Parcă bat clopotele tot mai tare

O știre recentă spune că medicamentele necesare unor copii bolnavi de leucemie, la Iași, nu mai sunt aduse de Ministerul Sănătății de mai bine de o lună de zile. La Iași, capitala unei regiuni a țării, nu în vreun sat uitat de hărți!

Nu există medicament înlocuitor. Fără medicamente, starea copiilor va evolua rapid spre mai rău. Unii părinți și-au permis să dea 9.000 de euro pe medicamente direct din străinătate, alții nu. Ce vor face luna viitoare sau peste două luni?

Știrea asta parcă m-a lovit în moalele capului, deși nu am copii și nu-mi pot închipui ce disperare este acolo.

Cred că în viață te poți descurca prin forțe proprii în multe situații, indiferent de cum merge în jurul tău societatea, țara. Sunt atâtea exemple de oameni care, fiind muncitori și cinstiți și optimiști, își văd de ale lor, cresc în carieră, trăiesc bine, sunt fericiți.

Bolile grave nu sunt o astfel de situație.

Pentru boli grave (precum cancerul, mai ales la copii), ai nevoie de ajutorul unui sistem puternic, construit de noi toți, pentru că problemele respective depășesc orice om luat de unul singur. Este semnul unei societăți dezvoltate, prospere, avansate, când astfel de sisteme există și sunt bine puse la punct. Și nu-i vorba doar de boli grave. De exemplu, și educația copiilor noi, ca societate, am decis că nu o vom face fiecare la casa lui, ci în comun în sistemul de învățământ, de la care avem anumite pretenții de performanță.

Pe copiii aceia de la Iași îi condamnă nepăsarea celor care conduc sistemul. De medicamente cruciale ce lipsesc din sistemul nostru de sănătate se vorbește de ani de zile ca problemă generală, dar, punctual vorbind, există mecanisme de aducere chiar și în regim de urgență a oricărui medicament, câtă vreme cei din sistem își suflecă mâinile și iau taurul de coarne, urmează acea procedură greoaie și nu pleacă acasă decât când sunt convinși că au făcut tot ce-i posibil pentru a salva viața acelor copii.

Eu nu-mi pot explica cum dormi liniștit noaptea știind că ai fi putut face ceva pentru a rezolva situația, tu ca ministru și toți cei din subordinea ta, dar n-ai vrut să o faci pentru că era complicat sau dificil, așa că mai dă-i în mă-sa de copii, e vineri și începe weekendul.

Ministrul Sănătății, om care lucrează de mulți ani în sistem, a declarat că nu cunoaște problema, că e prima oară când a auzit de ea. Reporterii care-l întrebau i-au comunicat-o, cum ar fi, ceea ce pentru mine e ca și cum ți-ai recunoaște incompetența în funcție, dar pentru el a fost o scuză bună pentru a pleca mai departe.

Copiii aceștia de la Iași probabil că stau câte unul în pat, în spital, și de asta senatorul Șerban Nicolae nu s-a arătat preocupat de problema lor, altfel sigur ar fi propus vreo lege, vreun amendament, ceva. În fond, e senator în Parlament, care-i vocea poporului, după cum a citit recent de la tribună Tăriceanu, parte a unei declarații ridicole despre cum președintele nu-i alesul poporului, ci doar o funcție mai cu ștaif, în timp ce Parlamentul este adevărata esență a poporului (mai ales el, ales de 6% din cei 43% prezenți la vot) și are dreptul să facă orice.

La Constanța, o decizie a primarului Radu Mazăre le-a permis bătrânilor cu venituri de până la 500 de lei pe lună să mănânce gratuit la cantinele sociale din oraș, deși legea spune că acest lucru este permis doar celor cu venituri de maxim 126 de lei pe lună.

Niște ani mai târziu, Curtea de Conturi a făcut un control, a arătat că primarul nu avea legal puterea de a da un astfel de ordin și obligă primăria să ceară banii înapoi, pe ce-au mâncat, de la sute de bătrâni. Nu-i o discuție teoretică. 754 de bătrâni trebuie să dea înapoi o sumă totală de 1.382.000 de lei. O pensionară ce încasează 230 de lei pe lună trebuie să dea înapoi 1.300 de lei, de exemplu, pentru ce-a mâncat acolo. Te și miri cum de au evidențe așa bune, la cantina aia.

Dacă aș fi acolo, le-aș spune acelor bătrâni să nu-și facă griji că nu le va lua nimeni acei bani. Nici n-ar avea ce să le ia ceva, nici nu cred că se va da vreodată ordinul de a executa această recuperare de bani. Din păcate, însă, sunt convins că unii bătrâni plâng acum în hohote și iau pastile de inimă pentru că așa sunt bătrânii, foarte sperioși la orice ține de dat bani pe care nu-i au.

Oare s-o fi gândit vreun senator la vreo lege de amnistie sau grațiere pentru aceste spețe? Sau de creștere a pragului de acces la cantina socială?

Probabil că nu. De exemplu, senatorul UDMR Tanczos Barna, pus în 2014 sub urmărire de către DNA pentru fals intelectual, a propus un amendament la legea grațierii prin care falsul intelectual, falsul în acte oficiale și falsul informatic să fie, de asemenea, infracțiuni ce pot fi grațiate. Hoții își fac legi care legalizează hoția.

Asta e țara în care trăim, prin prisma știrilor de ieri. Și nu-s singurele știri. Poate că, între victoria Barcelonei și cele despre ce lucruri trăsnite a mai declarat Trump, ați ignorat discuția despre “Europa cu două viteze”, care-i cel mai bun semn că țările vestice vor să scape de România și Bulgaria și poate și alții. Timp de 10 ani, nu am făcut toate eforturile (nici pe departe) de a ne ridica la nivelul lor, nu ne-am arătat intenția de a crește, așa că acum ne lasă în urmă. Credeți că, în cazul unor conflicte armate, își vor trimite soldații să moară pentru noi? Sau credeți că se va repeta povestea împărțirii Europei în sfere de influență, ca după WW2?

Într-un alt articol îl parafrazam pe Donne, un poet britanic, care spunea să nu ne întrebăm pentru cine bat clopotele deoarece bat pentru noi toți. Slăbirea unui element este slăbirea totului unitar. Nu știu despre voi, dar eu aud clopotele acelea tot mai tare.

Și, cu știrile de ieri, am înțeles și cum în trecut oamenii au sprijinit și adus la putere extremiștii, legionarii, naziștii, comuniștii și orice altă voce care promitea, sus și tare, că va pedepsi la modul cel mai dur toată corupția, toată mârlănia, toată abjecția celor de la conducerea țării. Aceeași istorie ne-a arătat și că asemenea societăți n-au evoluat nici ulterior prea bine, dar la un moment dat te saturi așa tare de putregaiul văzut zilnic încât este mai important să-i vezi pe cei de acum împușcați în piața mare a orașului, chit că după aceea totul se va nărui oricum.