►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Într-o lume în care există plăci video de 6000 de lei bucata sau laptop-uri de gaming de chiar și 18.000 de lei bucata, de ce n-ar exista și monitoare scumpe, pentru clienții din acel segment de preț? Asus tocmai a prezentat unul cu hardware foarte bun și un aspect extraordinar.
Monitorul, ROG Swift PG348Q pe numele său duios urechii, este un ultra-wide de 34 de inchi, ușor curbat, având deci un raport de aspect 21:9 și o rezoluție 3440 x 1440 pixeli. A câștigat premiul CES Innovation 2016 și este compatibil cu tehnologia G-Sync de la nVidia.
Se vede superb. M-am așezat în fața lui la un joc și parcă eram acolo, în pielea personajului. Deși gândit pentru jocuri, aspectul ultra-wide îl face perfect și pentru multe alte momente de muncă tip office, că poți afișa vreo 5 pagini Word în mărime naturală, coloane multe în Excel, iar de editarea foto sau video pe o astfel de diagonală nici nu mai zic, mai ales când pe lângă imagine încap și multe butoane pe ecran.
Aspectul monitorului îți dă impresia că a fost desenat de un artist. Nu doar că monitoarele curbe arată în general bine, dar acesta are o ramă subțire, iar spatele prezintă un model futurist cu tot felul de dungi. Piciorul este cilindric, iar sub el, pe masă, este proiectată sigla ROG cu o lumină roșie. Poziția monitorului poate fi ajustată pe înălțime cu 11,5 cm și-l poți și roti stânga-dreapta fără a deplasa piciorul.
Specificații ROG Swift PG348Q:
G-Sync este o tehnologie nVidia prin care monitorul comunică înapoi cu placa video și se sincronizează perfect afișarea fiecărui cadru. Se elimină astfel efectele nedorite de tearing și lag în afișare, iar diferențele sunt sesizabile, dar din păcate ai nevoie și de o placă video foarte performantă, compatibilă cu G-Sync.
Prețul? 6000 de lei, apare în a doua jumătate a lunii martie.
Tot atunci am văzut și monitorul profesional Asus ProArt PA329Q. Și acesta atrage imediat privirile, ecranul este minunat, afișează 100% Adobe RGB, este precalibrat și are un sistem de reglare uniformă a luminozității. Rezoluția este 3840 x 2160 pixeli pe o diagonală de 32 de inchi. Este un monitor pentru profesioniști și care va apărea la vânzare peste câteva luni.
Mi-a plăcut că are pe lateral, pe lângă niște porturi USB 3.0, și un cititor de carduri SD.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
8 comentarii
08/03/2016 la 2:08 PM
Mi se pare normal pretul, atat pentru monitor, cat si pentru laptopurile si placile video dedicate gamerilor, avand in vedere ca industria de profil a devenit extrem de profitabila.
Dan Pandrea(Citează)
08/03/2016 la 3:18 PM
monitorul arata bestial dar piciorul ala e de un kitsch infiorator.
stefan(Citează)
08/03/2016 la 6:52 PM
Marimea si forma ecranului par excelente pentru joaca. Dar Asus foloseste ecrane facute de AU Optronics care au glow-ul specific IPS-urilor cam exagerat. Iar la diagonala asta cred ca in colturile de jos negru nu mai e negru de mult.
Tot la ridicat din spranceana intra si piciorul cam inalt, care va face dificila gasirea unei pozitii comode la birou. Trebuie ridicat scaunul si puse niste carti sub picioare :).
Iona(Citează)
08/03/2016 la 8:36 PM
daca imi permiti un mic offtopic.
printre altele verific zilnic http://forum.computergames.ro/124-cum-cat-unde/310002-ce-gatim/page-53.html
acolo este un user numit pitbull care se ocupa printre altele si de burgeri. personal nu stiu unde lucra, comform comentariilor chiar de pe pagina respectiva lucreaza undeva, dar banui ca poti afla. pozele ce le pune sunt bestiale. tu fiind fan, poate nu strica sa ii faci o vizita, in caz ca nu ai facut deja.
user(Citează)
08/03/2016 la 9:01 PM
într’adevăr, mișto ecranul de gaming, datorită lui am putut să văd că arma aia ocupă cam 20% din el!
AI_core(Citează)
08/03/2016 la 10:50 PM
cu ultima serie de ROG-uri (laptop) am avut niste chestii interesante, am recomand la oameni sa mearga pe astfel de versiuni pt. ca emag-ul avea oferte faine dar se pare ca au niscaiva probleme si durerea mare la propriu este ecranul
se pare ca se foloseste o (noua) tehnologie cu pulsuri care se pare ca pe unii ii atinge rau de tot
mai multe detalii aici: http://laptopmedia.com/highlights/what-is-pwm-why-is-it-important-and-why-did-we-add-this-test-to-our-reviews/
ps. din vreo 5 persoane care au cumparat ROG_uir seria G parca, cunosc 2 care au returnat doar din cauza monitoarelor, devin obositoare dupa 2-3 ore de lucru
ar fi interesant de aflat ce tehnologie foloseste monitorul ala de gaming
Rott Weiller(Citează)
09/03/2016 la 10:20 AM
Dumnezeule.. monitor de vis, sper sa mi-l pot permite intr-o buna zi. Eve Online si Gw2 vor fi jocurile preferata! OMG!
Cezar Firicel(Citează)
09/03/2016 la 10:56 AM
Un aspect extrem de important pentru un monitor de gaming este frecvența(rata de refresh) pe care nu ai specificat-o în articol. Pentru ROG Swift PG348Q este de 100Hz. De aceea majoritatea gamerilor preferă monitoare de la Benq cu o rată de refresh de 144Hz.
pahomi(Citează)