Doha și Zanzibar

Am fost în Zanzibar, 10 zile la plajă, zburând pentru prima oară cu Qatar Airways și având escală în Doha, hub-ul lor central. A fost o călătorie plăcută, chiar dacă nu memorabilă.

Aeronavele au fost, atât pe București-Doha cât și Doha-Zanzibar, Airbus-uri A320-200. Acest tip de avioane au un singur culoar pe mijloc și în Europa sunt de obicei utilizate pe curse scurte și medii, dar autonomia lor le face potrivite și pentru zboruri de 6-7 ore, cum au fost acestea, dacă numărul pasagerilor nu depășește 160-180 (și pe aceste curse, nu depăsește).

Pentru mine a fost singurul element ușor deranjant al călătoriei. Speram să zburăm cu Dreamliner sau alt avion modern, că în flota Qatar se găsesc diverse tipuri de aeronave, dar n-a fost să fie. Chiar și așa, avioanele lor A320 includ monitor în scaun cu o selecție largă de filme, muzică și chiar și jocuri (de exemplu jocul 2048), iar spațiul în clasa Economy este suficient chiar și pentru persoane de 1,86 metri, cât am eu.

Scaunele la locurile Exit nu se pot lua la check-in-ul online, ci doar dacă le cereți la aeroport, așa că încercați să faceți asta. Noi le-am obținut pentru București-Doha, în rest nefiind disponibile pentru că le luaseră alții mai din timp. Dacă nu vă interesează locuri pe rândul Exit (cu spațiu mult mai mare pentru picioare), faceți check-in-ul online pentru că astfel puteți merge la ghișeul mult mai rapid de baggage drop cu check-in făcut.

În ce privește scaunele din avion, rețineți că rândul din fața celui de Exit nu are scaune ce se pot lăsa pe spate. De asemenea, locul de la fereastră de pe rândurile de Exit (sunt două consecutive pe A320) nu se lasă pe spate pentru a nu obstrucționa accesul la ușă. Scaunele de la mijloc și culoar se pot lăsa pe spate.

Scaunele Business pe Buc-Doha sunt ceva mai banale, oferind doar spațiu suplimentar într-o configurație 2+2, plus desigur serviciu la bord mult mai bun. Pe Doha-Zanzibar avionul avea scaune business care se pot face pat, cu spațiu unde să pui picioarele și ecran mult mai mare. Pentru un zbor de 8 ore, cred că merită diferența de preț pentru cei cu dare de portofel.

Entertainment-ul la bord a fost foarte bun. Am văzut în total vreo 6 filme, precum:

• Hicksaw Ridge, un film de război foarte bun, inspirat din fapte reale
• Suicide Squad – bunicel, mai plăcut decât mă așteptam
• John Wick 2 – am adormit pe la jumătate
• XXX Xander Cage ăla nou – acceptabil
• The Great Wall – acceptabil
• Keanu – o comedie ok

și includea multe titluri recente precum Logan, Beauty and the Beast, Fantastic Beasts and Where To Find Them, Batman vs Superman, X-men Apocalypse șamd. Aveau acolo și întreaga colecție Star Wars de 8 filme, vreo 10 filme de Hitchcock, diverse alte filme clasice din ultimii ani, vreo 20 de Ted Talks, câteva seriale șamd. Sunt zeci de ore de filme bune și sigur veți găsi multe nevăzute cu care să vă ocupați timpul.

Mi s-a părut amuzant că meniul de filme arabe includea de fapt niște predici din Islam, iar muzica arabă la fel, era cu rugăciuni din Coran.

Am primit o pătură, o pernă și căști. N-am primit o mască de ochi și nici nu aveau, că am cerut, ceea ce mi s-a părut un mare minus.

La plecarea din București, avionul avea 50 de pasageri, așa că majoritatea s-au reorganizat prin avion și au dormit pe câte trei scaune. Restul zborurilor au fost aproape pline.

Avionul include și wireless la bord, oferit într-un parteneriat cu Ooredo, un operator din zona arabă. Gratuit ai 10 MB, ceea ce s-a dovedit suficient pentru a încărca două fotografii pe Facebook, citit titlul știrilor și verificat emailul. Dacă vreți mai mulți MB, se pot cumpăra, costă 10 dolari pentru 100 MB. Acoperirea nu-i permanentă, se aprinde un bec la bord atunci când avionul nu mai poate comunica cu serverele sale, dar aceste momente sunt destul de puține.

Iată, pentru posteritate, primul mesaj scris de mine de la bordul unui avion, de la 10.000 de metri deasupra golfului Aden:

Un meniu înmânat de personalul de la bord mă punea să aleg tipul de carne dorit, fiecare venind cu diverse garnituri:

Iată vita gătită lent cu sos, servită cu orez și legume la abur, plus o salată ca aperitiv, o chiflă cu unt și brânză topită și un desert bunicel. Au și alcool la bord, precum vinuri, whisky Johnny Walker, vodcă, gin șamd.

Miel în sos de mentă, cu cartofi wedges, morcov și mazăre, o salată grecească și un desert cu fructe de pădure. Cutiuța pe care scrie Rayyan este apă plată.

Pui cu cartofi wedges și morcovi:

Iată meniul de mic-dejun de pe zborul de retur Doha-București, întâi partea mea vegetariană, apoi omleta cu cremwurst:

Eu l-am luat pe cel vegetarian, care include câteva legume și, cred eu, două tipuri de pâine băgate acolo. O brioșă și un iaurt completau totul.

Cafea la bord n-au băut, dar ceaiul negru este bunicel. Personalul a mai trecut de câteva ori cu băuturi (puteai oricum să ceri orice apăsând butonul de deasupra capului), apoi chipsuri sau KitKat. Însoțitorii de bord au fost amabili și politicoși, iar pe unul dintre zboruri erau aproape toți români.

Am ajuns în Doha la 5 dimineața și deja erau 35 de grade. La întoarcere am aterizat acolo la 1 noaptea – tot 35 de grade erau. Ziua temperaturile în exterior se apropie de 50 de grade. Avioanele de pe cursa de București nu trag la terminal, ci ești luat cu autobuzul din zona platformei de parcare, ceea ce este un alt minus.

Aeroportul este mare, modern, impresionant prin dimensiunea construcției, dar în rest nu foarte memorabil (bine, e cu ani-lumină înaintea Otopeniului). Prefer oricând Heathrow, de exemplu, care are zeci de restaurante, cafenele și baruri, fiecare cu alt specific și alt design interior, sau Schipol din Amsterdam. Aeroportul Hamad din Doha are o zonă centrală unde se află celebrul urs al lui Urs Fisher (ce coincidență de nume în română, nu?), o “operă de artă” din bronz, înaltă de 7 metri și cântărind 20 de tone, cumpărată la licitație cu aproape 7 milioane de dolari de cineva din Qatar și montat aici, în aeroport.

Ursul este în centrul aeroportului, de unde pleacă cele cinci zone de îmbarcare A-E. Legătura între AB și DE se face cu un tren fără șofer, ce parcurge vreo 200 de metri pe o linie dreaptă, dar nici măcar asta nu e ceva impresionant, că în Paris au un tren automat cu un traseu mai complex în terminalul 2.

via GIPHY

Magazinele din aeroport sunt mixul uzual de duty-free-uri cu bomboane, sucuri, parfumuri și ceva alcool (dar slăbuț la acest capitol) și magazine de la marile branduri fashion. Am văzut și câteva cafenele și restaurante, dar noi am intrat la lounge-ul contra-cost, despre care vă zic cu altă ocazie.

Ce nu mi-a plăcut a fost verificarea de securitate, care a fost simbolică. Nashu_mare a trecut prin aeroport cu cremele de plajă și spray-uri în bagajul de mână, obiecte care în Europa ar fi fost imediat detectate și aruncate la gunoi. În Qatar nu i-a păsat nimănui, așa că înțeleg și de ce SUA i-a pus pe lista de “fără laptop și alte electronice mari la bord”.

Statul Qatar are niște probleme cu vecinii și acuzațiile de terorism, iar compania aeriană le resimte din plin. Avionul trebuie să ocolească peninsula Arabică, ceea ce adaugă aproape o oră călătoriei. Cu câteva zile înainte, am fost anunțați că zborul Doha – Zanzibar va decola cu vreo 50 de minute mai repede decât era inițial prevăzut, asta nefiind însă o problemă, escala inițială fiind de peste 2 ore. Momentan se zboară, dar ocolul suplimentar poate duce la întârzieri dacă aveți escale în altă parte, așa că verificați cu atenție itinerariul și folosiți Flightradar24 pentru a vedea cât durează acum cursele respective.

Iată cum se zbura Doha-Kilimanjaro înainte de începerea crizei și cum am zburat eu:

În particular pentru călătoria către Zanzibar, cursa Qatar Airways face o oprire tehnică în Kilimanjaro pentru aproximativ 60 de minute, unde avionul este realimentat, iar jumătate dintre pasageri coboară, semn că mergeau acolo pentru safari. Apoi zboară încă vreo 30 de minute până în Zanzibar, de unde pleacă spre Doha.

Aeroportul din Zanzibar este un loc dubios, mai urât decât orice gară din România. La aterizare, în terminal, un paznic a lătrat la noi să completăm declarația pentru viză (România nu plătește viză, dar majoritatea țărilor da – costă între 30 și 50 de dolari), declarație care cere o mulțime de detalii, apoi am fost fotografiați și amprentați complet la mâini.

Înainte să ieșim din aeroport un alt paznic a lătrat să punem bagajele la scanat, la raze X. Omul care privea monitorul aparatului cu raze X părea mort, n-a schițat nici un gest, așa că am ridicat bagajul la ieșirea din aparat și am ieșit din aeroport, unde sar pe tine vreo 20 de taximetriști. Transferul spre hotel îl aveam aranjat din țară, ceea ce vă recomand și vouă (scrieți un email hotelului, vă aranjează ei, sau apelați la o agenție de turism de aici).

La plecare, situația a fost și mai rea. Sare din prima pe tine un tip cu cărucior de bagaje, gata să ți le care 10 metri până în aeroport pentru un bacșiș, dar l-am refuzat. Îți pui singur bagajul în aparatul de raze X, iar supraveghetorul din nou n-a schițat vreun gest. Am trecut prin securitate fără probleme cu o apă în bagajul de mână, iar nashu_mare cu creme de plajă și alte recipiente ce depășeau lejer cantitatea maxim acceptată la bord.

Check-in-ul la aeroport se face manual. Personalul cântărește bagajele pe un cântar mare de alimentară, lipește etichetele și apoi duce manual bagajele, câte două, spre tractorul care le duce la avion, neexistând benzi automate sau sisteme de sortare. Ce-i drept, doar Qatar și OmanAir aterizează acolo cu avioane mai mari, în rest cursele fiind asigurate de avioane mici, de maxim 10 persoane.

Zona de așteptare pentru îmbarcare are scaune suficiente și vreo două magazine. Ca să fie experiența completă, bagajele noastre au rămas în Zanzibar, lucru aflat de noi abia la București, unde la ușa avionului ne-a așteptat o domnișoară de la Qatar Airways cu vestea proastă și scuzele de rigoare. Nu pot da vina pe Qatar pentru asta (deși au personal în acel aeroport), cred că cei de la sol, din Zanzibar, pur și simplu n-au chef de muncă. Bagajele ne-au sosit a doua zi, intacte și fără nimic lipsă din ele, fiind livrate acasă de cineva de la Menzies (operatorul de bagaje din Otopeni).

Scuza oficială a celor din Zanzibar a fost că n-au mai încăput în avion pentru că acesta era deja plin, ceea ce e doar o scuză  pentru incompetența lor. Avionul nu era 100% ocupat, iar spațiu de bagaje era suficient, că doar e un A320 mare. Nu mă mir, întreg Zanzibar-ul pare mai sărac decât cel mai sărac sat din România, o să vă arăt în alt articol fotografii.

Trăgând linie, am călătorit bine cu Qatar Airways, nu mă pot plânge de nimic. Dacă statul Qatar își rezolvă problemele de politică externă, aș avea și mai mare încredere în companie pentru viitoare zboruri.

România este slab conectată direct spre est, cele trei huburi pentru a călători spre Asia-Australia fiind Istanbul, Doha și Dubai. Către primii zboară TAROM și Turkish, spre Doha doar Qatar Airways, iar spre Dubai doar companii low-cost precum Fly Dubai și Wizz Air. Dacă doriți o călătorie clasa normală către est, Qatar este o opțiune bună. Alternative cu escale întâi spre vest (gen Paris, Amsterdam, Munchen șamd) le-aș lua în considerare doar dacă prețul este mult mai bun, că altfel adaugă lejer 6 ore suplimentare călătoriei spre Asia-Australia.