A fost o săptămână plină pentru explorarea spațiului

A fost o săptămână plină de știri legate de explorarea spațiului. În primul rând, o rachetă SpaceX a zburat din nou, după ce pe 8 septembrie o altă rachetă de-a lor a explodat pe rampa de lansare.

Misiunea de acum a fost un succes total pentru SpaceX. Racheta Falcon 9 a lansat 10 sateliți Iridium pe orbită, iar primul etaj al rachetei a revenit cu succes pe Pământ, aterizând vertical pe o barjă din ocean.

Dacă vi se pare că-i o rachetă micĂ, iat-o la altă scară:

Patru observații aici:

Elon Musk tace și face. Analize, cârcoteli, “e terminat”, “nu-i terminat” – omul și-a văzut de treabă și a reluat zborurile, că are o companie de condus și bani de făcut.

Firmele private avansează mult mai rapid explorarea spațiului decât cele “de stat”. După un astfel de dezastru, probabil că NASA ar fi oprit doi ani lansările de rachete, lansând în schimb investigații și comisii de anchetă. O firmă privată a găsit problema, a rezolvat-o, a trecut mai departe – totul în ritm alert, cu muncă intensă. Sigur, vorbim de zboruri fără oameni, probabil că procedura ar fi fost alta dacă avea și astronauți la bord.

În același timp, s-a dovedit din nou că lansările spațiale sunt și un joc unde cei experimentați câștigă. Cauza exploziei din septembrie a fost supra-răcirea oxigenului lichid din rezervorul principal. Rachetele ard combustibil în prezența oxigenului, așa că transportă și oxigen și, pentru a transporta cât mai mult, îl răcesc până devine lichid. Se pare că sistemul de presurizare a răcit oxigenul mai mult decât era cazul (vorbim de -200 grade Celsius), iar acesta a dus la aprinderea unor materiale din interiorul rezervorului. O problemă nemaiîntâlnită în istoria zborurilor spațiale, zice Space X, dar asta pentru că nimeni nu răcea oxigenul atât de mult.

Zborurile spațiale devin un show TV în toată regula. SpaceX a transmis din nou în direct decolarea, zborul, detașarea etajelor în spațiu și aterizarea primului etaj, totul cu explicații și cifre suprapuse pe ecran. Cu mai multe stații de recepție pe Pământ, prin Antarctica sau pe ocean sau în pustiul Africii, ar putea fi o transmisiune continuă.

Apropo de Elon Musk și cum s-a muncit la Tesla și SpaceX, vă recomand cartea lui Ashlee Vance – “Elon Musk. Tesla SpaceX si misiunea construirii unui viitor fantastic”, scrisă după zeci de interviuri și ore petrecute de autor alături de Musk. Este foarte mișto, sunt multe faze bune acolo, multe lucruri de învățat și creionează o imagine un pic surprinzătoare despre Musk, care-i un tiran la birou. O să scriu mai pe larg despre ea. O găsiți la Libris, Elefant și eMAG.

Eugene Cernan a murit luni, la 82 de ani. Este vorba despre un astronaut de pe Apollo 17, ultimul om care a pășit pe Lună.

Cernan era, de asemenea, primul om care a ajuns la Lună, cu Apollo 10, doar că nu a și aterizat. Înainte de misiunea lui Armstrong, care chiar a aterizat pe satelit, diverse alte misiuni au testat diverse aspecte pregătitoare. Apollo 10, în echipajul căreia a fost și Cernan, a zburat până la Lună și chiar a lansat un lander către suprafața satelitului, dar fără a ateriza. S-au apropiat de suprafață până la o altitudine de 15 kilometri, au testat că pot încetini, au accelerat din nou pentru a ajunge pe orbita Lunii și de acolo înapoi pe Terra.

Misiunea Apollo 17 din 1972, când Cernan chiar a aterizat pe Lună, a colectat și așa numitele goodwill moon stones, o colecție de pietre pe care SUA le-a făcut cadou către 130 de state, inclusiv România. Piatra respectivă a dispărut la Revoluția din 1989.

Netflix are un documentar bun despre Cernan, l-am văzut chiar cu o zi înainte de moartea acestuia. Se numește The Last Man on the Moon. Documentarul îl arată încă în formă, bucurându-se de ferma sa superbă, călătorind prin țară pentru diverse evenimente șamd.

Japonezii au eșuat în încercarea de a lansa un satelit de dimensiuni reduse folosind o rachetă de dimensiuni reduse. Este o nouă idee: sateliți de mici dimensiuni, avantajați de noile tehnologii în comunicații, de miniaturizarea electronicii și alte tehnologii moderne. Ar trebui să fie mai ieftini și mai ușor de lansat în spațiu.

Din păcate, racheta japoneză n-a ajuns pe orbită. Satelitul din interior cântărea 3 kg și avea 35 cm lungime, dar putea comunica și fotografia Pământul, fiind un sistem de test. Racheta în sine avea 10 metri înălțime și un diametru de 52 de centimetri.

Cum spuneam, e vorba de experiență. Dacă până și Japonia, cu toată tehnologia lor, au întâmpinat probleme, vă dați seama că nu-i ceva ce merge ca pe roate.