un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Norocul NN este că Guvernul face prostii și mai mari în povestea pensiilor

14 Apr 2017  ·

GÂNDURI  ·

29 comentarii

Povestea asta cu NN devine mai complicată decât este cazul. Despre pensii, beneficii și din astea am vorbit ieri pe îndelete, e o discuție mare și frumoasă în comentarii, uitați-vă acolo, continuați-o acolo.

Acum mă refer strict la comunicarea NN și la amenda primită rapid ca o palmă peste bot pentru că au îndrăznit să avertizeze statul român.

Au fost mulți uimiți când m-am declarat dezamăgit de emailul inițial primit de la NN. Poate că nu aveți cum să știți asta, nelovindu-vă zilnic de comunicări corporatiste, dar companiile nu comentează niciodată zvonuri. Niciodată, nici dacă-i întrebi în privat, nici dacă peste 10 minute urmează să trimită un comunicat oficial care confirmă respectivul zvon pe care tu l-ai aflat cumva înainte și-i întrebai, discret, dacă e adevărat.

NN nu trebuia să spună nimic, având în vedere că tot ce circulă sunt zvonuri fără nici o sursă clară. Ah, dacă apărea ministrul finanțelor și spunea “stăm prost cu banii la buget și analizăm posibilitatea de a reduce cheltuielile, rectificare de buget, împrumut de la FMI, tăierea bonusurilor de vacanță către bugetari, oprirea investițiilor în săli de sport și naționalizarea pensiilor private obligatorii”, atunci da, merita o reacție.

Naționalizarea ar fi fost la nivelul “posibilitate de acțiune”, dar chiar și atunci o comunicare justificată ar fi fost de genul “am luat cunoștință cu îngrijorare de declarația ministrului, supraveghem cu atenție evoluția și sperăm să nu fie necesară o astfel de măsură, care ar distruge efortul de 11 ani al fondurilor noastre, bla-bla să fie bine, să nu fie rău”. Asta trebuia zis și doar dacă, repet, n-am fi umblat cu zvonuri pe care nimeni nu le poate arăta cu degetul, ci cu ceva mai concret de atât.

Din fericire pentru NN, guvernul României, în frunte cu Dragnea, și-a dovedit din nou incompetența reacționând cum nu se putea mai rău prin acea amendă de 750k lei dată fondului, 100k lei dată directoarei și prin retragerea autorizației directoarei, ceea ce în practică o elimină de la conducerea NN.

Guvernul trebuia să spună, sec, un simplu: “nu s-au discutat astfel de căi de acțiuni, sunt zvonuri nefondate, economia duduie, bani la buget avem destui, nu vedeți că mărim salarii și renovăm țara?”. Guvernul, în schimb, a reacționat ca idiotul care, pus într-o situație ușor incomodă, dă cu pumnul. Zbang ditamai amenda!

Pentru ce amendă? Pentru că un fond de pensii unde ajung banii mei mi-a trimis tot mie, clientul lor direct, o scrisoare ce nici măcar nu conținea termeni duri sau alarmiști la adresa guvernului? În baza cărei legi dispune guvernul prin ASF o astfel de amendă, cu așa promptitudine, în condițiile în care, în rest, întreg statul român nu-i capabil să amendeze un șofer parcat pe bulevard?

Mare tâmpenie. Arată, încă o dată, că acolo s-au adunat toți incompetenții care nu știu să gestioneze cea mai simplă criză posibilă.

Sper că cei de la NN vor contesta în instanță amenda (dacă nu, pică ei de proști, că nu se potrivește cu mesajul lor despre cum vor lupta pentru mine și banii mei) și, cum aceasta mai mult ca sigur va fi anulată de un judecător, cei din guvern și ASF vor părea încă o dată incompetenți, practic dovedindu-se că au acționat ca un dictator care vrea să elimine opoziția ce vociferează împotriva sa.

Cred că Mișu Negrițoiu și-a semnat cu această ocazia demisia. Dragnea îl acuza că el a dat către NN informații despre o posibilă naționalizare, iar poate că Negrițoiu a dat amenda tocmai ca să arate public că ia o poziție dură. Dacă amenda este anulată, lucrurile se întorc din nou împotriva sa, că pare un incompetent.

Și apropo, dacă amenda nu se anulează, ghiciți din banii cui va fi achitată.

asus s5507

    29 comentarii

  1. Amenda e cu atât mai interesanta cu cât Mișu Negritoiu a fost CEO ING Bank România câțiva ani buni.

      (Citează)

  2. Misto ar fi sa nu dezinformam. Serios, nu se pune problema de nicio nationalizare, Nu s-au nationalizat fondurile de pensii nici in Ungaria si in nicio alta tara. Pur si simplu acele fonduri au trecut din administrare private in administrarea statului. De ce? Pai e destul de simplu. Banii sunt acum la NN, care NN ii ruleaza si-i ofera cu titlu de imprumut statului, adica noua, cu dobanzi de 4-5%, cand statul ar putea folosi foarte bine acei bani pentru investitii, constructii de autostrazi fara nicio dobanda. Adica e misto cum noi ne imprumutam pe noi, dar cei de la NN, o entitate privata ne ia dobanda.

    Anyway, ideea e ca nu s-a pus niciodata problema ca acei bani adunati acolo sa fie luati si varsati in visteria statului. De ce? Pentru ca e ca si cum s-ar spune ca statul nationalizeaza toate depozitele bancare. Lucru de neconceput. Statul n-are cum sa se faca stapan pe bunul cuiva fara ca acea persoana sa nu fie despagubita. Statul poate cel mult sa ia acei bani administrati de NN si sa-i administreze el. Atat. Deci nici vorba de nationalizare.

      (Citează)

    • @Zetu
      E vineri inainte de Paste si creierul poate e deja in vacanta.
      Tu-mi spui ca banii mei din buzunar (adica NN) nu-i ia statul sa-i puna in buzunarul sau. Dar ca e ok ca statul sa administreze banii din buzunarul meu, adica sa-i foloseasca cum doreste?

        (Citează)

    • pai uite si fondurile de investitii investesc banii in obligatiuni de stat, si statul le da o dobanda de 4-5%.

      Nu ar fi mai simplu ca statul sa ia direct banii fondurilor de investitii si sa ii administreze el singur, fara sa le mai dea dobanda? :)

      Statul e “noi”? De cand? Ia incearca tu sa bagi cele 250 milioane de lei pe care primaria Bucuresti vrea sa ii bage in panselute, in ceva util, sa vedem daca te lasa.

      Ah, si vezi ca lucrul de neconceput s-a petrecut in Cipru. Statul cipriot a bagat frumusel mana in depozitele private din banci si a luat de acolo cat i-a trebuit. Asa ca nu mai e de neconceput din 2009.

      Sau poate eu prefer sa am pensie privata pentru ca nu am nici o incredere in maiestatea sa duamna Firea & gasca. De unde stiu eu ca statul nu va “investi” banii in panselute sau alte scheme, odata ce are administrarea lor.

      Cateva derogari ministeriale #noapteacahotii si ne trezim ca “dragi cetateni, guvernul vostru mult iubit a decis ca e mai bine ca banii din fondul de pensii sa fie investiti in metroul Bucuresti-Dunare-Marea Neagra, si o sa va primiti banii de pensie cand se vor vinde bilete”.

      Ntttt!

        (Citează)

    • Haideti totusi sa punem lucrurile-n context. NN administreaza acum niste bani doar pentru ca statul a creat un cadru legal si i-a oferit acest drept. La fel cum acest drept i-a fost oferit el ii poate fi suspendat. Asta nu inseamna ca statul poate sa-mi confiste mie cele cateva mii de lei adunate in pilonul II de pensii la care contribui. E simplu. Tot conform legii date de stat n-ai drept sa-ti retragi acei bani. Si cica cei de la NN n-au nicio problema cu asta. Deci sa recapitulam, statul a creat cadrul legislativ prin care o parte din CAS este directionata catre un fond special administrat de catre o entitate privata. Aceeasi entitate privata care cu acei bani imprumuta acelasi stat cu niste dobanzi destul de bunicele pentru acea entitate privata. Eu nu vad nicio problema ca intr-o zi statul sa se decida sa administreze ei acei bani. Si nu, n-am nicio emotie ca banii mei ar putea sa-mi dispara din acel fond, fond administrat de stat. Mai degraba as avea emotii c-o entitate privata, mai ales ca discutam de una care e acuzata de niste chestii nasoale cum ar fi spalarea de bani si darea de mita. Dar nah, observ ca statul roman se bucura de-o reputatie extrem de proasta, pe buna dreptate uneori, pe cand o entitate privata care are grave probleme in tara de bastina e privita precum sfantul graal.

        (Citează)

    • zetu are dreptate, nu e naționalizare. nici în 1948 nu a fost, statul doar au luat fabricile (și apoi pământul, în 1949) din administrare privată și le’a trecut în administrarea statului. atât!

      zetu e cumva noul greuceanu? că oxiurul ăla n’a mai comentat și golul trebuia umplut de cineva.

        (Citează)

    • @zetu
      Iar dormi cu Pravda sub perna?

        (Citează)

    • Numai destepti din piata p-aici.
      zetu a dat explicatii, dar cine sa citeasca? e mai simplu sa zicem “pravda, rusii, greuceanu” si alte balarii. E complicat sa mai si ginditi, pune Radule niste “reactii” d-alea de feisbuc pentru Al_core si gasca.
      Al_core care are avatar mecla unuia din cei mai mizerabili comunisti ever…

        (Citează)

    • Emil C:
      Al_core care are avatar mecla unuia din cei mai mizerabili comunisti ever…

      ehei, emile fiule, dac’ai știi tu câți ca mine au intrat în pușcării în regimul trecut deoarece unora ca tine li s’a părut că “ăsta privește dușmănos!”

      repetați istoria, copii, dacă n’ați fost în stare s’o învățați în școală!

        (Citează)

    • Michael Westen

      14/04/2017 la 6:03 PM

      @Zetu nu prea le ai cu pensiile. Contributia la Pilon 1 pe care o platesti tu azi la pensie este folosita de stat sa plateasca pensiile pensionarilor de azi. Contributia la Pilon 2 la pensie se acumuleaza in contul tau, sunt efectiv banii tai.
      Daca statul nationalizeaza fondurile din Pilonul 2, nu o face ca sa administreze el acei bani, o face pentru ca ii trebuie acum acei banii sa plateasca pensiile curente.

        (Citează)

    • Asa-i Michael, eu nu ma pricep, desi n-am pomenit deloc de pilonul I, pilon in care se strang banii din care se platesc pensiile celor de acum. Pilon la care contribui pensia ti se va calcula cand vei implini conditiile de pensie in functie de vechimea in munca, conditii de munca, contributie etc. Asta e pensia de stat. Al doilea pilon e pensia privata. Unde pui tu luna de luna niste bani pe care-i administreaza NN. Bani la care vei avea acces doar atunci cand vei indeplini varsta de pensionare. Aceasta asa zisa pensie va fi o suma fixa pe care ai adunat-o in anii in care ai muncit. Spre deosebire de pensia de stat, pensia asta e limitata. Ca la stat, daca ai noroc si viata lunga, poti lua pensie pana la 100 de ani. De la NN nu. Ca la un moment dat ti se termina banii din cont. Asadar, una e contributia pe care o faci la un pilon public de pensii, si alta e contributia pe care o faci la un pilon privat. Asadar, ceea ce faci tu la NN e ca si cum ai lua tu niste bani pe care ti i-ai depune in cont luna de luna. Traind cu frica, buhuhu, ca la un moment dat statul va veni si-ti va lua cu japca banii din cont. Lucru foarte putin probabil. Si asta se numeste nationalizare. Dar statul n-ar face decat cel mult ceea ce face NN acum, care administreaza acesti bani, oferindu-i ca imprumuturi inclusiv statului, sau poate chiar tie.

      Imi rezerv dreptul de a ignora replicile celor care traiesc, in anul de gratie 2017, cu frica c-o sa vina statul sa le ia terenurile, casele si bunurile. Statul impreuna cu rusii cei rai carora ne vand PSD-istii.

        (Citează)

    • După ce zetu spune “Misto ar fi sa nu dezinformam.”, știi automat că urmează aberațiile partidului.

      Și dă-i și luptă, că statul vrea doar administrare și ca de fapt nu e furt și că străinii sunt răi și toate aberațiile partidului.

      Ăștia ne cred proști! Bă, dacă Partidul Stat ar fi vrut sa administreze banii românilor, ar fi întrat pe piața asta cu, spre exemplu, Fondul de Pensii PSD și ar fi fost la latitudinea cetățeanului dacă vrea să le încredințeze lor banii sau diavolilor străini.

        (Citează)

  3. corny: Pur si simplu acele fonduri au trecut din administrare private in administrarea statului.

    +1

      (Citează)

  4. Mie cel mai misto mi s-a parut aia cu trasul de urechi al statului olandez. NN e companie privata, ce treaba are statul olandez cu ei doar circumvolutiunile alea pline de planul de guvernare ale lui Dragnea stiu.

    Microsoft cu siguranta nu este cea mai curata companie, chiar as vrea sa-l vad pe Dragnea cu jalba in protap la Trump … bai Donald, fa si tu ceva cu nemernicul ala de Bill, uite ce nasoale face.

      (Citează)

  5. VOC:
    Statul olandez, ING, portul Rotterdam, serviciile, agenturili, Soroș, șerpilienii.

    si Schengen pt ca Constanta, detalii nimeni nu vede big picture ca suntem colonie si au dreptul sa spuna ce vor doar pt ca sunt olandezi, nemti, americani.
    mereru atitudinea de milogeala si capul plecat.
    parerea mea ca au meritat amenda, un astfel de mesaj trimis in piata dupa un zvon poate tulbura tot sistemul financiar romansesc si asa subrezit si lipsit de increderea investitorilor

      (Citează)

  6. AI_core: ehei, emile fiule, dac’ai știi tu câți ca mine au intrat în pușcării în regimul trecut deoarece unora ca tine li s’a părut că “ăsta privește dușmănos!”

    repetați istoria, copii, dacă n’ați fost în stare s’o învățați în școală!

    In afara de faptul ca n-am inteles ce-ai vrut sa zici, cu parere de rau iti zic ca probabil dintre noi doi eu chiar am trait vremurile alea, asa ca mai usor cu lectiile despre comunism… Parerea de rau fiindca nu mai sint asa tinar cit mi-as dori.

      (Citează)

  7. citind comentariile… vedem ca orice psd-ist are o problema cu avutul vecinului, cu conditia sa nu fie vorba de ai sai banut.

    ba pu##ta… imi permit sa fac ce vreau cu banii mei, pe care ii gestionez cum vreau (mai ales dupa ce au fost impozitati).

      (Citează)

  8. Exact faptul ca privatii nu comenteaza zvonurile ma face sa ma intreb daca erau doar zvonuri sau NN stia ceva din surse sigure.
    Ca si OUG13 intai a fost doar un zvon, asta pana cand s-a lasat intunericul…

      (Citează)

  9. Amenda nu face decat sa confirme ca da, intr-adevar, sunt planuri de nationalizat pensiile private.

    Reactia NN trebuie sa fie foarte simpla:
    – contesta amenda in instanta, pentru ca nu are nici un sens, inca este garantat de Constitutie dreptul la libera exprimare.
    – anunta calm si senin ca va vira toti banii in conturile oamenilor in secunda 2 dupa ce vine de la guvern cea mica adiere de nationalizare

    Sa nationalizeze un 0 barat.

      (Citează)

  10. Zetule, ești tare curajos sa ai încredere mai mare în stat decât într-o companie privata ca NN.
    Mai știi când Ponta ți-a băgat mana în buzunar și ți-a luat bani de fiecare data cand ai mers la pompa?
    Eu am făcut un calcul. Personal, cam 500 de lei în plus pe an am plătit pentru autostrăzi. Sa ma ghidezi și pe mine te rog către autostrăzile alea, ca nu le găsesc nicicum.

      (Citează)

  11. “Proprietarul Paralela 45: „Cristian Rizea îmi datorează 4.000 de euro, e un escroc în serie

    Mi-a cerut nişte bilete de avion pe Nisa. Vreo zece bilete de circa 4.000 euro. Eu am aflat ulterior că era o gaşcă întreagă din România care mergea la Monte Carlo. La momentul respectiv, Rizea era preşedintele PSD Sector 5, deci am mers pe încredere într-un deputat în Parlamentul României

    ”Cristian Rizea şi George Ţârdea sunt acuzați de reprezentanții unui hotel din Vaslui că au stat acolo, în campania electorală, mai mult de o lună, şi au plecat fără să plătească. Administratorul povesteşte că, cei doi au ocupat cele mai bune camere, au mâncat cele mai sofisticate preparate din meniu şi au băut cele mai scumpe băuturi. Au fugit, chiar în noaptea alegerilor, când au realizat că nu vor intra în Parlament, fără să mai predea cheile de la camere.’

    si asta era presedintele PSD sector 5

    Cum sa ai incredere, boss, in astia sa iti tina banii de pensie?

    Adica mno, tu esti probabil pesedist, deci sigur, du-te repede, lasa-le banii pe mana. Poate te trezesti si tu la realitate si o sa intelegi cum ii vedem noi pe pesedisti.

      (Citează)

  12. Amenda respecitvă nu va afecta cu absolut nimic bugetul NN, interesează-te mai amănunțit înainte să informezi și tu, greșit, cum fac alții.
    Suma respectivă reprezintă 1% din bugetul companiei, ceea ce e total nesemnificativ. Așa că toată lumea poate sta liniștită, NN nu cade atât de ușor.
    Și aici vorbesc în calitate de Consultant financiar NN.

      (Citează)

    • Dacă e 1% din buget, cred că nu ești un consultant foarte bun.

      Pe mine mă nemulțumește că NN nu a contestat amenda, de parcă ar plăti-o din banii unora din Maldive, nu din România, indiferent de valoarea ei.

        (Citează)

  13. Pentru toți cei care vor să afle cum stau de fapt lucrurile și ce se întâmplă mai exact, atașez mail-ul meu aici: alexandra.nica@nnconsultant.ro
    Mă puteți contacta, iar eu îmi iau angajamentul de a vă răspunde cât de repede pot. Toată criza asta de imagine creează o impresie negativă despre NN, și nu este cazul. Precizez că nu o să răspund la comentarii aici, ci doar pe mail.
    Mulțumesc.

      (Citează)

  14. nwradu:
    Dacă e 1% din buget, cred că nu ești un consultant foarte bun.

    Pe mine mă nemulțumește că NN nu a contestat amenda, de parcă ar plăti-o din banii unora din Maldive, nu din România, indiferent de valoarea ei.

    Scuză-mă, era vorba de capitalul social. Ideea pe care am vrut să o transmit cred a fost înțeleasă, chiar dacă am scris un cuvânt greșit, din grabă. :)

    Eu ca și consultant nu pot impune conducerii ce să facă, am vrut doar să asigur toți clienții că banii lor sunt în siguranță, și că nu ar trebuii să luați în considerare orice se discută în media și pe anumite site-uri, cel mai bine, mai ales dacă sunteți client, da-ți un telefon consultantului sau mergeți la agenția cea mai apropiată și lămuriți-vă singuri.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus