Parlamentul European ne cere privatizarea transportului public începând cu 2019

Am dat de naiba, altfel spus, pentru că nu văd ce companie străină sau românească ar vrea să cumpere RATB-ul sau alte regii asemănătoare din România. Iar să intri în paralel cu ele, cu autobuze private, este la fel de dificil într-un București sufocat de trafic.

De la 1 ianuarie 2019, Parlamentul European cere desfiinţarea regiilor sau transformarea acestora în societăţi comerciale şi organizarea de licitaţii pentru atribuirea contractelor de transport public de persoane.

„Va plăti o taxă de enfrigement, o penalizare, care, va fi undeva la 100.000 – 160.000 de euro pe zi”, afirmă Ioan Radu, Academia de Studii Economice.

Așa zice Digi24. Să continuăm în această ipoteză.

Transportul în comun privatizat este în prezent o chestiune absolut normală în alte țări, unde privatizarea a fost făcută de multă vreme și sistemele sunt profitabile și funcționale. Am călătorit de multe ori cu autobuze sau trenuri private, Marea Britanie fiind un bun exemplu în acest sens. Deja la străini autobuzele au wifi gratuit la bord și prize USB pentru telefoanele călătorilor, sisteme diverse și high-tech de taxare, aplicații mobile, stații cu informații în timp real despre mersul lor șamd.

România este în Evul Mediu în ceea ce privește transportul în comun. Bine, e greu de găsit un domeniu unde nu este în Evul Mediu.

Și nu doar atât, dar s-a mai încercat în trecut privatizarea altor doi mari operatori de transport, CFR și Tarom, ambele încercări fiind eșecuri. Iar acum, cine ar vrea să cumpere RATB-ul?

Iată o listă groso modo de probleme mari în calea unor privatizări eficiente:

• Toate companiile sunt căpușate de contracte proaste, de pile și relații, iar acestea sunt greu de ocolit și rupt.
• Au mulți angajați, dar lucrează ineficient și lent. O privatizare va veni la pachet cu condiții de genul “și nu dai afară oameni în primii trei ani”, or cine s-ar băga la asta?
• Companiile sunt foarte greu spre imposibil de evaluat corect. De exemplu RATB nu știe câți călători are zilnic, nu știe cât călătoresc cei cu gratuitate, nu știe ce încărcare au pe fiecare linie și la ce oră deoarece nu au găsit o metodă de a-și forța călătorii să valideze biletul sau abonamentul.

În plus, parcurile de vehicule sunt la limita supraviețuirii. Jumătate din autobuzele RATB au fost canibalizate pentru a servi ca piese pentru cealaltă jumătate, că bani de piese noi n-au fost. TAROM are o flotă de 4 Airbus A318 și 8 Boeing 737, primele cu o vârstă medie de 9 ani, celelalte de vreo 15-20 de ani, în funcție de cum le grupăm. ATR-urile bat spre 19 ani. CFR-ul investește în modernizarea vagoanelor, dar calea de rulare este veche, iar costul modernizării ei este peste putințele statului român, așa că viteza medie este de vreo 50 km/h.

Cine ar vrea să cumpere astfel de companii? În particular pentru RATB, chiar și dacă un investitor ar avea răbdare ani de zile pentru a evalua compania, pentru a negocia cu statul român și a prelua compania, ar trebui să reconstruiască de la zero toată compania prin:

• concedieri masive de personal
• creșterea tarifelor de la 1,3 lei spre 1,3 euro, că atât costă o călătorie dacă ar fi nesubvenționată
• achiziții de sute de autobuze noi
• schimbarea sistemului, urcare obligatorie pe la șofer, cu validarea pe loc a biletului, turnicheți la celelalte uși (în Amsterdam, în tramvaie, așa era, nu puteai urca pe alte uși) și obișnuirea călătorilor cu ideea de a cumpăra bilet

Dacă vreți să vedeți mai bine situația RATB, priviți acest episod din România Furată. Probabil că veți descoperi că este mai proastă decât în cele mai slabe așteptări ale voastre.

Dar na, vine 2019, penalizări de 150.000 de euro pe zi, dacă așa o fi.