►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Cea mai veche amintire a mea despre Queen este de la vârsta de 4 ani. Un casetofon vechi, o casetă înregistrată cine știe pe unde și de pe care țin minte melodii precum Mustapha și Bicycle Race, ceea ce s-a dovedit ulterior a fi albumul Jazz din 1978.
29 de ani mai târziu, am văzut Queen (sau cel mai apropiat lucru) într-un concert spectaculos, în mijlocul unei mulțimi mega-entuziasmate de eveniment, formate din oameni de toate vârstele.
Brian May și Roger Taylor încă pot să ducă un concert. Arată ca niște bunicuți, unii foarte cool având în vedere magia pe care o pot face cu o chitară sau un set de tobe, iar dacă pot duce un concert la 32 de grade Celsius, pot duce mult mai mult de atât. Fac asta din 1970, tot respectul pentru ei!
Adam Lambert a fost mai bun decât mă așteptam. Nu mă refer la voce, nu mă așteptam să sune ca Freddie Mercury și deci n-am fost dezamăgit când n-a sunat. Dar se mișcă bine, își joacă rolul pe scenă cu multă expresivitate și cred că piese precum Killer Queen (cu tronul uriaș adus pe scenă) au demonstrat asta.
Au fost multe momente frumoase, inclusiv un show spectaculos de lasere și vreo două-trei comemorări pentru F.M., foarte bine primite de public, mai ales când și Brian May și-a șters, discret, o lacrimă după un mic discurs. Au fost și melodii la care s-a simțit cum publicul reacționează emoțional, parcă având un gând de “nu-mi vine să cred că ascult această piesă”, iar la majoritatea s-a cântat și aplaudat din greu. A fost o energie frumoasă în aer, parcă o descătușare după atâția ani de așteptat un astfel de moment.
Lista pieselor este aici, iar fotografii din concert găsiți pe Infomusic și Urban. Am ascultat (și fredonat) melodii precum Don’t Stop Me Now, Another One Bites The Dust, I Want It All sau Radio Ga Ga și gândurile mele erau “cum o fi fost să vezi un astfel de show, dar cu Freddie Mercury pe scenă și vocea lui inegalabilă în difuzoare?”. Ce experiență trebuie să fi fost!
Foarte mulți filmau și fotografiau spectacolul, în loc să se bucure cu adevărat de el, să fie cu ochii pe fiecare detaliu. Păcat. Imagini și secvențe se găsesc pe site-urile specializate pe așa ceva. Cei care n-au fost la concert le vor prefera pe acelea. Cei care au fost mai bine s-ar concentra pe creat amintiri în propria minte, nu în telefon, că așa țin o viață. Sunt de acord cu metodele de interzicere a telefoanelor la concerte.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
9 comentarii
23/06/2016 la 11:17 AM
“cum o fi fost să vezi un astfel de show, dar cu Freddie Mercury pe scenă și vocea lui inegalabilă în difuzoare?”
Din cauza asta nu am fost la concert, pentru ca nu imi imaginez piesele alea cantate de altcineva. Sunt formatii care solistul le duce in spate (vezi Scorpions, AC/DC, etc) si se identifica cu ei, este si cazul Queen. Batraneii astia trebuiau sa opreasca proiectul cand s-a dus Freddy. Din pacate pentru ei aceasta formatie traieste doar din amintiri.
Sunt sigur ca show-ul a fost deosebit, dar pentru mine nu ar fi fost suficient.
my 2 cents
L!nuX(Citează)
23/06/2016 la 11:30 AM
“Pentru cei care și-au găsit scuza că nu vin la concert pentru că preferă să rămână cu imaginea lui Freddie – să-și dea palme mai tare decât dacă ar fi fost la concert și ar fi aplaudat. Dacă sunt fani Queen au ratat concertul vieții lor.
Prezența la concert și cumpărarea biletului sunt un gest de respect față de artistul pe care îl iubești, nu doar pentru bucuria ta de a-l vedea. Este un gest care este imposibil să fie egoist.”
http://cornelilie.ro/adam-si-regina/
cata(Citează)
23/06/2016 la 5:03 PM
Când zici de AC/DC ca trupă ce se identifică cu solistul te referi la Bon Scott sau la Brian Johnson?
Bine că nu știi de Black Sabbath, că acolo a fost nebunie cu solistul care se identifica cu trupa.
Nicu(Citează)
23/06/2016 la 12:38 PM
Adam Lambert nici nu se apropie de Mark Martel, pacat ca cei de la Queen nu l-au cooptat pe el, puteau face niste show-uri mult mai apropiate de cele din anii 80.
Marius M(Citează)
23/06/2016 la 3:09 PM
Mark Martel e prins in perioada asta alaturi de ta-su, Charles, in lupta cu ciuhapii.
Radu(Citează)
23/06/2016 la 4:11 PM
Dude, imi cer scuze, pana acum 2 ore habar nu aveam cine e Mark Martel.
https://www.youtube.com/watch?v=g_97S1ZuXUY
Este incredibil! Cred ca May & Queen tocmai de-aia nu l-au ales, pentru ca ar fi fost o inlocuire aproape 100% a lui Mercury si lumea ar fi fost atat de entuziasmata incat ar fi uitat originalul. Asa au ales un banal dar care se pupa mai bine cu imaginea flamboaianta de queer/queen (Martel mai si canta rock crestin, clar nu are ce sa caute in poza); acum, cand asculti Queen, stii sigur cand e cu Lambert si cand cu Freddie.
Radu(Citează)
23/06/2016 la 5:01 PM
The Mercurotti al lui Martel e incredibil: https://youtu.be/8sXLwLRXkEs. One shot take
Claudiu(Citează)
29/06/2016 la 10:35 AM
Martel canta in queenextravaganza, trupa tribut formata chiar de Taylor. Au si cantat impreuna cu May si cu Taylor. Mi-au picat plombele cand l-am auzit. Aduce mult a F.M. In schimb, Lambert nu are voce… si nici volum. Nu sunt fan Queen, ascult piese vechi, dar daca venea cu Martel, cel putin imi puneam problema daca sa merg la concert, sau ba. Dar, daca au venit cu American Idiot asta…. pas. Next : IronMainden :D
Florin C.(Citează)
23/06/2016 la 1:47 PM
Când eram adolescent îmi plăcea Queen. Eram fan. Cu toate astea n-am fost la concert. Nu știu de ce, poate pentru că nu mai sunt adolscent, nu mai sunt fanul de atunci, nu mai e Freddie, poate pentru că am ales Maiden în schimb sau, pur și simplu, concertul ăsta a venit cu 20 ani prea târziu pentru mine!
haivas(Citează)