un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Review Asus RT-AC88U, un alt router nou și foarte performant

19 Feb 2016  ·

TEHNOLOGIE  ·

5 comentarii

asus_ac88_11
Asus AC87 este un router mare și performant și, la momentul apariției sale, avea o capacitate wireless foarte mare. AC88 a fost recent lansat de Asus pe piața noastră și oferă o îmbunătățire la toate capitolele. Capacitatea wireless crește la 3100 Mbps, are 8 porturi LAN, funcții în plus în interfață și același aspect de zici că ar aparține seriei ROG. Îl puteți găsi și în topul meu cu cel mai bun router pentru 1000 Mbps.

Specificații Asus RT-AC88U:

  • 8 porturi LAN 10/100/1000 Mbps pe lângă cel de conectare la Internet, posibilitate link aggregation la 2 Gbps
  • wireless 802.11n la 1000 Mbps în banda 2,4 GHz și 802.11ac la 2167 Mbps în banda 5,2 GHz, MIMO 4×4
  • un port USB 3.0 și un port USB 2.0
  • integrare Trend Micro, backup cu modem 4G, accelerare jocuri, QoS avansat, rețele guest, analiza traficului, control parental și alte funcții

Preț: 1.900 de lei la lansare, dar verificați la eMAG și PC Garage. Un model mai vechi, dar asemănător, AC87, poate fi găsit la aproximativ 900 lei (review, eMAG, PC Garage).

ASPECT

Iată cum arată RT-AC88U. Este un model mare, cu 4 antene, o carcasă fațetată și cu găuri de ventilație, iar antenele au fost gândite și cu ceva simț estetic.

[smart-product id=”76355″ width=”640″ autoplay=”true” interval=”960″]

În față, sub un capac, se ascunde un port USB 3.0. Tot în față sunt și două butoane utile, unul oprește rețelele wireless, celălalt LED-urile, care oricum sunt albe și nu foarte deranjante.

Iată spatele, cu cele 8 porturi LAN. Primele două pot face link aggregation cu un dispozitiv pentru a transfera în total cu 2 Gbps simultan. Există NAS-uri cu două porturi LAN ce suportă această funcție.

asus_ac88_07

Performanțele oferite de acest router sunt mari, iar hardware-ul său este pe măsură. Are un procesor Broadcom la 1,4 GHz și 512 MB memorie RAM, iar acesta se încălzește în utilizare. Routerul devine cald, nu deranjant, dar nu-l puneți peste altceva cald și nu-l acoperiți cu vreun alt aparat, ca să aibă ventilație naturală.

PERFORMANȚĂ PE CABLU

Am prins 934 Mbps în teste, adică 116 MB/s. În testul cu download de torrente, viteza medie de transfer a fost 76,79 MB/s. Amândouă cifrele sunt foarte bune.

asus_ac88_performanta_cablu

PERFORMANȚĂ WIRELESS

AC88U vine cu o capacitate totală mare, 3100 Mbps, împărțită precum în graficul de mai jos.

asus_ac88_capacitate_wireless

Modulația urcă la 1024-QAM, numită de Asus NitroQAM. Am obținut rezultatele de mai jos în teste, folosind condiții ideale și placa mea de test.

asus_ac88_performanta_wireless

Routerul este un model 4×4, adică poate gestiona patru fluxuri de transmisie și patru de recepție cu un singur dispozitiv. Din păcate, nu sunt încă dispozitive pe piață compatibile 4×4, dar vor veni în viitor. Placa mea de test este doar un 3×3.

Cât despre acoperire, aceasta este foarte bună, AC88 fiind gândit pentru vile sau clădiri de birouri unde vrei să ai semnal pe mai multe etaje. Eu eram în parcarea din fața blocului, la 15 metri de acesta, și m-am conectat la routerul de la etajul 6, fără ca acesta să fie în camera dinspre exterior.

PERFORMANȚĂ USB

Transferul din USB obține viteze rezonabile, suficiente pentru a folosi routerul și ca un server de fișiere sau o stocare în rețea, după ce-i conectezi un hard-disk pe USB 3.0. Am testat transferul cu un fișier mare și cu mai multe fișiere mici.

asus_ac88_performanta_usb

Există multe metode de a conecta ceva pe USB. Poți conecta o unitate de stocare ca share în rețea (o vezi în Explorer și o adaugi ca unitate de disc), ca FTP, DLNA, ba chiar are și funcții Time Machine și Download Master, adică poți comanda tragerea direct în unitatea routerului.

Pe lângă stocare, pe USB poți conecta un modem USB pentru a avea o conexiune de backup sau o imprimantă.

INTERFAȚĂ ȘI FUNCȚII

Interfața este rapidă și bine organizată, plus că este disponibilă și în română. Majoritatea setărilor sunt aplicate imediat și nu necesită repornirea completă a routerului. Poți vedea și informații despre memorie și CPU, actualizate în timp real.

AC88U integrează multe funcții bune, precum un adevărat router de top:

Poți genera 6 rețele guest, câte trei pe fiecare frecvență.

Integrarea cu Trend Micro este o idee foarte bună. Routerul va bloca direct accesările către site-uri nesigure, include un control parental avansat pentru a bloca accesul spre anumite destinații, izolează în rețea dispozitivele infectate șamd. Puteți afla mai multe informații despre funcția AiProtection aici.

Funcțiile Quality of Service sunt foarte ușor de utilizat. Poți seta niveluri de prioritate pentru fiecare dispozitiv conectat în parte prin drag&drop, astfel încât poți rezerva bandă pentru smart TV chiar și când calculatorul face un download cu viteză mare. Dacă nu vrei să reglezi prioritățile în funcție de dispozitiv, o poți face în funcție de aplicație, astfel încât jocurile să aibă mereu prioritate maximă și streamingul video imediat după ele, de exemplu.

Traffic Analyzer este o altă funcție ce mi-a plăcut. Odată activată, începe și strânge date despre traficul făcut de router, astfel încât poți vedea upload-ul și download-ul fiecărui calculator prin grafice în timp și poți vedea și cât trafic a fost efectuat per aplicație.

GameBoost grupează trei funcții ale routerului. Prima este accesul la WTFast, un fel de rețea privată pentru gameri făcută cu scopul de a asigura ping-uri și conexiuni mai bune cu serverele celor mai cunoscute jocuri online. WTFast costă, dar routerul AC88, ca și AC5300, include licența pentru un dispozitiv. Este dificil de spus cât de bine funcționează WTFast, mai ales că în România avem conexiuni bune. Celelalte două funcții activează de fapt QoS-ul cu prioritate maximă pentru jocuri și cea de protecție TrendMicro în router, ideea fiind să dezactivezi antivirusul din propriul tău calculator atunci când te joci.

Despre funcțiile USB-ului v-am spus mai sus, pe lângă conectarea unui hard-disk în rețeaua locală mai poți conecta și un modem USB de telefonie sau o imprimantă.

AiCloud îți permite să accesezi rețeaua internă de oriunde din Internet prin intermediul telefonului, utilizând aplicația Asus AiCloud ce interacționează cu routerul.

CE E BINE

CE E RĂU

  • Performanță foarte mare pe cablu și wireless și USB.
  • Funcții avansate, QoS și analizor trafic foarte bun, integrare TrendMicro direct în router.
  • Acoperire wireless bună, superioară altor modele.
  • Preț foarte mare de lansare.

CONCLUZIE

Asus RT-AC88U este un router performant la toate capitolele, nu am ce să-i reproșez. Problema mea este cu prețul: creșterea de la 4 la 8 porturi, creșterea capacității wireless și 1-2 funcții în plus nu justifică dublarea prețului față de modelul AC87. Dacă prețul nu este o problemă sau aveți nevoie de un astfel de router pentru casă/birou/spațiu public, nu vă va dezamăgi.

Preț: 1.900 de lei la lansare, dar verificați la eMAG și PC Garage. Un model mai vechi, dar asemănător, AC87, poate fi găsit la aproximativ 900 lei (review, eMAG, PC Garage).

asus s5507

    5 comentarii

  1. Mi se poare foarte scump pentru ce ofera si pentru cata performanta se poate stoarce din el acum. Este un model prea avansat, pentru care nu exista inca dispozitive care sa il poata folosi la maxim.

      (Citează)

  2. Nu am stat să caut, deși în mod cert ai scris tu pe undeva: ce placă wireless folosești?
    Întreb pentru ca eu cu un laptop cu un Intel 7265, adică 2×2, transfer tot timpul și stabil 600mbps (~75MB/s). Fără interferențe în 5GHz, dar niciodată nu e singurul device conectat în 5GHz. Și folosesc un RT-68U cu firmware standard, dar cu parametrii deciși de mine.
    Dacă tu ai un 3×3 ar fi să poți mai mult decât rezultatele curente.

      (Citează)

  3. La negative as trece si consumul de ~50W. E totusi un dispozitiv ce sta non stop in priza.

      (Citează)

  4. Exagerat de scump – nici daca-ti doresti si esti entuziast nu vei da atatia bani pe el ! Firmele vor prefera 5x mainstream ones in loc .

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus