Filme: Logan este un film bun, dar sumbru și trist

Logan este un film bun, dar am plecat din sala de cinema trist și frustrat. Nu așa vreau să-mi văd eroii. Bănuiesc că asta îl face un film bun, de fapt, adică faptul că abandonează clișeele specifice X-Men și spune o poveste întunecată și cu faze neașteptate, cu suficiente surprize pe care nu le-am prevăzut, iar eu mă laud cu faptul că prevăd multe scene în filmele pe care le urmăresc.

Dacă v-a plăcut X-Men, dacă v-a plăcut personajul Wolverine, mai ales, merită văzut. Îmi aduc aminte când am fost introdus prima oară în universul X-Men, în 2000. Eram clasa a 12-a, am văzut filmul împreună cu doi colegi, Adi și Mihai, am ieșit impresionat de multitudinea de personaje și de cât de cool erau Wolverine, Magneto sau profesorul X. Am urmărit de mai multe ori cu plăcere și restul filmelor, cu bune și cu rele, știu replici, știu scene, știu cine ce puteri avea și de ce. Acum am văzut povestea terminându-se și asta m-a întristat mai mult decât mă așteptam.

S-au schimbat vremurile. Logan are loc în 2029. Wolverine/Logan este alcoolic și abia se mai vindecă de răni, Profesorul Xavier (Patrick Stewart joacă din nou excelent) un bătrân de 90 de ani ale cărui crize necesită tratament constant. Omul care a organizat mutanții, care a salvat lumea de atâtea ori, acum nu poate merge singur nici măcar la toaletă. Lumea s-a schimbat, titlul “no country for old men” s-ar fi potrivit de minune și aici, iar filmul nu mai are nimic de-a face cu celelalte din serie și nici atmosfera lor în care personajul pozitiv făcea glume deștepte chiar și în mijlocul bandiților și știai că-i va răpune cu ușurință când i se va pune pata.

În această lume în care mutanții sunt aproape ca și uitați, Logan se găsește implicat în afacerile unei corporații și trebuie să salveze o fată de cei ce vor să o captureze. Gândiți-vă la el ca la un film normal de acțiune, doar unul în care eroul principal scoate din când în când gheare din inox din acela bun și-i taie pe toți. Povestea merge din rău în mai rău, Logan este sumbru, dezolant, o dramă adevărată.

Am înțeles și de ce s-a zis că Hugh Jackman a renunțat la niște bani pentru ca filmul să aibă un rating mult mai matur. Prima scenă îl înfățișează băgând ghearele prin creierul unora ce încercau să-i fure roțile de la mașină, iar întreg filmul este violent și nu se sfiește de la a arăta crime mult mai explicit decât în alte filme X-Men, inclusiv crime făcute de copii. Este mai realist așa, îl vedem în sfârșit pe Wolverine dezlănțuit și parcă înțelegem mai bine de ce mutanții sunt periculoși pentru că le este atât de ușor să ucidă folosind abilitățile lor speciale.

Sunt și câteva scene total neașteptate și pe care, după ce au avut loc și am trecut peste șocul de moment, mă bucur că scenariștii le-au inclus în film. Îl face diferit de alte producții, după cum vă spuneam, îl face brutal, îl face trist prin decesele uneori prea banale față de ceea ce consideri că meritau personajele. Asta e, așa au vrut să termine povestea. Iar la final se cântă Johnny Cash – The Man Walks Around, să fie în ton cu scenele în care ți se strânge inima

Trailerul folosește Johnny Cash – Hurt, în opinia mea cea mai bună melodie a artistului.