Nu mai bine făceam un muzeu al comunismului și un parc cu flori, fântâni și bănci frumoase?

Montarea monumentului “Aripi” în Piața Presei Libere, în amintirea deținuților din perioada comunistă, a generat un alt scandal și de data aceasta pe bună dreptate, zic eu. Este greu să apreciezi și să analizezi arta, dar tot sunt convins că direcția a fost una total greșită.

În primul rând, monumentul este un colos făcut din 120 de tone de inox. De ce atât de mare, nu știu. Are aceeași culoare oribilă “gri șobolan” care amintește doar de mohorâtele construcții comuniste și este plasat în fața Casei Presei, care, indiferent de simbolistica monumentului, domină peisajul. Nu poți combate o clădire emblematică a comunismului prin plasarea unui monument mai mic în fața ei, că nu are forță să o “doboare”.

Să nu înțelegeți că aș dori unul mai mare. Nu, o linie trebuie trasă undeva. Apoi, zona aceea este inutilă pentru un monument. Știți ce-ar trebui făcut acolo? O mare parcare subterană, pentru că zona este un haos total din cauza multelor clădiri de birouri de pe acolo, plus că vrem ca oamenii ce vin din localitățile satelit să lase mașinile acolo și să continue deplasarea cu tramvai sau autobuz. Au fost montate 120 de tone de inox simbolizând aripi ce ies dintr-un mormânt, iar în jurul lor mașinile parchează pe trecerile de pietoni și chiar blochează complet accesul pe anumite străduțe, printr-o convenție nerostită.

A costat și 3,6 milioane de euro. Inoxul este scump, proiectarea, calculele necesare, realizarea și montarea la fel. Bine că n-a fost propus un monument din aur, că probabil statul ar fi scos din cont 36 de milioane de euro, fără nici o consultare publică sau întrebare dacă face ceea ce trebuie.

Aveam nevoie de un astfel de monument al luptei împotriva comunismului? Da, aveam. Dar de ce nu un spațiu verde, cu o fântână, cu copaci înfloriți și bănci inscripționate cu numele deținuților politici? Un loc pe care să-l și vizitezi, chit că o faci ca să tragi un pic sufletul la adăpost de soare, un loc care să semnifice lupta împotriva comunismului chiar prin utilitatea sa.

Tendința în lume cam asta este, să creezi niște spații de relaxare, în care oamenii să vină de plăcere. Să combați o tragedie prin sentimentul ei opus, de plăcere și voie bună, eventual într-un mediu care să aducă aminte de ceea ce i-a determinat apariția. Lucruri precum acestea:

Deținuții politici, dintre care mulți au sfârșit tragic, au acum un monument făcut din oțel rece, impersonal, lipsit de orice viață, plasat în fața unei clădiri la care te uiți și-ți zici că probabil a proiectat-o Stalin cu mâna lui. În cinstea celor privați de libertate s-a ridicat un monument din același material precum cătușele și zăbrelele de la celulele în care au fost ținuți, deși putea fi făcut un loc unde copiii să se joace cu plăcere. Ce simbol bun ar fi fost acesta, nu?

România parcă dovedește încă o dată că este o țară ce-a căzut în megalomanie. Toți visează la mașini uriașe, deși sunt greu de parcat, la vile imense, fără spațiu verde pe lângă ele, la chefuri mari, la mitinguri de amploare. Un monument de 30 de metri înălțime ne caracterizează, din păcate.

Și că veni vorba de 3,6 milioane de euro, nu mai bine realizam un muzeu al comunismului? Un loc care să arate tot ce-a fost specific acelei perioade, de la sărăcie și cozi și până la aparatul de stat și Securitate, dar și cu fotografii de la mare, munte, manifestări șamd, ca generația tânără să vadă ce era atunci, iar turiștii care ne vizitează să aibă un motiv în plus să o facă? Nu de alta, dar 120 de tone de inox nu-ți spun mare lucru, nu într-o intersecție unde privirea se duce doar spre semafoare și evitarea altor mașini.

O altă idee: monumentul a fost inaugurat inclusiv cu un discurs al președintelor, iar cei din zonă spun că circulația a fost restricționată ore în șir, inclusiv accesul pe trotuar. Doamne ferește să se apropie cineva de Iohannis! De ce nu se fac astfel de inaugurări în weekend, când traficul este redus și ar fi timp să și participe niște oameni?