O poveste cu lost and found

Mare noroc cu teama oamenilor de bagaje pierdute prin aeroport!

Aterizez în Helsinki. Ies din avion, ies din tunel și, în culoarul aeroportului, îmi pun borseta (poșeta masculină, din aceea de se poartă în lateral) pe troller cât să trag haina pe mine. Am uitat de borsetă, care probabil a căzut de pe troller imediat ce-am plecat din loc.

Mi-am dat seama că-mi lipsește ceva la vreo 200 de metri distanță, după ce-am străbătut două terminale, înainte să ies afară. Fac un mic inventar: aveam la mine doar telefonul și pașaportul. Tableta, căștile noi, o baterie externă și portofelul cu cardurile și câțiva bani erau în borseta care lipsea.

Panică.

Dau să alerg înapoi la locul respectiv, dar nu pot. Ieșisem din zona de securitate, iar ușile nu se deschideau și din partea mea ca să intru la loc în terminal. Întreb niște paznici, iar aceștia îmi spun să caut un birou de relații cu clienții. Nu-l găsesc. O tipă de la zona de securitate, care verifica bagajele celor ce intrau, îmi spune că nu mă poate lăsa înăuntru și nici nu poate chema pe cineva să mă însoțească.

Alerg până în celălalt terminal prin exterior, dar nici acolo nu pot intra înapoi în zona Sosiri, bineînțeles. Cineva îmi spune să sun la clopoțel, este unul în zona 2B. Ajung la 2B și, după ceva căutări, găsesc “clopoțelul”, care era un buton de sonerie pus pe un perete între două fast-food-uri sau două birouri de servicii de aeroport. Mă și mir că l-am văzut.

După 5 minute de sunat, apare o doamnă finlandeză cu mobilul în mână, că aparent sunam direct pe telefonul ei de la acel “interfon”. Îi explic și ei ce-am făcut. Mă ia cu ea în zona benzilor de bagaje. Îi explic că nu acolo, ci chiar la ieșirea din avion, “outside the jetway, at the gate”. Dau semnalmentele borsetei, îi zic ce marcă e scrisă pe ea; femeia dă totul prin radio. Are loc un dialog lung în finlandeză, limbă din care evident că nu înțeleg nimic, dar, în retrospectivă, sună mult mai melodios decât maghiara, deși au aceeași origine.

Îmi dă vestea bună. Geanta mea a fost găsită și predată poliției, dar nu mi-o poate da direct. Poliția o va controla și apoi o va duce la un birou de bagaje. Cam cât va dura? Păi vreo 30 de minute!

Biroul de bagaje este la parter, alerg acolo, spun ce s-a întâmplat, cei doi oameni din spatele ghișeului se uită la mine calmi și zic “păi dacă așa a zis, probabil va apărea”. Trec 30 de minute și nu apare geanta. Eu mă gândeam dacă or fi găsit geanta mea sau alta, dacă mai găsesc ceva în interiorul ei, dacă îmi va lua mai puțin de o lună de zile să mi se reemită 2 carduri de credit și debit, 2 carduri de fidelitate pentru avioane și unul de asigurare de călătorie, iar de pierderea tabletei și a căștilor nici nu mai zic. Mă bucur că măcar nu călătoresc cu portofelul meu uzual, ci cu altul ieftin, de “travel”.

Îi întreb pe cei de la ghișeu dacă nu pot contacta cumva poliția, ca să urgentăm lucrurile. Sunt aici, vreau să le arăt actele și ei să-mi dau geanta! Nu se poate nici asta.

În final, după vreo oră de așteptare, apare un agent de securitate cu două poșete masculine. A mea și încă una, de piele. Îi spun că aia este a mea, mă întreabă cum pot dovedi, îi arăt numele din pașaport și numele de pe cardurile din interiorul genții, mi-o dă fără să mai facem nici o altă formalitate. Totul este în interior. Poate așa sunt finlandezii sau turiștii din aeroport, oameni de treabă, sau poate se tem de bombe și atunci nu cotrobăie nimeni în bagajele găsite.

Știți care este culmea? E prima oară când pierd ceva. Și de obicei, indiferent dacă am sau nu o astfel de geantă sau rucsac în mână, pașaportul și portofelul le țin în buzunarul de la pantaloni, dar acum aveam doar pașaportul acolo. Pur și simplu, când am vrut să le trec din borsetă în buzunar, degetele au apucat doar pașaportul și mi-a fost lene să mai caut o dată și pașaportul. “O am pe umăr, ce se poate întâmpla?”

Două concluzii:

• costurile unei neatenții pot fi imense. Și nu-i vorba doar de ceea ce pierzi, ci și când îți recuperezi bunurile tot pierzi ceva vreme. Nu știu ce-aș fi făcut dacă, de exemplu, aveam acolo o escală de doar o oră și trebuia să plec mai departe.
• toți în Finlanda vorbeau perfect engleza, inclusiv paznicii și personalul care nu interacționează cu publicul. Mă întreb cum ar fi la noi dacă un străin își pierde bagajul în Otopeni.