Cum am călătorit 30 de ore până în Mauritius

Am fost în Mauritius (citiți toate articolele despre Mauritius) și ne-am și întors, așa că iată niște detalii despre ce presupune un concediu în această insulă exotică din Oceanul Indian (spoiler: e foarte mișto). Astăzi, zborul până acolo.

Pachetul cumpărat de noi de la Eturia se numea Promoție British Airways, adică cel mai probabil era gândit în jurul unor oferte speciale făcute de această companie aeriană, așa cum toate anunță din când în când niște reduceri mari de preț pentru bilete. Urmăriți pagina aceasta pentru mai multe astfel de promoții de la diverse companii, apar destul de des unele noi. Am zburat prin Londra, cu o escală de 10 ore și schimbare de aeroporturi, așa că povestea este lungă.

BUCUREȘTI-LONDRA

Acesta a fost un zbor uzual, făcut cu un Airbus A320 vechi de doar doi ani. Se zboară bine cu BA, iar avionul a fost aproape plin deși această rută este asigurată și de Blue Air, Wizz Air, Ryanair și TAROM, probabil toate la preț mai mic.

Zborul a fost asemănător cu cel din octombrie și a inclus un mic dejun îndestulător cu omletă, bacon, ciuperci și roșie, o salată de fructe, ceva iaurt cu cereale, pâine, unt, un suc de portocale ce are gust precum cele de la dozatoarele de după Revoluție, ceai sau cafea. Ca de obicei pe BA, am apreciat faptul că am primit o ceașcă, nu un pahar de plastic, pentru băuturile calde.

Sincer să fiu, nu înțeleg rolul acelui suc de portocale preambalat, având în vedere că prin avion oricum mai circulă o dată însoțitorii de bord oferind băuturi mult mai bune, inclusiv suc normal de portocale.

DE LA HEATHROW LA GATWICK ȘI 10 ORE ÎN AEROPORT

Am aterizat la timp pe Heathrow, terminalul 5, unde am utilizat din nou avantajul pașaportului biometric: am trecut imediat de verificare, în timp ce călătorii cu buletine sau pașapoarte non-UE-biometrice aveau de stat la coadă, la verificarea manuală.

Zborul spre Mauritius urma să plece de pe aeroportul Gatwick, nu tot de pe Heathrow. Atât de multe curse sunt în Londra încât se folosesc pentru curse lung-curier, inclusiv cu avioane mari gen A380, și aeroporturile Gatwick și Stanstead, că pe Heathrow nu mai este loc. Transferul între aeroporturi este o situație destul de des întâlnită și bine explicată pe site-ul oficial și în revista avionului, dar problema este că te costă și că bagajele nu sunt transferate automat, ci trebuie să le duci tu.

Cea mai rapidă metodă de transfer este cu autocarele National Express, un serviciu privat ce face transferul în vreo 60-80 de minute. Ne-am ridicat bagajele și am cumpărat două bilete, costă 25 de lire bucata la aeroport sau 20 de lire dacă le cumperi online în prealabil, însă aici englezii au dat dovadă de o prostie maximă: biletele cumpărate online nu sunt valabile oricând în ziua aleasă, deși autocare sunt cam la fiecare 15-30 de minute, ci trebuie să alegi exact ora la care vrei să călătorești, or este imposibil să știi dinainte dacă avionul tău nu are cumva întârziere sau cât de repede ies bagajele și poți ajunge la autocar. Așa că am cumpărat la fața locului pentru următoare cursă și gata.

Autocarul este modern, transferul decurge fără probleme și, deși durează cam o oră, este mai rapid decât alte mijloace de transport, fiind singurul serviciu direct între aeroporturi.

Odată ajunși în Gatwick, am predat bagajele de cală și am rămas cu aproximativ 10 ore de pierdut, cursa spre Mauritius urmând să decoleze seara. Nu-i mare lucru de făcut în Gatwick, terminalul de Nord are vreo 20 de magazine și vreo 20 de restaurante de diverse feluri, prin care am pierdut puțin timp. Am dormitat pe niște fotolii, am mâncat câte o supă la Pret-a-manger, am băut o cafea la Jamie Oliver’s Italian (proastă, englezii fac o cafea amară de zici că au ars-o din ciudă la prăjire), apoi am mers la lounge-ul No 1.

Accesul la lounge costă 35 de lire de persoană, dar măcar primești acolo băutură și mâncare, prize, wireless și niște fotolii confortabile. Accesul este oficial pentru 3 ore, dar nu cred că vine cineva după tine prin lounge ca să te dea afară, așa că poți sta și mai mult timp (oficial, fiecare oră de depășire costă alte 10 lire). În principiu, dacă stai prin aeroport sunt șanse să cheltui aceiași bani pe la diverse localuri, iar aici măcar ai net și prize.

Există cafea și ceai, iar pentru băuturi este un bar cu de toate, unde poți cere barmanului cam tot ce vrei tu, de la bere și vin la cocktailuri sau un coniac. Pentru mâncare era un bufet cu autoservire pentru mici prăjiturele și un meniu cu vreo 5-6 feluri (salate, niște sandvișuri șamd) pe care le cereai de la bar și îți erau aduse apoi la masă. Nimic extraordinar de raportat, doar ceva să-ți ții gura ocupată. Păcat că nu e genul de lounge cu paturi, aș fi tras un pui de somn având în vedere ce zbor urma.

Lounge-ul are și o priveliște spre aeroport, așa că am putut vedea cum un bagaj a căzut dintr-o mașină transportoare și a stat vreo 20 de minute neridicat, ignorat de vreo 5-6 autovehicule de-ale aeroportului ce-au trecut pe lângă el, până când a venit cineva să-l ridice și probabil să-l ducă unde trebuie.

Iată și un magazin pe gustul meu din aeroport, whisky-uri din toată Scoția, frumos organizate pe zone.

LONDRA – MAURITIUS

Zbor de noapte, durează 12 ore. N-am zburat niciodată mai mult de atât și, de fapt, este unul dintre zborurile foarte lungi, distanța totală fiind de mai mult de 10.000 de kilometri. Noi am zburat cu un Boeing 777-200ER cu seria G-YMMS, un avion lung și configurat cu două culoare în configurația 3+3+3 scaune.

Mi-a plăcut avionul. Acestea widebody asigură un acces mult mai ușor la locul tău pentru că au două culoare, iar spațiul pentru bagaje de deasupra scaunelor este mult mai mare, ceea ce face boardingul mult mai rapid.

Avionul acesta avea 7 ani și din păcate niște scaune cam vechi și groase, însă măcar au fost mai late (dacă ar fi avut 3+4+3 locuri pe rând scaunele ar fi fost mai înguste). Zborul avea încărcare de aproximativ 70%, așa că ne-am mutat de pe locurile noastre inițiale cu vreo 4 rânduri mai în spate, ca să scăpăm de unii cu doi copii mici de pe rândul din fața noastră, și am stat două persoane pe trei scaune, un avantaj mai târziu, când a fost cazul de dormit. Mulți alți călători s-au rearanjat din astfel de motive și sfatul meu este să fiți atenți și să profitați de ocazie dacă apare, e timp suficient între mesajul de “boarding complete” și momentul când trebuie să ai centura pusă pentru că pleacă avionul (“pushback” de la terminal).

Serviciul la bord a început cu o rundă de băuturi și niște covrigei. Am crezut că secretul pentru un somn bun în avion este să fii semi-beat, așa că după niște vin și gin tonic la lounge am continuat aici cu whisky.

A urmat apoi cina, la alegere între vegetarian și carne. Chicken korma cu sos cremos de alune și cocos scrie pe ambalajul preparatului cald, bun la gust, însoțit și de o salată de cartofi cu somon și un pudding de ciocolată cu arome de banană, foarte bună. Am cerut un vin alb, a urmat și cafea sau ceai.

Ce nu înțeleg la meniurile BA este faptul că uneori includ o bucată mărișoară de brânză cheddar, care-i o brânză destul de dură și cu o aromă puternică. Pur și simplu nu știu cum trebuie mâncată, mai ales că e o bucată mărișoară, nu ceva din care să muști de 2-3 ori.

Jaluzelele erau trase încă de la îmbarcare, așa că după cină în avion s-au stins luminile principale și majoritatea au încercat să doarmă, alții preferând să se uite la filme sau seriale pe ecranul inclus în fiecare scaun. Eu m-am chinuit cu somnul, dar la 1,86 metri sunt pur și simplu prea mare pentru a putea dormi pe un astfel de scaun și n-au reușit să o fac nici semi-întins pe următorul. Am somnolat in and out vreo două ore, încercând diverse poziții, inclusiv cu perna și pătura primită la îmbarcare, dar fără mare succes.

Pe la 3 noaptea m-am trezit și am făcut câțiva pași prin avion, cum este și recomandat. Ce-i mișto de tot la un astfel de avion mare este că cele două culoare ușurează foarte mult mișcarea prin avion (poți face un traseu în buclă, ai loc să ocolești alți oameni), iar în spate este loc mult, poți să faci câteva mișcări de dezmorțire. Tot în spate sunt și două toalete mult mai mari decât cele uzuale, de pe avioanele de curse scurte. Acolo chiar ai putea intra în mile-high club, e loc pentru diverse poziții.

Pe toată durata zborului te poți duce în zona din spate pentru diverse snackuri, au acolo câteva tăvi cu KitKat, alune, chipsuri, biscuiți și altele, plus că stewarzii îți pot da orice băutură vrei.

Ora 3 noaptea într-o astfel de cursă este un fel de paradă a încercărilor dubioase de a dormi. Fiecare pasager avea altă tehnică, unii cu perne și măști de ochi, alții cu pătura pusă peste ei de parcă ar fi fost morți, unii stând normal în scaun, alții întinși pe câte trei (niște norocoși s-au întins direct pe câte trei scaune și așa au rămas până la final), unii rezemați pe umerii altora, picioare în sus, în jos, în lateral.

Încă o rundă de moțăială și s-a făcut 5 dimineața. Am făcut fotografia de mai jos prin fereastra avionului, ulterior identificând râul ca fiind Galana din Kenya.

Am atacat sistemul de entertainment al avionului, care s-a dovedit chiar bine dotat cu filme destul de noi. Să te uiți la filme este cea mai simplă metodă de a petrece timpul, orele trec imediat. M-am uitat în total la trei filme, incluzând aici întoarcerea:

• 10 Cloverfield Lane – bun filmul, te ține în priză până la final.
• Kung Fu Panda 3 – mă așteptam la mai mult, nu mai are glume așa bune, scenariul este un clișeu clasic și a fost cam plictisitor pe total
• London Has Fallen – cel mai prost film văzut anul acesta, este de o idioțenie ieșită din comun, am și adormit spre final.

Iată mai jos imagini cu meniul de entertainment, unde găsești filme, seriale, muzică, documentare, precum și posibilitatea de a vedea harta cu poziția zborului.

De câte ori mă trezeam noaptea aprindeam acest ecran și în colț scria cât timp mai avem până la destinație. E chiar enervant să crezi că ai dormit ceva și să descoperi că n-au trecut nici 15 minute de când ai verificat ultima oară timpul. I-am invidiat pentru prima oară pe cei de la clasa Business, unde poți avea un fotoliu pe care se doarme mult mai ușor, plus mâncare de calitate.

Pe lângă pătura și perna găsită pe scaunul din avion, am primit și o pereche de căști și o periuță și pastă de dinți de unică folosință, pe care le-am folosit pe la ora 8 dimineața, înainte de micul dejun care a constat în omletă, cârnat, roșie, ciuperci, cafea, suc, o brioșă, un iaurt și încă un suc oribil de portocale.

Pro-tips: după micul dejun se face coadă mare la toalete, că se trezește întreg avionul; mergeți înaintea acestui moment. Luați-vă de acasă o mască pentru ochi (eu am luat cândva de la Zara Home una de mătase), nu toate liniile aeriene dau așa ceva (BA nu a dat). Faceți mișcare în avion, nu stați numai pe scaun. Descălțati-vă în timpul zborului, toată lumea o face, e mult mai comod; picioarele miros dacă le țineți blocate în pantofi, nu în afara lor.

Și în final am aterizat, după 11 ore și 45 de minute de zbor, în Mauritius. Singura mea concluzie este că un zbor de doar 7 ore peste Atlantic, cum ar fi un Paris-New York, ar putea trece chiar repede dacă bagi un film, o moțăială și două mese. Nu vreau să-mi închipui cum sunt zborurile mult mai lungi, precum cele de 17 ore. Cred că te sui pe pereți.

Avionul a parcat la terminal lângă un A380 al Emirates Airlines și am ieșit destul de rapid din aeroport, că nu-i trafic așa mare acolo. Dormisem, însă, maxim 5 ore în 35 de ore obositoare, ceea ce avea să se cunoască în acea zi. Măcar n-am avut un jetlag complicat și de diferențele de fus orar, Mauritius fiind cu doar o oră în fața României.

Întoarcerea a fost foarte asemănătoare, am decolat din Mauritius pe la ora 23:30 și am ajuns în Londra la 8:40 după un zbor similar, făcut chiar cu același avion, apoi am luat autocarul din Gatwick în Heathrow, am lăsat acolo bagajele și ne-am dus vreo 4-5 ore în Londra, la o mică plimbare. La 19:40 am decolat spre București.

Acum, pachetul nostru includea aceste bilete prin British Airways și de aici escala de durată din Londra și în total 100 de lire cheltuite pentru transferul între aeroporturi. Dacă vreți alte soluții pentru a ajunge în Mauritius, investigați și Air France care zboară via Paris, dar veți strânge multe, multe mile în programul Flying Blue, sau o soluție via Istanbul sau Dubai, adică drumul fără ocol spre insulă.

Și apoi au urmat zile din acestea: