►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Când eram mic nu-mi plăceau ciorbele și supele, dar preferințele se mai schimbă de-a lungul timpului. Nici acum nu mănânc toate legumele alea nasoale din ciorbă (sunt acolo ca să dea gust lichidului, nu ca să fie mâncate, ci mici excepții), dar nu mai spun nu întregului preparat, că un lichid cald în burtă nu strică niciodată.
Așa că sunt bucuros să văd că apar tot mai multe localuri fast-food ce servesc supe. Sunt unii în mall Băneasa cu supe, iar recent am trecut pe Calea Dorobanți pe lângă un mic local numit Ciorbărie, în care am și intrat, astfel ajungând la subiectul articolului.
În acea zi aveau ciorbă de burtă, de perișoare, supă gulaș de vită, ciorbă de legume, supă de pui cu tăiței de casă, borș rusesc, ciorbă de fasole cu afumătură și încă vreo două, la prețuri între 12 și 14 lei porția. O felie de pâine costă 1 leu, smântâna tot un leu. Le prepară pe toate în mica bucătărie din spate.
Am mâncat acolo o ciorbă de burtă. A fost bună, făcută fără zgârcenie, cu suficientă carne în ea, niște ardei roșu și parcă, din când în când, câte un vârf de ardei iute. Eu aș mai fi fiert burta doar un pic mai mult, dar poate e deformație de acasă, și i-aș fi pus mai multe condimente. Oamenii din local au fost drăguți, m-au întrebat dacă vreau usturoi sau pătrunjel, dar n-am vrut, nefiind moldovean.
Au în interior 6 locuri la niște mese de lemn, cu aspect tradițional, decorul este simplu, cu farfurii cu motive românești, asemănătoare cu cele din care se face servirea. Bănuiesc că dau și la pachet, că altfel ar fi ciudat. Din păcate, locul suferă și de “sindromul patronului”, cât eram eu acolo bănuiesc că a venit șeful și tot vorbea cu voce tare și înjura parcarea sau pâinea lipsă sau ceva așa; simțeam că-l deranjez cu prezența mea acolo, mâncându-i ciorba.
Problema adevărată este prețul prea piperat (haha). 14 lei este preț de restaurant, cu servire la masă și spațiu unde nu înjură șeful cu voce tare, nu de mic local ce servește ciorbă “to go”. Dacă aș fi eu șef acolo, aș tăia 20% din prețuri sau aș face porțiile mult mai mari, ca măcar să primești ciorbă cât nu poți duce. De asemenea, 1 leu pentru o singură felie de pâine e ridicol; dă-i omului un coș întreg, că oricum nu le mănâncă pe toate, dar măcar nu simte că are rație fixă ca la pușcărie.
Înțeleg motivul prețurilor, spre deosebire de un restaurant normal ei vând doar ciorbă (și apă), așa că din adaosul acelui produs trebuie plătite chiria, lumina și toate cele, dar când compari cu vreun serviciu de livrare sau un restaurant din zonă probabil că dă cu virgulă.
Oricum, dacă mai trec prin zonă, mai trec și pe la Ciorbărie. Acasă nu gătim supe, iar la restaurant nu intru doar pentru o ciorbă, așa că astfel de localuri sunt bune pentru o poftă de moment. Am întrebat, erau deschiși de o săptămână, așa că poate în timp mai modifică una alta.
Ciorbărie se găsește pe Calea Dorobanți 73, adică pe tronsonul dintre Ștefan cel Mare și ASE, foarte aproape de intersecția cu strada Grigore Alexandrescu. Orar L-S 10-22. N-am văzut să aibă POS, iar parcare în zonă nu prea găsiți.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
24 comentarii
21/12/2016 la 12:43 PM
“Nici acum nu mănânc toate legumele alea nasoale din ciorbă (sunt acolo ca să dea gust lichidului, nu ca să fie mâncate, ci mici excepții)”
Dafaq? Asa hipster sa fii?
alexEAT(Citează)
21/12/2016 la 1:26 PM
Dacă așa e, atunci sunt hipster de la 3 ani.
nwradu(Citează)
21/12/2016 la 12:48 PM
Imi facusi pofta de-o ciorba de burta, acum stiu ce sa fac de Craciun. :D
dufix(Citează)
21/12/2016 la 12:57 PM
Ciorba fara legume se numeste ceai.:P
In cazul asta, merge ciorba strecurata si luata intr-un recipient de starbucks si bauta pe strada, ca sa fie tacamul complet.:D
Tano(Citează)
21/12/2016 la 1:30 PM
Pai am auzit la viața mea toate glumele legate de strecurata ciorbei, lingură cu plasă șamd.
Mai mănânc și chestii din ciorbă, de exemplu burta, carnea de vită sau pui, cartofii, mazărea, tăițeii. Nu-mi plac componentele care devin prea moi și nici cele din ciorbele de vară, alea ar trebui interzise.
nwradu(Citează)
21/12/2016 la 5:53 PM
wtf is “ciorba de vara” ?
ice-tea cu fidea ?
nFo(Citează)
21/12/2016 la 12:49 PM
ma asteptam sa aiba macar o supa de care nu gasesti in absolut toate restaurantele.
add(Citează)
21/12/2016 la 1:27 PM
Nu cred că acesta e modelul de business. Și eu as fi vrut supă pho :p
nwradu(Citează)
21/12/2016 la 1:13 PM
tocmai ce am venit de la masa, o ciorba radauteana de milioane. productie proprie.
daca ajungi prin brasov incearca si facebook.com/laceaunbrasov/
user(Citează)
21/12/2016 la 1:18 PM
Prepar acasa o ciorba de burta de sta mata-n coada :) https://www.youtube.com/watch?v=GZdWtnDRWns
Iote(Citează)
21/12/2016 la 1:49 PM
La Ceaun e pe locul 2 in tripadvisor daca nu ma înşel, mâncarea are un raport calitate/preţ superb, unele porţii sunt totuşi puţin cam mici.
Am comandat ultima data un gulaş şi avea cam 3 bucăţele de carne, deşi a fost foarte bun.
Tano(Citează)
21/12/2016 la 2:14 PM
@tano daca vrei un gulas cat de cat decent si diferit de laceaun (desi se poate si mai bine) vezi ca e un restaurant aproximativ la 30m mai incolo, pe partea cealalta. este o afacere de familie (restaurant maghiar). iti recomand si o bere bruna de a lor e excelenta.
si da, imi place si mie mancarea laceaun, dar locul e cam micut. de cand avem copil nu am mai mers din pacate, nu prea e loc si de carut.
user(Citează)
21/12/2016 la 3:03 PM
Ce-ai ma cu mama? :)
Ionut(Citează)
21/12/2016 la 1:21 PM
Pai sa stii ca mai mult ma incanta zeama :))
dufix(Citează)
21/12/2016 la 1:44 PM
14 lei ciorba:
1 leu paine
1 leu smantana
1 leu ardei ??
1 leu mujdei ??
19 lei o ciorba, 20 si cu bacsis?
hahah
noi sa fim sanatosi. ca si ai cu supe de rahat din baneasa la suprapret. Sa le fie tarana usoara.
alxzen(Citează)
21/12/2016 la 1:47 PM
Hehe, asta cu lingura cu sita n-o stiam.:)
Legat de local, cred ca patronul plateste chiria de Dorobanti si de aia e asa scumpa, pretul feliei de paine la 1 leu e penibil, mai ales ca la ciorba de burta intra multa paine. Daca era o paine de casa mare si gustoasa, facuta la vatra, poate mai intelegeam.
Sindromul patronului (nu ştiam că aşa se cheamă :P) l-am intalnit si eu la restaurantul cu pretenţii Voila, unde un şefuleţ se plimba pe acolo cu aere de cunoscător în ale vinurilor, iar noi, clienţii, eram cam in plus.
Tano(Citează)
21/12/2016 la 3:18 PM
nefiind moldovean….pe bune?
sval(Citează)
21/12/2016 la 3:58 PM
Cand o sa treci prin Cluj, iti recomand Hanul Dacilor. Dupa parerea mea subiectiva au cele mai bune ciorbe.
E destul de mare, pe 3 etaje, decorat “dacic”, portiile sunt imense si costa <15 ron cu tot cu accesorii (paine, ardei iute). Personalul e extraordinar.
Disclaimer: Sa nu ziceti ca fac reclama: Nu am nici o legatura cu localul, pur si simplu imi place mancarea si servirea.
MariusR(Citează)
21/12/2016 la 5:27 PM
Zilnic sunt la Soup Up in Amzei. La astia sunt vegetariene, doar una are branza. Nu sunt ieftine dar imi place conceptul
Vrg(Citează)
21/12/2016 la 8:46 PM
Super faina ideea, arata si bine portia dar daca te duci acolo si lasi 30 de lei pe o ciorba si o apa plata nu ai rezolvat nimic..
eBogdan(Citează)
22/12/2016 la 4:32 AM
Pe aici e souplantation, bufet platesti 9.79$, mananci cata salata vrei si de obicei au vreo 10 feluri de supe si ceva pizza.
dw(Citează)
22/12/2016 la 5:26 PM
deci, portie mica, scumpa si fara accesorii incluse. Fix locul pe care o sa il evit
animaloo(Citează)
23/12/2016 la 10:52 AM
Ieri a luat sotul doua ciorbe de burta la pachet. Bunicele, dar nu de 14 lei. Paine buna. Ce m-a surprins a fost ca i le-au dat pe datorie, el nu avea cash si ei nu aveau inca POS.
Ramona(Citează)
24/06/2018 la 9:18 PM
Sunt moldovean și îțitraglamuie
România(Citează)