un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Review Asus BRT-AC828, un router performant pentru localuri și alte asemenea spații publice

16 Feb 2017  ·

TEHNOLOGIE  ·

17 comentarii

BRT vine, în acest caz, de la Business Networking, acest router făcând parte dintr-o altă gamă Asus, una care nu-i gândită pentru case sau birouri mici. Nu că n-ar merge foarte bine și acolo, dar veți vedea că include câteva funcții interesante gândite tocmai pentru cafenele, restaurante, săli de așteptare și alte asemenea spații deschide publicului larg.

Specificații Asus BRT-AC828:

  • wireless total 2.534 Mbps, din care 800 Mbps în 802.11b/g/n pe 2,4 GHz și 1734 în 802.11ac/n pe 5,2 GHz, MU-MIMO 4×4, suportă până la 250 de conexiuni simultane
  • 2 porturi WAN de câte 1 Gbps, suportă agregare de doua conexiuni simultane pentru un total de 2 Gbps
  • 8 porturi LAN de câte 1 Gbps, agregare de câte patru porturi
  • două porturi USB 3.0 pentru imprimante, stocare externă sau modemuri telecom
  • un port intern M.2 conexiune SATA, lungime maximă 80 mm, pentru SSD-uri
  • analizare de trafic, QoS adaptiv, soft de securitate TrendMicro, VPN, IPv6, 12 rețele guest
  • dimensiune 190 x 300 x 49,5 mm, greutate 950 grame

Preț: încă neanunțat oficial, mă aștept la 1800 lei.

ASPECT ȘI CONSTRUCȚIE

BRT-AC828 este un router mare, cam în stilul ceva mai cunoscutului AC87 tot de la Asus. Carcasa este de plastic negru, iar cele patru antene sunt dispuse două pe spate și două pe laterale.

Antenele au un sistem mai bun de prindere. Nu doar că le înșurubezi în conector, dar le prinzi suplimentar cu o clemă culisantă, eliminându-se riscul deșurubării accidentale.

Partea din spate este destul de aglomerată. Avem un port USB 3.0, cele două porturi Ethernet de internet (WAN dual), cele 8 porturi LAN interne. În față se află un alt port USB 3.0, cu buton de eject lângă el.


Sub router, unde se află și găurile de prindere pe perete, se află un capac asigurat cu două șuruburi sub care am găsit un port M.2 de tip SATA, pentru SSD-uri de maxim 80 mm lungime, așa cum sunt uzual acum prin laptopuri. Am avut un astfel de SSD și l-am montat acolo pentru teste.

Personal voi trece prezența acestui port M.2 ca un punct ușor negativ pentru router. Adică nu-i rău să-l ai, că poți pune acolo tot felul de fișiere necesare celor care se conectează la rețeaua LAN, wifi sau guest, cu drepturi de acces șamd. Problema este că un astfel de port sigur crește prețul routerului prin prezența sa (plus că și un SSD te costă), în condițiile în care nu cred că toți cumpărătorii acestui router îl vor folosi. Ba chiar, cel mai probabil, mulți dintre cumpărători ar fi fost mulțumiți cu soluția de stocare prin USB 3.0

FUNCȚII SPECIALE PENTRU LOCALURI ȘI ALTE SPAȚII PUBLICE

Aici grupez eu ce mi s-a părut relevant din specificațiile routerului.

În primul rând, routerul are o capacitate wireless mare, 800 + 1734 Mbps pe cele două benzi de frecvență, și Asus susține că suportă un număr maxim de 250 de conexiuni simultane. Nu știu dacă 250, dar hardware-ul intern este unul performant, așa că pare genul de router care poate duce cu succes nevoile uzuale de trafic ale unui grup de oameni dintr-o cafenea sau de la recepția unui hotel, să zicem.

În plus, sistemul wireless folosește tehnologia MU-MIMO cu 4×4 streamuri simultane de comunicație, un alt apanaj al hardware-ului de ultimă generație. Majoritatea laptopurilor sau telefoanelor permanente au în general hardware pentru 2×2.

Apoi, inclusiv capacitatea de intrare a routerului este mare. Are două conexiuni de intrare, fiecare de câte 1 Gbps, așa că teoretic poți avea acces la Internet de 2 Gbps, dacă ai de unde să obtii două conexiuni separate. În plus, routerul e suficient de deștept încât să facă acest WAN dual și folosind o conexiune cablată și una de modem USB telecom.

Routerul poate face 12 rețele guest diferite. Șase pe 2,4 GHz, alte șase pe 5,2 GHz, fiecare cu numele ei.

Portalul de interacțiune este o unealtă foarte mișto. Știți acele pagini de login ce apar când vă conectați la câte un wifi public? Așa include și acest router. Pagina respectivă poate fi particularizată destul de mult folosind un editor inclus chiar în firmware, adică poți schimba imaginea de fundal, textul, logo-ul, termenii și condițiile, linkul către site-ul companiei tale șamd.

Există mai multe moduri de a oferi acces la Internet oaspeților:

  • free wifi clasic – utilizatorii trebuie să fie de acord cu termenele și condițiile tale înainte de a primi acces.
  • captive portal – wifi condiționat, de exemplu poți pune o limită de timp per conexiune și este necesar un user și o parolă ce se vor introduce în pagina de login. Userul și parola le stabilești tu dinainte, fiecare cu diverse permisiuni.

Pentru oamenii de încredere, bineînțeles că poți da tot felul de alte permisiuni precum accesul la rețeaua LAN sau la stocarea de pe USB sau M.2.

QoS adaptiv și analizor de trafic foarte deștept pentru a vedea exact ce se întâmplă pe conexiunea ta. Aceste două funcții le-am mai văzut și pe alte routere de top Asus și mi se par cele mai avansate din piață. QoS-ul poate funcționa în modul simplu, împărțind egal banda, sau în mod adaptiv, prioritizând de exemplu streamingul video sau gamingul față de browsing sau email. Routerul recunoaște rapid ce se întâmplă în rețea și se adaptează în consecință.

Analiza de trafic îți permite să detectezi rapid comportamente anormale sau măcar să vezi ce-au făcut cei conectați la router. Îți poate arăta pentru fiecare dispozitiv în parte cât trafic s-a înregistrat și unde (Facebook, Chrome, torrente, ce joc șamd). Mie, în casă, îmi arăta inclusiv cât trafic a făcut televizorul smart, telefoanele și scurta sincronizare a Kindle-ului. Analiza se poate face și invers, per program, adică să vezi statistici globale despre cât de mult trafic s-a făcut pe Facebook, pe browsing șamd.

Securitatea traficului și a rețelei interne este o altă funcție foarte bună. Routerul include în firmware software TrendMicro cu care este blocat automat accesul la site-uri malware, același software blocând și dispozitivele infectate din a se conecta la router sau la rețeaua internă. E ca un antivirus instalat în router.

Cele 8 porturi LAN pot fi grupate (“bonding”) în anumite configurații pentru a limita interacțiunea între dispozitivele conectate prin cablu în rețeaua internă. O funcție numită Virtual LAN îți permite să izolezi dispozitivele între ele.

Bineînțeles, există și alte functii ceva mai obișnuite precum stabilirea de reguli orare, blocarea manuală a unor site-uri, control parental șamd.

Acum, o chestie de rău: culmea-culmilor, acest router nu include funcția Facebook Wi-Fi for Business, o chestie inventată de Facebook care, pe scurt, funcționează la modul următor: te conectezi la wifi-ul cuiva și capeți acces la Internet abia după ce dai like paginii respective pe Facebook. Acesta e prețul accesului. Culmea, Asus a integrat această funcție de câteva routere (RT-AC68, RT-N18), dar nu și pe acesta. Probabil că va apărea cu un update viitor de firmware.

PERFORMANȚĂ

Rezultatul Speedtest pentru conexiunea cablată a fost de 933 Mbps (adică 116 MB/s), una dintre cele mai mari viteze prinse de mine cu un router. BRT-AC828 este foarte performant la acest capitol.

Rezultatul pe un download de torrent foarte popular n-a fost așa strălucit, dar asta pentru că eu calculez viteza medie de transfer, incluzând aici timpii de pornire și de oprire a downloadului, când se gestionează altfel conexiunile. În transfer, am văzut și vârfuri de 86 MB/s.

Performanța pe wireless a fost foarte bună și cred că aș fi putut obține rezultate și mai bune, dar n-am avut cu ce testa. Routerul suportă MU-MIMO 4×4, dar eu testez cu o placă wifi 3×3 pentru că cea 4×4 încă nu a apărut în magazine, ca să fac un upgrade. Chiar și așa, rezultatele au fost foarte bune, obținând 558 Mbps conectat pe 802.11ac, canal 80 MHz. Rezultatul pe 802.11n, canal 40 MHz, banda 2,4 GHz, a fost mai mic.

Dacă doriți să conectați o unitate de stocare la acest router, aveți mai multe opțiuni: un SSD direct în portul M.2 SATA (M.2 este forma portului, SATA este protocolul) sau un hard-disk sau un SSD extern pe USB 3.0.

Am testat ambele situații. Am conectat pe M.2 un SSD scos dintr-un laptop și am testat transferând următoarele:

  • un film, un singur fișier de 8,3 GB
  • 631 de fotografii, în total 3,3 GB
  • 13.725 de fișiere de diverse dimensiuni mici aranjate în 6.771 foldere, în total 4,9 GB

Am testat mapând stocarea din router ca o unitate de disc în computerul meu. Rezultatele sunt, bineînțeles, foarte variate, pentru că și controllerul de stocare din router gestionează altfel cele trei cazuri de mai sus.

Am testat apoi cu un SSD extern conectat pe USB 3.0 (este vorba chiar de acest SSD Adata SD700 testat anterior) și rezultatele sunt mult mai mici decât pe M.2. Atât poate hardware-ul routerului, dar chiar și așa cifrele sunt bune, mai bune decât la alte routere testate de mine.

 

Dacă doriți un transfer de mare viteză pe o unitate de date conectata la router, aveți nevoie de un NAS. Acestea sunt practic calculatoare orientate pentru gestionarea stocării prin rețea și includ și o mulțime de programe foarte utile.

Dacă vă gândiți la acoperirea wireless, este mare. Nu pot spune cât de mare, depinde și de pereți și arhitectura locului, dar semnalul este puternic și stabil. Probleme pot apărea mai degrabă cu poluarea cauzată de prea multe routere ce se bat pe aceleași canale pe banda de 2,4 GHz. Cred că, dacă vecinii mei și-ar închide routerele, aș obține rezultate mai bune în testele mele de mai sus de pe 802.11n

INTERFAȚĂ

Pe lângă ce v-am spus mai sus, routerul include și alte funcții cu care m-am obișnuit pe modelele high-end de la Asus:

  • IPv6
  • VPN
  • WAN dual fie prin două conexiuni de cablu, dar și cu suport pentru conectarea unui modem 3G/4G
  • file sharing ca unitate conectată în rețea sau FTP cu user și parolă
  • firewall, control parental, blocare acces după cuvinte cheie
  • firmware în limba română, chiar dacă traducerea nu-i 100% completă și uneori nu foarte inspirată

Iată alte screenshoturi:

CE E BINE

CE E RĂU

  • Funcțiile pentru oaspeți par bune.
  • Foarte performant la toate capitolele.
  • Hardware și software avansat: dual WAN, QoS adaptiv, analiză trafic, protecție TrendMicro
  • Nu include Facebook Wi-Fi for Business, dar poate o aduce un update viitor de firmware.
  • Portul M.2 SATA nu cred că era necesar, dar ridică prețul routerului.

CONCLUZIE

Asus BRT-AC828 este un router foarte performant la toate capitolele, cu un firmware complex și funcții avansate pentru controlul traficului și al rețelelor wireless. Funcțiile suplimentare pentru oaspeți îl fac potrivit pentru localuri, zone de așteptare sau alte spații publice, exact cum l-a gândit și Asus.

 

asus s5507

    17 comentarii

  1. Preț: 1.099 lei la camerevideoauto.ro si link la camera. Presupun ca e luat template-ul de altundeva.

      (Citează)

  2. Daca vorbim de medii business, cred ca mai este un aspect important. Cum functioneaza daca din considerente de pereti/reflexii ai nevoie de mai mult de 1buc? Exista o consola unificata de management, cu SSID-uri unice etc?

      (Citează)

  3. Cumva pe lângă subiect (hai, fie, tangent), cât timp ţi-a luat să scrii articolul?

      (Citează)

  4. Nu vad nimica despre waterproof. Deci este o idee proasta, cel putin.
    #asucks

      (Citează)

  5. Nu vad nimica despre waterproof. Deci este o idee proasta, cel putin.
    #asucks

      (Citează)

  6. Big question here :
    – daca asta il folosesc pe post de router si mai am 2-3 ap-uri conectate la el prin cablu, imi va merge partea de hotspot/firewall etc sau e valabil doar pentru cei conectati prin wifi direct la el ? Adica functiile merg si pe lan si pe wifi la fel sau doar pe wifi , ca la unifi ?

      (Citează)

    • Partea de portal nu merge pe repetoare/AP-ul conectate succesiv.

      Părțile de securitate și firewall merg, măcar parțial, că analizează traficul care trece prin router.

        (Citează)

  7. @Radu – daca tot il ai in test si ai nitel timp, poti sa faci un test cu clientul de VPN pentru OpenVPN. Teoretic generatia asta noua de routere ar trebuie sa aiba accelerare hardware pentru modulele cripto AES.

      (Citează)

  8. nu stiu cum faci tu aceste teste pe torrent radu insa pe extern am vazut un review!!
    ducea pana la 1,8gbps in speedtest fara probleme, deci pe torrent urca peste 90 mb/s sunt sigur. Esti sigur ca nu esti limitat de GPON sau ce ai tu acolo?!

      (Citează)

  9. nu e vorba de speedtest, e vorba de torrent ai pus grafic ca a urcat pana la 63mb/s in utorrent..ti se pare o suma buna avand in vedere ca el duce maxim 1,8gbps (190mb/s) in speedtest ? Nu ar trebui sa ajunga si pe rds, pe torrent pana la 95mb/s ?

      (Citează)

    • Nu, pentru că tot acolo stă scris, negru pe alb:
      “pentru că eu calculez viteza medie de transfer, incluzând aici timpii de pornire și de oprire a downloadului, când se gestionează altfel conexiunile. În transfer, am văzut și vârfuri de 86 MB/s.”

      La torrente nu are rost să calculez vârfurile, pentru asta faci teste sintetice gen speedtest. La torrente contează cum gestionează routerul foarte multe conexiuni simultane, motiv pentru care trec viteza medie. Din cauză că transferul pe torrente e diferit de un simplu test de bandă, vitezele nu vor fi niciodată egale cu ce poți obține pe speedtest.

        (Citează)

  10. stiu ca vitezele nu vor fi egale cele obtinute in speedtest single vs utorrent unde iei de la mai multi pachete mai mici.
    Mai ti minte cat a dus maxim in utorrent? un top speed ceva? As fi interesat de el.

      (Citează)

  11. Din pacate acest router are o problema. Pe pppoe dupa aproximativ jumatate de zi nu mai face offload cum trebuie si scade viteza undeva la 400-440mbps. Nici un restart nu il ajuta. O fi software, o fi hardware…

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus