un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Drivetest: noul Ford Ranger te duce oriunde îți cere munca sau pasiunea

21 Apr 2016  ·

AUTO  ·

6 comentarii

ford_ranger_2016_drivetest_37

Ford Ranger are cea mai mare cotă de piață în segmentul autoutilitarele de tipul său în Europa și ocupă locul 2 în piața din România, dar noul facelift are șanse să-l ducă pe primul loc. Am condus o zi întreagă mașina ca să văd ce poate face și am băgat-o prin munți pe niște drumuri pline de noroi, șanțuri și denivelări, trecându-le cu bine pe toate.

ASPECT EXTERIOR

Noul Ranger vine cu aceeași linie de design pe care o abordează toată gama de mașini mari Ford, de la noul Kuga și până la Edge, un SUV mare, pe stil american, ce urmează să fie adus și în Europa în curând.

Partea frontală este înaltă, dreaptă, impozantă, cu o grilă supradimensionată și faruri pe măsură. Arată a mașină dură, inspiră forță, atrage privirile atunci când trece pe stradă. În funcție de nivelul de echipare, grila poate fi argintie cromată sau un gri închis, dar restul exteriorului rămâne în general nemodificat.

ford_ranger_2016_drivetest_21
ford_ranger_2016_drivetest_05ford_ranger_2016_drivetest_06

95% din vânzări sunt modelele cu cabină dublă, așa că asta am condus și noi. Bena are în acest model o dimensiune de 1549 x 1560 mm (cabina simplă are o benă de 2,317 x 1,560 mm) și, în funcție de echipare, vine cu diverse tipuri de bare adiționale, cromate sau nu, sau chiar cu un fel de “prelată” din material dur, ușor de încuiat. În benă se pot încărca 1,1 tone, suprafața acesteia fiind făcută dintr-un material rezistent, cu o formă ce-i oferă un grad suplimentar de ranforsare. Adăugați la asta o capacitate de remorcare de 3,5 tone și rezultă o autoutilitară foarte versatilă.

ford_ranger_2016_drivetest_01ford_ranger_2016_drivetest_04

Garda la sol este de 229 mm, o cifră care ne-a permis să ajungem pe niște coclauri incredibili, urcând sau coborând pante pe care m-am simțit ca-n rollercoaster, că la un moment dat doar centura mă ținea să nu cad pe volan. Unghiurile de atac și fugă sunt de 28 de grade, cel ventral de 25 de grade, suficient de mari pentru a aborda fără probleme rampe sau denivelări abrupte.

ford_ranger_2016_drivetest_29
ford_ranger_2016_drivetest_31

Pe dedesubt are scuturi de protecție, iar pentru abordarea situațiilor speciale pe drumuri grele are reductor și diferențial blocabil, plus sisteme de asistență la coborârea în pantă (ține viteza imprimată de tine constantă fără ca tu să mai apeși vreo pedală) sau la urcarea dealului (când îți permite sa faci o plecare simplă de pe loc). O suspensie destul de tare completează totul.

Jantele sunt de 16-18 inchi, în funcție de dotare. Opțional se poate instala o cameră video spate, altfel te bazezi pe senzori, iar întreaga mașină dispune de o celulă de protecție rigidă, cu bare de protecție la impact inclusiv în uși.

ASPECT INTERIOR

Mașina este o autoutilitară, o unealtă făcută sa te ducă oriunde trebuie să ajungi sau să transporți o masă cât mai mare, iar în acest segment interiorul este foarte spartan. Mie mi s-a părut întotdeauna că pare a fi cu 2 generații în urma modelelor de autoturisme clasice.

Din fericire, noul Ranger recuperează terenul cu un interior mult mai asemănător cu al unui autoturism normal. Bordul include două ecrane color de-o parte și de alta a kilometrajului analogic (turometrul este digital, pe ecranul din stânga), iar consola centrală avea un ecran tactil color de 8 inchi în varianta testată de mine, numită Limited. Acesta beneficia de sistemul SYNC 2 și un upgrade la generația 3 ar putea fi posibil la anul, dar chiar și așa funcțiile și facilitățile mașinii sunt ușor de accesat și reglat.

ford_ranger_2016_drivetest_02

Sub el ai butoanele sistemului de control al aerului condiționat și încălziri în scaune, ușor înghesuite, iar în jurul schimbătorului de viteze am descoperit comutatorul de moduri de transmisie și restul opțiunilor privind funcționarea mașinii.

Materialele sunt de bună calitate și par a fi făcute, în primul rând, ca să reziste bine în timp inclusiv dacă te urci cu salopeta murdară. Spațiul este generos, inclusiv în spate, iar scaunele de piele sunt confortabile. Am condus atâtea ore, ne-am zguduit pe toate drumurile forestiere, dar la final m-am dat jos fără dureri de spate. Pe versiunea Limited, confortul era asigurat și de sistemul de aer condiționat automat, dual.

Oglinzile laterale sunt uriașe și reglabile electric. Sistemul audio cu 6 difuzoare oferă un sunet bun, iar în bord am văzut conectori USB și SD, așa că poți pune muzică de pe diverse tipuri de dispozitive. Volanul are o mulțime de butoane pe el, pentru că poți regla ce afișează fiecare dintre ele, plus 6 butoane pentru pilotul automat și unele pentru sistemul audio.

Iată și fotografii din versiunea Wildtrak automată, care are un interior asortat cu culoarea caroseriei:
ford_ranger_2016_drivetest_39

PERFORMANȚĂ

De ce ai nevoie de performanțe offroad pe o autoutilitară? Simplu, ne uităm la profilul tipic al clienților de astfel de mașini, adică tot felul de companii de electricitate, gaz, apă, telecom șamd care de obicei trebuie să ajungă aproape în orice colț al țării pentru a instala sau repara diverse echipamente. Nu doar că relieful României cere astfel de performanțe pentru o mare parte din suprafața țării, dar închipuiți-vă că au loc inundații sau ninsori și cade curentul în vreo 4 sute din cine știe ce zonă mai greu accesibilă – atunci chiar vrei ca astfel de mașini să fie în dotarea oamenilor ce fac o intervenție de urgență.

Pe “persoană fizică”, dacă ne gândim la utilizări precum cele din jurul fermelor sau muncilor agricole sau pentru a transporta ATV-uri sau pentru a remorca o barcă sau a căra termopane, tot veni aprecia astfel de performanțe pentru a ajunge acolo unde dorești sau măcar pentru capacitatea de transport.

Ranger-ul s-a comportat superb în toate probleme noastre. Am mers cu viteză pe drumuri unde mașina mea s-ar fi destrămat după primul kilometru. L-am băgat prin noroi cât roata, dar a trecut cu bine, am urcat și coborât diverse dealuri abrupte, am trecut prin vaduri, am mers prin pădure.

La un moment dat intructorul de la Napoca Rally Academy îmi spune “și aici fă dreapta, printre cei doi copaci”, iar eu mă uitam în dreapta și nu vedeam nimic decât un deal abrupt în pădure. Și totuși am luat-o pe acolo, am accelerat puternic și mașina a urcat de parcă am fi fost pe asfalt. Apropo, în toate acestea era echipată cu anvelope normale de asfalt, noi jucându-ne doar din setări precum 4×4 cu reductor și blocarea diferențialului spate.

Uitați-vă la cum arată:
ford_ranger_2016_drivetest_35ford_ranger_2016_drivetest_12
ford_ranger_2016_drivetest_33ford_ranger_2016_drivetest_09
ford_ranger_2016_drivetest_32ford_ranger_2016_drivetest_30
ford_ranger_2016_drivetest_28ford_ranger_2016_drivetest_27
ford_ranger_2016_drivetest_26ford_ranger_2016_drivetest_25
ford_ranger_2016_drivetest_24ford_ranger_2016_drivetest_22
ford_ranger_2016_drivetest_18ford_ranger_2016_drivetest_13
ford_ranger_2016_drivetest_10ford_ranger_2016_drivetest_11
ford_ranger_2016_drivetest_36ford_ranger_2016_drivetest_38

Două dotări sunt utile pe termen lung și scutesc compania de cheltuieli de reparație a mașinilor, chiar dacă investiția inițială crește: cutia automată și sistemul de asistență la coborârea pantelor. Cutia automată se descurcă atât de bine în situații speciale încât tu doar trebuie să apeși pedala, fără alte griji, ferind astfel mașina de eventuali șoferi neinspirați care ar putea forța ambreiajul unei cutii manuale. Hill Descent ține viteza constantă la cât o imprimi tu. Dacă mergi cu 3 km/h, atunci cu această viteză va coborî automat panta, iar tu nu trebuie să apeși nici o pedală în acest timp.

Ranger-ul nou a fost proiectat pentru a trece și prin ape de 800 mm. Alternatorul și alte componente electrice sunt plasate cât mai sus, conectorii sunt rezistenți la apă, bara față dispersează mai bine apa pentru a preveni formarea unui val ce-ar putea ajunge la admisia aerului. Poate trece prin apă adâncă inclusiv cu o tonă de materiale în benă, după cum arată acest film.

Pe autostradă n-am avut ce să-i reproșez. Mergi oricând la viteza legală, chiar și mai mult, zgomotul în interior este redus, călătoria este confortabilă. Am stat chiar și în spate, a fost loc suficient pentru mine, fiind o mașină ce poate transporta 4 persoane fără probleme. Consumul pe autostradă a fost de aproximativ 10 litri/100 km, la limita vitezei legale.

ford_ranger_2016_drivetest_19ford_ranger_2016_drivetest_20

MOTORIZĂRI, PREȚURI ȘI VERSIUNI DE ECHIPARE

Două motoare se vor vinde la noi, un 2,2 litri TDCI cu 160 CP și 385 Nm cuplu și un 3,2 litri cu 200 CP și 470 Nm.

Mașina vine în patru versiuni de echipare:

  • XL – nu l-aș putea recomanda, nu are aer condiționat.
  • XLT – probabil cea mai vândută versiune, are aer condiționat manual, radio/CD cu ecran tactil, pilot automat, comenzi auto pe volan șamd.
  • Limited – modelul condus de mine are jante de 17 inchi, climatizare automată, sistem multimedia cu SYNC 2, scaun încălzit și reglabil electric, senzori de parcare spate.
  • Wildtrak – modelul de top are jante de 18 inchi, grila față de culoare închisă, cameră video spate, senzori de parcare, praguri mai bine evidențiate.

Prețul începe de la 24.570 euro pentru versiunea XL cu motor 2,2 și 160 CP, iar XLT-ul costă cu 2400 de euro în plus. Limited-ul începe de la 29.970 euro. Transmisia automată adaugă 1700 de euro în plus.

Poți vedea mai multe informații despre noul Ranger pe site-ul oficial Ford, iar oferte găsiți la dealeri.

asus s5507

    6 comentarii

  1. intra un europalet in bena ?

      (Citează)

    • Păi ăla cât are, 1,2 x 0,8 metri?

        (Citează)

    • Daca se mai straduiau sa o intinda cu 5,1 cm intrau doi europaleti… In teorie. Ca in practica se lasa vreo 5-10cm marja la doi paleti, iar in plus bena are si ceva deformari pe interior si intre alea nu stim dimensiunile. Eu cred ca este o autoutilitara destul de reusita, ramane sa vedem in timp care este fiabilitatea ei.

        (Citează)

  2. Salut,

    Au introdus “blocarea diferențialului spate” si in Europa? Modelul anterior (2012) parca nu-l mai avea pentru Europa…

      (Citează)

  3. Parca totusi Navara e mai apetisanta.

      (Citează)

  4. Arata foarte bine fata de vechea generatie.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus