►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Clienții Elefant care au comandat între anumite ore recent de la magazinul Elefant.ro au primit un email precum cel de mai jos, în care erau anunțați că nu le vor fi confirmate comenzile:
Până acum nimic nemaivăzut. Au greșit niște prețuri, cred că știți de la cazuri anterioare că legea le permite să anuleze comenzile dacă e vorba de prețuri eronate, magazinele online trec anual de mai multe ori prin așa ceva, că mai apar și erori când introduci în ecuație tot felul de promoții și vouchere. Elefant nici măcar nu confirmase comenzile, deci nici nu poate fi vorba de încheierea contractului la distanță conform legii.
Culmea este că în acele prime mesaje, cei de la Elefant au greșit datele la care fac referire. Întrebând care-i situația, am primit mesajul de mai jos:
In noaptea de sambata 10 decembrie, spre duminica, 11 decembrie 2016, pe www.elefant.ro a survenit o eroare tehnica ce a facut ca preturile afisate pentru unele produse sa fie mult mai mici. Eroarea a fost remediata duminica, 11 decembrie, in cursul diminetii.
Comenzile plasate de cumparatori pentru produsele cu valoare eronata in respectivul interval orar au fost anulate si clientii au fost informati referitor la aceasta situatie.
Pentru ca experienta clientilor nostri in interactiunea cu elefant.ro este extrem de importanta am ales sa oferim tuturor clientilor afectati cate un voucher-cadou in valoare de 50 de lei, suma pe care o pot cheltui fara nicio restrictie oricand plaseaza o noua comanda. Acesta este valabil in intervalul 12 decembrie 2016 – 31 martie 2017.
Le multumim pentru intelegerea de care dau dovada si ii asiguram pe toti clientii Elefant ca intreaga echipa de peste 200 de colegi, incepand de la centrul de distributie, pana la centrul de relatii cu clientii este dedicata 24 de ore din 24 asigurarii unei experiente cat mai bune de cumparaturi.
Adică de la noaptea 11-12 decembrie am trecut la noaptea de 10-11 decembrie. În acea noapte, Elefant derula o campanie de reduceri numită “Noaptea albă a shoppingului” cu reduceri mari la parfumuri, ceasuri și alte produse, reduceri apreciate de clienți, din ce văd pe Facebook. Situația este mai rea pentru magazin, care pierde o mulțime de comenzi și increderea unor clienți, și pentru afiliații ce au investit în promovarea respectivului eveniment de shopping și nu vor vedea conversii aprobate.
Clienții primesc un voucher de 50 de lei valabil pentru orice achiziție de pe site, ceea ce este o soluție elegantă la o astfel de problemă.
Elefant este unul dintre cele mai mari magazine online de la noi, crescând frumos de la an la an, probabil trecând în 2016 de 40 de milioane de euro c.a.. Din păcate, ultima perioadă i-a prins pe picior greșit. De Black Friday, site-ul a fost inutilizabil mai multe ore (înainte de afișarea prețului pentru un produs, site-ul face o interogare privind stocurile, iar de BF asta omora baza de date), apoi livrările s-au întins pe o perioadă foarte lungă (eu am comandat pe 20 noiembrie și am primit marfa pe 5 decembrie), iar acum vine și “noaptea albă a anulărilor”. Cum ar spune președintele, ghinion!
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
15 comentarii
13/12/2016 la 5:23 PM
Pai produsele alea cu reduceri mari nu sunt onorate. :D
Madalin(Citează)
13/12/2016 la 7:32 PM
Astia vand castraveti gradinarului!
De Black Friday reducerile au fost jignitor de mincinoase, cred ca a fost singurul magazin online mare care de BF 2016 a vandut produse reduse cu zeci de procente la pret mai mare decat sunt ele de obicei in magazin.
Acum vin si rumega maro cu voucherul lor minune, probabil si-au pregatit terenul si preturile din magazin sunt asa facute incat daca iei doua parfumuri cu tot cu voucherul ala ei ies pe plus.
Semeni vant, culegi furtuna! Nu o sa cumpar niciodata nimic de la elefant.ro
Floo(Citează)
13/12/2016 la 7:49 PM
Radu, ar fi cazul să arăți puțină verticalitate.
elefant a anunțat campania, și-a adus cifre, a fost promovat și la final nu respectă.
Nu poți spune că ai avut o campanie desfășurată pe x ore și că nimeni nu supraveghea.
Mail-ul de confirmare nu a fost trimis fiindcă a fost oprit intenționat acel plugin. Comandă acum ceva și spune-mi dacă primești confirmare. Spune-mi măcar un singur moment când l-ai primit cu întârziere.
Dacă ar fi fost mai scumpe din “greșeală”, ar mai fi anunțat după clientul? I-ar fi modificat comanda la prețul mai mic?
Pe FB mulți au scris că nici nu merge codul de reducere. În notificarea trimisă pe mail au greșit și intervalul. Sunt inapți!
Eu, unul, îmi voi prezenta punctul de vedere la ANPC. Sper să fie acuzați de reclamă mincinoasă, și să fie amendați pentru incompetență.
Elefant pare în cădere liberă, au prețuri mult mai mari față de alte magazine din branșă, livrările întârzie mult, nu își respectă clienții și muream când îi auzeam – știți, nu vă putem livra produsul fiindcă a fost inundat depozitul, s-a defectat în depozit, a fost rătăcit în depozit sau marfa a fost deteriorată pe drumul de la furnizor.
Au pierdut la propriul lor joc.
Alex U(Citează)
13/12/2016 la 7:56 PM
Mult noroc la ANPC, dacă vrei îți zic de acum ce vor răspunde.
nwradu(Citează)
13/12/2016 la 8:14 PM
De ani de zile magazinele online falimenteaza.
Daca e sa te uiti dupa diverse comentarii pe internet, ar fi bine sa ne grabim, ca in curand nu vom mai avea de unde sa cumparam online…
Andrei(Citează)
13/12/2016 la 8:07 PM
mai bine ar inchide sandramau daca din pdv “tehnic” au probleme de mai multe ori pe an… sau sa ofere 50 RON in plus la salariile baietilor de la IT, sigur o sa ajute ;)
nFo(Citează)
13/12/2016 la 8:09 PM
Dacă ar închide toți cei care au pățit din astea, n-ar mai rămâne magazine. Mie mi se pare o întâmplare uzuală în acest domeniu.
nwradu(Citează)
13/12/2016 la 8:23 PM
daca ar inchide… ar recunoaste ca nu stiu “cu ce se mananca” magazinele online
dar daca au mentalitate de butic de cartier, atunci sa ramana “open for business” si sa mentioneze in TOS ca preturile afisate nu vor fi onorate… de mai multe ori pe an ;)
nFo(Citează)
13/12/2016 la 10:39 PM
mie mi-au confirmat cele comandate si a fost plin azi in punctul de livrare din Timisoara..coada imensa
de unde deduc ca doar comenzile nesimtite de 100 parfumuri CK one cu 15 lei sunt anulate..
cel mai tare m-am bucurat de cartea ebook cu discount 100%.. cea de Balzac.. pacat ca e in maghiara..
Petr@nius(Citează)
13/12/2016 la 10:44 PM
Ieri am comandat de pe elefant un ceas la un pret extrem de bun (am vazut model identic la pret de 3 ori mai mare in mall).
E prima oara cand comand de la ei, am ales optiunea cu transport la punctul lor din Cluj si plata cu cardul. Daca ajunge pana vineri ma declar multumit, ramane de vazut.
Tudor(Citează)
14/12/2016 la 8:49 AM
Un magazin de toata jena, voi apela la concurenta de acuma (Sephora+Carturesti+eMag)
Comanda data acum 3 saptamani care nu a ajuns, pe site era blocat statusul ca va ajunge pe 2 decembrie, la telefon nu raspunde nimeni, la mailuri raspuns la 3-4 zile sau nu raspund, oare de ce le-as mai da banii mei?
Hai cu ANPC-ul! :)
Mihai(Citează)
14/12/2016 la 11:18 AM
Eu nu am primit mail-ul ala, m-am si mirat de perioada aceea, pentru ca am facut o comanda chiar in 12 dec la ora 00:10, la un ceas aflat in promotie.
Primisem un mail ca sunt promotii, dar in data de 12 decembrie pana la 23:59. Mi-am pus produsul in wishlist si de acolo l-am mutat in cos si am facut comanda in 13 decembrie la 00:05, si speram sa nu se fi terminat promotia. inca nu se terminase :)
Ce-i drept, nu am primit confirmare, am urmarit doar status-ul comenzii – in procesare/procesata/pregatire colet, livrarea fiind programata pe 14 decembrie, adica azi. ieri ma suna curierul ca vrea sa imi aduca obiectul, dar nu eram la lucru, asa ca am zis sa o lasam pe azi, cand era data corecta. Azi am primit SMS si email ca o sa imi livreze comanda.
Deci le-au luat-o inainte curierul celor de la elefant. De ar fi facut asa si la emag/pcgarage in zilele care au urmat BF…
rdb(Citează)
14/12/2016 la 2:11 PM
De vreo 3 ani nu mai comand nimic de le elefant dupa ce au intarziat nejustificat o comanda.
Petre(Citează)
17/12/2016 la 10:10 AM
De fapt Radu, legislatia accepta ‘comanda printr-un click’. Adica se considera comanda plasata in momentul in care a ajuns la ofertant (elefant deci) pe un suport stabil (o baza de date). Iar in campania asta a ajuns, clientii isi vedeau comenzile in stadiul ‘comanda procesata’ in contul lor elefant. Iar acel voucher a starnit indignare pt ca oricum pe elefant macar o data la 2-3 saptamani ai active codurile wow50, wow75 si wow100 (cu limita minima de pret intr-adevar dar oricum daca iei 2 parfumuri o atingi). Asa ca acel voucher era praf in ochi. Elegant o puteau rezolva livrand o comanda (la alegere) pt fiecare client sau trimitand cate un produs doar, la alegere. Sau un voucher personalizat mai mult, nu acea mizerie.
Vali(Citează)
17/12/2016 la 1:00 PM
Te înșeli la legislație, ea oferă magazinelor posibilitatea de a spune când se consideră încheiat contractul la distanță, în general când primești confirmarea de comandă. Suportul stabil se referă la ce ai tu în mână, iar un email ce confirmă comanda este acceptat ca fiind acest lucru. Alte magazine scriu clar în ToS că ei consideră contractul încheiat atunci când emit factura.
Așa că orice voucher e bonus. Puteau să nu dea nimic. Poate că oamenii au impresia că ar fi trebuit să dea 1000 de euro fiecăruia.
nwradu(Citează)