un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Și dacă este doar începutul? Dacă vor elimina treptat fiecare lege care i-ar putea băga la închisoare?

2 Feb 2017  ·

GÂNDURI  ·

17 comentarii

La ședința internă PSD s-au decis două lucruri:

  1. vor merge mai departe cu ordonanța, că nu renunță așa ușor la ea. Singuri n-au de ce să o retragă, iar poate Curtea Constituțională le face o surpriză plăcută. În cel mai rău caz, dacă situația devine rea de tot prin stradă, o retrag în ultima zi, ca vreo mare concesie pentru protestatari, UE, SUA și ambasade. Apoi dau altă ordonanță, fără 10 zile timp de implementare, poate într-o formă mai simplă, ca să pară un compromis.
  2. vor insista public mult mai mult pe ce “bine” vor să facă țării, că măresc salarii, pensii, scot taxe șamd. De asta membrii PSD tot dau declarații despre buget și ce grozavă va deveni România sub PSD*

Asta cred eu.

Update: am ascultat conferința de presă Dragnea-Grindeanu în care cei doi au insistat că protestatarii sunt manipulați și dezinformați, că ordonanța e bună, cinstită, dată curat, sfântă ca venind de pe tabletele lui Moise (nu Guran). Și totuși, se vede că nu are pe unde să scoată cămașa atunci când este întrebat dacă și ambasadele unor mari țări precum SUA, Canada, Franța, Germania, Olanda și Belgia, Comisia Europeană, Parlamentul European șamd au fost manipulate când au condamnat ordonanța și inversarea sensului luptei anti-corupție. Bun argument, acesta, bun de tot. Să-l rețineți pentru discuții viitoare.

Să aveți însă ceva în minte pentru protestele de astă-seară și din zilele următoare. Hotnews are un articol despre un plan mult mai amplu al PSD de a submina Justiția și de a legaliza furtul și corupția, un articol atât de fantezist încât în mod normal nu l-aș crede, dar Hotnews au avut primii și informația privind ordonanța din prezent și, după marțea neagră de acum, nu mă mai miră nimic de la niște hoți.

Pe scurt, planul cuprinde următoarele:

  • abrogarea totală a abuzului în serviciu.
  • abrogarea articolului 13 din legea 78, pe baza căruia au fost condamnați Năstase și Dragnea.
  • reducerea drastică a pedepselor pentru darea de mită, luarea de mită și traficul de influență. De exemplu, luarea de mită ar urma să scadă de la 3-10 ani la 1-5 ani.
  • mărturia mincinoasă nu va mai fi considerată faptă penală. Asta îl salvează pe Tăriceanu, cercetat pentru așa ceva într-un dosar. Gândiți-vă la implicația mare: dacă minți la tribunal, nu mai este o problemă.
  • eliberarea condiționată a celor de peste 60 de ani după ce execută o treime din pedeapsă, nu două treimi ca până acum. Asta l-ar avantaja bine de tot pe Voiculescu, dar și pe mulți alții. De exemplu, iei mită, noua pedeapsă este de 1 an, nu de 3 ani, ieși după 4 luni dacă ai peste 60 de ani.
  • scoaterea procurorilor din rândul magistraților, ca statut, ceea ce le va elimina anumite protecții și libertăți de investigație.
  • abrogarea ordonanței 6 prin care DNA face acum interceptări cu ajutorul SRI. Ar fi nevoiți să-și cumpere singuri echipamente, iar după fuziunea cu DIICOT oricum ar dura multe luni reorganizarea internă.

Citiți în întregime pe Hotnews, e halucinant articolul. Sper să se dovedească fals. Dragnea a spus la o conferință de presă că nu există un asemenea plan, dar anterior a declarat și că nu va exista o ordonanță, că nu există discuții, că nu știe. Eu nu-l mai cred nici dacă spune că mâine răsare soarele.

Începe să sune totul ca o dictatură. Lege cu lege, sunt toate eliminate pentru a duce nu la o dictatură în stilul din Coreea de Nord, ci la o dictatură a hoților care vor putea fura fără a fi pedepsiți, iar cei prinși până în prezent ies din închisoare și se întorc la banii lor obținuți din furt.

Dragnea își justifică toate măsurile printr-o minciună, afirmând că românii au încredințat PSD-ului guvernarea țării. Asta sună de parcă românii i-ar fi permis PSD-ului inclusiv să dea foc țării, dacă așa vrea partidul, și uită că doar 4 români din 10 au fost la vot, iar din cei 4 români doar 2 au votat cu PSD și ALDE. Și uită că votul acestor 20% dintre români a fost câștigat cu promisiuni de bunăstare, fără nici o mențiune privind sugrumarea justiției.

Și știți care-i partea cea mai tristă? Că 2 din 10 români, poate și mai mulți, ar putea accepta legalizarea furtului pentru că le crește și lor pensia cu 100 de lei, fără să-și dea seama că acel os aruncat și lor îi face complici la acest furt. Dacă-i vezi furând și taci pentru că-ți dau și ție ceva, ești complice la furt! Nu există alt termen, nu există alt nume!

Acum e momentul ca orice român să cerceteze cum se simte: umilit de acest guvern, acest partid, acest parlament, sau complice cu ei? Dacă vă simțiți umiliți, dacă vă simțiți neputincioși în fața celor care fură, faceți măcar minimul gest pentru a le arăta că nu vreți asta, venind la un astfel de protest. Atât trebuie să faceți acum, să vă îmbrăcați gros și să fiți prezenți în Piața Victoriei pentru a îngroșa numărul celor de acolo.

Poate că, în aceste condiții, ar trebui să ne reamintim că Revoluția din 1989 a fost făcută de o mână de oameni, nu de 300.000 cum au fost ieri în stradă. Poate ar trebui să învățăm să facem baricade, nu pancarte. Exemplul Ucrainei trebuie urmat, chit că ar dura un an de zile. Dar încă nu suntem acolo.

*doar că mai fură și ei din când în când, fără să poată fi investigați pentru asta.

asus s5507

    17 comentarii

  1. S-a trecut de point of no return.De acum,ori se duce in cap statul,ori clica lui Dragnea.Si nu mi s-ar mai parea fabulos din partea lui nici sa decida un Romexit peste noapte.Cred ca planul prezentat pe hotnews e ancorat in realitate.Vor urma 9 zile(cel putin) extrem de interesante.

      (Citează)

  2. Salut argumentul cu ambasadele nu sta in picioare cu nici un votant / spalat pe creier PSD. Iti dau mai multe contra – argumente:

    – Normal. strainii si corporatiile ne fura tara. ne vor sclavi. de aia nu il lasa pe Dragnea sa dea la popor.
    – SRI-ul manipuleaza prin informari mincinoase
    – Da de lucrurile bune de ce nu zic ambasadele? (am primit acest lucru de la cineva intr-o discutie). Prea vor sa ne directioneze.
    – Da cu Iohanis 6 case de ce nu zic nimic?
    – Da cu Basescu?

    Si alte astea. Daca mai vrei e traista plina. Bafta :)

      (Citează)

    • Un neica nimeni

      02/02/2017 la 7:45 PM

      Vroiam sa-mi exprim dezamagirea, umilinta si neputinta legata de toata situatia asta. Mai ales dupa ce Dragnea s-a scuturat de injuraturi si a spus ca nu se clinteste. Iti multumesc Mihaita pentru comentariul tau. M-ai scos din letargie, pentru ca din cauza celor ca tine nu reusim sa inaintam. Hai sa o luam la pas.
      – In ce fel ne fura strainii si corporatiile tara? Explica-te ca nu inteleg. Incerci sa expui situatia strainilor care au cumparat pamant la noi? Pai cumpara oamenii, ca daca taranii nostri nu sunt in stare sa le munceasca, si le lasa parloage, dar cer bani de la guvern, ca asa s-a obisnuit poporul, cu mana intinsa! Cum fura corporatiile tara? Ca au angajat cu miile de oameni in tara, carora le platesc salariile, si impozite la stat. Pe sistemul tau, ar trebui sa ne bucuram ca Mercedes a fugit cu pamantul de noi, cand trebuia sa-si construiasca o uzina la noi. Si a ales Ungaria. In ce fel ne vor sclavi? Ca ne platesc salariile? si impozite la stat, si impozite pe produsele vandute, si impozite pe terenuri si fabrici? Si platesc bani catre zeci, poate sute de colaboratori/per corporatie?
      – In intunericul mintii tale, tu asta crezi ca sta si face SRI? Stii Bourne trilogy? Cam aia fac. Nu sta niciunul acolo pe facebook sa te deruteze pe tine.
      – Probabil nu urmaresti stirile. Intotdeauna au fost laude. Pentru Bulgaria am fost in ultimii 2-3 ani un exemplu in combaterea coruptie. UE a laudat Romania pentru progresul care l-a facut Romania legat de coruptie. Si exemplele sunt multe. Ambasada Frantei, Americii, etc. Trebuie avut in vedere ca suntem la coada Europei. De departe suntem la coada, depasiti chiar si de Bulgaria.
      – Cu 6 case ale lui Iohanis ce e? Ce treaba ai cu omul daca are 6 case? Alta treaba decat strugurii acri, bineinteles. Daca omul are vreo problema penala, va raspunde penal bineinteles.
      – Cu Basescu ce e? Omul nu mai e presedinte, si totusi cei ca tine si A3 il aduceti in discutie in continuu.
      Ca sa finalizez. Umilit pentru ca orice iesire in afara legii, sunt penalizat cu dosar penal, poate chiar inchisoare. Dragnea si echipa si-au stabilit o limita de 45.000EUR. Neputincios, pentru ca am senzatia ca nu voi putea sa schimb nimic.
      Dezamagit, pentru ca am vazut in Ciolos o mica sclipire, si pentru o perioada scurta de timp, vedeam un viitor frumos pentru tara noastra.
      – As vrea sa fim dati afara din UE. Pentru ca ne-o meritam din plin. Suntem de rasul Europei. Da, tocmai ce am devenit Republica Bananiera Romania! multumita celor ca tine Mihaita.

        (Citează)

  3. NU daca, ci CAND vor face a.i. sa fie DICTATORI

      (Citează)

  4. Nicolae Ceausescu, nascut in Scornicești, a bagat Romania in întuneric timp de 30 de ani, acum Liviu Nicolae Dragnea din Teleorman si Florin Iordache din Caracal vor același lucru.

    Fun fact: citiți ocupatia lui Florin Iordache pe wikipedia.

      (Citează)

  5. dacă și ambasadele unor mari țări precum SUA, Canada, Franța, Germania, Olanda și Belgia, Comisia Europeană, Parlamentul European șamd au fost manipulate?
    raspuns: nu au fost manipulate, ci ele manipuleaza si sug seva (vezi ancheta France 2 privind mobilă IKEA, cu lemn ilegal din România si despaduririle), au
    Evident ca au trimis scrisorici tarile cu cele mai mari “investitii” si interese economice, ghici ce nationalitate aveau investitorii care ieri si azi au retras sute de milioane din titlurile de stat? de au dus cursul acolo unde este si dobanzile in care va platiti creditele (vezi ROBOR 3 luni)…

    deschideti ochii si iesiti din bula FB si ceea ce va servesc unii si altii,de exemplu in Elvetia suntem numiti de SRF, exact ceea ce considera ei ca suntem pt ei, adica o vaca de mult…Rumänien = Bananenrepublik,

      (Citează)

  6. Somnul alegatorilor naste monstruozitati. Am cunoscuti care si-au inventat diverse scuze pentru a nu vota, dar acum sunt patrunsi de patos civic. Apelul catre lichele mi se pare tardiv acum. Situatia nu poate fi schimbata cu proteste de strada cata vreme cei care au creat-o nu sunt sensibili la argumente minime de morala si logica. Ma refer la cei care au si sustin de peste un sfert de secol mentalitatea bolsevica. Ei ar trebui sa fie tinta huiduielilor, dusmanul de langa noi. Urasc opacitatea consumatorilor de canale cu dejectii televizate, obstinatia furibunda cu care repeta nerumegat minciunile nerusinate livrate acolo. Da, ei au drept de vot si il exercita. As impune un chestionar succint, cu intrebari simpe si aleatoare (pe tableta mai nou introdusa) despre ce implica gestul acesta la intrarea in cabina de vot ca sa ne legitimam cu adevarat alesii. Dar n-ar mai fi sufragiu universal pentru septel.

      (Citează)

  7. Ma scuzati ca imi dau si eu cu parerea, dupa asa o zi plina de magarii, in care PSD a renuntat la sansa de a pune mirlaniile in circa lui Iordache Alta Intrebare, as fi vrut niste manisfetari ceva mai zgomotoase, o reactie mai puternica, o prezenta continua in piata, ceva… Citisem despre atitea gesturi frumoase in prima zi, cu oameni care imparteau ceai, ofereau pancarte etc… Nu se ofera nimeni sa aduca in piata vreo suta de vuvuzele? poate nu se aude bine multimea din piata pina la palat. As face o donatie pentru asta… Niste grupuri mai organizate un pic, poate cu o statie de amplificare, sint destui artisti care ne sustin.

      (Citează)

  8. na Mecanic……si din Caracal, (treaba aia cu caruta)

      (Citează)

  9. Daca chiar vor sa le scoata pe toate-toate, e ok. Ma inscriu in PSD, daca mai sunt pe aici si care-i mai bun sa castige, mai multi bani desigur.
    Ca eu as zice ca parca n-as mai fi, dar nu se stie, ca poate nici Europa n-o vrea sa primeasca hoti cu pedigree si acte in regula.

      (Citează)

  10. Niste pareri asa la cald:
    E evident ca e doar inceputul…
    E fara fost sa ceri lupului sa-ti dea oaia inapoi si lui Dragnea (sau paiatei aleia care e acum prim ministru) sa anuleze legea care-l scapa de inchisoare. Pur si simplu nu o sa se intample.
    In plus procedural nu se poate intampla. Guvernul era abilitat sa emita OUG doar in vacanta parlamentara. Nu intamplator OUG a fost emisa in ultima zi de vacanta
    Deci toti hotii de pana acum sunt liberi; oile au fost mancate, asta e viata, trecem mai departe.
    E fara rost sa ceri parlamentului sa anuleze OUG ca si aia sunt lupi la stana. Majoritatea.
    Totusi: exista o minoritate acolo care ne-ar putea ajuta. Ma gandesc ca ar putea emite tot felul de legi care mai de care mai “funny” ca poate unele vor ajunge sa fie aprobate tacit pentru ca banditii sunt lenesi si n-or sa aiba timp sa respinga toate propunerile.
    Nu-s jurist dar as propune lege de genul:
    Articol 1. Condamnatii penali nu au dreptul sa fie presedinti de partid 45 de ani de la condamnare.
    Articol 2. Partidul condus de un condamnat penal este dizolvat de drept dupa 30 de zile de la condamnarea presedintelui in functie.
    Articol 3 Legea intra in vigoare la 3 zile de la publicare.

      (Citează)

    • Bună ideea, dar pare cu adresă… M-aș mulțumi (1) ca orice condamnat penal să nu aibă drept la funcție publică timp de 15 ani (fie el ales sau numit, adică nici un primar condamnat, nici un parlamentar condamnat…). (2) Și evident curățenia în partide, din moment ce partidele nu vor să o facă singure, trebuie legiferat.
      Și (3) avizele nu mai trebuie să fie doar consultative. Când ai nevoie de avize înseamnă că ceri părerea unor specialiști, nu treci pur și simplu peste ei.
      Am impresia că situația e atât de groasă că avem nevoie de o nouă constituție.

        (Citează)

  11. Da, asta pare pericolul cel mai mare. Ordonanta asta e o mizerie uriasa, care scapa de dosare penale cateva mii de politicieni.

    Dar nici macar asta nu poate sa fie raul cel mai mare. Poate sa fie doar un prim pas.

    Odata ce PSD vede ca poate legifera in acest fel, poate sa continue aproband nenorociri din ce in ce mai mare, care sa ignore complet cadrul constitutional: legislatie in privinta libertatii presei sau a internetului, legislatiile privind procesul electoral (alegeri/referendum), legislatiile privind redesenarea echilibrului puterilor in stat (statut magistrati, desfiintare DNA, redefinire rolul CSM, ICCJ, CCR) si asa mai departe.

    Intram in 2017 in Romania lui Dragnea si ne putem trezi in 2020 in Turcia lui Erdogan.

    De asta ar trebui opriti acum.

      (Citează)

  12. mircea 2:
    Bună ideea, dar pare cu adresă… M-aș mulțumi (1) ca orice condamnat penal să nu aibă drept la funcție publică timp de 15 ani (fie el ales sau numit, adică nici un primar condamnat, nici un parlamentar condamnat…). (2) Și evident curățenia în partide, din moment ce partidele nu vor să o facă singure, trebuie legiferat.
    Și (3) avizele nu mai trebuie să fie doar consultative. Când ai nevoie de avize înseamnă că ceri părerea unor specialiști, nu treci pur și simplu peste ei.
    Am impresia că situația e atât de groasă că avem nevoie de o nouă constituție.

    Pai exact asta e ideea…
    Realitatea demonstreaza ca un condamnat penal ajuns in la presedentia partidului distruge intai democratia din partid apoi democratia intregii tari. Deci ne trebuie o lege speciala ca sa-l scoatem pe Dragnea din politica.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus