►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Ca și anul trecut, la Hard Rock Cafe au fost introduse temporar în meniu niște rețete noi de burgeri, în cadrul World Burger Tour. Îi găsiți acolo în iunie și iulie. Eu i-am “găsit” zilele trecute, după ce-am văzut reclama pe un autobuz RATB, și am făcut o pauză de la salate ca să încerc doi dintre ei.
Atomic Burger, cu specific american, este cel mai bun, e un burger gustos și echilibrat. Conține carne de vită, ceapă prăjită, ardei jalapenos, salată rucola, roșie și brânză, plus ceva maioneză făcută cu Sriracha. Poate sta oricând în meniu alături de cei normali.
Greek Burger conține carne de vită, sos Tzatziki, salată rucola, roșie și un amestec de branză Feta cu capere, măsline negre, ardei gras și ceapă. Bunicel și el, dar nu extraordinar. Dacă ar fi să alegeți unul, mergeți pe Atomic.
Mai există în meniu un burger spaniol, dar era cu brânză de capră și nu l-am vrut, plus unul indian, care-i vegetarian.
Meniul vine și cu niște cartofi prăjiți noi. Cei lăudați, cartofi poutine, sunt oribili, cartofi prăjiți peste care s-a dat cu un sos gravy, sos care nu are ce căuta peste cartofi. I-am luat și nu i-am putut mânca, n-au fost deloc pe gustul meu. Mai costă și “doar 6 lei în plus”; ar trebui să fie la jumătate de preț față de cei normali! Dacă vreți cartofi speciali, luați din ceilalți din meniu, vă recomand cartofii cu ierburi și usturoi.
Există și băuturi noi în cadrul World Burger Tour. Crisp Sipper este bunicel, e făcut cu gin Hendrick’s (care-i un gin foarte bun, vi-l recomand) și garnisit inclusiv cu rozmarin. Black Cherry Lemonade este o băutură fără alcool care nu merită banii, este o apă cu un pic de sirop de cireșe. Beți altceva dacă sunteți cu mașina, poate un Berrylicious, poate apă plată.
Hard Rock Cafe: site oficial; Bulevardul Kiseleff 32, sector 1; orar D-J 12-24; V-S 12-1.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
6 comentarii
04/07/2016 la 12:08 PM
chestie de gusturi! mie mi’a plăcut Black Cherry Lemonade, poate eram însetat, dar m’a surprins plăcut aroma de castravete proaspăt peste cea de cireșe.
într’adevăr, Atomic Burger a fost delicios.
AI_core(Citează)
04/07/2016 la 12:12 PM
cam ieftin… puteau să coste vreo 80-90 de lei la câtă pâine e lângă carnea aia.
costin(Citează)
04/07/2016 la 12:22 PM
momentul acela cand regreti ca nu esti bucurestean.
mac gregor(Citează)
04/07/2016 la 1:43 PM
Salata rucola ce mai contine pe langa rucola?
Mofo(Citează)
05/07/2016 la 5:33 PM
Baby rucola!
nwradu(Citează)
07/07/2016 la 8:20 AM
După ce am citit articolul am zis să încerc și eu noul și temporarul ”Atomic burger”. Nu sunt așa connoisseur precum unii bloggeri, dar pot spune cu mâna pe inimă că a fost cel mai bun burger pe care l-am mâncat în acest an. Mulțumesc că ai scris despre noii burgeri, altfel n-aș fi știut de ei.
P.S. – deși mi s-a atras atenția că este picant, nu sunt de-acord, e … vag picant. Ketchup-ul ăla ”atomic” pișcă ceva mai tare. A… și încă ceva, mie mi-au plăcut cartofii poutine.
George(Citează)