Teama de a începe un business propriu și motivele ei

De cele mai multe ori, oamenii refuză să pornească un business propriu invocând motive precum:

• am nevoie întâi de o idee nouă, ceva nemaivăzut pe piață.
• trebuie să fie un business foarte bănos, cu ROI mare.
• mă va distruge statul prin controale și taxe, toți îți pun bețe în roate.
• prefer viața mai puțin stresantă a unui post normal, într-o companie normală, cu salariu normal care intră în cont la o dată bine știută.
• ce fac dacă nu merge? de unde iau bani? cum îi dau înapoi?

(mai știți și altele?)

Când aud acestea, îmi aduc aminte de o informație aflată recent: taiwanezul Terry Gou a cumpărat cu bani de la maică-sa un aparat de injectat plastic cu care producea întâi butoane pentru televizoare, butoane din alea mari și rotunde, că asta se întâmpla în 1974. Acum compania se numește Foxconn, are 1,3 milioane de angajați în vreo 40 de fabrici din toată lumea și cifră de afaceri anuală de 130 de miliarde de dolari. (sursa)

Sigur, motivele din lista de mai sus sunt bune. Probabilitatea ca o afacere să nu reușească este, zic eu, destul de mare, dar dacă nu încercați deloc, este direct de 100%.

România este printre țările din Europa Centrală și de Est cu cel mai mic număr de antreprenori. Are Ziarul Financiar o statistică pe tema asta, din raportul de companii la mia de locuitori, iar România este pe penultimul loc, cu 23. Mai jos se clasează doar Serbia. Media este de 57.

Unul dintre motivele pentru care oamenii de aici nu vor să încerce este mentalitatea imprimată de comunism: stai în banca ta, că-ți dă statul tot ce ai nevoie! Bineînțeles, câtă vreme nu ai nevoie de prea multe.

Culmea este că înfruntarea dintre capitalism și comunism s-a tranșat acum 26 de ani prin dispariția acestuia din urmă în întreaga Europă Centrală și de Est, așa că de ce n-am trecut mai departe? Și, mai important, de ce alte țări din aceeași regiune au reușit să imprime locuitorilor curajul de a încerca să facă un start-up, un mic magazin, o companie de servicii sau măcar o shaormărie?

Sunt mai multe motive, dar iată câteva găsite de mine.

GENERAȚIILE MAI ÎN VÂRSTĂ ÎȚI TAIE ELANUL. Să ridice mâna cei cărora părinții le-au zis “lasă angajarea, încearcă să faci ceva pe cont propriu!”. Pentru că pun pariu că mult mai mulți părinți le recomandă în continuare copiilor să se angajeze “la stat”, că-i un job sigur, chiar dacă nu bine plătit, dar muncești acolo toată viața fără bătăi de cap și la program fix!

Prin liceu sau facultate mai apare și discuția “dar de ce nu faci cursurile opționale de pedagogie? Că poate rămâi acolo ca asistent, e un post bun!”.

Între “sigur” și “bine plătit”, de cele mai multe ori părinții sau bunicii vă vor sfătui să găsiți ceva sigur. Iar dacă faci rost de o sumă de bani, majoritatea vor spune “cumpără o casă”, nu “încearcă să-i investești în ceva”.

ȘCOALA NU TE ÎNVAȚĂ CU MUNCA ÎN ECHIPĂ. Problemele sistemului de educație românesc sunt numeroase, dar aceasta este una subtilă, mai greu de observat la prima privire.

Capacitatea de a forma o echipă și de a munci alături de ea mi se pare de bază atunci când vorbești de dezvoltat afaceri, că de multe ori e nevoie de 2-3 oameni care devin asociați și cresc împreună compania respectivă, însă școala românească te învață, de fapt, să fii individualist!

De câte ori ați primit teme pe care să le faceți în echipă? De câte ori s-au dat teste sau lucrări pe grupuri de câte 3-4 elevi care să rezolve împreună problemele? Școala noastră vrea să fii o insulă de sine stătătoare, nu o bucățică dintr-un continent. Toate orele, toate temele și testele așa sunt gândite. Singurele excepții din liceu, în cazul meu, erau laboratoarele de chimie unde făceam experimentele pe grupuri de 2-3 persoane, dar asta nu pentru a fi o echipă, ci mai mult pentru a economisi materialele sau din lipsă de spațiu.

Dacă stau bine să mă gândesc, abia la facultate am lucrat cu adevărat în echipă, dar și acolo pentru că așa voiam noi. Pe la laboratoare unul rotea de butoane, altul măsura cu multimetrul, altul nota pe hârtie rezultatele (și al patrulea stătea degeaba, prin rotație).

Acasă, unde ni se cerea să facem și câte 30 de grafice și tabele ca temă bazat pe ce-am măsurat, ne repartizam între noi munca, fiecare își făcea partea și apoi ne întâlneam și le asamblam într-un “referat” mare. Apoi printam acest referat de 4 ori, pentru că, deși era făcut în echipă de la cap la coadă, profesorii tot cereau ca fiecare student să aibă exemplarul său cu numele trecut în colțul din stânga sus.

NU SE FACE SUFICIENT SPORT. Tot un fail al școlii, în cele din urmă, dar nu numai. Sportul ar fi cea mai simplă metodă pentru a te introduce într-o echipă și a te învăța să colaborezi cu ceilalți. Oricine a jucat un sport de echipă știe că, după un timp, începi să te înțelegi din priviri cu ceilalți, să știi ce fel de pase să dai și cât de în față, să știi pe cine te bazezi în apărare șamd. Nu-i doar o activitate sănătoasă, dar sportul aduce împreună oameni cu interese comune, leagă prietenii de durată și te obișnuiește cu munca de echipă.

Știți cum e situația sportului în România. Mulți elevi vin cu scutiri pentru a nu le scădea media generală. Multe școli nu au terenuri de sport, nu au vestiare, nu au săli încălzite, nu au echipamente sau profesori.

Dincolo de asta, mulți părinți își duc copiii la sport, dar la sporturi ce nu presupun echipe, precum tenis sau înot. Pentru dezvoltarea fizică sunt bune, dar pentru dezvoltarea spiritului de echipă se găsesc alternative mai inspirate.

LIPSA UNEI EDUCAȚII FINANCIARE DE BAZĂ. Ce-i un credit, cum se ia, ce-i DAE sau măcar cum se interpretează corect (pentru că ce este e mai greu de explicat decât fizica nucleară), cum operează o firmă, care sunt, în general vorbind, taxele cerute în România, cum se face un business plan, ce răspundere ai ca administrator, cum se angajează oameni, ce sunt dividendele, cum se face comerțul, ce-i bursa șamd.

Oamenii spun “n-am bani să încep o afacere”, dar pentru asta există băncile. Un pic de educație te duce de la “mă tem de bănci, sunt țepari trimiși de Satan care vor doar să te arunce în stradă” la “am înțeles cum funcționează sistemul, ce riscuri, dar și ce avantaje are”. O schimbare foarte importantă de perspectivă.

Nu bănci? Perfect, există investitori, dar acolo trebuie să știi să le arăți un business plan și să le prezinți ideea în mai puțin de un minut, ceea ce se învață greu. Ne întoarcem la problema școlii ineficiente, care nu oferă cursuri de dezbatere sau de public speaking, nici măcar nu te învață să-ți prezinți tema în fața colegilor, ca să te obișnuiești cu asta. Eu aș face publice pe Internet toate prezentările de la Innovation Labs, hackathoane și restul competițiilor de antreprenoriat de la noi, ca să învețe toți din asta.

RUȘINEA DE A EȘUA. Și asta e o problemă, oamenilor le e rușine că ar putea da faliment și că vor râde cei din jur de eșecul lor. România încă este țara în care oamenii se ascund după diplome de facultate, contând mai puțin dacă știu sau nu să facă ceva. Mai rău, mulți nu sunt dispuși nici să învețe.

Acum mulți ani am citit un articol excelent într-un ziar englezesc primit în avion. Câțiva mari oameni de afaceri britanici erau întrebați ce-ar recomanda unui tânăr să facă dacă ar avea 20.000 de lire, un MBA sau să încerce direct o afacere? Și toți, absolut toți, au recomandat să încerce o afacere pentru că experiența practică de a construi ceva este mereu superioară celei teoretice.

Mai mult, spunea unul dintre oamenii de afaceri, între un om care n-a încercat nimic și altul care a încercat și a falimentat îl voi prefera mereu pe cel care deja a falimentat o afacere. Poți învăța multe dintr-un eșec; măcar despre o greșeală din numeroasele posibile deja ai aflat.

Oamenii care încearcă și eșuează ar trebui admirați. “Băi, măcar ai avut curaj să încerci!” trebuie spus.

BIROCRAȚIA EXCESIVĂ ȘI LEGILE ÎNVECHITE. E greu la noi, greu de tot. Am văzut tot felul de analize despre cât de rapid este să deschizi în străinătate o firmă, pe când la noi ai nevoie de zeci de acte. Codurile CAEN sunt un mister, pierzi ore întregi cercetându-le. Statul te tratează ca un infractor dacă vrei cod de TVA, trebuie să demonstrezi că nu ești. Sunt diverse scheme de acordare de sprijin financiar pentru tinerii întreprinzători, dar foarte puțin popularizate de către stat. Un simplu site care să le grupeze pe toate n-au putut face.

Apoi e treaba cu sistemele informatice. În orice afacere, ajungi invariabil să lucrezi cu statul. Poți fi tu oricât de high-tech și eficient în firma ta, statul român nu este și vei sta cu orele la tot felul de cozi și audiențe. Pentru companiile mari asta nu mai e o problemă, că au oameni pentru orice, dar într-o firmă de 2-3 oameni lucrurile acestea te întârzie.

Citeam recent o carte despre Elon Musk și mi-a rămas în minte un paragraf despre cât de ușor e să închiriezi spațiu de birouri în Silicon Valley. Zici numele unui investitor și gata, te-ai mutat și te apuci de treabă, nu stai să aduci garanții și contracte și acte. În cel mai rău caz, proprietarul ia țeapă o lună și te dă afară. Sunt zone în lume unde s-a dezvoltat o cultură a antreprenoriatului, unde ideile se încearcă pe Fast-Forward. La noi sunt aproape pe Stop.

Nici legile nu te ajută. Ați observat poate în ultima vreme câte discuții sunt despre Codul Fiscal și tot felul de prevederi ciudate din el. Avem unele pe care nici autoritățile nu știu exact cum să le interpreteze, precum era acum câteva luni discuția cu impozitarea sediilor. Nu în ultimul rând, pe partea de resurse umane alte țări fac mult mai rapidă angajarea, dar și concedierea salariaților, pentru a varia eficient numărul de angajați în funcție de sezon sau încasări. Echilibrul acesta nu este atins în România. Trebuie să pierzi mai multe ore cercetând codurile CAEN decât gândindu-te la afaceri.

CORUPȚIA EXCESIVĂ. Statul trebuie să ofere un cadru sănătos și echitabil în care toți să se poată dezvolta. Când inspectorii cer șpagă, fondurile europene se duc pe proiecte inutile, decontările se blochează, concurența nu este corectă pentru că unii plătesc la negru și nu sunt sancționați pentru asta, nu mai există un mediu sănătos.

Corupția din sistem devine rapid cea mai mare problemă a antreprenorului. Majoritatea oamenilor realizează asta în secunda doi în care trec de la o viață de genul “nu-mi pasă ce se întâmplă în țară, eu zilnic merg la birou și înapoi acasă și nu mă influențează astea” la “hai să încerc ceva”. Din păcate, o economie puternică nu așa se clădește.

sursa foto: Shutterstock.