Întotdeauna uitați-vă pe vizor când vă sună cineva la ușă!

Dacă nu vă uitați, veți păți ca mine. Așteptam un curier, așa că am deschis direct ușa când s-a auzit soneria.

În fața mea stăteau doi asiatici.

Un bărbat și o femeie, tineri, cu aspect tipic de asiatici, adică slabi amândoi și în poziția aia clasică de salut, cu picioarele apropiate, mâinile pe lângă corp și înclinând un pic din cap atunci când m-au salutat.

“Hopa, m-au prins în sfârșit cei de la DongPong sau cum i-o chema”, m-am gândit. Îmi tot scriu diverși chinezi că ar vrea să le testez telefoanele sau produsele și eu le ignor emailurile.

Nu, surpriza a fost și mai mare. Într-o română foarte, foarte chinuită, el mi-a spus:

“Suntem studenți la teologie și vrem să vă vorbim despre Dumnezeu mamă, durează doar 5 minute”.

Knock-out! Așa m-au făcut cu fraza asta! Vreo 5 secunde am stat cu ochii mari ca-n anime-urile lor (știu că alea sunt japoneze, dar să fim serioși, toți asiaticii sunt la fel, “chineji”), gândindu-mă “wtf did i just hear?”.

Dacă m-ar fi întrebat cineva anterior, aș fi spus că-i o șansă mai mare să-mi sune la ușă două staruri porno lesbiene (știu, pleonasm) care să-mi spună că mă vor doar pentru ele în următoarele 5 ore și în schimb îmi vor da cadou un BMW M5 decât șansa de a primi doi asiatici care vor să-mi vorbească despre Dumnezeu. Mamă!

După ce-au trecut cele 5 secunde de uimire, am scos capul în afara apartamentului ca să văd unde-i camera de filmat, că mă așteptam să fiu la vreo emisiune sau trollat de cineva, în timp ce în cap mă gândeam că ar fi trebuit să port pijamaua aia bună pentru așa o ocazie. Nu era nici o cameră pe scara blocului, doar un miros de tocană.

Le-am zis că nu cred în Dumnezeu. Încet, apăsat, dând din mâini a Nu, ca să înțeleagă.

“Ah, adică credeți doar în Dumnezeu-tatăl!”

Abia atunci mi-am dat seama că prima oară a spus “Dumnezeu-mama“. În șocul momentului nu remarcasem acest cuvânt cheie. Mi-a trecut prin cap un gând de “aia ne lipsea” și i-am spus din nou că nu cred în Dumnezeu, nu sunt religios, nu vreau să ascult.

Se vedea pe fața lor că nu înțeleg ce le spun. Am vrut să o dau pe engleză, dar ar fi fost o greșeală fatală, doar am fi prelungit inutil o conversație ce poate fi numită spam în lumea reală. Asiaticul îmi spune din nou “durează doar 5 minute!”. Eu îi spun din nou “nu, mulțumesc”, din gură și mâini, dând de înțeles că s-a încheiat discuția. Amândoi mă salută mega-politicos și pleacă pe scări în jos.

Am căutat pe net Dumnezeu-mama. Am găsit un post pe un alt blog unde autorul povestește cum a fost căutat la ușă de trei sud-coreeni care i-au vorbit despre dumnezeu-mama, deci n-am visat eu totul, ei chiar există. Un articol din CanCan vorbește despre o sectă pornită de un coreean care spune că Dumnezeu are o formă duală, masculin și feminin și, bineînțeles, coreeanul care a pornit totul în 1954 este a doua venire a lui Iisus. Au biserică și la București, într-un apartament, și împart pliante prin cutii poștale.

Așadar, când vi se pare că munciți în zadar la ceva, amintiți-vă că prin București sunt câțiva coreeni care abia vorbesc românește și totuși încearcă, într-una din cele mai religioase țări din Europa, să te convingă că Dumnezeu este altul.