un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Știați că este Ziua Tatălui? Iată o idee bună de cadou (p)

14 May 2017  ·

GÂNDURI  ·

8 comentarii

Ziua tatălui, înființată prin legea 319/2009 de Parlamentul României, se sărbătorește anual în a doua duminică a lunii mai. Anul acesta pică pe 14 mai. Astăzi.

Altfel spus, ați putea să vă sunați tatăl și să-i spuneți la mulți ani cu legea în față, ca să-i arătați că-i pe bune. Nu știam până acum că-i o lege în acest sens, dar mi se pare o decizie bună, corectă. De când mă știu, am fost mirat că există ziua mamei (cică pe 8 martie, dar aceea a rămas ziua femeii, iar ziua mamei a fost stabilită prin aceeași lege la prima duminică a lunii mai – tocmai a trecut), dar nimic pentru a sărbători și celălalt părinte. Această gravă eroare a fost deci corectată în 2009.

Poate că tatăl vostru v-a învățat cum să faceți focul la un grătar, cum să așezați inițial niște surcele și ziare sub ele și să le dați foc înainte de a turna cărbunii. Poate că v-a învățat cum se schimbă o roată la mașină (pe mine cum se suflă în jigler, care oficial se numește jiclor) sau cum se schimbă prizele prin casă (pe mine da). Acum aveți ocazia să returnați serviciul.

Dacă vreți să-i faceți tatălui vostru un cadou frumos, Gillette are o idee bună: un set cadou ce include un aparat modern de ras și un gel de ras sau un aftershave sau rezerve suplimentare, reunite în seria “Ce e mai bun, pentru cel mai bun tată”.

 

Dacă sunteți ca mine, probabil că prima oară când v-ați bărbierit ați făcut-o sub supravegherea tatălui vostru, care v-a spus cum să faceți cu spuma de ras, cum să țineți aparatul, în ce sens să vă bărbieriți și alte astfel de sfaturi. Poate v-a ținut mâna la primele gesturi, ca să fie sigur că nu vă tăiați apăsând prea tare.

Dacă sunteți ca mine, probabil ați utilizat mereu aparate de ras moderne. Eu am început cu un Blue 2 Excel (sau ceva așa), am continuat cu un Mach 3, apoi am avut primul lor model cu vibrație, i-am uitat numele, apoi un Proglide Fusion Power și de vreo jumătate de an mi-am cumpărat un Proglide Flexball. Cam la doi ani, când mi se termină rezervele și Gillette are un nou model, fac upgrade-ul.

Ideea este că eu mereu m-am bărbierit cu aparate moderne, cu ce-i mai nou de la Gillette, de fapt. Tatăl meu, în schimb, a rămas la ale lui, folosea ceva simplu, cu o lamă, cum a fost el obișnuit de pe vremuri. Acum vreo trei ani i-am făcut cadou un model modern, cu vibrație, ca să vadă ce invenție minunată este aceasta. Eu am simțit că am parcurs un cerc complet, că acum îl învăț eu ceva despre bărbierit, iar el a fost atât de încântat încât mi-a mulțumit nu doar când i l-am dat, ci și după prima oară când l-a utilizat, sunându-mă special să-mi spună că s-a bărbierit ca-n reclamele acelea de la televizor.

Seturile Gillette se găsesc prin diverse hipermarketuri și Mega Image. Includ diverse modele de aparate de ras, împreună cu un gel de ras sau un aftershave sau rezerve suplimentare. Sper că în curând să urmeze și un concurs pe blog cu astfel de premii.

 

    8 comentarii

  1. Frumos spus, aproape ca “mi-a intrat ceva in ochi”.
    Daca esti din Vaslui si nu ti-ai cunoscut tatal cum se procedeaza?

      (Citează)

  2. Wow, si sa-i cumpar azi setul ala in conditiile in care e deja ziua lui?
    Nu scriai si tu cu 2-3 zile inainte…

      (Citează)

  3. Divazio:
    Wow, si sa-i cumpar azi setul ala in conditiile in care e deja ziua lui?
    Nu scriai si tu cu 2-3 zile inainte…

    Azi or fi intrat banii…

      (Citează)

  4. Unde se sarbatoreste Ziua Tatalui pe 14 mai? In Occident (cel putin nord-America) in a doua duminica a lunii mai se sarbatoreste Ziua Mamei.

      (Citează)

  5. nwradu:
    La noi, prin legea enunțată în primul paragraf.

    Ups! Scuze ca nu am vazut.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus