►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
« Știri despre tehnologie – 31 mai 2016
Nu mai bine făceam un muzeu al comunismului și un parc cu flori, fântâni și bănci frumoase? »
Sunt fan al filmelor X-Men încă de la primul scos pe piață, în 2000, așa că-mi pare rău să constat că noul X-men Apocalypse este dezamăgitor de slab și probabil cel mai plictisitor din întreaga serie. Este ca și cum producătorii s-ar fi simțit obligați să facă un nou film, deși nu aveau un scenariu pentru acesta.
Intriga este o repetare a uneia mai vechi: un mutant puternic vrea să stăpânească omenirea și să-i transforme pe oamenii obișnuiți în sclavi, că mai mult nu merită. Been there, seen that.
Apocalypse este un personaj slab. Ar trebui sa fie cel mai puternic mutant din lume și cel care face acest film special, dar este doar un personaj care vorbește lent și se mișcă de parcă ar avea artrită. Mă așteptam la demonstrații impresionante ale puterii sale, dar tot ce face este să le dea puteri mai mari locotenenților săi și să omoare în mod creativ vreo trei patroni de tarabe din piață (nu glumesc). Respectivele demonstrații ale unor puteri extraordinare te fac să crezi că, atunci când se va supăra, va rupe planeta în două în confruntarea cu X-Men, dar nu-i cazul.
Cei patru complici ai lui Apocalypse au roluri la fel de slabe. Psylocke vine cu un costum de striperița gen Mortal Kombat, dar cred că nu zice nici un cuvânt tot filmul; e jucată de Olivia Munn, o actriță cu mulți fani, dar degeaba, scenariștii n-au scos-o bine în evidentă. Storm este de pomană, dă o dată cu fulgere pe acolo. Pe al treilea nici nu-l mai țin minte.
Ceilalți sunt la fel de plictisitori. Pentru a câtă oară vedem cum Magneto oscilează intre a fi bun, apoi rău, apoi bun și poate rău din nou? A cincea? Devine plictisitor efortul tuturor celorlalți de a-l salva pe Magneto, în ciuda faptului că în fiecare film omoară o mulțime de oameni nevinovați. Am înțeles, Fassbender este un actor talentat și deci i se dă un rol important, dar hai să mai variem scenariul!
Raven/Mystique/Jennifer Lawrence face un rol bun, dar pe același scenariu chinuit al luptei pentru drepturile mutanților și problemelor din familie și moralei despre drepturile omului. Este al treilea film în care face asta. Joacă bine, dar devine clișeu.
Și cum mie nu-mi place de Sophie Turner, actrița care o joacă pe Sansa Stark în GoT și aici pe Jean Grey tânără, nu mi-a plăcut nici personajul Jean Grey, mai ales că este folosit pe post de deus ex machina: de fapt ești foarte puternică, acceptă asta, dă drumul puterilor și salvează totul!
Filmului îi lipsește un final impresionant. Magneto face cercuri de fapt prin aer, Apocalypse și-a construit o piramidă drăguță, totul are loc în Cairo dar Opera din Sydney și podurile din New York sunt primele distruse. Iar când vine marea confruntare, unde te aștepți la lupte crâncene, tragedie, la apocalipsă! obții o luptă într-o poiană de ruine și gata.
Filmul nu-i plictisitor, mereu se întâmplă ceva, dar nu este impresionant. Senzația finală este că l-au grăbit, că l-au făcut de formă, să mai scoată un ban.
Se dovedește, de asemenea, că este greu să faci un X-Men fără Wolverine. Poate în următorul va apărea full time, că de când cu Days of Future Past s-a schimbat viitorul și nu trebuie să mai așteptăm ca Wolverine să o găsească întâmplător pe Rogue după scenariul din primul film.
N-am citit comicbooks-urile și nici nu-mi pasă cum e Apocalypse acolo, vorbesc despre filme privind capacitatea lor de a mă distra și relaxa în weekend, că nu merg la X-Men pentru adevărul istoric.
« Știri despre tehnologie – 31 mai 2016
Nu mai bine făceam un muzeu al comunismului și un parc cu flori, fântâni și bănci frumoase? »
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
8 comentarii
31/05/2016 la 11:34 AM
n’ai citit comics’urile? atunci habar n’ai despre paradigma icsmenilor!
AI_core(Citează)
31/05/2016 la 11:40 AM
Au punctat ceva important pentru serie: toti cei care au avut contact cu Apocalipse si-au marit puterile, incepand de atunci.
cartus(Citează)
31/05/2016 la 12:54 PM
Bănuiesc că după ce-a murit au rămas fără ele. Sau nu, caz în care în următorul Magneto va omorî 3 miliarde de oameni și ceilalți vor încerca să-l salveze, că e băiat bun…
nwradu(Citează)
31/05/2016 la 11:49 AM
“Days of Our Past” e de fapt “Days of Future Past”
Ovi(Citează)
31/05/2016 la 12:54 PM
Mă refeream de fapt la Days of Our Lives http://www.imdb.com/title/tt0058796/?ref_=nv_sr_1
nwradu(Citează)
31/05/2016 la 2:31 PM
Cum adica nu ai citit comicbooks-urile? si indraznesti sa iti dai cu parerea despre film? Cum poti sa spui ca nu ti-a placut un film, fara sa citesti mii de pagini inainte…
Adrian(Citează)
31/05/2016 la 4:04 PM
Si astea cu Xavier cu par sunt ok-ish….. da’ tot mai tari sunt alea cu Xavier chel (P. Stewart) :D
BTW….. momentan suntem intr-o faza in care “ingurgitam” orice film facut dupa comics, asa ca acum e momentul! Nu peste 2 ani cand o sa fim in limba dupa filme facute dupa …. jocuri PC, whatever.
Din pacate asta e gandirea producatorilor de filme. Ori un kkt acum, ori niciodata.
PS (si cu astea gata): m-as bucura daca Tarantino s-ar apuca de facut filme dupa manga.
… si gata.
Florin C.(Citează)
02/06/2016 la 10:43 AM
“dar este doar un personaj care vorbește lent și se mișcă de parcă ar avea artrită.”
Mai stiu eu unul, ii faceai campanie acum ceva timp. :)
alexEAT(Citează)