Evoluția României: aceeași poveste veche spusă de atâtea ori

Pare superfluu să mai scriu ceva despre eliminarea României de la Euro 2016 din simplul motiv că aș relua ceea ce am scris și la eliminările anterioare. Gândiți-vă un pic, de câte ori n-ați mai auzit următoarele idei:

• “antrenor depășit, care a avut o singură dată rezultate și probabil pentru că s-au aliniat bine planetele”
• “jucătorii noștri din campionatele străine sunt de fapt rezerve”
• “campionatul intern este slab”
• “nu se investește în fotbal, marile echipe sunt falimentare, patronii caută evaziunea fiscală, nu sunt terenuri, sportul nu este încurajat”

Pe acestea le zicem de vreo 20 ani, după fiecare eliminare a României prin turneuri de calificare sau grupe de turneu final.

Tare mi-aș dori, măcar o dată, să scriu “da, a fost eliminată România, dar ce semifinală frumoasă a fost și ce bine am jucat cu Germania!”.

Așa cum sunt lucrurile, însă, cred că devine evident că fotbalul nostru are de fapt aceeași traiectorie ca și multe alte industrii sau mari companii românești: o cădere treptată, dar pe care nu și-o asumă nimeni, ba chiar toți se bat cu pumnul în piept că totul este bine, sunt mari și tari, facem și rupem. Echipa României este în reconstrucție din 2002. Și să nu uităm că ștacheta este pusă destul de jos: în 1994, pe vremea Sfintei Echipe care ne-a adus Marele Rezultat, a fost vorba doar de un sfert de finală, nu de o semifinală sau finală.

Cel mai bun exemplu este Iordănescu. Nu cred că l-am auzit vreodată spunând “da, am pregătit prost meciul”, ci tot găsește scuze absurde. După meciul cu Elveția a spus că este greu să joci odată la 3-4 zile (de parcă celelalte țări nu la fel joacă), acum după meciul cu Albania a dat vina pe schimbarea de oraș (Paris > Lyon) și faptul că au mâncat cina la oră târzie. Și aici e vina sistemului, că Iordănescu nu-și va da niciodată demisia, preferă să primească bonusul de reziliere când îl dă afară FRF-ul.

Sper să-l dea afară FRF-ul. Cred că este timpul să lase echipa națională în mâinile unor antrenori mult mai capabili, de exemplu Ienei sau Pițurcă, și să facem o reconstrucție!

Toate aceste lucruri m-au făcut cumva imun la meciurile naționalei. Pentru mine a fost doar un alt meci. Sigur, mi-ar fi plăcut să se califice România, dar acum că nu s-a calificat descopăr că n-am simțit nimic. Mă voi uita la restul meciurilor cu aceeași plăcere și același interes. Iar pe 5 august începe Olimpiada de la Rio, spectacolul continuă. Poate, mai mult decât oricând, ar fi cazul să ne întoarcem atenția și spre handbal, rugby și altele.

Culmea, nu-mi pare rău că nu ne vom putea lăuda cu țara noastră prin lume. Nu, mai mult îmi pare rău pentru tot efortul din jurul participării României la Euro: oameni entuziasmați, călătorii în Franța, sponsorizări, pub-uri cu promoții, televizor de 16 x 9 metri montat la Therme, campanii la chipsuri, pizza half time, bere, clipuri publicitare noi șamd. Peste tot s-au investit bani și s-a cunoscut entuziasmul participării României, dar a lipsit fix elementul care le lega pe toate, anume “participarea” echipei.

Și în final, ne putem resemna cu un gând: măcar acum s-au calificat la turneu. În 2002, 2004, 2006, 2010, 2012 și 2014 am fost și mai slabi.