un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Prețurile RCA: de ce limitează statul tarifele în loc să reformeze sistemul?

15 Sep 2016  ·

GÂNDURI  ·

68 comentarii

Am mai scris în trecut despre cum sistemul RCA este prost gândit și despre cum tarifele sunt mai mari de la an la an. Era mai mult o constatare, că înțeleg de ce tarifele sunt mari, având în vedere că trebuie plătită acum lăcomia din trecut a unor companii care au distrus și mai mult sistemul.

Nu înțeleg, însă, cum poate statul să intervină în acest sistem și să impună înghețarea prețurilor RCA sau chiar micșorarea lor, după cum cer transportatorii. Vorbim de firme private care vând polițe de asigurare. Cum intervii, ca stat, în reglementarea acestor tarife ce reprezintă un contract între un privat și alt privat?

Există mai multe motive pentru care RCA-ul este scump:

1. Primul, mai puțin scris negru pe alb, este că asiguratorii nu vor să ofere RCA-uri. Nu se fac bani de acolo, iar business-ul în sine este foarte complicat și necesită inspectori de daune, oameni care să autorizeze reparațiile, să caute piese mai ieftine șamd.

Statul forțează cumva companiile de asigurări să ofere și RCA-uri, așa că acestea fixează niște prețuri mari în speranța că nu le va cumpăra nimeni. Clienți puțini, complicații puține, iar compania se concentrează pe tipurile bănoase de asigurări (viață, casă, furt etc). Așa se explică de ce vreo două companii mari au tarife mari; sunt obligați să participe, dar nu vor să vândă.

2. Prețurile sunt mari pentru că alții au spart oalele și acum cei rămași plătesc pentru asta. Toate companiile care vindeau polițe ieftine au dat faliment sau sunt pe cale să o facă.

Prin urmare, au rămas mai puțini asiguratori în România, dar numărul celor asigurați este constant. Accidente sunt mai multe, tarifele mici s-au dovedit insuficiente pentru a plăti daunele tuturor, așa că prețurile au crescut.

3. În anii buni, când deconturile se făceau imediat și asiguratorii plăteau rapid daunele, service-urile au crescut prețurile. Nu proprietarul mașinii dădea banii, așa că nu-i păsa cât costă lucrarea. Văzând asta, service-urile au scumpit manopera, plus că mașinile au devenit mai complexe șimai scumpe. Parcul auto din România s-a schimbat încet-încet dintr-unul predominant de Dacii, Cielo și Espero spre modele străine, mai scumpe.

Pe total, s-au cerut tot mai mulți bani până când asiguratorii n-au mai avut cum să-i plătească. V-am zis când am schimbat parbrizul pe CASCO? La Pilkington sau Parkinson sau ceva așa ar fi costat 1000 de lei. Eu m-am dus la Ford Colina, unde a costat 4000 de lei, dar nu mi-a păsat, că plătea asiguratorul (și a semnat decontul pe loc, n-am avut probleme).

4. Avem multe accidente. Asta e situația, România este pe primul loc în Europa ca număr de decese în accidente. Bănuiesc că asta înseamnă că avem și cele mai multe tamponări și accidente fără victime la mia de locuitori (sau de mașini asigurate, până la urmă).


Transportatorii se plâng că RCA-urile pentru camioane/autocare sunt foarte mari, sume de ordinul a mii de euro pe an de mașină, dar acelea sunt mașini ce merg aproape non-stop și produc bani din asta. Dacă un camion produce 100.000 de euro pe an, 3.000 de euro asigurarea n-ar trebui să fie un efort mare într-un business bine organizat.

Asigurările sunt mai ieftine în străinătate (spun transportatorii, nu am verificat), dar acolo situația este exact inversă: sunt mult mai multe camioane/dube/autocare în circulație, că economiile lor duduie, deci riscul asiguratorului se împarte la mult mai mulți asigurați, și au drumuri mai bune și o circulație mult mai civilizată.

Concluzionând, nu înțeleg cum poate interveni legal statul într-un astfel de sistem. Cum poate forța asiguratorii să ofere polițe RCA, dar și la anumite tarife. Sistemul trebuie să fie unul cu auto-reglare, astfel încât din plata asigurărilor să poată fi decontate toate daunele din service-uri, iar tarifele în acea zonă să se regăsească.

Cel mult statul ar trebui să introducă niște norme de bun simț precum:

  • posibilitatea de a face RCA pe orice perioadă vrei tu.
  • eliminarea cărții verzi din RCA, că probabil 90% dintre mașini nu ies din țară.
  • să primești înapoi banii dați pe RCA-ul tău în perioada când mașina ta stă blocată luni de zile în service pentru că RCA-ul altuia nu plătește reparația. Cum ar fi, sistemul ți-o trage în dublă penetrație aici.
  • un sistem bonus-malus real. Dacă n-am avut deloc incidente în ultimii trei ani, costul unui RCA ar trebui să fie simbolic, ca să-și asume și asiguratorul un risc. Mă taxează la anul în caz că îl păgubesc.

O astfel de flexibilitate ar mai reduce oricum costurile și s-ar plia mai bine pe nevoile fiecăruia.

Transportatorii s-au descoperit în aceeași poziție ca și profesorii sau medicii, adică o grevă de-a lor poate bloca infrastructuri critice ale țării, de parcă doar ei ar circula pe Centură, așa că acum șantajează guvernul. E și an electoral, se vor găsi niște hoți din partide să le promită bombonica. PNL-ul deja cere desființarea ASF-ului, că poate așa îl va considera cineva popular și pe Nicolaescu, uitând că ASF doar supraveghează sistemul, nu-l controlează direct.

Pe termen lung, sistemul nu poate fi salvat decât prin regândirea lui și o perioadă cu prețuri mari până apare acea auto-reglare de care vorbeam.

asus s5507

    68 comentarii

  1. Nu exista de-a lungul istoriei umanitatii vreo interventie de succes a statului in economie. Iar asta cu siguranta nu va fi prima.

    Din banii stransi de la asigurati trebuie platite reparatiile, daca nu se strang destul de bani nu se vor putea deconta reparatiile. Si cand se va intampla asta, cine va fi dat in judecata, cine va plati “oalele sparte”?

      (Citează)

    • Vorbe aruncate pe internet fara baza !
      Cea mai cunoscuta interventie de succes a statului a fost New Deal: https://en.wikipedia.org/wiki/New_Deal

        (Citează)

    • Deja nu se pot deconta, iar oalele sunt plătite cu întârzieri masive, dat în judecată șamd.

        (Citează)

    • Desi sunt liberal ca structura, cred ca au fost multe interventii de succes ale statului. New Deal-ul, politica de investitii din anii ’70-’80 in Coreea de Sud, la noi acea scutire de taxe pentru sectorul IT, pana si inceputurile UE (Comunitatea Carbunelului si Otelului) sunt exemple in care interventii statale au avut rezultate economice foarte bune.

        (Citează)

  2. Acum 6 ani m-a atins unul, bara spate zgariata, aripa spate putin frecata. L-am intrebat pe om cum vrea sa facem: varianta unu, plateste el reparatia, varianta doi, asigurarea lui. La prima varianta am primit un pret de 400 sau 500 lei, care i s-a parut scump omului si a ales varianta doi. Am vazut factura, 2200 lei. Deci da…..s-a furat enorm si inca se fura in acest domeniu.

      (Citează)

    • O confirmare bună a ce ziceam, mulțumesc.

        (Citează)

    • Nu inteleg, de ce aceasta diferenta, de ce preturile service-urilor este dublu pentru o reparatie pe asigurare fata de una in regie proprie. Ieri am fost tot pentru o lovitura pe bara spate, plus niste accesorii de pe bara: 750 pret regie proprie, 1500 pe asigurare (recunoscut de consilierul de service)… de ce ? Ce nu vedem ?

        (Citează)

  3. 1. Statul trebuie să Intervină, trebuia demult, pentru că ASF e o mizerie. Legat de 4. Da ASF aia trebuie să fie desființați ieri. Sunt utili ca sifilisul. Și sunt multi morți “pentru că centuri” și pentru că nu circulam pe sensuri de mers separate, adică ” pentru că autostrăzi “.

    2.3. E un pic diferit. La suprafață, da e ce spui. Altfel zici ca la Mondeo ai schimbat parbrizul cu 4000 de lei. Eu când am cautat era 1500 de lei ăla de origine cu încălzire în el ( rezistentele alea fine pentru care îți vine sa îți iei Ford) și cu ceva pentru senzori de ploaie. adică cel mai cel.
    Din ce ai scris pe aici cred ca aveai Ford 2000-2007? Deci cautai același parbriz. Pinkilgton, aia, sunt aftermarket, au parbrize fără încălzire, din ce știu.
    Știi care e diferența de la 1500 la 4000? Eu știu căci cunosc oameni care lucrează în sector:
    Combinația ( șpaga) care se face pentru contractul de decont direct intre service și agentul de daune al firmei de asigurări, pe care nimeni nu o recunoaște, desigur.
    Ia să te fi dus tu la un service “al tău” care nu avea contract cu asigurătorul și să fi venit cu suma asta pentru parbriz să vezi cum te întorcea agentul de daune pe toate părțile.
    Știu asta, este un fapt, nu o presupunere.
    Preturile pe asigurare nu au nicio treabă cu costurile reale.
    De fiecare data când am am avut nevoie de reparații pe asigurări și am întrebat de ce sunt devizele așa de mari mi s-a spus că ce treabă am că le-a văzut inspectorul de daune și se aprobă oricum.
    Când am spus, bine boss, dar e prea scump, de-ar fi să am o problemă să repar pe banii mei, nu am ce căuta la voi mi s-a spus că stai dom’ne, că pentru clienți care repară pe banii lor avem reducere 20-25% și la manopera și la piese. Mereu.

      (Citează)

    • Acum nu se stie cine a pornit situatia asta, am impresia ca tot firmele de asigurari. Tu cand stii ca esti service si primesti banii foarte greu, poate unii nu-i mai primesti, trebuie sa cresti preturile pentru a putea rezista platilor astea imprevizibile. Cresti preturile, faci niste rezerve de bani cu care cumperi piese si platesti oameni in avans, pana plateste asiguratorul.

        (Citează)

    • @catalinx: și mai e un factor, firmele mari lucrează cu alte firme mari. Service-urile mari sunt mai scumpe, lucrează cu factură etc.

        (Citează)

  4. Am totusi incredere in ASF. Sunt oameni competenti, alesi pe criterii obiective, vorba lui nea Adam, somitati in domeniile lor.

      (Citează)

  5. RCA sa se faca pe sofer NU pe masina, in acest fel se introduce un sistem de acordare de bonusuri la reinnoirea politei mult mai eficient. Ai amenzi de viteza platesti mai mult. Ai accidente platesti mai mult. Ai fost cuminte platesti mai putin.
    DAR SA SE TERMINE ODATA CU PROSTIA ASTA DE RCA PE MASINA. SOFERUL CONDUCE MASINA, NU INVERS.

      (Citează)

    • trebuie ceva mixt, nu poti avea acelasi RCA la un v8 de 6 litri cu 600 de cai si la un 1.4 de 60.

        (Citează)

    • sfx:
      Ai amenzi de viteza platesti mai mult. Ai accidente platesti mai mult.

      ai incercat sa faci un drum mangalia – satu mare mergand complet legal?
      cam cat ti-a luat?

        (Citează)

    • Corect in totalitate, poate masina mea o conduc 5 oameni, sa plateasca ala de a face accidente. Si nu dupa criteriul ca are sub 30 de ani face mai multe, e total eronat. Nu faci accident ani de zile, perfect platesti mai putin. Faci accidente des din vinta ta, atunci plateste linistit.

        (Citează)

    • Corect in totalitate, poate masina mea o conduc 5 oameni, sa plateasca ala de a face accidente. Si nu dupa criteriul ca are sub 30 de ani face mai multe, e total eronat. Nu faci accident ani de zile, perfect platesti mai putin. Faci accidente des din vinta ta, atunci plateste linistit.

        (Citează)

    • Corect in totalitate, poate masina mea o conduc 5 oameni, sa plateasca ala de a face accidente. Si nu dupa criteriul ca are sub 30 de ani face mai multe, e total eronat. Nu faci accident ani de zile, perfect platesti mai putin. Faci accidente des din vinta ta, atunci plateste linistit.

      mateescu: ai incercat sa faci un drum mangalia – satu mare mergand complet legal?
      cam cat ti-a luat?

      Conteaza cat iti ia? Trebuie sa iti asumi ca esti foarte departe, faci multi km si autoamt ajungi mai greu. De ce trebuie sa depasesti viteza legala pentru a ajunge mai repede cu cateva minute/ore? Toti depasim, dar cu 10-15 km/h e rezonabil, mai mult inseamna ca nu ai ce cauta la volan, punct.

        (Citează)

    • Mihai: Toti depasim, dar cu 10-15 km/h e rezonabil, mai mult inseamna ca nu ai ce cauta la volan, punct.

      Eh, daca ai zis ” punct”, e clar ca te pricepi. E bine.
      Altfel, bine ca “nu ai ce cauta la volan” este reglementat de la >50km/h, ca altfel sunt convins ca le-ai fi taiat si o mana alora.

        (Citează)

    • sfx: RCA sa se faca pe sofer NU pe masina

      Nu se poate. Calculul asigurărilor se face în funcție de câte mașini sunt în circulație și câte au nevoie de plata unor daune.

      Nu se raportează treaba asta la numărul de potențiali șoferi.

      În plus, e ridicol a o familie cu trei șoferi să plătească trei asigurări deși au o singură mașină. Mai ales că toate trei asigurările ar fi la fel de scumpe, că indiferent cine face un accident dintre ei, aceleași daune trebuie plătite.

        (Citează)

    • mateescu: ai incercat sa faci un drum mangalia – satu mare mergand complet legal?
      cam cat ti-a luat?

      Nu are rost discuția asta. Nimeni nu circulă complet legal, e o utopie.

      Toată lumea e conștientă de riscuri atunci când încalcă o regulă. Ești prins, plătești amenda. Faci accident, dai asigurarea. Așa merge sistemul.

        (Citează)

  6. Păi limitează doar pentru 6 luni, ca să-i liniștească pe ăștia care blochează orasele. Timp în care sistemul va fi reformat. Sau măcar se va încerca. Mie îmi place cum arată ordonanța de urgență pe care vrea s-o dea guvernul. Mai ales chestia că o să pot apela la firma unde am făcut asigurarea și apoi se înțeleg firmele între ele.

    Discuțiile despre cum un camion face 100.000 de Euro pe lună nu-și au rostul. Nu toți sunt edy Spedition sau Lazăr și au contract cu Coca Cola. Majoritatea celor care protestează au 4-5 camioane și fac mult mai puțini bani cu ele.

      (Citează)

  7. La punctul 3, al doilea paragraf ai procedat fix românește. Dacă dădeai un search și luai primele 3 rezultate nesponsorizate aflai ca Pinkilgton sunt printre cei mai buni producători de parbrize care echipează foarte multe mașini care ies pe poarta fabricii. Practic luai ‘pe original’ cum se zice. Asa ti-au pus un Pinkilgton cu stanța Ford pe el. Felicitări. Sa mai scrii articole despre cum este muit sistemul din toate părțile.

      (Citează)

    • Vezi ca explica un “specialist” mai sus cum Pilkington sunt aftermarket si nu au parbrize cu incalzire.

        (Citează)

    • În teorie ce spui tu poate fi corect. Dacă intri în amănunte este greșit.

      Este o diferență de calitate între piesele de origine și piesele aftermarket, chiar făcute de același producător. Totul pornește din fabrica. De multe ori, însăși fabricile sunt diferite. De exemplu, Valeo are la Timișoara o fabrica exclusiv aftermarket iar piesele OEM similare cu cele fabricate aici (faruri) sunt făcute în alta parte. Diferenta de lucru este clară: în ceea aftermarket, controlul calității spune ca recalibrarea și mentenanta utilajelor de producție se fac la intervalul maxim uzual, fie unul fie doi ani. În cadrul fabricilor care produc piese OEM, intervalele sunt cerute de catre auditorii clientului care doresc ca piesele sa iasă în anumiți parametri și pot ajunge chiar la 2-3 luni sau mai puțin.

      În alte cazuri chiar se folosesc alte tipuri de materiale sau materiale tratate altfel.

      Este destul de clar ca pentru un producător de piese auto principalul client este constructorul auto iar o eventuala problema de calitate i-ar aduce pierderi ale unor contracte predictibile cu valori de milioane, pe când o problema de calitate la o piesă aftermarket ar fi insesizabila.

      Ideea ca cele doua tipuri de piese sunt identice este doar un slogan al vânzătorilor de piese SH. Multi dintre ei chiar o cred, pentru ca nu au călcat niciodată în cele doua tipuri de fabrici, sa vadă diferenta.

      Așa că, sa ma scuzi, dar atunci când plătesc o asigurare sau pățesc o avarie care nu s-a întâmplat din vina mea, as dori sa mi se monteze pe mașină o piesa 100% identica cu cea avariată, nu una care pare similară. Mi se pare înșelăciune sa mi se pună ce vrea asiguratorul.

        (Citează)

    • @Alex
      Specialistul cam greseste. Am pus la Passat cu încălzire. O colega si-a pus la un seria 1 cu încălzire. Poate la Ford o fi mai sofisticata tehnologia deșia îndoiesc.

      @nashu_mare
      Posibil. Nu cunosc detalii asa de amănunțite ca și tine. Pot doar sa-ți spun ca am dat jos curea de distribuție la Passat B8 făcută la Timișoara cu care a venit masina și am pus curea făcută la Timișoara și nu cumpărată de la VW. După mine aceeași curea făcute în același loc. Posibil sa fie cum spui tu și sa aibă departamente separate. Nu cunosc.

        (Citează)

    • Exemplul cu fabricile diferite a fost ca sa iti arata unde se poate ajunge. De cele mai multe cazuri se petrece in felul urmator:

      1. Ce lot trebuie sa fabricam azi?
      2. far dreapta fata Megane 2.2, comandate de Renault , comanda numarul X, contractul Y
      3. Setam masina pentru Renault, montam matritele corecte etc
      4. Ce cere Renault prin contractul de furnizare sa facem?
      5. Sa verificam senzorul de temperatura inainte de inceperea fiecarei ture, sa strangem surubul de la curea de doua ori pe tura, sa fie cel putin doi supraveghetori pe masina, matritele sa fi fost curatate numai cu anumite tehnici care nu permit avarierea lor etc.
      Toate lucurile astea se documenteaza si se predau clientului odata cu marfa sau sunt la dispozitia auditorului acestuia.

      (Apropo, cerintele constructorilor difera, iar Renault sunt printre cei mai exigenti, mai duri decat nemtii)

      Cand se produc loturi aftermarket, punctele 4 si 5 sunt inlocuite cu: utilajul asta a fost verificat in ultimul an? Da. Merge si automat? Da. Forja maxima, ca vine o comanda de la Ford si trebuie sa eliberam masina!

        (Citează)

    • Bine, asta nu inseamna ca eu nu pun piese after-market pe masina mea, dar o fac in urma unei analize de cost/calitate/importanta a piesei. In cazul unei despagubiri, vehiculul trebuie adus la starea initiala, nu aparent initiala.

      Aici asiguratorul serios ar trebui sa aiba contract cu furnizorii de piese de origine si sa aiba discounturi, ca presupun ca nu exista un singur Mondeo in tara si ar fi front de lucru. Daca asiguratorul nu este insa serios, este evident ca furnizorii nu ii ofera discount.

        (Citează)

  8. sfx:
    RCA sa se faca pe sofer NU pe masina, in acest fel se introduce un sistem de acordare de bonusuri la reinnoirea politei mult mai eficient. Ai amenzi de viteza platesti mai mult. Ai accidente platesti mai mult. Ai fost cuminte platesti mai putin.
    DAR SA SE TERMINE ODATA CU PROSTIA ASTA DE RCA PE MASINA. SOFERUL CONDUCE MASINA, NU INVERS.

    Doar un exemplu:
    Nevasta-mea are carnet, dar nu conduce. Fac asigurarea pe numele ei, iar eu conduc mașina și o lovesc cat vreau. La asigurarea de anul următor va figura ca nevasta-mea n-a făcut niciun accident, deci vom plăti puțin, deși mașina a fost implicată în 10 accidente.

      (Citează)

    • Exemplul este gresit! Daca nevasta are carnet si faci asigurarea pe numele ei, daca tu conduci masina, te opreste politia si pe polita RCA nu figurezi si matale… naspa. Asa functioneaza politele de asigurari pe persoana si nu pe masina. Daca eu am masina si fac polita si o dau altcuiva sa o conduca – cat eu nu sunt alaturi de el in masina, trebuie sa-l trec si pe cel de-al doilea sofer (al 3-lea etc.) pe polita respectiva.
      De asemenea, daca am eu polita si vreau sa conduca si nevasta si fecioru’ (sa zicem ca are 18 ani acesta din urma, voi plati o polita de ma v-a cocosa) – fapt real, sisteme de asigurari occidentale (vezi Canada etc.).

        (Citează)

    • În cazul ala, îți va trebui sa ție asigurare, asigurare evident diferita de a doamnei Dan.

        (Citează)

    • Vezi ca ti-ai baut cafeaua pe dos!

        (Citează)

    • Nu e realizabil :) Cand te prezinti la asigurator trebuie sa ai asigurare. Deci ori te prezinti tu – cu asigurarea ta…. ori nevasta cu a ei… Cum ai da-o, cine se prezinta si-o ia… :D

        (Citează)

    • De ce conteaza ca doamna are carnet? Poate sa fie orice persoana, chiar si fara permis.

        (Citează)

    • Atunci înseamnă că pentru o SINGURĂ mașina vor fi DOUĂ asigurări: a mea și a soției.
      Sunteți acționari la firmele de asigurare? Că nu mă prind de ce ați vrea câte o asigurare pentru fiecare membru de familie care deține un carnet.

      Și oricum ați da-o, asigurarea tot pe mașină se face (de fapt, mașină plus sofer). Nu poți s-o faci doar pe șofer. Trebuie ținut cont de capacitatea mașinii, greutate etc. Una e să conduci un camion sau autocar și alta e un Opel Corsa.

        (Citează)

    • Pentru ca, in mod normal, asigurarea unei persoane ar fi mai mica decat cea pentru masina, indiferent de persoana.

        (Citează)

    • Mi-ai dat o idee.

        (Citează)

    • Nu se poate face așa. O firmă cu două mașini și 20 de angajați ce face, 20 de asigurări, că nu se știe când e nevoie să conducă vreunul mașina?

      O familie cu un copil face trei asigurări, că toți trei pot conduce unica mașină a familiei?

      Ar plăti de 3 ori mai mult ca până acum, dar riscul și daunele ar fi identice, pentru că la un moment dat unul singur dintre ei conduce mașina pe stradă.

        (Citează)

  9. Lucrurile ar fi mult mai simple daca ti-ai repara masina pe propria asigurare RCA. Plus un sistem de bonus-malus care chiar sa se simta.

      (Citează)

  10. Gaelex:
    Nu exista de-a lungul istoriei umanitatii vreo interventie de succes a statului in economie. Iar asta cu siguranta nu va fi prima.

    Afirmatii bombastice, de genul asta sunt caterinca la o bere. Daca le faci in scris, pe net, rade lumea de tine.

      (Citează)

  11. E firesc ca statul sa intervina atata vreme cat acelasi stat te obliga sa ai RCA. Asadar cand statul te obliga sa devii vrand-nevrand clientul unui asigurator, e ok, dar cand statul intervine pentru a plafona niste tarife care au atins niste preturi astronomie, brusc nu-i mai ok, ca nu-i mai economie de piata. :D

    Domeniul asta se va restructura atunci cand un gigel care iti intocmeste o polita, lucru care-i ia vreo maxim 10 minute, nu va mai avea comision de 15%. Se va restructura atunci cand reparatia unei masini intr-un service pe asigurare nu va mai costa dublu fata de cat costa pentru un client care vine si plateste el. Si nu in ultimul rand se va restructura atunci cand eu voi putea sa-mi fac masina, daca am fost lovit de gigel, pe RCA-ul meu, nu pe RCA-ul lui. E absurd ca tu companie de asigurari sa urli si sa te plangi ca ai pierderi dar in acelasi timp din fiecare polita sa-i dai celui care a incheiat-o 15-20%.

      (Citează)

    • 15% e mult bazandu-te pe ce? Cat o fi altfel costul cu distributia, pastrarea listelor de clienti, reclama, salariile unor eventuali angajati interni pe vanzare (inclusiv taxe) etc?

      Oare daca 15% este atat de mult de ce nu se gasesc unii dintre agenti care sa zica “eu vreau doar 10%, dar imi dai un discount de 5% si iti cuceresc piata”?

        (Citează)

    • Parca 1% merge direct la ASF, de nu stiau baietii cum sa-si mai numeasca indemnizatiile, primele si ajutoarele impartite in asf…

        (Citează)

    • zetu:
      E firesc ca statul sa intervina atata vreme cat acelasi stat te obliga sa ai RCA.

      Statul trebuia să intervină la cauzele pentru care a crescut RCA-ul, nu acum post-factum prin limitări.

      Dacă mâine firmele de asigurări spun că nu mai vor să facă RCA-uri pentru că ies în pierdere, ce va face statul, le pune pistolul la cap?

        (Citează)

  12. Statul a intervenit o data in momentul in care a facut obligatoriu RCA-ul.
    Acuma la modul teoretic daca toti asiguratorii incep sa creasca preturile, ele se pot duce la niste valori enorme si nimeni nu are ce sa le faca. Opinia mea este ca solutia cea mai buna este ca RCA-ul sa fie optional si nu obligatoriu ca acuma.
    tt
    Pe de alta parte statul incearca sa reglementeze niste preturi printr-o alta interventie ce poate genera un kick-back urias (toti intra pe preturile maime pentru o perioada si iar nu e bine.

    O solutie decenta ar fi ca ASF-ul sa verifice balantele contabile si toate dosarele de dauna impreuna cu esantionari pe viu in cazurile de accidente in asa fel incat marja de profit sa fie minima dar si despagubirile sa se aproprie cat mai aproape de realitate(Solutia cea mai complicata si nu cred ca cineva o va aplica).

      (Citează)

    • nicolae: Statul a intervenit o data in momentul in care a facut obligatoriu RCA-ul.
      Acuma la modul teoretic daca toti asiguratorii incep sa creasca preturile, ele se pot duce la niste valori enorme si nimeni nu are ce sa le faca. Opinia mea este ca solutia cea mai buna este ca RCA-ul sa fie optional si nu obligatoriu ca acuma.

      Nu, că ar fi concurență pe piață și s-ar regla automat prețurile.

      Dacă e opțional, când te lovește cineva nu ai altă alternativă decât să-ți repari tu mașina. Sau crezi că-l vei da în judecată și, după 5 ani de procese, vei și scoate cumva banii de la el? Nu vezi că nu există în lege mecanismele de a lua cu forța bani de la cineva?

        (Citează)

  13. Kiseleff e blocat

      (Citează)

  14. Parcul auto e din ce in ce mai nou si mai scump, daunele pentru vatamari corporale sunt imense, politele nu prea au cum sa se duca in jos. Pana ce politia nu o sa taie in carne vie nu o sa avem RCA la pret decent. Radare fixe, radare mobile, pistoale radar, toate tipurile de radar. Amenzi pentru parcat aiurea, amenzi pentru intors pe trecerea de pietoni, amenzi pentru orice incalcare a legii.

    Ai depasit coloana ca un cocalar si te-a filmat Gigel cu dash-cam? Jap, adio bani si carnet!
    Te-am prins baut la volan? 0.3 la mie? Pe langa clasica amenda confiscat masina si 300 de euro taxa de eliberare. 0.8 la mie? 1600 de euro taxa de eliberare a masinii si 8 zile de munca in folosul comunitatii, sa vedem atunci daca iti mai arde sa bei cand iei masina lui tactu’ si cand te-or vedea prietenii ce “smecher” esti in vesta portocalie la adunat mucuri de tigara de pe jos.

    ~~~~~~~~~

    Iar masina de servici i-a schimbat pe multi. Intr-o duminica mergeam cu un prieten sa mancam o pizza, demaraje in forta, frane la mustata, iar demaraje cat duce motorul, 80 km/h in localitate, samd. Si l-am intrebat “Coa, unde te grabesti asa?!? Mergem la restaurant, ne primesc si cu 3 minute mai tarziu. Imi strici pofta de mancare pana ajungem acolo”

    Pana nu educam cocalarii nu o sa avem niciodata siguranta pe sosele si tarife RCA decente. Las’ ca stiu eu cocalari dinaia care spun ca esti fraer’ daca iti pui centura dar cum trec granita la unguri te implora sa-ti pui centura si in spate. De ce? Pentru ca aia te premiaza exemplar!

      (Citează)

    • Pentru mașinile de firmă s-ar putea rezolva cel mai simplu, există destul de dispozitive de urmărit comportamentul șoferului, la prețuri accesibile.

        (Citează)

  15. sa ma anunti si pe mine cand un autotractor produce profit de 100k de euro pe an….

      (Citează)

  16. Multe comentarii, nu am apucat sa le citesc pe toate. De aia intreb: de inspectorii de daune care sunt pe statele de plata ale service-urilor, a zis cineva? Manopera aia scumpa si piesele alea cu adaos exagerat de mare, se impart frateste intre executant (serivce-ul) si cel care da bun de plata – inspectorul.

      (Citează)

    • Dupa parerea mea asta a fost principalul motiv pentru care s-au scumpit asigurarile foarte mult intr-o vreme. Service-ul, mana-n mana cu inspectorul, jefuiau societatea de asigurari, care la randul ei jecmanea clientii, ca doar nu era sa iasa in pierdere. Cei care pierdeau, in final, tot clientii erau.

        (Citează)

    • Daca inspectorul de asigurari este corupt, este si vina asiguratorului. Asiguratorul poate plati mai mult pe piese sau isi poate plati mai bine auditorii.

        (Citează)

  17. Service-ul/productator auto cere o avere pe piese, societatea de asigurati plateste. In 2009 am fost lovit in spate la semafor din coloana si proiectat in masina din fatza:
    – masina: Kia Ceed SW
    – dauna: lovitura fata-spate, masina mergea, motor si directie neafectate.
    – deviz: 36,673 RON din care piese 30,818 RON.

    Exemplu de nesimtire: un senzor de parcare spate a fost 937 RON bucata. Inmultiti cu 4 si vedeti ce iese.

      (Citează)

  18. Ciprian:
    Nu inteleg, de ce aceasta diferenta, de ce preturile service-urilor este dublu pentru o reparatie pe asigurare fata de una in regie proprie. Ieri am fost tot pentru o lovitura pe bara spate, plus niste accesorii de pe bara: 750 pret regie proprie, 1500 pe asigurare (recunoscut de consilierul de service)… de ce ? Ce nu vedem ?

    Pt ca 1 la asigurari se poate fura si 2 pt ca asiguratorul plateste foarte tarziu. Sau da faliment si nu plateste.

      (Citează)

  19. De la vreo trei camioane in leasing ramaneam cu cca 2000€/luna/ camion. Inainte de RCA-ul asta simpatic. Anul trecut am avut ~5000 lei RCA. Acum e pana la 27000lei, pe alese. Am ajuns sa il patesc in rate pt ca nu imi pot permite. Fac undeva la maxim 11000km/luna cu un tarif de 0,90€/km. Groso-modo vorbim de 10000€ incasari lunare pe un camion. Peste 3000€ combustibil, 1800-2000€ conducatorul auto, 1500€ fara TVA leasingul. Alte cheltuieli, gen RCA, contabil, licenta transport, sediu firma, telefoane, schimburi, taxe de drum etc. Radule, unde plm e suta aia de mii de euro pe an??? Mi-as fi luat 10-15 camioane si eram multimilionar in euro in doi ani… confundam incasarile cu profitul fara sa stim cat costa un cauciuc si cate roti are un camion. Chiar nu pot sa cred ca ai ajuns la concluzia ca transportatorii sunt prostii care se scalda in bani si tot ei cer ieftinirea RCA-ului. Ma asteptam sa faci lobby la un sistem automat care sa recunoasca in trafic masinile fara itp si rca valabil, gen sistemul de rovignete dar vad ca incerci sa faci lobby la asiguratori. Desi sunt si eu acum in unul din camioanele care blocheaza soselele patriei nu sunt adeptul acestui tip de protest. Pe noi in strada nu ne aude cine trebuie si nici nu avem de spus vreun cuvant greu la vreo masa a tratativelor. Puterea insa ar fi a noastra atunci cand blocam multinationalele care intodeauna au avut un cuvant de spus celor care ne conduc si pe care-i smenuiesc la greu.

      (Citează)

    • OK, daca se mareste RCA-ul pentru toata lumea, nu ar trebui sa se mareasca si preturile de transport in piata? Adica incasarile.

        (Citează)

    • Procedeul de a creste incasarile prin renegociere e super aiurea si greoi. Se negociaza cu minim un an inainte si totul ajunge sa se invarteasca in jurul infimei sume de a 1/2 dintr-un eurocent. Nu acopera o asigurare anuala de 5000€. Aceasta referitor la marile firme de transport romanesti, cu flote de sute de camioane, care colaboreaza cu marile companii din industrie. Gen Renault, Ford etc. (Cred ca e o placere sa ai 300 camioane si sa te trezesti cu rca de 5000€/camion/an) Pentru cei care lucreaza extern, “inchiriati” in sistemul cu plata per km, apare problema ca sunt si transportatori din alte tari, cu rca-uri decente care nu au avut parte de o crestere de 3-4 ori a rca-ului intr-un timp scurt. Ar putea fi posibila o renegociere a tarifelor in varianta in care cursele ar fi la “prima mana” si transportatorul ar fi in contact direct cu beneficiarul. Insa in Romania sunt extrem de putine aceste cazuri. In realitate ele trec prin trei-cinci intermediari care dau un email si doua telefoane si castiga mai bine decat cel care transporta. Asa zisele “case de speditie”. Interzise prin alte tari cu traditie in domeniu, gen Olanda. Si ar mai fi atatea de spus…

        (Citează)

    • Coco Moll: Ma asteptam sa faci lobby la un sistem automat care sa recunoasca in trafic masinile fara itp si rca valabil, gen sistemul de rovignete dar vad ca incerci sa faci lobby la asiguratori.

      Sunt de acord cu un astfel de sistem, ar fi o idee bună. Dar problema nu e la cei fără asigurare, n-ar apărea vreo ieftinire masivă de acolo.

      După cum spuneam, e prea târziu ca să se mai corecteze ceva în sistemul actual. Dacă mâine se face 500 de lei RCA-ul la camioanele tale, tot nu rezolvi nimic. Data viitoare când ți le lovește cineva, RCA-ul lui nu va deconta reparația, că nu are de unde.

      De asta zic că un protest care cere reducerea RCA-urilor nu va aduce o soluție decât pentru 2-3 ani. Ce vei mai cere după aceea?

        (Citează)

  20. Dan: Doar un exemplu:
    Nevasta-mea are carnet, dar nu conduce. Fac asigurarea pe numele ei, iar eu conduc mașina și o lovesc cat vreau. La asigurarea de anul următor va figura ca nevasta-mea n-a făcut niciun accident, deci vom plăti puțin, deși mașina a fost implicată în 10 accidente.

    Daca am locui intr-o tara cu mai multa apa calda decat a noastra ptr frauda in asigurari se lasa cu nasoale. La noi cred ca scapi.

      (Citează)

  21. Dan: Doar un exemplu:
    Nevasta-mea are carnet, dar nu conduce. Fac asigurarea pe numele ei, iar eu conduc mașina și o lovesc cat vreau. La asigurarea de anul următor va figura ca nevasta-mea n-a făcut niciun accident, deci vom plăti puțin, deși mașina a fost implicată în 10 accidente.

    Daca am locui intr-o tara cu mai multa apa calda decat a noastra ptr frauda in asigurari se lasa cu nasoale. La noi cred ca scapi.

    add:
    trebuie ceva mixt, nu poti avea acelasi RCA la un v8 de 6 litri cu 600 de cai si la un 1.4 de 60.

    Trebuie sa se tina seama de mai multi factori desigur. Ce auto conduci, ce varsta ai, ce istoric ai ref. circulatie, nr de km facuti in ultimul an, evenimente sau nu etc.
    O BAZA de date TEMEINIC facuta, nu cum este acum, ar putea duce la o bonificare mai substantiala a asiguratului la incheierea / reinnoirea unei polite.

      (Citează)

  22. thundermar:
    Vorbe aruncate pe internet fara baza !
    Cea mai cunoscuta interventie de succes a statului a fost New Deal:https://en.wikipedia.org/wiki/New_Deal

    Nu tocmai, adevaratul salvator pentru economia americana a fost al doilea razboi mondial. Fara el nu trebuiau sa eficientizeze productia, sa angajeze femeile, sa dezvolte legislatia muncii, sa faca progrese tehnice si stiintifice

      (Citează)

  23. Ai uitat sa mentionezi, ca posibila cauza a scumpirilor RCA, ca acestea sunt OBLIGATORII si, vrei, nu vrei, trebuie sa le platesti.

      (Citează)

    • Păi foarte bine că sunt obligatorii. Ție nu-ți convine că-l plătești, dar și tu ești beneficiarul obligativității respective. Sau crezi că, dacă te lovește unul, scoți la tribunal banii de la el?

        (Citează)

  24. add:
    trebuie ceva mixt, nu poti avea acelasi RCA la un v8 de 6 litri cu 600 de cai si la un 1.4 de 60.

    De ce ma rog ar trebui sa platesti asigurare pe cal putere? Daca ai o herghelie de cai sub capota si nu esti un vizitiu dibaci, platesti ca nu esti dibaci. In plus, treaba cu cilindreea e o porcarie. E mai mare riscul de accident pentru un sofer incepator care are sub capota 600 de cai putere decat unul experimentat cu acelasi numar de cai? Eu zic ca da. Un vizitiu experimentat conduce si doi cai si 600 de cai in aceeasi maniera. Riscul de accident pleaca de la individ, nu de la masina. Ori e vorba despre o invidie personala referitoare la cai? (putere)

      (Citează)

    • Sunt de acord cu asta, calculul după dimensiunea motorului e ridicol. Ar trebui făcută o medie a pieței pentru a asigura despăgubirile necesare și eventual variat după un sistem bonus-malus.

      Până și în funcție de masa mașinii ar fi mai bine gândit RCA-ul. Mă îndoiesc că un Smart poate produce aceleași stricăciuni precum un Logan, deși ambele au motor de 0,9.

        (Citează)

  25. Mulțumesc tuturor pentru comentarii, mai rar vezi o discuție civilizată de 50+ comentarii.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus