►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
V-am spus săptămâna trecută că am luat act cu îngrijorare de faptul că Universitatea Politehnica din București i-a conferit patriarhului Daniel titlul de doctor honoris causa pentru că, în opinia mea, cele două domenii de “activitate” nu au legătură unul cu altul și astfel de acțiuni doar fac de râs universitatea, profesorii ei, absolvenții ei și pe toți ceilalți care au primit cu alte ocazii același titlu.
Și acum se pare că titlul a fost conferit ilegal. Conform cartei Universității, decizia de acordare trebuie luată în senatul Universității. Subiectul nu a fost dezbătut niciodată în Senat, mai mulți membri declarând asta după ce știrea a apărut public, fiind și ei surprinși de cele întâmplate. Puteți vedea hotărârile Senatului UPB aici, nu figurează nimic despre patriarh, doar despre alții.
După toate semnele, rectorul Mihnea Costoiu și președinta senatului UPB, Ecaterina Andronescu, i-au conferit de la sine putere titlul respectiv patriarhului. Și mai mult, patriarhul a refuzat să vină în UPB să-l primească, invocând “motive personale”, adică în practică n-a vrut sa fie huiduit de studenții care l-ar fi văzut pe acolo. Studenții nu uită că în România se construiesc mai multe biserici decât școli, că laboratoarele din Poli n-au mai văzut aparate noi de ani de zile, că iarna stai cu mănuși în sălile de clasă; nu uită nici reacția patriarhului după evenimentele din Colectiv.
Prin urmare, rectorul Costoiu și președinta senatului Andronescu s-au dus la Patriarhie și i-au înmânat acolo titlul respectiv. Patriarhul le-a zis, practic, “nu doar că vreau să fiu pupat în fund cu acest titlu onorific, ci vreau sa veniți aici la mine acasă și să mă pupați în fund”. Și oamenii s-au dus. Pe vremuri domnitorul se ducea la Poarta Otomană și săruta papucul sultanului în semn de slugărnicie. Rectorul și președinta s-au dus și au pupat sutana, poate se dă ordin preoților să sprijine PSD la alegeri, Doamne ajută! Iată-i frumos încolonați la poză.
Ulterior a izbucnit, mocnit așa, scandalul în UPB. Cum de s-a dat acest titlu fără a se urma regulamentul, întreabă unii profesori (alții tac chitic, că e călduț postul, nu s-ar adapta bine la privat) și reprezentanți ai studenților. Vlad Posea (de la Stagii pe Bune) a demarat o strângere de semnături pentru a cere rectorului să facă publice toate deciziile senatului din ultimii ani, ca să poată studia oricine prezența sau absența unei astfel de hotărâri.
De la rector și președinta senatului n-ai ce să mai ceri, sunt deja celebri pe scena politică. Patriarhul are însă o ocazie de a face un gest de onoare. Dacă se va dovedi ca titlul a fost acordat pe sub mână, ar trebui să renunțe la el, să-l dea înapoi, cum ar fi. Mă gândesc că nu doar onoarea ar cere asta, ci și învățămintele Bibliei, nu?
Bonus din Hotnews, alternativa lor:
Ecaterina Andronescu spune ca decizia a fost luata in Senatul UPB cu ocazia pregatirii unui eveniment din octombrie 2013, cand Politehnica a sarbatorit 195 de ani de la primele cursuri de inginerie din Romania, si ca Patriarhul a refuzat sa primeasca titlul la acea data.
“Politehnica, in anul 2013, a aniversat 195 de ani de la infiintarea primei scoli de ingineri hotarnici din Bucuresti, din care noi ne revendicam. Atunci s-a luat o decizie de a acorda titlul de Honoris Causa Regelui Mihai, presedintelui Academiei Romane prof. Haiduc, guvernatorului Bancii Nationale dl. Isarescu, si Patriarhului, in 2013. Patriarhul nu a vrut sa il primeasca atunci, pentru a spus ‘o sa stabilesc eu data mai incolo, cand o sa creasca catedrala’, asta ne-a spus atunci. Ca urmare ne-a cerut sa organizam ceremonia acum.
Cu alte cuvinte, patriarhul le-a zis în 2013 “nu-mi cereți ajutorul acum, fără nimic construit la catedrală. Întâi băgați bani acolo, faceți catedrală, apoi îmi dați titlul și-mi cereți să pun o vorbă bună la preoțime prin țară pentru PSD”. Băi, cum s-au nimerit toate astea în an electoral.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
15 comentarii
22/04/2016 la 7:12 AM
“că laboratoarele din Poli n-au mai văzut aparate noi de ani de zile” – din punctul asta de vedere sa stii ca nu ai dreptate, in Poli s-au facut investitii mari in ultimii ani. In rest as mai zice ca desi iti multumesc ca ai mentionat Stagii pe Bune demersul asta l-am facut ca angajat al UPB si mai mult de jumatate din cei care au semnat cererea au fost angajati UPB, 15 din cei 80 fiind profesori universitari.
Multumesc
vlad(Citează)
22/04/2016 la 8:01 AM
crezi ca le e greu sa faca o hotarare a senatului si sa o antedateze cand vrea muschiu’ lor? dragnea aduna zeci de mii de morti la vot, piedone falsifica 2000 de semnaturi, asta ar fi ca un mizilic.
marian(Citează)
22/04/2016 la 8:40 AM
Nu stiti nimic.De fapt “exagerat de fericitul ” e un politehnist sub acoperire care submineaza biserica din interior.Oricum biserica e mai mult un SRL-leu decat ce ar trebui sa fie.
andrei(Citează)
22/04/2016 la 10:06 AM
Asta cu subminatul chiar e adevarata.
Toate organizatile impotriva bisericii la un loc nu au reusit sa scada increderea in biserica precum a facut-o domnul Daniel cel mult-prea-fericit.
Sper sa mai traiasca macar 20-30 de ani.
D4n(Citează)
22/04/2016 la 10:19 AM
2016 si site-ul imst.pub.ro nu este optimizat pentru mobil. Fara cuvinte… :(
Vad ca nici upb.ro nu este optimizat. Nici macar http://www.electronica.pub.ro (fara www in fata nu merge, ca de ce ar merge?!?). Doar acs.pub.ro – site-ul Automaticii – apare OK pe mobil.
Nu exista in toata acea universitate o echipa de studenti care sa faca niste versiuni speciale de mobil / versiuni responsive in cadrul unui proiect? Trist.
ricardo(Citează)
22/04/2016 la 11:20 AM
Ba exista cu siguranta, si nu putini. Unul dintre ei am fost eu.
Problema e ca nu pot sa dau la schimb facturi de sute de mii de euro pentru operatiunile alea asa ca propunerea mea a fost respinsa
C(Citează)
26/04/2016 la 5:00 PM
Sa mori tu ca nu poti trai fara site-ul politehnicii optimizat PA mobil ?
Unde vrei sa-l citesti, in 601 ?
CI(Citează)
22/04/2016 la 1:51 PM
Te pomeneşti că o primit honoris causa pentru contribuţiile deosebite aduse ştiinţei în general, şi Politehnicii în special, avînd numeroase studii cu caracter ştiinţific, tehnologic şi tehnic, de asemenea articole publicate în reviste de specialitate, lucrări de doctorat dar nu copiate cu Copy & Paşte, a susţinut cursuri de specialitate în cadrul Politehnicii şi pentru toată activitatea desfăşurată pe domeniul ştiinţific. Acuma eu că să înţeleg, că vrea încet încet să ia Politehnica sub aripa protectoare a bisericii, sau ce ? Vrea să prindă o sponsorizare sau ce ? Că ar avea suficiente fonduri să susţină cercetarea, mai ales că onor biserica nu plăteşte impozite, măcar atît ar putea să facă, să onoreze financiar ceva cercetări şi dotări de laboratoare. Şi atunci accept să-l numească şi super-doctor super honoris cauza. Dar aşa, totuşi pentru ce-o primit titulatura aia ? Eu am dreptul să primesc un titlu de asta ? Sau numai prea-iluminaţii au dreptu ???
Sorin(Citează)
22/04/2016 la 2:25 PM
Nu s-au facut investitii in Politehnica? Pai atunci ce bani papa MATNANTECH-ul si alalalt program de cercetare dezvoltare luat cu japca de Ecaterina Andronescu?
Gaelex(Citează)
22/04/2016 la 5:54 PM
Ministrul educatiei trebuie sa trimita corpul de control si sa investigheze problema.
Om bun(Citează)
22/04/2016 la 6:18 PM
Nope. Autonomia universitara
D4n(Citează)
22/04/2016 la 8:02 PM
Eu știam că în campusul Politehnicii există biserica “Sfîntul Cinci” deci probabil de-aia i-au dat titlul :-)
alias(Citează)
23/04/2016 la 11:12 PM
Preafericitul este politehnist ma ! Biserica e doar biznis . Terminati cu prostiile ! Ce nu ati inteles .
Una peste alta – jeg de situatie – PSD incearca sa forteze pe toata lumea sa vomite cand li se spune numele .
Liviu(Citează)
26/04/2016 la 5:19 PM
Am un comentariul aflat in moderare de vreo cateva zile…
gigi(Citează)