un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Magazinul La Prăvălescu are delicatese diverse și sandvișuri foarte bune

4 Nov 2016  ·

FOOD & LIFESTYLE  ·

15 comentarii

La Prăvălescu este un magazin de delicatese din zona Piața Amzei (str Mendeleev 33, zona mai spre rond Romană), unde puteți găsi în primul rând carne de calitate (inclusiv de porc de Mangalița, rață, gâscă, bibilică), mezeluri făcute după rețetele tradiționale, prăjituri de casă și tot felul de alte produse precum un pateu foarte bun de pui, dulcețuri de calitate, cozonaci, cârnați șamd. Iau inclusiv comenzi de carne, dacă doriți ceva special.

Probabil că știți genul de magazin, au apărut mai multe în ultimii ani. Dacă nu, vizitați-l, măcar online pe pagina de Facebook, unde le puteți vedea pe toate. Pun mai jos câteva fotografii, dar pentru restul de cârnați, rulade, prăjituri șamd vedeți site-ul.

pravalescu_2pravalescu_3

Aia e o ruladă de porc cu șorici crocant, salivez numai uitându-mă la ea. Și partea mișto este că au și multe produse gătite, inclusiv poți cere să-ți pregătească la cuptor ceva și te duci și o ridici fierbinte.

Anyway, fac și niște sandvișuri foarte bune acolo, iar pe acestea le-am încercat personal. Iată-le mai jos și bineînțeles că ar fi arătat mai bine dacă nu ar fi trecut prin etapa de transport până acasă:

BURGER cu vită Black Angus – 18 lei
Are o chiflă bio făcută cu maia, chiftea de vită, brânza cheddar și gorgonzola, prosciutto, salată, ketchup și muștar. A fost foarte bun, mai bun decât poți mânca în jumătate din restaurantele axate pe burgeri (pe care le știu bine), cu o carne gustoasă și ingrediente foarte bine echilibrate. Observați că inclusiv după transport carnea s-a păstrat roz în mijloc, așa cum trebuie.

SANDVIȘ cu carne de Mangalița – 12 lei
Are chiflă bio, carne sub formă de cremwurst cu 93% carne (e un hot-dog, cum ar veni), ceapă crocantă, castrevete murat, maioneză, muștar. Bun, inedit, dar dintre cele patru de aici este până la urmă cel mai slab.

pravalescu_03pravalescu_04

SANDVIȘ cu curcan – 15 lei
Acesta este probabil unul dintre cele mai bune sandvișuri din București, ingredientele îmbinându-se de minune. Dacă treceți prin zonă, intrați și cereți unul, merită. Chiflă bio, fâșii de friptură de curcan, brânză cheddar, felii de ou fiert, prosciutto, roșie și maioneză, totul băgat la sandwich maker.

pravalescu_05

SANDVIȘ cu mânzat – 12 lei
Un alt sandviș excelent din oferta lor, are chiflă bio, friptură din piept de mâncat și capere, castravete murat, prosciutto, brânză cheddar, sosuri de iaurt, ketchup și maioneză.

pravalescu_06

Pe total, ultimele două sandvișuri mi-au plăcut mai mult decât burgerul, că burgeri mai poți mânca și în alte locuri, dar așa sandvișuri mai rar. Se fac acolo, puteți cere și o cafea, un ceai, un suc natural șamd. Fotografiile mele nu le fac cinste, iar ei nu au unele mai bune în Facebook.

La Prăvălescu se află în zona Piața Amzei, pe strada Mendeleev nr 33, orar L-S 08-20 și D 08-16, telefon 0752.318.914, pagină de Facebook.

asus s5507

    15 comentarii

  1. Felicitari pentru pozele cu senvisurile! Foarte reusite! In special ala cu smecleu… pardon… manzat :D

      (Citează)

    • Păi așa arată. Dacă bagi un sandviș în toaster, nu iese foarte arătos, chiar dacă e bun. Am preferat mereu să arăt fotografiile reale cu mâncarea, nu cele de catalog.

        (Citează)

  2. Le-ai încercat pe toate în aceeași zi?

      (Citează)

  3. Daca depui asa efort in toate activitatile de zi cu zi…Pacat de efortul oamenilor aia, mi-ar fi rusine sa le prezint asa produsele.

      (Citează)

  4. radu mananca pe fundul ala de plastic de la ikea, nu din farfurie, sa stiti.

      (Citează)

  5. Arata foarte apetisant :)))

      (Citează)

  6. Ce ma bucur ca s-a gandit cineva sa faca senvisuri bune. Neaparat o sa ii vizitez.

      (Citează)

  7. Or fi bune sandvișurișe alea, dar munculița oamenilor s-a dus pe apa sâmbetei cu prezentarea asta. Gordon Ramsay ar fi furios.

      (Citează)

  8. ăsta e efectul food-porn’ului, tuturor li se apleacă dacă văd un sandwich ce nu e fotogenic.

      (Citează)

  9. Am fost ieri dupa ce am citit. De specificat ca rulada nu este “ready to buy” si necesita o precomanda telefonica cu cel putin 2 ore inainte. Cat despre sanvisuri, foarte bune, se simte calitatea produselor.

      (Citează)

  10. “friptură din piept de mâncat” -> “friptură din piept de mânZat”

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus