Viața bate telenovela – iată un exemplu bun

Vreau să vă arăt că scenariile clasice pentru telenovele sunt nimica toată față de viața reală, ce poate produce întorsături de situații la fel de uimitoare sau dramatice.

Vă voi prezenta pe scurt viața unui om numit Percy Shelley. Vă rog să aveți răbdare să o citiți până la final, închipuindu-vă în acest timp întâmplările respective ca pe scene de film, gândindu-vă câte sezoane ar avea un serial făcut după această poveste.

Harriet

Shelley s-a născut în 1792 în Anglia, primul fiu al unei familii înstărite, tatăl purtând titlul de Sir și fiind prieten cu ducele de Norfolk, un om important în stat. Asta i-a permis lui Shelley să intre la Oxford ca student, dar, încercat fiind de impresia că are talent la scris, a publicat diverse articole pro-ateism ce i-au atras exmatricularea de la prestigioasa universitate.

Având doar 19 ani, Shelley fuge în Scoția pentru o scurtă escapadă cu Harriet, o prietenă de-a surorilor sale, în vârstă de doar 16 ani. Tatăl său îi interzisese să o vadă pe această fată, dar Harriet îi scria scrisori de dragoste în care spunea că se va sinucide dacă Shelley nu-i răspunde, așa că acesta, în floarea tinereții, nu doar ca i-a răspuns, ci chiar a devenit interesat de Harriet (cum spuneam, imaginați-vă totul ca pe o telenovelă, vizualizând scenele în care ea, cu lama la mână, îi scrie o scrisoare de amor).

Bine, s-au dus în Scoția pentru câteva zile, ceea ce în acea vreme însemna o declarație puternică de intenție pentru o relație serioasă. Familia lui Shelley nu aprobă relația pentru că familia lui Harriet, deși cu ceva bani, era low-born, așa că Shelley se mută împreună cu Harriet într-o casă modestă și se căsătoresc. Pentru a rezista, îl invită acolo și pe prietenul său Hogg, dar în cele din urmă îi cere să plece după ce Hogg se dă la Harriet și Shelley nu acceptă un menage a trois în patul său și pe muzica sa.

:|

Problema este că Harriet o aduce acolo și pe sora ei Eliza, pe care Shelley o detesta, așa că acesta devine ceva mai distant de noua sa soție și nu-i face mare plăcere să stea pe acasă, începând inclusiv să corespondeze platonic cu alte femei. Shelley devine convins că Harriet s-a căsătorit cu el doar pentru bani.

Un prieten comun îl introduce pe Shelley lui Godwin, un filosof care-i va schimba viața. Godwin era afundat în datorii, iar Shelley era moștenitorul unei averi ce l-ar putea salva, așa că îl ține aproape pe tânăr, încurajându-i diversele pasiuni.

Shelley, însă, avea o pasiune pentru cele 3 (trei!) fiice ale lui Godwin, din care două adoptate, fiind de fapt fiicele fostelor soții ale lui Godwin cu un alt bărbat (întortocheate familii), și una naturală. Fiicele erau Fanny, Claire și respectiv Mary, iar Shelley se îndrăgostește teribil (teribil!) de aceasta din urmă, fiind acum el cel care amenință că se va sinucide dacă ea nu-i întoarce dragostea.

Mary

Cu puțin înainte să împlinească 22 de ani, Shelley își părăsește nevasta Harriet, care era însărcinată cu deja al doilea fiul al lor, și fuge în Elveția împreună cu Mary, care avea 16 ani în acel moment. Împreună cu ei o invită și pe Claire, deoarece aceasta vorbea franceza și putea să-i ajute pe tărâmurile elvețiene, iar Fanny, a treia soră, se supără groaznic pentru că n-a fost invitată, și ea fiind îndrăgostită de Shelley.

Shelley, Mary și Claire călătoresc prin Europa, se distrează, vizitează locuri frumoase și, în funcție de tipul de film pe care vi-l imaginați, fac și alte lucruri, deși în realitate acestea sunt neconfirmate. Șase săptămâni mai târziu, revenind în Anglia, cei trei descoperă că Godwin, tatăl femeilor, este foarte supărat pe aventura lor, iar pentru a-l îmbuna Shelley îi dă, în secret, diverse sume de bani.

Claire

Claire coresponda de ceva vreme cu Byron, un alt poet despre care poate ați mai auzit, fiind într-un fel de competiție cu sora ei, Fanny, despre cine îi va trezi mai mult atenția. Byron nu era însă foarte interesat de Claire, așa că aceasta îi convinge pe Shelley și pe Mary să călătorească din nou în Elveția, unde era Byron, pentru a se putea apropia de acesta fizic, nu doar în scris.

Planul ei reușește (un întreg sezon de telenovelă se poate construi de aici). Shelley și Mary îl cunosc pe Byron, devin prieteni, se distrează împreună la Geneva, iar Claire îl cucerește pe Byron și au împreună o fiică, Allegra. Așa arată un plan reușit.

Fanny

La puțin timp după întoarcerea lor în Anglia, Fanny, nefericită că Shelley nu-i întoarce dragostea și că este ignorată de la toate aceste distracții, se sinucide. Fosta sa soție, Harriet, este la rândul ei găsită moartă, tot o sinucidere. Aici e o poveste și mai complicată, chiar dacă fără mare legătură cu Shelley.

Harriet începuse o relație cu un ofițer din armată, era și gravidă cu acesta, dar ofițerul nu i-a mai răspuns scrisorilor și Harriet s-a considerat a doua oară părăsită, sinucigându-se de supărare. În realitate, proprietarul casei în care stătea respectivul ofițer în țara în care fusese detașat nu-i dădea corespondența pe care acesta o primea de la Harriet.

Foarte trist, știu. V-am zis că viața bate filmul. Mai mult, copii lui Shelley cu Harriet nu-i sunt dați acestuia, ci unor părinți adoptivi, el fiind considerat un tată nepotrivit pentru că se declarase ateu. Erau astfel de vremuri.

Mai mulți morți

Între timp, Shelley și Mary se căsătoresc, iar în 1818 aceștia și Claire și fiica ei cu Byron pleacă spre Veneția, unde se mutase acesta. Inspirat de apropierea de Byron, Shelley mai scrie câte o poezie, câte o piesă, să fie acolo la dosar.

În 1818 și 1819, însă, copiii lui Shelley și Mary mor la scurt timp după naștere, iar Mary este distrusă de aceste tragedii. În retrospectivă, parcă înțeleg de ce apoi și-a imaginat o poveste despre aducerea la viață a unui mort, devenind celebră pentru ea.

Pe 27 decembrie 1818, în Napoli, este înregistrat un copil ce-l are ca tată pe Shelley, dar numele mamei rămâne un mister inclusiv astăzi. Unii zic că ar fi Claire, sora lui Mary, cu care Shelley ar fi avut o aventură scurtă (uneori se întâmplă, în astfel de excursii, din greșeli logistice). Alții spun că poate a fost adoptată pentru ca el și Mary să aibă un copil.

Nu contează, la vârsta de 17 luni a murit și acel copil.

Italia

După 1818, Shelley și Mary se stabilesc la Florența, ca apoi să se mute pentru scurt timp și la Pisa și Livorno. Mary îi naște un nou fiu. Shelley scrie în continuare.

În 1821, Shelley cunoaște un ofițer britanic și pe soția acestuia, Jane, care-i devine o muză, multe poezii fiindu-i dedicate ei de către Shelley. Nu știu ce părere a avut Mary de acest lucru și ce-a fost exact între ei, dar, pentru serialul nostru virtual, închipuiți-vă farfurii sparte, uși trântite și multe lacrimi.

Furtuna

Pe 8 iulie 1822, Shelley se îneacă în golful orașului La Spezia, pe când se întorcea de la Livorno cu barca sa, într-o furtună violentă apărută brusc. Alți doi oameni se îneacă alături de el. Unele voci au spus că micul iaht ar fi fost lovit de un alt vapor.

Cadavrul său ajunge pe plajă, este identificat de prieteni și ars chiar acolo, în conformitate cu legile de atunci, că altfel era riscul de a genera cine știe ce boli sau infecții. Era o vreme când nu existau antibiotice. Tot în conformitate cu legile de atunci, nevestei sale Mary nu i-a fost permis să vadă cadavrul sau incinerarea, femeilor fiindu-le în general interzisă prezența la înmormântări pentru a nu lua boli.

Epilog

Shelley încă nu împlinise 30 de ani când a murit. Asta a fost, pe scurt, viața sa. Sunt oameni care trăiesc o sută de ani și nu trec prin atâtea lucruri, prin astfel de momente și trăiri. După toate definițiile societății de acum, la 30 de ani ești un tânăr abia intrat pe făgașul normal al vieții. Shelley a avut două soții, i-au murit mai mulți copii, a trăit în mai multe țări, a fost implicat în politică și, dincolo de toate acestea, a scris multă poezie.

Vorbind despre el, Byron i-a făcut un compliment pe care numai o astfel de minte extraordinară l-ar putea scoate: “I never met a man who wasn’t a beast in comparison to him“. Cum ar fi, orice alt om este doar un animal în comparație cu Shelley.

Văduva sa, Mary, s-a mutat definitiv înapoi în Anglia, unde a trăit alături de fiul ei și al lui Shelley. Ulterior, după moartea acestora, s-a descoperit că un prieten de-al lui Shelley îi furase acestuia inima (la propriu, chiar mă refer la organ) din rugul său funerar de pe plaja de lângă La Spezia și o adusese lui Mary, care a conservat-o și îngropat-o în vecinătatea casei.

Mary Shelley a rămas celebră pentru că a scris Frankenstein, publicat în 1818, un roman care a marcat nu doar literatura britanică, ci pe cea mondială, inclusiv astăzi fiind o referință des întâlnită.

Shelley, mort la nici 30 de ani, este considerat unul dintre cei mai mari poeți britanici din toate timpurile, deși viziunile sale politice l-au împiedicat să dobândească faimă în timpul vieții. A dobândit-o după. Sunt sigur că și peste 500 de ani va fi citit.

By After Amelia Curran – National Portrait Gallery: NPG 1271