un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

După roaming, Uniunea Europeană vrea să elimine limitarea serviciilor digitale în funcție de țară

9 Feb 2017  ·

TEHNOLOGIE  ·

18 comentarii

Dacă vă întrebați de ce am zis de roaming, de la 15 iunie 2017 intră în vigoare niște tarife maximale impuse de UE, care fac roamingul în interiorul Uniunii practic neimportant ca tarifare suplimentară. De exemplu, 1 cent pe SMS, 3 cenți pe minut apelul de voce și date cu 7,7€ per GB acum, micșorându-se treptat spre 2,2€ per GB în 2021.

Detalii găsiți aici (și vedeți și linkurile de la final) și prețurile vor fi valabile și în astfel de insule exotice ce aparțin UE.

Înapoi la servicii digitale de streaming audio, video și altele. Ideea este că UE vrea ca un cetățean al uniunii ce călătorește într-o altă țară a uniunii să poată beneficia de serviciile la care este abonat ca și cum ar fi la el în țară. Termenul de implementare: cândva în 2018, poate 2019.

Un exemplu rapid este Spotify, care-i disponibil oficial în Germania, dar nu în România. Dacă un neamț vine în România, Spotify îi va spune “îmi pare rău, dar acum ești într-o țară în care serviciile mele nu sunt disponibile”, după ce-i detectează locația. UE vrea să interzică această practică, pe principiul că trebuie să ai acces la serviciile tale pe tot teritoriul Uniunii Europene.

Același principiu se poate aplica multor servicii digitale, inclusiv de vânzare de ebooks, închiriere de filme șamd.

Chestia asta îi avantajează mai mult pe cei din țările vestice, unde majoritatea serviciilor digitale sunt disponibile, atunci când vin în țări estice, unde aceleași servicii sunt limitate sau nelansate. Pentru noi, ca români, nu-i vreun mare avantaj, dar eu consider ideea UE un pas important în față pentru ca tot mai multe servicii să fie lansate mai rapid în România.

În primul rând, serviciile digitale vor avea probleme să implementeze acest geo-blocking în astfel de condiții și atunci poate că-l elimină de tot. E suficient să-mi fac cont Spotify pe Germania și Spotify va gândi, apoi, că sunt un neamț ce stă foarte mult timp în România.  De asemenea, serviciile respective ar putea cere dovezi mai clare că sunt neamț (comunicatul UE spune despre posibile cereri de cont bancar sau alte acte), dar să sperăm că va fi prea complicat pentru ei.

Sigur, vine problema accesului la conținut, că poate îmi va da numai melodii nemțești, crezând că sunt neamț. Netflix, de exemplu, oferă în Germania niște filme ce nu sunt disponibile în România, dar și invers. Aici poți urmări Lord of the Rings pe Netflix, din Germania nu.

În al doilea rând, mă aștept ca, după acest pas, UE să spună “și acum faza doi, atunci când lansați un serviciu într-o țară UE, lansați-l în toate țările UE, pe principiul piață unică și în varianta digitală”. Dacă vă gândiți din acest unghi, situația curentă este stupidă. UE funcționează ca o piață unică, eu pot cumpăra orice produs vreau din orice țară membră fără să plătesc taxe suplimentare pentru asta – dar nu produse digitale!

Iată și comunicatul Comisiei Europene pe acest subiect.

In 2016, 64% of Europeans used the internet to play or download games, images, films or music. They did it increasingly through mobile devices. In a survey carried out in 2015, one in three Europeans wanted cross-border portability. For young people, this possibility is even more important. Half of people aged between 15 and 39 years old thought that portability and accessing the service they subscribe to when travelling in Europe is important.

The future regulation will enable consumers to access their online content services when they travel in the EU the same way they access them at home. For instance, when a French consumer subscribes to Canal+ film and series online services, the user will be able to access films and series available in France when he or she goes on holidays to Croatia or for a business trip to Denmark.

The online content service providers like Netflix, MyTF1 or Spotify will verify the subscriber’s country of residence by using means such as payment details, the existence of an internet contract or by checking the IP address. All providers who offer paid online content services will have to follow the new rules. The services provided without payment (such as the online services of public TV or radio broadcasters) will have the possibility to decide to also provide portability to their subscribers.

Comisia Europeană a făcut deja documentația necesară acestor modificări, care acum trebuie aprobate de Parlamentul European și Consiliul European. Dacă se aprobă, providerii au un termen de grație de 9 luni pentru a face modificările necesare.

asus s5507

    18 comentarii

  1. Potentiala problema e reducerea continutului oferit de astfel de provideri.

    Pe masura ce achizitia de drepturi devine mai incalcita.

    O solutie ce ar trebui sa se rezolve in timp.

    Avantajele sunt extraordinare, si imping spre o adevarata piata unica.

    Practic e o dovada buna de reglementare ce usureaza povara birocratica.

      (Citează)

    • Poate că asta presupun cele 9 luni, renegocierea drepturilor spre un numitor comun.

      Și, de altfel, nu se renegociază drepturi. Dacă un englez vine aici, noua prevedere cere serviciilor să-i ofere conținutul la care avea dreptul pentru că-i englez și nu conținutul pe care-l primesc românii.

      Geo-blocarea aceea chiar e ridicolă, dacă o gândești astfel.

        (Citează)

  2. Dar in afara de asta, ce a facut Uniunea Europeana pentru noi?

      (Citează)

    • Hmmm, să vedem:
      Călătorești fără vize
      Poți munci în alte țări UE fără complicații birocratice (tre sa și vrei să muncești)
      Fara taxe vamale la produsele de proveniență UE
      Si cel mai important, UE ne oferă niste bani să facem chestii prin țară: gen drumuri, trenuri, țevi cu apa. Te întrebi de ce nu avem astea și de ce nu folosim banii? Din cauză că Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă.
      Acum, tu ce ai făcut pentru UE?

        (Citează)

    • Bine, dar in afara de eliminarea roaming-ului, calatoria fara vize, munca libera in UE, eliminarea taxelor vamale si bani de investitii, ce a facut Uniunea Europeana pentru noi?

        (Citează)

    • Costuri mai mici pentru avioane? Stii cum era inainte de UE

        (Citează)

  3. eu am si amazon si netflix. Am incercat sa ii ma loghez din romania la amazon: evident, mue

    Sunt curios: cu cont de .de ma pot loga pe .ro?

      (Citează)

  4. 1. Sporify merge si in Romania daca ai deja cont. Am inteles exemplu dar nu a fost bine ales :)
    2. Pe Amaon Video merge sa te loghezi cu cont de Germania in Romania dar apar o gramada de prostii:
    – pe Android TV limba e automat germana si NU o poti schimba,
    – contentul e in general axat pe Germania
    – o gramada de content desi exista si pe Amazon Video si in Romania nu il poti streamui daca esti in Romania si ai cont de Germania. Deci practic, conturile de Germania sunt blocate si ca si content si ca si locatie

      (Citează)

    • Nu merge. Mi-am făcut eu cont pe SUA și a mers un timp, apoi s-a prins ca sunt în România și mi-a cerut să actualizez profilul.

      Am intrat pe VPN de SUA în website și cum ar fi m-a crezut că sunt din nou în SUA, așa că acum merge din nou în aplicația de Windows 10.

      Norocul este că Spotify face rar această verificare, nu la fiecare utilizare, și că dacă te vede ca fiind în SUA când intri pe site te acceptă așa și din aplicația dedicată. Altfel, n-aș avea cum să păcălesc prea ușor aplicația respectivă.

        (Citează)

  5. Giani Mucea:
    Bine, dar in afara de eliminarea roaming-ului, calatoria fara vize, munca libera in UE, eliminarea taxelor vamale si bani de investitii, ce a facut Uniunea Europeana pentru noi?

    Hmmm. Tu ce ai vrea sa facă? În afară de a da bani pe care nu suntem în stare să îi folosim.

      (Citează)

  6. Giani Mucea:
    Bine, dar in afara de eliminarea roaming-ului, calatoria fara vize, munca libera in UE, eliminarea taxelor vamale si bani de investitii, ce a facut Uniunea Europeana pentru noi?

    A dtat cu ochii pe hoti, ca sa nu fure, ca noi suntem chiori [mcv] – vrei sa ne povestesti despre mama rossya?

      (Citează)

  7. mi-e greu sa cred ca pe partea digitala vor fi vremuri in care vom avea aceleasi facilitati cu UK sau Franta, Spania. Suna minunat. Xbox de exemplu (in plus de cele spuse deja)

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus