un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Programul Orange Telephone modernizează apelarea clasică

2 Mar 2017  ·

TEHNOLOGIE  ·

10 comentarii

Printre demonstrațiile de la MWC se afla și software-ul Telephone, dezvoltat de Orange, și care aduce elemente moderne în clasicu dialer de pe mobil. Din ce-am înțeles, este deja implementat în Franța, iar în acest an este posibil să-l vedem și în România.

Are mai multe funcții, iar cei de la stand nu doar că mi le-au explicat pe toate, dar m-au lăsat și să iau screenshoturi din telefoanele de test, ca niște oameni de treabă.

Avertizare pentru numerele spam ar fi un prim avantaj. Când te sună un număr necunoscut, îți apare pe ecran posibilitatea ca acesta să fie un număr de tip spam.

Cum știe Telephone ce numere sunt spam? Le raportează chiar cei apelați, din același software, asta însemnând că poți marca astfel toate telefoanele primite de la agenți de investiții, roboți care te avertizează că n-ai plătit factura, sondaje telefonice șamd. Software-ul chiar face distincție între malicious number și telemarketing number, poți vedea lista de rapoarte șamd.

Rapoartele se adună într-o bază de numere la care au acces în comun operatorii de telefonie. Telephone de acolo se informează înainte de a-ți spune ce fel de număr este unul sau altul.

Aceeași bază de date de numere ar putea funcționa și pentru a te ajuta să vorbești cu persoana potrivită. Să zicem că optezi ca numele tău să fie asociat numărului de telefon în această bază de date. Atunci când suni pe cineva care nu-ți are numărul în agendă, Telephone i-ar putea afișa oricum numele tău.

Sau, de ce nu, și invers? Baza de date menținută de operatori pentru Telephone ar putea funcționa ca o agendă mare de contacte în care să puteți căuta când aveți nevoie de telefonul cuiva. Sigur că o persoană particulară nu ar avea prea multe motive să figureze acolo, dar un restaurant da, ca să poată fi găsit imediat pentru rezervări telefonice, la fel și numărul de la deranjamente energie electrică, reprezentantul de vânzări de cosmetice din zona ta sau biroul de informații al unui minister.

Și pentru gestionarea mult mai bună a acestor informații, ajungem la o altă funcție mișto din Telephone: poți avea un an doilea număr pe același SIM, un număr virtual de telefon, care din toate punctele de vedere funcționează identic cu cel real.

De fapt, cel virtual poate fi și un număr real. Dacă ai un telefon personal și unul de muncă, pe cel de muncă îl poți trece ca Secondary Number în telefonul tău personal și astfel ai un singur dispozitiv în buzunar.

Știu că există telefoane dual-SIM, dar mai apare un avantaj mare dacă acel număr secundar poate fi modificat atunci când e nevoie, de exemplu dacă îl predai cuiva sau preiei un alt număr pentru că-ți schimbi jobul din companie sau compania cu totul.

Bineînțeles că atât numărul principal, cât și cel secundar, pot avea propria agendă de contacte, propriul registru de apeluri și toate celelalte funcții. Cum ar fi, dual-SIM pe un telefon single-SIM și cu ceva posibilități în plus legate de acel număr secundar.

O ultimă funcție integrată în Telephone este că te avertizează mare și citeț legat de numerele cu suprataxă. Sunt tot felul de servicii tip helpdesk sau callcenter sau suport telefonic ce taxează suplimentar apelurile acolo, iar Telephone îți spune de la început asta și apoi, în timpul conversației, îți arată cât ai de plătit până în acel moment.

asus s5507

    10 comentarii

  1. Numerele de telefon ale politicienilor (din Romania) vor putea fi gasite in acea baza de date ? PSD, in special.

      (Citează)

  2. Sync.me de pe android face deja callerid, si o face chiar bine.. Functioneaza si in ro perfect

      (Citează)

  3. E implementat in dilerul de la Google de o vesnicie.

    @Marko: stiai ca sync.me iti publica agenda online?

      (Citează)

  4. ZuLu:
    E implementat in dilerul de la Google de o vesnicie.

    mai precis, la ce te referi, detaliaza un pic, ca eu am android din 2008 si nu am auzit de asa ceva pana cum (si sunt interesat)
    merci

      (Citează)

    • Ma refer strict la dialerul Google, respectiv cel de pe nexus/pixel.

      Exista caller ID/Spam pentru filtre globale. Cand te suna in numar poti sa-l reportezi ca spam, de exemplu, iar daca multa lume face asta i se pune un flag pe care poti sa-l filtrezi sau doar sa te notifice cand te suna.

      Cat despre publicarea numarului de telefon care este o chestie generala pentru Android: https://myaccount.google.com/phone, ai aici 2 bife pe care le poti folosi daca crezi de cuvinta.

        (Citează)

  5. Functionalitatea aia cu al doilea numar pe SIM e o functionalitate de retea nu-ti trebuie un soft special pentru asta. Practic poti asocia un numar nelimitat de numere de telefon aceluiasi IMSI.

    Singurul scenariu pentru as vedea necesar un soft ar fi pentru outgoing calls ca sa alegi caller ID-ul cu care suni.

    Dupa cum spuneau si alti, restul functionalitatilor sunt de mult si tare de mult.

      (Citează)

  6. Ceea ce oferă Orange Telephone acu, există la aplicația Truecaller de câțiva ani.
    Eu o folosesc de 2 ani fără probleme, ca aplicație default pe telefon în locul dialer-ului de Android.
    Respinge apeluri necunoscute, arată cine sună când nu cunoști numărul, alertează împotriva spamului, blochează numerele care spamează masiv. Recomand cu toată încrederea aplicația.
    Are 3,244.000,000 de numere de telefon în ea și numărul lor crește.

      (Citează)

  7. Una e să existe o aplicație care încearcă să implementeze o funcție, sperând să aibă succes la public, alta e să o facă operatorii cu puterea pe care o au ei în spate.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus