Cum (nu) trebuie respectate legile, varianta PSD

Când votezi primar un infractor care stă în pușcărie pentru corupție cum te numești? Complice! Asta suntem, o nație de complici, mereu cu ochii după o învârteală cât de mică, mereu căutând o justificare pentru furăciunile de toate zilele. Conjugarea verbului a fura se face întotdeauna la persoana I pe aceste meleaguri.

Sper ca Severin s-a referit la ce a facut el, la traficul de influenta, care la Bruxelles, legal, se cheama lobby. Insa, chiar daca ar fi fost legal si la noi, Severin tot pe langa lege era, daca nu taia factura si nu facea contract si era si MP si lobbist in acelasi timp.
Eu l-am auzit la radio si tonul ala gatuit…

Explicatia pentru care lumea voteaza penali este ca suntem, intr-adevar, un popor de hoti, asa cum zice Severin.
Sigur, asta nu inseama ca toti furam (eu de ex. nu fur si nu dau spaga … decat la doctor, ma rog) dar inseamna ca nu prea ne omoram cu etica pe meleagurile astea. Desi suntem evident toti crestini, la nivel declarativ.

Uite – discutia de ieri despre sexul cu femei bete si minore e in definitiv tot doar un alt simptom al faptului ca pentru noi etica si reslectul fata de celalalt sunt vorbe goale.

Asa ca nu te mai mira, accepta realitatea sau emigreaza.

cand un primar castiga alegerile din arest, ce pretentii sa mai ai… https://goo.gl/MwRLin

Nu scrii si tu un articol despre cat de usor se poate semna pentru ca USR/USB sa poata candida la alegerile parlamentare (https://semneaza.usr.ro/) ca sa avem macar sansa sa mai curatam parlamentul de mizeriile astea?

@catalinx
majoritatea poate decide in legatura cu legile care aplica politici publice, dar nu in legatura cu nucleul dur al sistemului legal, cum este Codul Penal sau Codul Civil/ Comercial

de ce nu poate decide? adica de ce o idee proasta sa ii ceri sa decida? pentru ca lucrurile alea sunt fundamentate teoretic si nu pe decizia majoritatii, ci pe niste principii care tin de insasi felul in care functioneaza societatea. de contractul social daca vrei.

deci da, daca dam o lege sa nu mai scuipam pe strada si vedem ca nimeni nu o respecta, schimbam legea – asta e politica publica.

dar nu facem plebiscit ca sa intrebam daca o infractiune (cum e coruptia) e ok sau nu sa ramana infractiune, ca stim deja ca nu e ok si nu ne intereseaza ce crede “boborul” pe tema asta.

Văd o jalnică încercare de manipulare din partea unui expert în turul burgerilor și al cafenelelor alături de bosonul Higgs, folosindu-se de bălmăjelile unui (practic, fost) politician, reușind să adune pe lângă importanta sa persoană o serie de gură-cască pricepuți la fotbal și politică. Și pentru a justifica această introducere am să citez una din inepțiile postacilor: „stii ca si in democratie exista legea care interzice puterea absoluta a majoritatii, nu?”.
Poate se documentează și ne luminează și pe noi cu numărul și data emiterii legii respective…
Anatole France zice scurt: „Legea e moartă unde triumfă scelerații”
Ar fi bine ca cei care vor să comunice ceva public să se apuce să studieze puțin despre ceea ce for să spună, altfel nu vor face decât să îngroașe straturile de gunoi de pe „net”, ele căror miasme se simt din ce în ce mai greu în mediul virtual. Moțul de pe rahat este că mai și politizează elucubrațiile emise. Din fericire Internetul este încă un mediu liber, dar dacă vom deveni o gloată care refuză să accepte dreptul democratic, se va schimba și acest aspect.
Se leagă apoi de a doua inepție spusă de (ex)politicianul respectiv, cum că tot poporul ar fi corupt. E bine cunoscut faptul că inteligența colectivă, un cumul al inteligenței emoționale sociale nu are cum să „dea pe minus”. Bunul simț va prima, chiar dacă, pe moment, nu este sesizabil din cauza „zgomotului străzii”.
Cele două afirmații ale politicianului, nefericit „scuipate”, au un fundament real care stă la baza democrației încă de la nașterea acesteia. Toma d’Aquino spunea „Legislația umană are caracter de lege în măsura în care se conformează dreptei rațiuni”, așa cum și Thomas Jefferson constata că „bunul simț este fundația tuturor autorităților”, care la rândul lor îl interpretau corect pe Pubililius Syrus care, în „Sentințe”, spune că „nevoia impune legea, dar (chiar dacă) ea nu o acceptă”, iar „unde toți încalcă legea, nu-i o nădejde de a te plânge”. Sper să fie cineva suficient de apt ca să înțeleagă.
Și cum altfel să adopți legi bune, decât prin explorarea bunului simț al unui popor, voința majorității, atât de hulite de cei „tineri și frumoși”.
Conform lui Maugham, în lupta contra individului avem trei arme: legea, opinia publică și conștiința. Cine are puțină minte înțelege că asupra propriei persoane se face referire, prin individual de lângă noi, pentru că numai așa se poate accepta o influență fastă. Este prea greu de înțeles? Pentru a schimba mai mult avem în plus dreapta rațiune, bunul simț popular, exprimarea prin care ne vom schimba reprezentarea în fața legii, dar numai prin respectarea majorității, altfel nu va fi echilibru. Numai în felul acesta „opinia publică va putea precede legea” (Galsworti), altfel vom ajunge la vorba lui Cicero: „greșit a crede că e just tot ceea ce e așezat în legile și cutumele unei națiuni, poate acestea au fost edictate de tirani!”
Apoi se dă o tentă populistă, mizeră în ieftinătatea încercării de manipulare: „Cum ar fi, dacă mâine începem cu toții să furăm…” Păi, domnu’, unde ai plecat? Hai aici lângă bunul simț unde încearcă să stea mare majoritate a omului de peste tot din țara asta, și care, dacă ar vrea să se coboare la nivelul unor „blogări”, ce ar mai putea el să vă scrie! Dacă nu ai înțeles, intru într-un joc al absurdului ca să fiu mai clar: ce ar fi ca toți cei care stau sub adăpostul moral al bunului simț, ar pierde măsura și mâine ar ieși cu toții pe străzi ca să arate celor două mii de „frumoși și liberi” că mai sunt vreo patru sute de mii care și-au pierdut busola? Ți se face teamă? Ar fi un sentiment de bun simț…
Și, ca mizeria să fie și mai mare, ca fierea și împuțiciunea să întoarcă pe dos și stomacurile mai rezistente, este alăturat nefericitului de mai sus un alt politician, de o cu totul altă condiție morală, mergând până la a-l numi prin epitete crescute, probabil, în propria salivă a importantului așternător de litere, devenind clar și pentru cei mai lipsiți de duhul subtilității că este, de fapt, ținta politică a „articolului”. Rămânem în memoria oamenilor prin ceea ce am construit, nu prin ceea ce am înjurat. Legea conservării energiei lucrează și în cazul energiilor morale: dacă încerci să îmbraci un caracter cu o însușire care nu i se potrivește, ai să rămâi s-o porți personal. Cel puțin un timp…
Iar dacă nu înțelegi de ce oamenii votează cu „infractori dovediți”, nu ai ieșit încă dintr-o superficialitate de telespectator. Bunul simț le spune că există o mare posibilitate ca eticheta de infractori să le-o pună alți infractori mai mari, puși în funcții pe principiul prin care Napoleon a pus gardieni în temnițele din Indii (America Centrală și de Sud) pe cei mai ticăloși criminali. Iar legea, în acest moment, permite. Mai mult, sărim în sus atunci când în parlament se votează vreo urmărire penală a cuiva. Legea nu numai că permite, ci și obligă la asta. Este vorba de vot, iar pentru cine are cunoștințe despre ceea ce înseamnă vot, știe că este vorba de conștiința, nu de impunerea alegerii. Cine nu înțelege despre ce este vorba, să pună mâna pe carte și aș sugera să înceapă din secolul V î.d.H. de pe vremea lui Socrate, pe care, fie vorba între noi, tot niște „tineri frumoși și liberi” l-au obligat să ia cucută. Mă rog, rezultatul a fost pe dos: ne-am trezit cu nemurirea sufletului, dar asta e altă poveste.
Dacă este pe lege, de ce să ieșim în stradă dacă nu s-a votat cum am vrut noi cei câțiva neadaptați? Pentru că suntem instrumentul ideal pentru manevră. Instrument bine pregătit pentru complicarea situației, instrument tocmai bun pentru a motiva emanația unor ordonanțe de guvern care nu sunt altceva decât legi dinlăuntrul legilor, care, după, Sherwood Anderson, sunt „legi care își bat joc de legi” știindu-se bine că, așa cum spune Montesqueu, „legile inutile slăbesc puterea legilor necesare” și, după Tacit, „legile sunt mai numeroase când guvernarea e mai coruptă” este văzută chiar ca o acțiune bilaterală.
Nu este oare mai bine să începem să gândim cu mințile noastre, așa cum Eminescu spunea că „legile unui popor nu se pot naște decât din el însuși”? Poate așa ne vom astâmpăra cu toții în egală măsură setea de dreptate, prin învățarea dialogului, nu al străzii, al incitării, prin conștientizarea propriei apartenențe la valori reale și juste (pe care le avem înscrise, practic, în gene).
În încheiere aflați că nu toți suntem corupți, hoți, mincinoși, așa că nu ne aduceți între voi, indiferent cât de vocali sunteți. Dreapta rațiune, bunul simț este încă parte a sufletului acestui popor, oricât veți încerca să-l alienați și, poate, vom ajunge la vorba lui Pitagora: „o lege bună este asemenea unei tangente, atinge fără să taie”.