Trei conversații la care am tras cu urechea

Duminică, ora 16, în biserică. Eram la un botez care tocmai se terminase, era etapa de fotografii și felicitări. Mereu mi-am închipuit cum ar fi să faci o urare din asta super-dubioasă gen “felicitări că nu trăiți în păcat” sau “mă bucur că ați făcut primul pas pentru salvarea sufletului copilului!”, dar n-aș putea spune așa ceva fără să izbucnesc imediat în râs. De asta nici nu câștig des la poker.

Oricum, era ora 16 fix. Intră un domn mai în vârstă, cu păr alb, dar se mișca vioi, probabil un 50-60 de ani. Se duce la preot. Eu, aproape fiind, aud întreg dialogul, care a fost următorul:

– Bună ziua, am venit pentru botezul familiei Neacșu, dar… nu văd pe nimeni cunoscut. Nu se mai face?
– Ba da, dar la ora 17, zice preotul cu voioșenie în glas.
– Păi… ora 17 a devenit ora 16, nu? Că noaptea asta s-a schimbat ora!
– Nu… tot la 17 e botezul…
– Da, dar acum e la 16! Dacă voiau să fie la 17, ne-ar fi chemat de la 18 azi!

Preotul, pus în fața acestei logici infailibile și dovedindu-i-se încă o dată că tare adevărată este vorba cu “mare e grădina Domnului”, spune un sec “trebuie să mai așteptați o oră”, ștrafează stânga și pleacă. Eu rămân în urmă, pufnind în râs. Astfel de oameni chiar există!

Vreo două ore mai târziu, un grup de fetițe dansau în cerc, țipând “eroina mea, eroina mea” pe melodia celor de la Carla’s Dream sau cum îi cheamă.

Și când te gândești că cei de la putere voiau să o interzică. În practică, melodia are chiar mare succes la copii, că nu-i prima oară când îi văd fredonând-o. Să zici însă că, din cauza unui refren catchy, tinerii ajung să consume droguri, arată o puternică prăpastie între realitățile societății și cei ce iau asemenea decizii. Și mie îmi place Lucy in the Sky with Diamonds a Beatles-ilor, dar nu m-am gândit niciodată să iau droguri din cauza asta.

Peste alte 4 ore, pe la 22 și ceva, asistam la un alt dialog între un bărbat și fiul său, pe care-l ținea în brațe și avea probabil în jur de doi ani.

– “Uite, tati, acolo dincolo de ușa aia era un club, adică un loc unde lumea vine să asculte muzică, și acum un an, acum fix un an, a avut loc un incendiu și foarte mulți au murit. N-au apucat să iasă la timp și au murit înăuntru, mulți, vreo 60. Fix acum un an! Dacă mai știi, noi aterizam la New York și aflam acolo știrile acestea. Și acum au venit aici toți acești oameni ca să se roage pentru ei și să pună o lumânare.”
– “Și ce specie erau?”, zice copilul după vreo câteva secunde de gândire.
– “Specie? Ah, de unde erau! Erau români, erau din București de aici, tineri ca mami și ca tati!”
– “Și voi veneați aici?”
– “Noi nu, n-am venit niciodată, dar ei veneau…”

Îi admir pe genul acesta de oameni. Adică sunt unii care nu vor să viziteze locuri din acestea ce-au ajuns cunoscute pentru tragediile de acolo, precum lagărele de la Auschwitz sau Birkenau sau satul Lidice, și-i înțeleg pe deplin. De obicei asta s-ar întâmpla într-un concediu, iar în astfel de momente vrei să te distrezi, nu să te întristezi. Nu-s nici eu mai breaz, am făcut stânga-împrejur rapid când am ajuns la casa Annei Frank din Amsterdam, spunându-mi că știu ce-a fost acolo, nu trebuie să văd și o cameră pentru asta. Poate data viitoare.

Dar îi admir pe cei care își cresc copiii în acest spirit. Prea mulți tineri de la noi habar nu au de problemele societății noastre, crescând cumva protejați de părinți, feriți de știri despre mersul lucrurilor și al țării, apoi ajung la vârsta la care-i interesează doar Snapchat-ul și tricoul colegei de clasă, apoi împlinesc 18 ani și te aștepți ca ei să fie implicați în bunul mers al lucrurilor, moment când unii abia atunci descoperă că surprindere că nu avem spitale, că nu se respectă legile sau că hoții sunt la putere. Iar unii au 25 de ani când descoperă astfel de lucruri și-i vezi cum întreabă cu inocență “dar nu verifică nimeni aceste lucruri?!” și ție prin minte îți trece doar “băi, dar până acum pe ce lume ai trăit?”

Vorba aia, e un timp pentru orice. Un timp pentru distracție, dar și un timp pentru realitățile nasoale ale vieții. Se pot vedea toate, în paralel. Dacă aveți copii, nu-i feriți de asemenea lucruri, câtă vreme le puteți explica pe înțelesul lor.