O țară ce are de toate, mai puțin oameni bine intenționați

Imaginile de mai jos sunt din Taiwan. Am văzut ceva asemănător într-o emisiune despre street food prin Taiwan și mi-au rămas mai degrabă în minte scuterele.

Mă gândesc la ce aglomerație este acolo dacă și cu scutere se fac astfel de cozi și blocaje în trafic. Taiwan are o densitate a populației de 647 oameni/km2 (România are 84), cu o populație de 23 de milioane pe o suprafață de 36.000 de km pătrați, majoritatea fiind însă zone montane, nelocuite.

Este o mare înghesuială.

Chiar și cu așa o densitate a populației, taiwanezii nu trăiesc foarte diferit față de noi. Un apartament din Taipei are, în medie, 109 mp (și costă în jur de 1 milion de dolari, dar asta e altă poveste) – uitați aici un exemplu. Ca și în Hong Kong, există exemple de case foarte mici și de familii de 4 membri trăind în 50 mp sau fotografii precum acestea cu “cubicles” în care oamenii dorm, mănâncă și muncesc, dar, în medie vorbind, situația nu-i foarte diferită de România.

Legea românească impune și ea niște suprafețe minime pentru apartamente (ca și pentru spațiul de la locul de muncă, de altfel). De exemplu două persoane într-o locuință cu 2 camere (ceea ce străinii ar numi 1-bedroom, pentru că sufrageria este inclusă din oficiu; practic la ei un three bedroom flat înseamnă în terminologia noastră apartament cu 4 camere) au nevoie de o suprafață utilă minimă de 52 mp. Trei persoane la trei camere – 66 mp.

România are o densitate mai mică a populației decât multe alte țări europene.

• Germania – suprafață cu 50% mai mare, dar populație cu 400% mai mare decât a României.
• Marea Britanie – suprafață cu 1,6% mai mare decât a României, dar populație triplă.
• Olanda – suprafață de aproape 6 ori mai mică, populație cu doar 3 milioane mai mică decât a noastră.

În toate aceste țări pare să se trăiască mult mai bine decât la noi. Orașele lor au mai multe case, nu blocuri, au infrastructură de transport, au spitale mai bune, școli, universități, centre pentru bătrâni, grijă pentru handicapați, biciclete mai multe, mașini electrice, salarii mai mari șamd. Mă îndoiesc că cineva ar putea demonstra că nu se trăiește mai bine decât aici. Nici nu are rost să ne comparăm cu Norvegia (50% mai mare decât România, populație de 4 ori mai mică), ci să rămânem la țări cu densitate mai mare decât a României, dar totuși unde se trăiește mult mai bine.

Și aici voiam să ajung. Vă dați seama cât de bine s-ar fi putut trăi în România dacă cei de la conducerea țării ar fi muncit cu adevărat pentru binele țării? Și, bineînțeles, dacă populația și-ar fi dorit cu adevărat asta, pentru că dintre noi și de către noi a fost aleasă clasa politică actuală, deci vina este la fel de mare.

Avem o țară întinsă și cu relief accesibil. Avem resurse naturale variate, acces la Marea Neagră, posibilități multiple de a profita de turism, suntem într-un loc ce-ar fi putut fi poarta de trecere dintre est și vest.

Am fi avut loc suficient să ne întindem, să trăim cu toții în vile mari sau în apartamente spațioase, să dezvoltăm întâi orașele țării și apoi zonele rurale din jurul lor la un nivel bun de trai, să avem sisteme educaționale, medicale și infrastructura necesară unui trai nu doar decent, dar peste media europeană.

Taiwanezii au blocajele acelea rutiere pentru că sunt prea mulți și prea înghesuiți. Noi avem unele similare din simplul motiv că nu am construit drumuri, nu le-am marcat, Poliția nu le veghează șamd. Pun pariu că avem mai multe accidente pe autostrăzi decât ei.

Altfel spus, am fost binecuvântați cu o țară frumoasă, întocmai ca-n lecturile acelea enervante din clasele primare, un buchet de flori strâns de Dunăre și ornat cu mânăstiri sau ceva așa. Nu avem nici constrângeri geografice, nici sabia vreunui dușman la granițe (pe modelul Georgia, Israel, Pakistan șamd). Din contră, sunt deja 9 ani de când avem Uniunea Europeană gata să ne ajute cu bani pe care nici nu-i vrea înapoi pentru a ne dezvolta! Se poate mai bine de atât?

Și totuși, oamenii nu vor să se dezvolte. E ca și cum, după Revoluție, majoritatea celor din România au spus “am scăpat de comunism, nu mai vrem nimic în plus, nu contează ce se întâmplă de acum încolo”. Și lucrurile s-au oprit acolo.

Problema este că șansele bune nu sunt valabile la nesfârșit. România n-a știut să profite de o perioadă excelentă de bunăstare generală din perioada de pre-aderare la UE și ulterior ei. Apoi a venit criza, una nouă apare la orizont, trăim vremuri tot mai nesigure și tulburi. A fost timp suficient să ne ridicăm, dar acum, vorba poetului, n-ai csf.