un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Am vizitat noul sediu Vodafone din turnul Globalworth Tower, a doua clădire ca înălțime din București

29 Jul 2016  ·

TEHNOLOGIE  ·

19 comentarii

sediu_vodafone_globalworth_tower_38Eu lucram într-o companie unde era zgârcenia maximă la tot ce ține de birouri, amenajare și confort pentru angajați, de atunci când își dădea cineva demisia restul se băteau, uneori la propriu, să-i “moștenească” scaunul sau biroul sau monitorul, dacă erau în stare bună. Așa că de câte ori vizitez birouri moderne, elegante, mă simt entuziasmat și mă minunez de parcă aș fi ajuns pe o plajă de nudiști unde un grup de fotomodele face teambuilding.

Am fost recent în noul turn Globalworth Tower de lângă mallul Promenada pentru a vedea birourile Vodafone, care a abandonat clădirea din Aviatorilor (și altele, am impresia) și s-a mutat aici, ocupând parterul, mezaninul și primele 8 etaje. 2.300 de angajați s-au mutat acum în cei 17.800 mp de spațiu închiriat încă dinainte de construcția clădirii, după 4 luni de amenajare.

Clădirea Globalworth Tower are 26 de etaje, a doua ca înălțime din București (și este poziționată practic lângă SkyTower, cea mai înaltă), are 9 lifturi Schindler (din alea enervante, cu touchscreen cu butoane foarte mici), 6 căi suplimentare de evacuare, certificare LEED Platinum (un standard pentru cât de “verzi” sunt clădirile), parcare pentru mașini electrice, biciclete și motociclete, multă lumină naturală și iluminat artificial reglat automat, recuperarea apei de ploaie și funcții eco. Accesul se poate face din două părți, de pe Barbu Văcărescu și de pe Calea Floreasca, întocmai ca în mall-ul Promenada de lângă ea. Ușa de la intrare se rotește atât de încet încât dimineață se face coadă pentru a trece prin ea.

Momentan Vodafone are 8 etaje, Huawei a ocupat vreo două și firma de avocatură NNDKP mare are un etaj, iar în rest spațiul este încă neocupat, dar poate în negociere. Nu cred că-i așa ușor de găsit chiriași, probabil și prețul este printre cele mai mari din București. Din câte țin minte, SkyTower s-a chinuit un pic pentru a închiriat întreg spațiul.

Clădirea și-a schimbat recent numele. În timpul construcției a fost cunoscută drept Bucharest One, cum o veți găsi în multe articole pe net, dar recent a fost rebotezată în Globalworth Tower, numele dezvoltatorului, “a mouthful” cum ar spune englezii.

Să urcăm la etajele Vodafone. În acestă clădire s-a trecut la un sistem contemporan de management al birourilor prin care angajații nu mai au birourile lor, ci se așează unde vor. Spațiul este deschis, dar cu birourile grupate și uneori separate cu paravane. Totul este reconfigurabil, poți muta birouri pentru a face noi echipe sau pentru a lucra mai aproape de alte departamente, atunci când este cazul.

Toate birourile sunt identice. CEO-ul Vodafone ne-a arătat locul său, un birou absolut normal undeva la etajul 8, alături de alți 3 oameni. Nu mă miră, probabil că stă toată ziua prin întâlniri și pentru asta poate oricând să rezerve una din multele săli de ședințe, dar este un contrast față de mulți alți șefi de companii ce-și fac biroul de zici că-i muzeu, să impresioneze vizitatorii.

S-a dat o atenție mai mare izolării fonice. Mocheta este una mai scumpă, cu proprietăți antifonice, am văzut și paravane din material fonoabsorbant, diversele săli de ședință sunt de asemenea bine izolate.

Pe lângă birourile normale (scaune marca Sedus), sunt și destule zone mobilate alternativ și chiar de relaxare. Mă refer la mese rotunde cu câte 3-4 scaune, la mese cu scaune tip bar, canapele, scaune de masaj, mese de ping-pong și biliard, spații de luat masa, un balcon pe fiecare etaj șamd. Totul este viu colorat, vesel.

Sălile de ședință (94 la număr) sunt de diverse forme și tipuri. Toate folosesc un sistem centralizat de rezervare, o poți face inclusiv din telefon, iar o tabletă pusă la intrarea în ele arată ce program au. Dacă organizatorul ședinței nu se prezintă la timp, sala devine liberă pentru alții. Numele lor erau legate de diverse obiective turistice de prin oraș și coduri QR de pe pereți te duceau direct la informațiile despre respectivul obiectiv, dacă vrei să afli mai multe.

Am vizitat și un etaj de la customer service, unde sunt operatorii cu care vorbești la telefon, vreo 850 de oameni lucrând în total în departament. În mare am văzut același lucru, doar că lucrează cu cubicles și PC-uri desktop, nu laptop, căști șamd.

S-a investit în tehnologie mobilă (ar fi fost culmea ca tocmai la Vodafone să nu fie așa ceva) și poți folosi telefoanele mobile pentru acces pe etaj, dacă nu-ți place să dai cu legitimația. Telefoanele pot fi conectate și la proiectoarele din sălile de ședință, care sunt toate dotate și cu sisteme de videoconferință. Că veni vorba de securitate, am văzut turnicheți Alvarado, din aceia mai subțiri, în punctele cheie sunt camere video, există detecție și stingere de incendii, pază șamd.

Echipamente CISCO asigură rețeaua wireless, pe pereți sunt monitoare NEC pe care rulează tot felul de indicatori de performanță pentru diversele departamente, există câte o zonă de imprimare pe etaj (“dacă imprimanta este departe, poate te gândești de două ori dacă e nevoie să printezi ceva”) și mi-a plăcut că aveau pe acolo și un teanc de standuri de laptop și de accesorii de birotică, la liber pentru cine avea nevoie. S-a terminat cu “cine mi-a luat capsatorul?!”.

Toaletele aveau și dușuri, în principal pentru bicicliști. Fiecare angajat are și un vestiar propriu, astfel încât poți să lași acolo diversele obiecte personale dacă la final de program trebuie să cureți complet biroul.

La mezanin este o zonă mare, ușor de împărțit în mai multe săli, unde se pot ține ședințe mari și cursuri de pregătire, iar la parter este amenajat un colț asemănător celor din magazinele Vodafone, cu cele mai noi telefoane și tablete expuse acolo.

Întregul concept de amenajare a spațiului poartă numele de Vodafone City, un spațiu construit în jurul angajaților, clienților, tehnologiei și a metodelor Vodafone de lucru. Planul lor este să stea vreo 10-15 ani în această clădire, așa că au investit câteva milioane de euro în amenajarea ei și adevărul este că arată mult mai veselă și spațioasă decât cea veche.

asus s5507

    19 comentarii

  1. “Planul lor este să stea vreo 10-15 ani în această clădire, așa că au investit câteva milioane de euro în amenajarea ei și adevărul este că arată mult mai veselă și spațioasă decât cea veche.” – acum am înțeles și eu de ce, mai nou, își plătesc așa de prost și rar contractorii.

      (Citează)

  2. E cam la fel ca sediul Orange care e peste drum :)

      (Citează)

  3. Mi se pare destul de dificil de gasit o persoana daca in fiecare zi poate sa stea in alta parte.
    Sa trebuiasca sa-l intrebi pe respectivul: unde mai stai? tot acolo? sau te-ai mutat…

      (Citează)

  4. Nu stiu altii cum sunt, dar pe mine ma cam doare in fund de cum arata biroul. Daca o firma imi da 1000 de lei in plus la acelasi volum de munca, nu ma intereseaza ca ceilalti au bucatarie, spatiu de relaxare, bai placate cu marmura sau alte rahaturi. Cat timp este incalzire si aer conditionat pot sa lucrez si intr-un container daca plata e mai buna.

      (Citează)

    • sa vezi cum e dupa doua saptamani de stat in scaun prost ce o sa te bucuri. Am patit-o eu. Neplacut, e putin spus
      Bine, mi-am bagat picioarele si mi-am cumaprat scaun. Am lucrat doar 3luni la aia, deci am un scaun ergonomic nou acasa :D

        (Citează)

  5. Foarte misto mesele de birou inalte, interesant si conceptul de Vodafone City. Nici sediul Voda de pe Aviatorilor nu arata deloc rau.

    In rest, ma intreb cati oameni mai poate inghite la ora de varf M2, ca se mai deschid niste birouri prin zona Aurel Vlaicu – Pipera.
    Desigur, de locuri de parcare probabil doar in top management se poate vorbi..
    Iarasi, la Promenada, la pranz greu gasesti un loc la masa.

      (Citează)

  6. Ce v-au dat sa mâncați !? Că doar nu vor fi primit in vizită cu apa plata si cafea, de la dozator…

      (Citează)

  7. cred ca nu e in sangele meu stilul asta de cladiri, eu am un birou impartit cu inca 2 colegi (“doar” vreo 20 m2) intr-o cladire facuta prin 2003 – stil mai vechi dar decenta

    singura chestie de care ma pot plange sunt scaunele care au cam cedat, 2 de-alea ergonomice s-au dus pe apa sambetei, acum am unu acceptabil care imi permite sa ma plimb cu el daca vreau ceva din dulap, frigider, sa ma duc spre un alt telefon, etc

    ma uit la cladirea de la vodafone si vad atatea scaune care par extrem de nasoale, ma uit la birouri si iarasi mi se par ciudate. am vazut si coltul rusinii pentru fraierul zilei/lunii : https://www.nwradu.ro/wp-content/uploads/2016/07/sediu_vodafone_globalworth_tower_12.jpg
    chiar nu inteleg cine ar gandi un birou de genul asta

      (Citează)

  8. SirNeo:
    Aia nu e camera de lucru, ai o intalnire prin Skype te duci acolo. (sedinta,teleconferinta, poate mici traininguri….)

    Lasa-l, ca asta din cum scrie sigur lucreaza la ceva care daca nu e de stat, sigur arata ca de stat.

      (Citează)

    • chiar la stat lucrez dar am lucrat destul si la privat sa cunosc si partea cealalta de la moneda

      eu tot nu inteleg camera respectiva pe bune, explicatia cu ai o intalnire pe skype si te duci acolo e pe jumate buna si explic de ce, la biroul meu am casti, etc si 2+ ore pe zi stau pe Lync (skype mai nou ca nume) la discutii si sedinte, asa ca nu inteleg de ce un angajat de la vodafone care presupun ca vine cu laptop, etc nu are casti sa intre de oriunde in sistem. solutiile moderne functioneaza si external network, etc si nu prea mai conteaza prin ce retea ajungi asa ca poti sa fi si in front office cu telefonul/laptop-ul si intri in orice conferinta

      marele avantaj la mine este ca am libertatea de a imi aranja cum vreau spatiul de lucru si nu depind de ceva fix in genul birourilor de acolo, in plus am si 2 birouri sanatoase cu spatiu decent, ma uit in pozele de acolo si in sala de la 10-11, etc nu vad un dulap in care sa-ti pui dosarele, etc care le ai. sunt de acord ca cel mai bine este complet digital dar mai sunt si exceptii si parca e bine sa ai unde sa arunci cate ceva

        (Citează)

  9. animaloo:
    savezi cum e dupa doua saptamani de stat in scaun prost ce o sa te bucuri. Am patit-o eu. Neplacut, e putin spus
    Bine, mi-am bagat picioarele si mi-am cumaprat scaun. Am lucrat doar 3luni la aia, deci am un scaun ergonomic nou acasa :D

    Imi pare rau sa-ti stric iluziile, dar cel putin scaunele care se vad in poze sunt niste porcarii. Adica sunt intr-adevar rezistente, dar nu sunt ergonomice. Dupa cativa ani de stat pe ele vei avea probleme cu spatele.

    Eu am hernie de disc asa ca am incercat zeci de scaune. Singurele pe care pot sta 4-5 ore fara pauza sunt Herman Miller Aeron si Steelcase Leap. Nu cred ca vei gasi vreun angajator care sa-ti cumpere unul din astea doua. Eu mi-am cumparat un Aeron refurbished si l-am carat cu mine pe la toate firmele la care am fost angajat.

      (Citează)

  10. Conceptul asta freeform, cu oamenii care stau pe unde au nevoie sa stea este vechi, poate mai vechi de 10 ani. Cam tarziu a ajuns la Vodafone.

      (Citează)

  11. Ciudata chestia cu birourile la comun…
    1. E simplu daca dau pe unu afara si intreaba colegii de el, li se zice ca e la alt etaj..
    2. Poti sa fentezi sistemu. Dai cartela ta sa se ponteze altu cu ea si tu nu mai vii la birou, ca oricum nu stiu unde sa te gaseasca la birou.
    3. Certurile de dimineata, care prinde “locul de parcare” cel ma bun: ultimul etaj, birou cu vedere la geam etc..

      (Citează)

  12. Buna dar ce stiti de angajari… se mai fac?

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus