un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Germania vrea doar mașini electrice după 2030

18 Jul 2016  ·

AUTO  ·

18 comentarii

feat_tesla
Nemții au un plan ambițios: vor ca toate mașinile înmatriculate după 2030 să fie zero-emission, adică nepoluante, adică electrice. Țara are strategia de a reduce emisiile de CO2 cu 80-90% până în 2050, dorindu-și un aer mai puțin poluat.

În prezent parcul auto nemțesc include:

  • 25.000 de mașini electrice
  • 130.000 de mașini hibride
  • 30 de milioane de mașini pe benzină
  • 14,5 milioane diesel

Sunt și mici obstacole în această privință. Autovehiculele poluează semnificativ, dar dintre toate, o parte importantă vine de la camioane și autobuze, care circulă aproape non-stop. Acestea ar fi cel mai ușor de produs (poți pune multe baterii pe ele, deci autonomie mare) și de încărcat (au program reglementat și traseu fix, deci se pot gândi ușor stații de încărcare), dar ar cam fi cazul să înceapă serios dezvoltarea lor.

Cam asta face o țară dezvoltată, începe să se uite mai cu atenție spre mediu și condițiile de viață. După 1950, Germania era una dintre cele mai poluate țări europene atunci când marea reconstrucție de după război a ignorat astfel de aspecte în goana de a “reporni” țara. Odată făcută această reconstrucție, nemții și-au întors ochii și spre alte probleme, am băgat legi mai stricte privind poluare, fabricile au fost nevoite să instaleze tot felul de sisteme avansate, râurile au fost curățate șamd.

Și uitați-vă acum. Germania insistă puternic pe frumusețile naturale ale țării în turism și au obiective îndrăznețe în reducerea suplimentară a poluării.

România mi se pare la capătul opus al spectrului. Nu reconstruim țara într-un ritm satisfăcător, dar o poluăm fără remușcare, ignorând chiar și măsurile banale de protecție a mediului. Culmea, în timp ce nemții vor să scape de mașinile lor poluante, românii sunt foarte fericiți să le aducă aici, second-hand. Gazele de eșapament diesel sunt încadrate drept carcinogene de gradul 1, dar românii fix mașini diesel visează, că-i mai important consumul decât sănătatea.

sursa: Globe and Mail.

asus s5507

    18 comentarii

  1. Nu stiu cum se pot face camioane electrice pe baterii, la 40to masa maxima, acumulatorii ar trebui sa aibe dimensiuni si greutati foarte mari. Am vazut insa o incercare de a face camioane electrice dupa o idee inspirata de la trenurile electrice, cu alimentarea prin cablu si patina de contact, pentru portiunile de autostrazi. Ce solutie ar fi pt restul echipamentelor grele, in agricultura de ex? Cam greu cu tractoare si combine electrice.

      (Citează)

  2. Ce frumos o sa fie cand vor fi toate electrice si o veni un EMP asa mai serios dinspre soare.Atunci sa vezi subiect pentru blog.

      (Citează)

  3. Sa lasam deoprarte stirile tabloid :
    “Germany’s plans to have 6 million EVs on its roads by 2030. That would be 10% of the currently 61.5 million vehicles, and it is a tall order. ” din forbes

      (Citează)

    • dw, n-ai dat link si n-am stat sa caut stirea, dar eu vad asa:

      – tu zici, cu citat, ca Germania va avea 10% EV-uri LA MOMENTUL 2030 – deci din totalul masinilor in circulatie la momentul 2030 se estimeaza ca o zecime vor fi deja electrice, fara sa impuna, probabil doar pe baza de subventii
      – Radu spune ca INCEPAND CU 2030 se vor INMATRICULA OBLIGATORIU NUMAI ELECTRICE – evident ca cele pe combustibili fosili nu pot fi scoase instantaneu din circulatie, dar proportia lor va scadea in mod natural, tinzand catre zero in 2050

      Deci mai usor cu indignarea asa luni de dimineata, un pic de atentie la citit ajuta :) O saptamana frumoasa!

        (Citează)

  4. Eu am luat diesel pentru cuplu, nu musai consum.

      (Citează)

  5. http://www.forbes.com/sites/bertelschmitt/2016/06/15/no-germany-did-not-issue-a-death-sentence-for-fossil-fuel-cars/2/#19b51b1064f4

    Sorin:
    dw, n-ai dat link si n-am stat sa caut stirea, dar eu vad asa:

    – tu zici, cu citat, ca Germania va avea 10% EV-uri LA MOMENTUL 2030 – deci din totalul masinilor in circulatie la momentul 2030 se estimeaza ca o zecime vor fi deja electrice, fara sa impuna, probabil doar pe baza de subventii
    – Radu spune ca INCEPAND CU 2030 se vor INMATRICULA OBLIGATORIU NUMAI ELECTRICE – evident ca cele pe combustibili fosili nu pot fi scoase instantaneu din circulatie, dar proportia lor va scadea in mod natural, tinzand catre zero in 2050

    Deci mai usor cu indignarea asa luni de dimineata, un pic de atentie la citit ajuta :) O saptamana frumoasa!

      (Citează)

  6. Să nu va aşteptaţi că maşinile electrice vor fi scutite de neplăceri(!), pentru că hai să fim serioşi, dacă aceste bijuterii de maşini electrice nu s-ar mai strica, atuncea producătorii ar da faliment. Situaţia este identică cu maşinile pe combustibili clasici. Deci vor avea şi maşinuţele electrice problemele lor, fiţi fără grijă. Numai că atuncea baiul este mai mare, nu oricine mai îşi poate băga nasul în motor şi nici nu mai ai ce face cu cheia de paişpe. Trebe dusă doar la doftor specialist, care fii sigur că o să aibe grije să te stoarcă de ceva bănuţi. Momentan, cea mai mare problemă a maşinilor electrice (în afară de preţul cvasi-inaccesibil) este greutatea bateriilor şi într-o mai mică măsură timpul de încărcare. Acuma depinde şi de stilul de condus, respectiv o maşină de oraş cu autonomie de 150 km(!) ar fi suficientă o încărcare la 3 zile (deci cu medie de 50 km/zi) sau chiar şi 5 zile, de ce nu.
    Situaţia este alta cînd vrei să faci un circuit mai lung prin ţară sau prin alte ţări, cînd autonomia bateriei limitează distanţele care se pot parcurge dintr-o singură bucată. Posibil în acest caz să apară şi aplicaţii de genul optimizare a traseului pentru ca distanţele dintre obiectivele turistice să fie rezonabil de apropiate, să existe posibilitatea de încărcare a bateriilor şi care să fie cît mai echilibrat chiar cu durata de vizitare a respectivelor turistice (cît mă uit cîteva ore printr-un muzeu, sau stau la un motel, bateria se încarcă!).
    În ce priveşte maşinile mari, cu autobuzele cred că ar fi mai simplu de implementat, şi poate că schimbul întregului bloc de baterii să fie posibilitatea de “încărcare” cea mai rapidă, bateriile descărcate fiind puse frumos la încărcare controlată. Cît priveşte camioanele şi alte utilaje, deocamdată nu văd soluţii viabile. Posibil numai dacă vor apare baterii cu raport foarte bun greutate-capacitate. Ca şi varianta SF ar fi pilele atomice, despre care totuşi mă opresc aici.

      (Citează)

    • Situaţia este identică cu maşinile pe combustibili clasici. Deci vor avea şi maşinuţele electrice problemele lor, fiţi fără grijă. Numai că atuncea baiul este mai mare, nu oricine mai îşi poate băga nasul în motor şi nici nu mai ai ce face cu cheia de paişpe. Trebe dusă doar la doftor specialist, care fii sigur că o să aibe grije să te stoarcă de ceva bănuţi.

      Doar că statisticile [citation needed, but can’t be bothered] arată că mașinile astea în care nu-ți poți băga nasul sunt incomparabil mai fiabile decât mașinile de acum câteva decenii pe care le “reparai” cu un capăt de sârmă la marginea străzii. Se pare că nu le-a ieșit conspirația reptilienilor.

        (Citează)

    • Nu inteleg de ce reinventeaza autobuzele electrice, cu acumulatori. In orase autobuzele au rute fixe, sunt mai multe autobuze care merg pe acelasi traseu, cred ca cel mai simplu ar fi trolibuzul. nu te mai complici cu stocarea energiei electrice.

      Pentru camioane ar fi mai simplu sa mute transportul de marfa pe calea ferata. Solutia asta este mai putin flexibila si pana la urma cel putin o parte din drum se va face tot cu camionul. Daca introduci taxe de poluare pentru a face mai atragator transportul pe calea ferata atunci faci economia Europeana mai putin competitiva fata de tarile pentru care protectia mediului nu este o prioritate. Nu stiu cum pot fi depasite realitatile economice.

        (Citează)

  7. add:
    Eu am luat diesel pentru cuplu, nu musai consum.

    ai remorca sau ari cu ea?
    :)

    eu am luat benzina pentru ca ma enerveaza mantra cu “dizelu consuma putin”.
    o consuma putin, dar daca iei in calcul ca diferenta de pret plus costul reviziilor, iti rezulta ca incepi sa economisesti bani dupa un numar de kilometri mult mai mare decat face un om normal cu masina pe durata cat tine masina.

    bine, vorbesc de masini noi, eu sunt genul care nu s-a gandit la second hand mai mult de 5 minute inainte sa zica “nu”.

      (Citează)

    • Sorin:
      Să nu va aşteptaţi că maşinile electrice vor fi scutite de neplăceri(!), pentru că hai să fim serioşi, dacă aceste bijuterii de maşini electrice nu s-ar mai strica, atuncea producătorii ar da faliment. Situaţia este identică cu maşinile pe combustibili clasici. Deci vor avea şi maşinuţele electrice problemele lor, fiţi fără grijă.

      “Uzura programata” e unul din pilonii care sta la baza societatii de consum.

        (Citează)

    • nu ar, da-mi place sa urc si dealuri :)

        (Citează)

  8. Germanii au intr-adevar un plan ambitios. Cu toate astea acest plan este realizabil avand in vedere multitudinea de producatori de masini germane.

      (Citează)

  9. Ar fi ideal sa fie doar masini electrice, insa cred ca este destul de greu datorita industriei petroliere.

      (Citează)

  10. Cam ambitios planul! Ar fi ceva extraordinar pentru ei daca ar reusi sa implementeze un astfel de plan!

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus