Experiențe unice în București: parchează pe un heliport!

Din vizitele recente la Spitalul Universitar (SUUB), cel mai mult îmi place fotografia de mai jos, cu heliportul lor:

Acela nu mai este un heliport, evident. Imaginea, împreună cu povestea heliportului, mi se pare emblematică pentru heirupismul lipsit de eficiență din managementul sistemului medical de la noi.

Povestea este următoarea: heliportul a fost construit prin 2003, din donații obținute de spital, dar ulterior legea a interzis aterizarea elicopterelor la mai puțin de 60 de metri de luciul de apă, iar SUUB este lângă râul Dâmbovița. Prin urmare, elicopterele cu urgențe medicale n-au mai putut ateriza aici. În prezent, legea s-a modificat, dar acest heliport nu mai poate fi utilizat pentru că s-a “degradat” (oare de ce?), așa că spitalul vrea să construiască unul nou.

Nu cunosc legea respectivă, dar pare stupidă. Cu siguranță că s-ar fi putut excepta spitalele de urgență, nu?

În schimb, heliportul vechi este o parcare, elicopterele aterizează acum pe stadionul Dinamo și de acolo bolnavii sunt duși cu ambulanța la SUUB, iar noul heliport este doar un plan. Ce-o fi așa scump la un nou heliport, nu știu, că pare o suprafață dreaptă, vopsită și iluminată conform standardelor; nu-i vreo rampă de lansare pentru rachete spațiale. Totuși, costul estimat este de 150.000 de euro.

Nu știu unde este parcarea oficială a spitalului. În cele păzite de barieră, cum este și heliportul, se intră oficial doar cu “ecuson SUUB”, dar neoficial se poate intra și cu “ecuson cu Enescu” sau cu Nicolae Grigorescu, după darea fiecăruia de mână. Pe afară e plin de parcagii.

La 20 de pași după acest heliport se află ușile care nu se deschid, lifturile cu liftiere, culoarele pe care nu te întreabă nimeni unde mergi și sticlele cu dezinfectant cu care nu-ți cere nimeni să te dai pe mână înainte de a intra în saloanele bolnavilor.

Într-una din vizitele la spital, s-a iscat un mic scandal la lifturi. Nu l-am pornit noi; s-a iscat el, într-un mod chiar amuzant.

Așteptam de 5 minute, singuri, în ditamai holul cu 10 lifturi. Butoanele de apelare nu funcționează. E pe principiul “nu suna tu, venim noi din când în când cu liftul”.

Se deschid ușile unui lift. Gol înăuntru, în afară de liftiera sa îmbrăcată în halat de lână, cum stă bine într-un spital. Liftiera se uită la noi și nu ne primește în lift, spunând “eu sunt pentru urgențe, luați alt lift!”. Și se închid ușile și pleacă mai departe, cu un lift gol, spre alte etaje unde poate o fi vreo urgență.

Matilda, care era cu mine, face poc de nervi și începe să-mi spună cum așa ceva nu este posibil. În spatele ei, o a doua liftieră tocmai iese din liftul ei și se uită la noi cum vorbeam de rău colega ei cu “urgențele”. O întreb dacă urcă și zice că nu, pe un ton înțepat, ca să ne dea de înțeles că nu ne ia cu liftul pentru că suntem niște scandalagii.

Vine un al treilea lift, ne urcăm în el și plecăm. Liftiera 3 aude că dialogam cu liftiera 2, dar nu înțelege bine de ce. Liftul urcă de la parter la etajul 1, se deschid ușile și acolo se dovedește că liftiera 2 ne-a urmărit cu liftul ei doar ca să-i spună liftierei 3 că suntem scandalagii. Liftiera 3 iese din liftul ei, aude aceste lucruri, se întoarce și ne bate obrazul că noi nu înțelegem și nu simpatizăm cu chinul acestei meserii. Din fericire, ne urcă mai departe.

Am vrut să-i spun că meseria de liftier în sine este o tâmpenie, că utilitatea ei a dispărut o dată cu apariția lifturilor cu butoane acum vreo 50 de ani. Nu-i prima, nu va fi nici singura meserie dispărută. Simplul fapt că ea apasă butonul în locul meu nu înseamnă că-i un căpitan pe vreun vapor. Dar cui îi pasă? Aveam lucruri mai importante de rezolvat în spital, acesta fiind singurul motiv pentru care voiam să urc cât mai repede cu liftul, în fond.

Nu că le-aș invidia meseria. Cu alte ocazii, într-un lift similar, am stat într-o aglomerație cruntă în timp ce cabina oprea la toate etajele impare. Mirosuri dubioase de la oameni dubioși, lipsă de aer într-o ventilație inexistentă, liftiera pe un scaun deloc confortabil, acoperit cu o pătură groasă ca măcar să țină de cald și să aibă ceva moale sub fund sau la spate.

Eu am stat un minut în acel chin, doamna respectivă stă câteva ore pe zi. Din când în când îi lasă pe pasageri în cabină și dă o fugă la toaletă. Nu-i vina liftierelor, ci a sistemului.

În articolul precedent au fost câțiva care au spus că, dacă lifturile ar funcționa neasistate, s-ar crea haos când oamenii ar apăsa multe butoane, ar trage de ele șamd. Bine… dar în alte părți ce se întâmplă? Toate spitalele din lumea asta au liftiere? Să fim serioși, e un lift, nu o navă spațială, și există destule soluții vandal-proof sau idiot-proof pentru a le menține funcționale.

Pe palier sunt borcane cu gel dezinfectant, pungi din acelea de pus în picioare, chiar și halate de unică folosință. Cred că noi am fost singurii care le-au folosit, de câte ori am dat eu pe acolo, și asta din proprie inițiativă și dintr-o teamă de bacterii.

Dar nu ne-a cerut nimeni să facem asta! Și culmea, la sala unde merg (de fitness, nu de biliard) e obligatoriu să porți așa ceva în picioare, iar dacă nu o faci, țipă recepționera după tine de te iau dracii. Am văzut-o ridicând haltere, știu ce poate, îmi pun alea în picioare! La spital… poate. Dacă am chef.

În continuare, nu am nimic de reproșat medicilor și actului medical în sine. Profesionalismul lor a fost peste așteptări, au ordonat toate analizele necesare, au făcut tot posibilul să găsească diagnosticul curent, nu au cerut nimic de la pacienți.

Unii pacienți, culmea, dau și când nu li se cere. Vechile obiceiuri mor greu, se pare.

Cel mai ciudat lucru mi se pare faptul că nu ți se dau “acasă” analizele făcute. Faci o tomografie sau un RMN? Îți spune medicul, în trei cuvinte, ce diagnostic ți-a pus pe baza analizelor, dar nu-ți dă imaginile respective și ție, ca să le poți arăta și altui medic. Dacă vrei o altă opinie, probabil că singura soluție este să plătești o nouă analiză. Pare un principiu izvorât din teama că oamenii vor simula urgențe pentru a beneficia de analize gratuite, dar măcar să-ți spună asta în față.