Plafonarea beneficiilor sună a cartelă de rație de pe vremuri

Mi se pare foarte dezamăgitor numărul mare de persoane care s-au întors împotriva unui tată ce ar trebui să încaseze lunar indemnizație de creștere a copilului de 35.000 de euro, conform noii legi, din simplul motiv că acesta era venitul său mediu înainte de a deveni tată.

Sunt prea multe voci care strigă “vrem plafonarea sumei” sau “nu merită banii”, strigăte în care eu percep, de fapt, oftica izvorâtă din faptul că unii au astfel de salarii și alții nu. Mulți români, de câte ori află că alții, puțini la număr, au venituri foarte mari, sunt cuprinși de o ură amestecată cu furie și iese imediat la iveală dorința de a muri capra vecinului, de a trăi cu toții într-o mocirlă comună.

Indemnizația asta de 85% din veniturile lunare este o măsură bună. Este singura metodă de a convinge oamenii că-și pot pune cariera în cui vreo doi ani, deși câștigă astfel de sume, pentru a deveni părinți. Altfel, vom ajunge o țară cu tot mai mulți copii în familiile sărace, unde nici măcar de contracepție nu se aude, nici de școală, și foarte puțini copii în clasa de sus a societății, adică exact în familiile care de fapt au posibilitatea de a crește, școlariza și lansa în viață mulți copii.

Vlad Petreanu face un calcul. Omul respectiv ar fi plătit 15.000 de euro în fiecare lună taxe la stat pentru a beneficia acum de acea indemnizație, că așa se calculează, ca media veniturilor din ultimele 12 luni. Eu merg mai departe: dar dacă are acel venit de vreo 10 ani, câte taxe a plătit în acest timp? Și dacă va avea un astfel de venit și în următorii 20 de ani, câte taxe va plăti statului?

Iar acum spunem că i-ar trebui plafonate beneficiile, deși întreg sistemul de taxe se bazează pe sintagma “contribui acum, beneficiezi mai târziu, când ai nevoie”?

Ce altceva ar mai trebui plafonat? Salariile? Valoarea mașinii pe care o poți cumpăra, indiferent câți bani ai? Suprafața casei? “Dă-te dracului de milionar, stai la 70 de mp, ca toată lumea!” Numărul de concedii în care poate merge? Cât de des are voie să-și schimbe telefonul mobil? Plafonarea asta începe să sune rapid a cartelă de rație de pe vremuri. O pâine la două zile, o canistră de benzină pe lună. Parcă nu mai dorim acele vremuri, nu?

Pentru cei încă nostalgici după comunism, aș vrea să le reamintesc că a eșuat. Să fim cu toții egali nu funcționează pentru că oamenii nu sunt inerent egali. Nu muncesc cu același spor, nu gândesc la fel, nu se dedică în măsură egală unei activități; nu sunt roboți cu aceeași programare.

O societate modernă dă ocazia tuturor să ajungă cât de sus pot, iar exemple sunt destule în jurul nostru. O societate modernă răsplătește suplimentar munca suplimentară și-ți oferă libertatea să te bucuri de foloasele ei, îți oferă posibilitatea de a-ți pune în practică ideile și de a exprima liber problemele.

Comunismul îi ținea pe toți jos, la același nivel, și dădea repede în cap oricui voia mai mult. Ce te-ar fi încurajat să muncești mai mult, să stai peste program, să impresionezi șefii? Promisiunea unui salam în plus? Stăteai mai multe zile la Băile Olănești? Ce făceai cu un salariu mai mare, când toate mașinile, toate casele, toate televizoarele, toate cozile și alimentarele erau la fel?

26 de ani mai târziu, zona asta a Europei dă cei mai puțini antreprenori și cele mai puține idei de afaceri față de restul lumii moderne, pentru că mentalitatea se schimbă foarte greu. Părinții își sfătuiesc copiii să se îndrepte spre joburi sigure, chiar dacă slab plătite, nu să construiască ceva pe cont propriu. Școala nu te învață cu munca în echipă, nici cu principiile economice ale unei societăți moderne, nici măcar să scrii un email.

O societate modernă asta face, le permite oamenilor să se ridice cât de mult pot ei și îi susține în evoluția lor, ceea ce îmbracă multe forme, de la transport în comun mai rapid, birocrație mai puțină sau, dacă e cazul, ajutor pentru a-și crește nou-născuții în primii doi ani în aceleași condiții de trai cu care i-a obișnuit venitul propriu.

Și, în caz că vă întrebați, tot o societate modernă îi susține și pe cei ce nu se pot susține singuri, asta însemnând ajutoare sociale, salarii și pensii minime, aziluri de bătrâni șamd. Asta înseamnă civilizație și omenie, să nu-i lași baltă pe cei neajutorați, să iei din taxele celor bogați și să asiguri tot ce-i nevoie pentru cei săraci, dar în timp ce ușurel le șoptești “dar uite, încearcă și tu să tragi mai tare”.

Natalitatea în România scade și estimarea este că vom fi 15 milioane în 2050, 10 milioane în 2100. Dacă ne-am blocat la primul om cu salariu mare pentru că nu ne vine să credem suma, ce mai facem? Înseamnă să ne condamnăm singuri la mediocritate și trai la bordei, în loc ca din întreaga situație să tragem concluzia “oho, deci se poate și așa?! Vreau și eu, hai să muncesc mai mult!”.

Aceasta ar trebui să fie ideea ce rămâne din întreaga situație: poți câștiga mulți bani, încearcă și tu, muncește și tu! Eu de exemplu am rămas șocat când am aflat cât de mulți bani câștigă unii din afiliere în fiecare lună, dar primul meu gând a fost “hai să studiez mai bine domeniul, să încerc și eu mai multe”, nu “ai dracului că le merge, sper să se aleagă praful de ei!”

Sigur, trăim într-o țară atât de coruptă încât orice om cu bani este automat considerat un hoț de cei ce n-au aceleași venituri. Generalizarea aceasta este însă extrem de păguboasă. Ne plafonăm singuri prin mentalitate înainte să ne plafoneze statul român prin decizii proaste, incompetență și corupție. De asta nici nu contează cine-i acel om cu 35.000 de euro pe lună (are Digi24 niște informații) și ce face de fapt, dacă îi câștigă în mod cinstit sau nu. E doar un caz particular despre care încă nu avem informații, iar aici vorbesc despre un mod de a privi lumea din jurul nostru.

Dacă cei ce-și manifesta ura pentru oamenii cu astfel de venituri declarate legal ar fi la fel de vehemenți și împotriva celor care au ascuns sute de milioane de euro în conturi fantomă din țări offshore, eludând astfel taxele, ce bine ar fi!