►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
6 Feb 2017 ·
GÂNDURI ·
Bun, Ordonanța a fost abrogată. Din păcate, problemele nu se termină nici pe departe aici, ba eu zic că ne așteaptă scandaluri mult mai mari și situații mult mai complicate, care se pretează și mai bine la tot felul de manipulări și confuzii în rândul populației. Să o luăm pe rând.
Dar, înainte de toate, felicitări celor care au ieșit la proteste în București și în atâtea alte orașe din țară, ceea ce a fost o surpriză foarte plăcută. Este victoria voastră! Este meritul vostru! Ați transmis un mesaj extrem de puternic celor de la putere că neregulile lor sunt observate și că nu mai sunt tolerate. Sper că aceste proteste să îi facă și pe alții să înțeleagă că vocea lor poate conta, că protestul în fața unor nereguli, mici sau mari, este ceva normal.
Chiar nu contează. Sunt o mulțime de moduri de a nega efectele Ordonanței (cu O mare, că știm la ce ne referim), la fel cum și o factură poate fi anulată sau stornată sau ștearsă din sistem ca și cum n-ar fi fost, dacă nu-i prea târziu pentru asta.
Guvernul putea retrage Ordonanța, dar a preferat să dea o altă ordonanță care să anuleze prevederile primei. Important este că efectul final este același, ceea ce ne doream cu toții. Sigur, o retragere ar fi fost o recunoaștere pe față a greșelii făcute, pe când soluția aleasă de ei transmite un mesaj un pic diferit, dar astea sunt deja finețuri ale politicii.
Aici este o posibilă problemă și implicațiile nu le pot decide eu, e treabă de judecători și chiar de Curte Constituțională. Se pare că una din prevederile care abrogă Ordonanța se contrazice cu altceva din Constituție.
Ar putea fi o greșeală. Ar putea fi la fel de bine și o capcană pusă voit acolo pentru ca ordonanța de abrogare să fie ulterior declarată în întregime neconstituțională și, dintr-o dată, să rezulte că Ordonanța problematică n-a fost abrogată legal, deci este în vigoare. Cum spuneam, rămâne de văzut.
Aici este punctul cel mai important. Nu mă îndoiesc că PSD va introduce textul acestei Ordonanțe ca lege normală, prin Parlament, pentru a o trece prin procedura clasică de aprobare. În fond, au o mulțime de justificări pentru a face asta (majoritatea protestelor au fost orientate spre ideea “ca hoții în noapte” care dau legi fără procedura uzuală) și vă puteți închipui deja discursurile pesediste despre cum Parlamentul a fost ales prin vot democratic, că ei au câștigat alegerile și că orice lege trecută prin Parlament este, deci, voința poporului.
Și, în principiu, au dreptate. Dacă legea va trece cu succes prin Parlament, este practic imposibil de întors.
Prin urmare, efortul viitor, toate manifestațiile, toate explicațiile, toate scandările trebuie concentrate pentru ca o astfel de lege să nu fie aprobată de Parlament. Sunt șanse să nu treacă deoarece PSD+ALDE au o majoritate fragilă și este posibil ca mulți dintre parlamentarii lor să nu voteze proiectul de modificare a legii. Și noi putem, ca la situația cu fumatul, să scriem deputaților și senatorilor, să ieșim în stradă șamd. Piața Constituției este mare, la fel și Parcul Izvor.
Va fi, însă, foarte dificil. Vor fi de cinci ori mai multe voci despre cum o manifestație împotriva Parlamentului ales prin vot este de fapt o lovitură de stat, o amenințare asupra viitorului țării șamd. Tăriceanu deja își pregătește discursurile demagogice, cot la cot cu Firea, Dragnea și mulți alții. Faptul că legea trece printr-un sistem democratic nu înseamnă însă că nu e o hoție, nu înseamnă că votul din 11 decembrie a fost și un vot pentru dezincriminarea furtului prin abuz în serviciu, nu înseamnă că cei din Parlament nu sunt interesați să treacă o lege gândită să-i salveze chiar pe ei de justiție.
Ah, iar în această luptă împotriva Parlamentului democratic ales să nu vă așteptați de la prea mult ajutor de la state străine. Tonul lor va fi mult mai reținut într-o astfel de situație.
O încercare de a legitima hoția pentru prietenii de partid a dus la devalorizarea leului, a scos 600.000 de oameni în stradă, a alungat investitori străini, a făcut țări prietene să condamne acțiunile guvernului, i-a făcut pe europeni să ne considere țara bananieră a Uniunii Europene.
Am trecut, în decursul a 7 zile, de la a fi un stat modern cu progrese reale în domeniul economic și luptei anti-corupție la a fi un stat ce-a trecut la mustață de pericolul unei dictaturi.
Cineva trebuie să plătească pentru acestea. Cineva trebuie să plătească, măcar, pentru timpul pierdut de 600.000 de oameni care au renunțat la seri cu familia și la weekenduri relaxante, înghețând în piață pentru ca niște hoți să nu și scape de justiție odată ce-au fost prinși cu mâna în borcan.
Poate vă va mira, dar eu nu cer demisia lui Grindeanu. Omul este o marionetă pusă de Dragnea în post, iar dacă-și dă demisia va fi înlocuit cu altă marionetă. Ce contează numele și fața persoanei de acolo?
Iordache, ministrul Justiției, trebuie să plece din post. Oficial, este Ordonanța lui. Încă de acum câțiva ani a fost unul dintre arhitecții Marții Negre, făcându-și din subminarea și limitarea justiției un scop al mandatului său de parlamentar și acum de ministru, încă din primele zile în funcție.
În plus, chiar și cel mai cinstit om de-ar fi, după ce apără cu îndârjire maximă o Ordonanță ce este apoi condamnată de majoritatea țării, de majoritatea țărilor străine și de UE și sfârșește prin a fi abrogată, trebuie să plece. “Stimați colegi, este clar că viziunea mea despre Justiție nu corespunde cu cea a poporului român și, de altfel, a întregii planete, așa că-mi dau demisia acum“, asta ar trebui să spună Iordache dacă ar fi un om cinstit. Nu este, iar PSD îl va ține acolo tocmai pentru a nu recunoaște că s-a făcut o greșeală.
Singura șansă ar fi un gest ca-n Alexandru Lăpușneanu, cu mulțimea strigând “capul lui Moțoc vrem!”, iar Dragnea să-i dea lui Iordache proverbialul brânci peste bord. Inclusiv Grindeanu a dat de înțeles că Iordache e răspunzător pentru ce s-a întâmplat, așa că eu în continuare pe asta aș insista: “capul lui Iordache vrem!”
Carmen Dan, ministru de interne, are un cartonaș galben. Situația a depășit-o complet, conduce ministerul prin SMS-uri. Încă o fază ca asta și se dovedește complet incompetentă.
Nu vă așteptați la demisiile lui Grideanu, Tăriceanu, Dragnea șamd. Dacă mă întrebați pe mine, nici n-ar trebui solicitate, se irosește un strigăt de protest pentru asta, ba chiar le dă apă la moară să spună “iată, mulțimea habar n-are ce se întâmplă aici, scandează la întâmplare!”. Oamenii sunt, în acest moment, intangibili. E nevoie de concentrare și “lovituri chirurgicale” în proteste, nu de vuvuzele și scandări la întâmplare.
Nu foarte diferită ca așezare a puterii, mă tem. Nu vă așteptați la alegeri anticipate, nu-i cazul de așa ceva. Dacă ar fi alegeri mâine, cred că s-ar repeta scorul din decembrie 2016 (aștept noi sondaje, sunt curios). PSD+ALDE au majoritatea parlamentară în următorii ani, PNL este în continuare un partid fără idei, ba care chiar va pierde oameni către cei de la putere, USR este în rândul doi sau poate chiar se va dezbina (eu asta cred) șamd.
De asta nu poate fi vorba de o răsturnare a statului de drept, de o lovitură de stat, așa cum tot acuză Tăriceanu. Majoritatea PSD a fost acceptată de România în decembrie, iar plecarea lor de la putere este mai degrabă o fantezie, nu o posibilitate reală, cât de mică.
PSD are însă probleme mult mai mari chiar și la putere. Au călcat grav pe bec chiar de la începutul mandatului. Orice apariție a lor în public va fi taxată cu huiduieli, presa (nu cea aservită) îi va hăitui, oamenii normali îi vor considera niște hoți.
PSD a pierdut enorm de mult capital de imagine în aceste zile, și, mai mult, ei habar n-au să gestioneze această criză. Uitați-vă la declarațiile lor, prin care, în loc să-și recunoască greșeala, insistă că românii sunt manipulați de agenții secrete, de iluminați, de Soroș, de corporații, de Iohannis, Mîndruță, Kovesi, Facebook șamd. Mesajul lor este că cei ce protestează sunt șomeri, sunt huligani, sunt proști și neinformați, sunt plătiți să fie acolo.
Vă dați seama că 600.000 de oameni au fost în stradă, în toate orașele mari ale României, iar PSD spune că toți aceștia au fost manipulați? Asta este singura lor explicație!
Sau că ei spun că aceste proteste au fost comandate de marile corporații? Cât de prost să fii, ca guvernant, ca să te cerți cu cei care-ți generează banii la buget prin taxele și salariile plătite? Vă dați seama câți directori de multinațională dau acum raportul, la HQ, că în România firmele private sunt privite de Guvern ca fiind elemente destabilizatoare, vă dați seama câte investiții se pun pe pauză?
Nu mai merg acest metode. Nu mai merg într-o societate modernă, în care vocea televiziunilor și a ziarelor deținute de oameni politici nu mai valorează doi bani pentru că oamenii de rând se pot informa din multe alte locuri și surse. Momentul acesta al telefoanelor aprinse, din piață, este cel în care o mare parte din societate a luat lumină în alt sens decât cel tradițional de Paște.
sursă foto: Dan Mihai Bălănescu.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
21 comentarii
06/02/2017 la 7:37 AM
Ăștia pur și simplu nu înțeleg că lumea nu îi mai vrea! Măcar dacă Grindeanu ăsta ar înțelege ce este onoarea (la Dragnea nu mă aștept) cum că toate înregistrările cu protestele astea rămân mărturie peste ani și numele Grindeanu va fi asociat cu un sclăvean-marionetă pentru totdeauna. Dar datoriile mari trebuie recuperate.
P. S. Diseară suntem în Piață.
Majestic(Citează)
06/02/2017 la 8:03 AM
N-aș duce așa departe ideea. Adică sigur, cei din piață nu îi mai vor, dar în primul rând voiau să dispară ordonanța. Să speri că pleacă de tot PSD-ul de la putere e o fantezie.
nwradu(Citează)
06/02/2017 la 7:44 AM
Turma care a strigat mai tare a obtinut ce voia, se pare. Ceea ce este absolut sigur e ca Romania nu este un stat de drept.
Gaelex(Citează)
06/02/2017 la 8:53 AM
Din contra,mon ami.A devenit locul unde,se pare,nu-si pot face de cap cand vor,cum vor,toti penalii ce se cred pe mosia lor.Sau libarcile ce ii sustin neconditionat,inclusiv pe internet ;)
Peredhil(Citează)
06/02/2017 la 3:25 PM
Intr-un stat cu institutii functionale nu trebuia sa iasa oamenii in strada ca sa se prinda ca e ceva putred rau. Si daca era nevoie, nu trebuia o saptamana de proteste continue ca sa dea inapoi si sa anuleze mizeria.
Gaelex(Citează)
06/02/2017 la 7:59 AM
Asa au zis si despre ordonanta in prima faza, ca o mentin…
Giovani(Citează)
06/02/2017 la 8:05 AM
Nu s-a obținut mai nimic. E doar o mica victorie de etapa. Pericolul unei dictaturi e real. Gherțoiul ăla de Teleorman e tot acolo cu tot guvernul lui umplut cu oameni de paie. Cu mulți oameni de paie. Cei mai mulți. Din istorie.
Pe de alta parte, e reușit sa unească populația împotriva lui și, prin urmare, sa potențeze și partidele de opoziție. Dacă înainte de scandal, USR avea toate șansele sa se scindeze pe cele doua direcții doctrinare, acum oportunitatea asta a dispărut.
Bravo, țărane!
Nashu_mare(Citează)
06/02/2017 la 8:06 AM
Moderare
Nashu_mare(Citează)
06/02/2017 la 8:59 AM
Ba eu vreau sa plece si Grindeanu, si Melescanu (si cam tot guvernul). Imaginati-va urmatorul Consiliul European. Cum sa dea Grindeanu mana cu partenerii europeni dupa ce le-a dat cu flit ambasadorilor? Cum sa poata Melescanu sa dea ochii cu ceilalti ministrii de externe cand a zis de mai multe ori ca sunt neinformati si manipulati? Adica, sunt sigura ca o sa poata, pentru ca au demonstrat ca sunt nesmititi pana in maduva oaselor. Dar hai sa nu ne facem si mai tare de ras.
Poate sa dea tot PSDul urmatorul guvern. Poate incep cu ala de la Iasi, pare cat de cat rezonabil.
Maria(Citează)
06/02/2017 la 9:29 AM
Vedeti ca tatucu’ Tapalaga si ucenicul Cristian Pantazi, acesti doi mari artizani ai protestelor din ultimele saptamani, au dat un comunicat pe HN.ro cu titlul: “Nu anticipate!”.
Deci dragi tovarasi de lupta, obiectivul a fost atins. A sosit clipa sa va reluati viata dumneavoastra rutinata, de acasa si de la job-uri. Societatea de consum are nevoie de dumneavoastra in campul muncii si in mall-uri, mai putin in strada.
“În mod organizat, eşalonat, să asigurăm această deplasare ordonată a tuturor spre locurile dumneavoastră. Să ne revedem cu bine. Vă rog să transmiteţi salutările noastre călduroase colegilor dumneavoastră de muncă, pentru că ştiu că toţi au fost cu inima alături de noi. Să vă urez dumneavoastră, familiilor dumneavoastră, multă sănătate. Să ne vedem cu bine! (aplauze)” – Ion Iliescu, 15 iunie 1990.
gigi(Citează)
06/02/2017 la 3:43 PM
da, astia doi au scos 600 de mii de oameni in strada…
si aoleu, ce viata rutinata am…vineri plec sa vad fiordurile si de Paste, Catalonia :/
Giovani(Citează)
06/02/2017 la 9:44 AM
Elevul Dan Nicusor a venit cu lectia nepregatita: https://www.youtube.com/watch?v=8qdkf9Fg7DM
gigi(Citează)
06/02/2017 la 10:54 AM
Explicatiile lui Cristi Danilet despre abrogare, revocare, anulare etc:
Văd pe unii care apar pe net să explice termeni ca „anulare”, „revocare”, „retragere”. Dragilor, nu suntem în materie de acte administrative (un primar își „revocă/retrage” propria dispoziție, iar instanța „anulează” un act nelegal emis de consiliul local). Ci aici suntem în materie de acte normative emise de Parlament sau Guvern – or, dispariția unui act normativ se numește….„ABROGARE” (vezi art. 58 și 64 din Legea 24/2000 care spune asta) și produce efecte pentru viitor: ce a fost în vigoare a fost doar în acele zile, iar pe viitor normele abrogate nu se mai aplică.
alunelu(Citează)
06/02/2017 la 11:16 AM
Guvernul trebuie sa plece, sa-si asume greseala pe care a facut-o dand o reglementare pe care apoi au retras-o.
nu are importanta ca vine alt guvern PSD, e important ca asta sa plece pt ca daca nu pleaca pe de o parte e o aroganta sinistra, pe de alta parte tara o sa aiba probleme cand o conduce un guvern in care populatia nu are incredere.
in rest nu stiu, stam sa vedem.
cel putin lumea din strada nu mai are incredere in nici un alt guvern PSD, asa ca asta pune sub semnul intrebarii si legitimitatea prezentului Parlament care a produs un Guvern care nu respecta propriul program de guvernare al PSD-ului.
Mie mi se pare ca PSD-ul si-a pacalit proprii votanti (nu este nimic despre codurile penale in programul cu care au castigat), deci ideea de anticipate are legitimitate.
Robo(Citează)
06/02/2017 la 1:14 PM
Fara sustinerea unor canale media (HotNews, Digi24 etc.) dar si a unor formatori de opinie din online, sunt slabe sanse sa se mai stranga in Piata mai mult de 10-15 mii de oameni.
gigi(Citează)
06/02/2017 la 1:25 PM
10-15 mii de oameni la un protest pe care nu l-ar vedea nimeni prin intermediul mass-media? Ce ți se pare puțin?
Nashu_mare(Citează)
06/02/2017 la 1:35 PM
Nu e putin. Problema este ca nu poti schimba un guvern cu 10-15 mii de oameni in strada.
gigi(Citează)
06/02/2017 la 12:08 PM
Te citesc zilnic, dar rareori comentez sau citesc comentarii, așa că de data asta te felicit: te-au năpădit postacii!
PS: excelent articol, cu o singură mențiune. Suntem o țară cu guvern bananier, dar avem forța să ne punem pe hartă oamenii. Nu-i puțin lucru.
Vlad Bogos(Citează)
06/02/2017 la 12:35 PM
nu stiu cum a fost in Bucuresti aseara, dar in brasovenii nu prea au stiut pentru ce sa protesteze ieri. 80% din cei din strada nu cred ca au inteles de ce mai sunt in strada.
ma astept ca in zilele urmatoare sa se micsoreze sesizabil numarul de oameni din strada.
rivi(Citează)
06/02/2017 la 6:36 PM
pai cam asa este peste tot. daca stai de vorba cu oamenii ei (oamenii) stiu ca trebuie sa iasa in strada. de ce/ nu stiu. asa ca ….?
popi(Citează)
06/02/2017 la 9:12 PM
Vlad Bogos.. “postacii” sunt aceeasi care comenteaza in mod frecvent pe blog, n-ai prea nimerit-o.
gabi(Citează)