Prețul cel mai mic nu-i un concept greșit, câtă vreme este bine pus în practică

Scandalul Hexi Pharma tot aduce în discuție un laitmotiv: achiziția la prețul cel mai mic. Marfa era proastă, dar spitalele erau forțate să o cumpere deoarece venea cu un preț mai mic decât al competiției, iar legea achizițiilor te forțează să accepți “prețul cel mai mic”.

Mă tem că discuția s-ar putea duce spre modificarea suplimentară a acestei legi, ceea ce ar fi o greșeală deoarece deschide calea către și mai multe manevre și corupție în toate domeniile, nu doar cel al Sănătății. Legea actuală este bună pentru că prețul mic intervine abia după etapa specificațiilor tehnice impuse, care trebuie bine făcută.

Cu alte cuvinte, în caietul de sarcini întotdeauna se precizează cerințele minime pentru produs, iar abia apoi se face și socoteala la bani.

De exemplu, dacă eu scriu în caietul de sarcini că vreau o mașină și cer să aibă 4 roți și volan, probabil că-mi va fi oferit Loganul chel (sau care e cea mai ieftină mașină de pe piață acum) și nu-l pot refuza. Dacă doar așa am descris-o, primesc cel mai ieftin obiect care corespunde.

Dacă însă adaug că trebuie sa aibă minim 5 metri, pilot automat adaptiv, cameră de marșarier și auto start-stop, atunci îmi vor fi oferite Mondeo sau Passat, ambele mașini bune, moment în care decizia se ia bazat pe prețul cel mai mic dintre acestea, cum e și normal. Ar putea fi oferit și Mercedes E, dar mai mult ca sigur nu mai ieftin decât celelalte.

Totul poate fi descris prin specificații tehnice clare. Am văzut inclusiv licitație pentru ouă de găină și acestea aveau cerințe minime de gramaj și prospețime, specificându-se și că achizitorul va controla la livrare la întâmplare ouăle și se admite ca maxim 2 din 10 testate să nu fie conforme. “Să-mi numere ouăle” chiar se practică.

Legea actuală permite, în cazuri speciale, și un tip de licitație unde contează doar partea tehnică. De exemplu vrei un sistem de monitorizare a poziției membrilor unei echipe din forțele speciale, cu tot cu flux video live și semnal biometric. Tu nu știi exact ce să ceri, că trebuie dezvoltat și integrat de la zero, dar spui ce vrei să facă și apoi are loc o etapă de analiză a soluțiilor tehnice ofertate. Ce cameră este mai bună în beznă, câte kilograme va căra în plus soldatul în fiecare caz, cât ține bateria în fiecare soluție ofertată șamd. Iar dacă vreo două oferte par , o declari câștigătoare și apoi se trece la etapa “câți bani vrei pe ea?”, condiționată de buget, negocieri șamd.

Legea este bună, trebuie doar aplicată. În cazul Hexi Pharma, totul putea fi evitat dacă spitalele treceau în caietul de sarcini că-și rezervă dreptul de a testa la întâmplare produse din loturile livrate, la un laborator independent, ceea ce i-ar fi costat 800 de lei, că Tolontan atât a dat. Un nimic, având în vedere valoarea achizițiilor.

Sau nici nu treceau asta în CS. Testat oricum, oricând, de la sine putere, iar când primeau rezultatele anunțau poliția că ceva e în neregulă. Faptul că nu s-a făcut asta e încă un semn al nepăsării și corupției din sistem.